Învățarea colaborativă în grădiniță

Articolul vorbește despre importanța utilizării învățării colaborative în grădiniță, care sunt avantajele acestui mod de organizare a activității, dar și unele dezavantaje, rolul educatoarei în organizarea eficientă a unei astfel de activități bazate pe cooperare, incluzând exemple de activități ṣi metode care pot fi folosite cu succes pentru punere în practică a învățării colaborative în activitățile cu preșcolarii.

În ultima perioadă, în activităṭile cu copiii, se pune tot mai mult accentul pe renunṭarea la stilul de predare tradiṭional în care transmiterea cunoṣtinṭelor ocupa planul prioritar ṣi se doreṣte utilizarea cât mai multor strategii activ-participative ṣi punerea în practică a învăṭării colaborative, o strategie de instruire care implică procedee de colaborare eficientă, copiii fiind puṣi în situaṭia de a coopera între ei, de a lucra împreună, ca o echipă, pentru a explora o temă, pentru a rezolva diferite sarcini sau probleme de interes comun.

Capacitatea de a coopera, o componentă socială indispensabilă, trebuie formată încă de la vârste fragede. Copiii pot fi organziaṭi sub diverse forme: în perechi, în grupuri mai mici sau mai mari, învăṭarea fiind activă ṣi bazându-se pe interrelaṭionare, scopul fiind ṣi acela de a-ṣi dezvolta anumite abilităṭi sociale, de a fi mai sociabili, mai prietenoṣi.

Prin interacṭiunea cu ceilalṭi, copiii capătă mai multă experienṭă de învăṭare, înbunătăṭindu-ṣi performanṭele proprii, cât ṣi pe ale celorlalṭi, învaṭă să coopereze, să ceară ṣi să ofere ajutor, fac schimb de informaṭii, descoperă idei noi, învaṭă să accepte mai multe opinii, îṣi dezvoltă capacitatea de ascultare, învaṭă să fie mai toleranti, să se sprijine reciproc, să poarte un dialog constructiv, să interactioneze pozitiv, chiar ṣi cu copiii cu care în mod normal nu o fac, să fie mai sociabili, având nevoie unii de ceilalṭi pentru a finaliza sarcina comună, dar le dezvoltă totodată ṣi spiritual competitiv, cu celelalte echipe.

Fiind puṣi în situatia de a comunica, copiii mai retraṣi încep să renunte treptat la timiditate ṣi să se integreze mai uṣor în grup. De asemenea, timpul de soluṭionare a unor probleme sau sarcini este mult mai scurt, iar teama de a nu putea duce sarcina la bun sfârṣit, dispare.

Învăṭarea colaborativă oferă un bun prilej de a valorifica cunoṣtintele dobândite în activitătile anterioare ṣi în acelaṣi timp, de a dobândi alte cunoṣtinṭe noi. Cercetările susṭin faptul că învăṭarea prin cooperare este mult mai eficientă decât învăṭarea individuală, prin cooperare învătând mai repede ṣi mai bine, acest tip de învăṭare fiind mai atractiv. Copiii învaṭă împreună pentru a fi apoi capabili să aplice singuri.

Se constată aṣadar, multitudinea avantajelor în cazul punerii în practică a acestui tip de învăṭare. Lucrul în echipă are totuṣi ṣi unele dezavantaje. Ȋn cazul lucrului ȋn echipă, evaluarea nu mai poate fi realizată la fel de uṣor, gradul de contribuṭie al fiecărui copil fiind mai greu de observant, pot apărea divergenṭe de opinii în interiorul grupului, iar unii copii pot impune doar propriile idei ṣi păreri, fără a le accepta pe ale celorlalṭi, copiii mai timizi neavând curajul de a interveni cu propriile opinii. De asemenea, în cazul unor copii se poate dezvolta dependenṭa de alṭii ṣi creṣterea dificultăṭii de a lua propriile decizii în unele situaṭii.

Educatoarei îi revine sarcina de a-i îndruma pe copii, astfel încât să coopereze frumos ṣi cu succes în atingerea scopului comun. Pentru a lucra eficient în grup, educatoarea trebuie să aleagă cu grijă metodele ṣi materialele didactice, să asigure mediul potrivit ṣi să stabilească regulile de lucru.

Metodele activ-participative sunt cele mai potrivite pentru a pune în practică învăṭarea colaborativă. Activitătile propuse în scopul cooperării ṣi implicării active trebuie să asigure stimularea gândirii, a creativitătii. Pe parcursul activităṭii, educatoarea urmăreṣte gradul de implicare al fiecărui copil, interacṭiunea dintre aceṣtia, schimbul de idei, are grijă ca fiecare membru al grupului să se implice, făcându-i să înṭeleagă că succesul grupului depinde de fiecare în parte, fiecare având o sarcină mai mică sau un rol anume, în vederea realizării sarcinii comune. Este bine ca ȋnainte de a ȋncepe să lucreze, educatoarea să le sugereze să ȋṣi ȋmpartă sarcinile, chiar să ȋi ajute să facă acest lucru, pentru a nu apărea conflicte ȋntre copii. De asemenea, ȋn unele cazuri, copiii vor trebui să se pună de acord asupra folosirii sau ȋmpărţirii anumitor materiale.

