Despre necesitatea introducerii în şcoală a unui curs obligatoriu de literatură feminină

Obligatoriu! Nu opţional! Aceasta e deviza! E obligatoriu ca la nivel gimnazial şi liceal toţi elevii să audă şi, mai apoi, să analizeze textele semnate de autoare, nu de autori.
Scopul acestui discurs este acela de a trezi conştiinţa tuturor cadrelor didactice, într-un număr covârşitor femei, pentru a demara o acţiune neoficială în acest scop, ca mai apoi să devină oficial o reuşită.

Conştiinţa şi orgoliul trebuie animate în cazul tuturor cadrelor didactice, nu numai al celor de limba şi literatura română. Scopul acestei acţiuni este de a revitaliza rolul femeii în societate, în toate laturile şi formele ei, cu precădere la nivelul femeii dintr-o sferă socială mai elevată, particularizând : rolul femeii în cultură.

Aici ne situăm – doamnelor – şi noi. Fie că modestia vă opreşte sau nu, lăsaţi-mă să vă fiu PR şi să elimin acest sentiment care nu ar mai trebui să ne caracterizeze în acest caz. Locul modestiei este în altă parte. Poate acolo unde chiar nu schimbăm cu nimic lucrurile, dar nu în cazul de faţă.

Formăm, modelăm, orientăm, ajustăm şi consiliem tot felul de caractere, le oferim o perspectivă de viaţă, nu numai una culturală, de aici, de la catedră.

Femeie şi feminin: două cuvinte aparent simple. Totuşi atât de încărcate cu numeroase nuanţe semantice, care, puse în contexte diferite, se revelează în atâtea forme surprinzătoare. De aceea e cazul să ne trezim. Trebuie să devină oficial! Femeia e baza! Femeia în literatură e baza!

Toţi copiii trebuie să afle bucuriile şi dramele acestor femei care au scris de-a lungul timpului, la noi şi la alţii. E important să ne cunoaştem femeile din istoria noastră, dar şi a celorlalţi. Dacă nu, toate meritele lor vor fi atribuite- ghiciţi cui? – … evident… bărbaţilor.
Chiar credeţi că zicala ”În spatele unui bărbat puternic stă o femeie şi mai puternică” a rezistat degeaba de-a lungul timpului? Nu! Evident că nu!

Haideţi să-i familiarizăm pe copii cu Sofia Nădejde, a cărei activitate s-a dus dincolo de a fi soţia lui Ioan Nădejde şi sora pictorului Octav Băncilă, cu prinţesa Elisabeta, prima regină a României, ce a publicat sub pseudonimul Carmen Sylva, de ce nu cu întreaga listă a reginelor scriitoare din ţara noastră, a căror activitate culturală efervescentă a marcat peisajul autohton.

Nina Cassian, Marta Petreu, Claudia Millian, Alice Botez, Nora Iuga, Gabriela Adameşteanu şi, nu în cele din urmă, Hortensia Papadat-Bengescu sunt doar câteva nume.

H.P.-B – cum îmi place s-o numesc – este cea care şi-a a dus contribuţia la dezvoltarea romanului de analiză, a literaturii noastre în general, fiind aşezată pe acelaşi nivel cu uşor misoginul Camil Petrescu şi francezul Proust. Ştiu că nu putem să materializăm acea sintagmă proustiană ”în căutarea timpului pierdut” pentru a putea să le facem dreptate acestor doamne ale culturii române, dar măcar să încercăm, acum, în actualitate, să le oferim locul binemeritat. Haideţi să luăm exemplul de la personajele feminine ale acestei prozatoare şi ”romanciera femeilor”, cum o numea Pompiliu Constantinescu, să fie aşezată în lista valorică normală.

Poate că dacă ar şti că Herta Muller ne aprţine măcar pe jumătate, româncele nu ar mai fi atât de îndepărtate de conceptul de ”premiul Nobel”, dacă ar cunoaşte faptul că scriitoare precum Ana Blandiana, Dominica Rădulescu şi Gabriela Adameşteanu sunt publicate mai mult în afara graniţelor ţării noastre, poate atunci sentimentul că aceste femei ne aparţin şi trebuie să le apreciem, s-ar trezi în conştiinţa noastră. Ar trebui să spunem ca Van Gogh : ”Floarea soarelui îmi aparţine într-un fel”, noi, românii putem merge mai departe şi să afirmăm: ”Aceste femei sunt ale noastre şi vi le arătăm, să învăţaţi de la ele, dar sunt ale noastre.”
Doar câteva idei într-un flux al memoriei, oarecum camilpetrescian, am reuşit, grăbit, să aştern pe hârtie. Nu am vrut să continui, deoarece mergeam spre partea pronunţat feministă caracteristică.

Doresc să mă limitez momentan: haideți să le cunoaştem mai bine pe aceste doamne minunate şi să ne bucurăm de ele. Sunt ale noastre şi trebuie să conştientizăm acest lucru!
Aşa că doamnelor – şi domnilor – e cazul să trecem de la teorie la practică, să le luăm exemplul şi să ni-l asumăm.