Învățarea online – o normalitate?

Articolul pune în evidență faptul că școala online trebuie să fie o măsură temporară ce se impune în această perioadă de criză sanitară și nu o măsură permanentă pentru realizarea predării–învățării-evaluării în România. Învățarea online trebuie să fie complementară învățării față-în-față şi nu să devină o modalitate de organizare a sistemului de învățământ în țara noastră. Tehnologia este o realitate a lumii moderne, un domeniu în continuă schimbare, care poate aduce beneficii enorme în sistemul de educație, însă educația nu se poate face online o perioadă îndelungată, dacă se dorește și calitate.

În toată această perioadă de pandemie, mi-am imaginat cum ar fi o societate preocupată doar de necesităţile fizice, bazată doar pe instinct şi plăceri şi mai puţin de educaţie, formare, moralitate şi spiritualitate. Am concluzionat repede că o societate modernă, demnă şi sănătoasă nu poate exista fără educaţie. Educaţia trebuie să primeze, căci altfel nu poate exista o viaţă civilizată trăită sănătos în comunitate.

Această pandemie a determinat pe unii să aprecieze şcoala online ca o soluţie salvatoare a învăţământului românesc, ca singura modalitate de modernizare a educaţiei şi o manieră unică de reformare a sistemului de învăţământ. Într-adevăr, şcoala online este o soluţie salvatoare de moment, în această perioadă de criză economico-sanitară. Digitalizarea în sistemul de învăţământ românesc, însă, după părerea mea, trebuie privită ca alternativă în cazuri de criză, sau ca măsură complementară la şcoala faţă în faţă şi nu o permanentizare a stilului de predare şi învăţare.

Tehnologia este o realitate a lumii moderne, un domeniu în continuă schimbare, care poate aduce beneficii enorme în sistemul de educație, dacă este folosită într-un mod eficient și adaptat.

Ceea ce trebuie să avem în vedere, ca profesori, este că utilizarea unui instrument educațional sau utilizarea tehnologiei nu este un scop, este doar un mijloc pentru atingerea obiectivelor.

Consider că normalitatea sistemului educaţional din România trebuie să se bazeze pe o predare-învăţare de calitate, pe o evaluare obiectivă, pe fond şi nu pe formă, iar acest lucru se poate realiza prin conexiunea afectivă, faţă în faţă, dintre profesor şi elev.
Mulţi dintre elevii noştri au privit perioada în care şcoala a fost organizată online ca o perioadă de relaxare, chiar de vacanţă, intrând pe platformele de învăţare din când în când, ştiind că profesorii nu au cum să-i noteze decât dacă au acceptul lor sau al părinţilor lor. De asemenea, nici evaluarea nu poate fi obiectivă, deoarece nu ştim dacă proiectul sau testul a fost realizat de elevul căruia i-a fost administrat sau dacă acesta a fost realizat/ rezolvat de un frate mai mare sau chiar de vreun părinte. O astfel de situaţie, după părerea mea, nu poate deveni o normalitate în sistemul românesc de învăţământ, dar, desigur, situaţia actuală o impune şi sperăm să fie doar o formă temporară de predare-învăţare-evaluare.

În perioada şcolii online, au fost elevi care apăreau prezenţi pe platforma educaţională Google Classroom, însă ei fizic nu erau în spatele laptopului sau tabletei… Nu puteai avea control asupra acestor situaţii, ca profesor.

Aceste schimbări ne-au determinat să abordăm procesul didactic dintr-o altă perspectivă. Trecerea de la procesul instructiv-educativ desfășurat în cadrul şcolii și bazat pe relații psihologice directe, nemijlocite, de tipul față-în-față, la derularea activităților didactice, exclusiv prin mijloace moderne de comunicare online, poate conduce la schimbări majore ale paradigmei educaționale.

Cu toţii am înţeles că trebuie să ne adaptăm la predarea-învăţarea online şi este lesne de priceput că trecem printr-o perioadă de criză fără precedent, dar sperăm ca aceasta să nu fie permanentizată în şcoli în viitor, dacă ne dorim o societate educată, sănătoasă şi nu anxioasă sau dezechilibrată.

Decât să investim în tablete, am putea investi în spaţii lărgite în şcoli, pentru a asigura distanţarea fizică, în grupuri sanitare care să asigure igiena necesară fiecărui elev, în profesori care să asigure un învățământ de calitate şi, bineînțeles, dacă se dorește şi eficientizarea procesului didactic, se poate gândi diminuarea numărului de elevi dintr-o clasă de la 28-30 elevi la 15 elevi. Asta ar trebui să devină o normalitate şi abia după ce aceste lucruri elementare ar fi asigurate, ne-am putea orienta şi spre digitalizarea educației.

În concluzie, consider că școala trebuie să fie firească, normală, cu profesori și elevi faţă-în-faţă, folosindu-ne de tehnologie ca măsură complementară a învățării și să nu ne îndepărtăm de esența umană.