Grupurile pot fi formate în diferite moduri. Uneori este indicat ca nivelul de pregătire al copiilor să fie apropiat, complexitatea sarcinilor fiind diferită în funcṭie de nivelul copiilor, alteori în acelaṣi grup este bine să fie copii mai bine pregătiṭi ṣi copii mai slab pregătiṭi pentru a învăṭa unii de la ceilalṭi. Astfel grupurile nu se diferenţiază ȋntre ele, activităţile putând fi aplicate la acelaṣi nivel. În grădiniṭă, pe lângă activităṭile din cadrul domeniilor experienṭiale, care pot fi organizate astfel încat să se pună accentul pe cooperare, există activităṭile liber alese, pe centre de interes, gândite tocmai pentru a facilita lucrul în grupuri mici ṣi interacṭiunea cu mai multă uṣurinṭă între preṣcolari, învăṭarea colaborativă fiind zilnic pusă în practică.

Exemple de activităţi ȋn care putem pune ȋn practică ȋnvăţarea colaborativă în grădiniță:

• La centrul „Artă” copiii pot realiza diverse lucrări comune. De exemplu, pot împodobi bradul de Crăciun ȋmpreună, cu ornamente confecţionate de ei sau o pictură colectivă, folosindu-se metoda turul galeriei, la final, fiecare grup prezentându-ṣi lucrarea. De asemenea, pot realiza un desen comun, fiecare copil desenând un element care are legătură cu tema dată.
• La Centrul „Joc de rol” pot modela împreună tot atâtea prăjituri cât indică cifra de pe masă, la centrul „Ṣtiinṭe” pot realiza împreună scara numerică, asociind numărul cu cantitatea, la centrul „Bibliotecă” pot realiza o cărticică împreună etc.

La fel, pot fi găsite diverse exemple de activităṭi ṣi în cadrul domeniilor experienṭiale.

• Ȋn cadrul domeniului Limbă ṣi comunicare, copiii pot observa imagini, încercând să creeze împreună o poveste, fiecare venind cu propria idee;
• Ȋn cadrul activităţii de cunoaṣtere a mediului, la tema „Animale”, pot fi grupaţi ȋn două echipe, fiecare echipă realizând câte o machetă, alegând doar animalele potrivite pentru macheta lor (ex: doar animale domestice pentru macheta unde se află ferma ṣi doar animale sălbatice pentru macheta cu pădurea);
• La activitatea matematică, fiecare grupă poate avea o planṣă de dimensiuni mai mari, pe care să poată rezolva ȋmpreună anumite sarcini (ex: să aṣeze elementele în ordinea mărimii/ să formeze mulţimi după anumite criterii etc.)

Dintre metodele eficiente care pot fi utilizate pentru punerea ȋn practică a ȋnvăţării colaborative, amintim: jocul didactic, jocul de rol, problematizarea, brainstormingul, harta conceptuală, gândiṭi – lucraṭi în perechi – comunicaṭi, bula dublă, ciorchinele, explozia stelară, metoda pălăriilor gânditoare, amestecă – ȋngheaţă – formează perechi etc.

Metoda „Explozia stelară” o putem folosi pentru fixarea unei poveṣti sau pentru descrierea unui anotimp/ a unui animal etc, copiii ȋmpărţindu-se ȋn cinci grupuri, fiecare grup găsind răspuns la una din cele cinci ȋntrebări: CE?, CINE?, UNDE?, DE CE?, CAND?, toate cele cinci grupuri unindu-se la sfârṣit ȋn jurul steluţei mari, pe care se află ideea centrală ṣi împărtășind răspunsurile tuturor colegilor.

O altă metodă des utilizată pentru a pune ȋn practică învățarea colaborativă, este „Bula dublă” – gruparea asemănărilor ṣi deosebirilor dintre două obiecte/ fenomene/ animale/ anotimpuri etc.

La fel de des utilizată este ṣi metoda „Ciorchinele” (copiii pot realiza un ciorchine cu familial lor) sau jocul didactic: de exemplu, în cadrul activității matematice, copiii sunt împărțiți în două grupe, fiecare având sarcina de a ajuta un anumit personaj să îṣi serbeze ziua de naștere. Astfel, o grupă poate decora tortul, iar altă grupă poate decora rochița fetiței, urmând anumite indicații: un anumit număr de bomboane/ buline, o anumită ordine în care să fie așezate etc.

Metoda „Amestecă – ȋngheaţă – formează perechi” este, de asemenea, o metodă uṣor de aplicat la copiii mici. Aceṣtia pot forma perechi din personaje din poveṣti, perechi ȋntre animale ṣi hrana corespunzătoare, perechi ȋntre elementele a două mulţimi pentru a afla care mulţime are mai multe/ mai puţine elemente etc.

În concluzie, învățarea colaborativă poate fi utilizată în cadrul oricărui domeniu sau centru de interes, educatoarea folosindu-și imaginația ṣi creativitatea în momentul proiectării activității, pentru a face din învățare o activitate comună, plăcută, aducând astfel copiii mai aproape unii de ceilalți ṣi îndemnându-i să socializeze ṣi să se sprijine reciproc pentru a duce la bun sfârșit sarcina propusă.

Bibliografie
– Flueraş, Vasile – Teoria şi practica învăţării prin cooperare, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005;
– Militaru, Sanda, O abordare didactică modernă în învăţământul preşcolar, Sitech, 2011;
– Neacşu, I., Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Editura Militară, Bucureşti, 1990;
– Postelnicu, Eliza, Metode activ-participative în învăţământul preşcolar, Grapho, 2012.