Învățarea online pentru o educație durabilă: exemplu de activitate didactică la LLR

Este absolventă a Facultății de Litere, specializarea Limba și literatura română - Limba și literatura italiană, din cadrul Universității Ovidius din Constanța, promoția 2003, și a Liceului Pedagogic Matei Basarab din Slobozia, Ialomița, specializare Educatoare-Învățătoare, promoția 1999. Valorifică experiențele de invățare și formare acumulate astfel, precum și prin participarea la diferite stagii de formare, prin programe și proiecte naționale și internaționale, cursuri de perfecționare, ca profesor de limba și literatura română în cadrul Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară din Fetești, Ialomița.

Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară, Fetești (Ialomiţa)

Lucrarea de față prezintă un exemplu de activitate didactică la disciplina limba și literatura română, realizată în mediul online într-o perioadă istorică, de izolare mondială, în vederea sprijinirii învățăceilor pe drumul educației permanente, durabile, neîntrerupte, printr-o adaptare susținută prin implicare activă la propria formare educațională. Conținutul prezintă succint trei activități de consolidare, modalitățile de comunicare, materialele didactice utilizate și a fost susținut în cadrul videoconferinței metodice coordonate de inspectorul de specialitate.

La Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară din Fetești, comunicarea didactică se realizează în conformitate cu ordinului ministrului nr. 4135/21.04.2020  privind activitatea educațională, pe platforma Google Classroom, Google Meet, prin media de socializare WhatsApp, Messenger, pe grupurile claselor, dar și individual, important este ca toți copiii să aibă acces la informație și sprijin într-un mod familiar lor, pe acest parcurs al descoperirii și al învățării unor lucruri inedite în scopul facilitării adaptării la prezent și viitor.

M-am gândit să împărtășesc colegilor activitățile susținute în prima săptămână de după vacanță la clasa a IX-a B, având ca text-suport un fragment din Jurnalul de bord al lui Jean Bart, care înfățișează un peisaj fermecător cu lună plină, înălțimi albastre, fiori reci și brize jucăușe, cu marinari sprinteni și vioi, alergând în apa rece și sărată a mării… în răceala apei așa de bogată-n viață e parcă o renaștere îndeplinită în sânul lard al naturii, în măreața sălbăticie a mării.

Am urmărit prin activitățile realizate:
– să ne reamintim natura,
– apoi conștientizarea și responsabilizarea copiilor privind propria lume interioară și exterioară
– dezvoltarea empatiei, a solidarității, a respectului și dragostei de viață, de artă, de educație, de oameni, de natură.
Am realizat, în acest sens, trei activități de consolidare:
– a competențelor de receptare a textului nonficțional;
– a competențelor de relatare a unei experiențe personale sub forma paginii de jurnal;
– a competențelor de redactare a textului argumentativ.

La prima oră, am justificat alegerea textului și le-am captat, totodată, atenția prin referire la contextul actual… pentru că știu că sunteți izolați fizic, pentru că toți respectăm aceleași reguli, nu doar la nivelul țării, ci chiar la nivel mondial, vă invit azi la călătorie, prin imaginație, prin artă, prin lectură, în mijlocul naturii, într-un peisaj marin de vis!
Prin referirea la nivelul mondial am sperat să le ridic nivelul de empatie, de responsabilitate, de conștientizare.

Astfel, i-am invitat să lecturăm un fragment din jurnalul de călătorie al autorului Jean Bart, Jurnal de bord și, în vederea înțelegerii textului, a semnificațiilor, a mesajului, să lucrăm sarcinile propuse. E vorba de itemi semiobiectivi și subiectivi specifici subiectului I din cadrul examenului de bacalaureat:

  • explicarea sensului unei structuri (sclavi moderni);
  • identificarea cadrului spațio-temporal al redactării jurnalului de bord în care se încadrează fragmentul;
  • precizarea unei activități marinărești specifice dimineții și justificarea răspunsului cu o secvență din text;
  • explicarea antitezei prezentate în ultima parte a fragmentului citat (e vorba de o antiteză între bucuria vieții depline pe care o experimentează personajul narator în „sânul larg naturii” „așa de bogate-n viață” și soarta tristă a omului modern înrobit de civilizația superioară);
  • prezentarea, în 30-50 de cuvinte, a semnificației unei secvențe citate (am indicat o secvență ce surprinde percepția subiectivă a individului legănat între dulcea desfătare în somn și dulcea mângâiere a luminii selenare).

Le-am recomandat să scrie pe caiete, respectând normele de redactarea cu care suntem obișnuiți, pe le-am reamintit:
–  lectura cu atenție a fragmentului de text, chiar de două ori;
– apoi, pentru fiecare sarcină în parte, recitirea pentru a selecta informația corect, conform cerinței.;
– le-am atras atenția, de asemenea, și asupra verbului de comandă (explică, transcrie, selectează, ilustrează, prezintă etc.) pentru a construi răspunsurile adecvat cerinței;
– am subliniat importanța integrării răspunsului în enunț complet, corect formulat și redactat!;
– să scrie caligrafic, ortografic, să respecte punctuația;
– iar la itemul subiectiv, de comentare, le-am indicat chiar pe fișă reperele (cu reluarea observației că la examen nu au repere de redactare a acestui subiect, pentru a-i responsabiliza, a le spori atenția și implicarea activă în activitatea de învățare):
– modul de expunere;
– ipostaza naratorului;
– perspectiva din care se descrie;
– cadrul descris, elementele care conturează cadrul descris;
– limbajul artistic și semnificația procedeelor artistice, rolul acestora în exprimarea sentimentelor.
Am făcut upload fișei de lucru cuprinzând fragmentul din Jurnal de bord, Jean Bart, sarcinile de lucru, reperele de redactare a itemului subiectiv.

La a doua oră, m-am gândit, în spiritul lecturii bartiene, să le propun un exercițiu de relatare a unei experiențe personale sub forma unei pagini de jurnal, cu scopul de a le susține conștientizarea și responsabilizarea, de a-i determina să mediteze, să reflecteze asupra semnificației momentului pe care îl traversăm, pentru a ajunge să-și interiorizeze și să dea contur trăirilor, să exprime ceea ce simt, cum îi afectează, cum resimt, cum îi influențează această situație în lumea interioară, nu doar exterioară.

Astfel, nu am impus nimic, le-am lăsat libertatea de a alege modul de expunere, subiectul, tipul de text… argumentativ, narativ, reflexiv, descriptiv, informativ… Doar le-am sugerat ca subiect și titlu, implicit, la alegere între O zi obișnuită din viața mea/ O zi neobișnuită din viața mea/ O zi din viața mea actuală, în contextul pandemiei.

Le-am reamintit să respecte structura redactării, prezentând contextul spațio-temporal, evenimentul, impactul, impresiile pe care le-au trăit în situațiile prezentate, de asemenea să respecte normele de redactare… Am continuat comunicarea didactică pe WhatsApp, răspunzând nevoilor individuale, pe grupuri sau în conversațiile private, după cum simt elevii (puteți să vă exprimați gândurile, sentimentele în legătură cu această situație istorică prin care trecem, cum vă simțiți, cum vă afectează, ce s-a schimbat, ce vă lipsește, cum vă schimbă, ce ați realizat că nu apreciați suficient, ce simțiți să prețuiți mai mult de acum, ce faci face diferit de acum înainte, ce veți schimba la voi, dacă reorganizați prioritățile, interesele etc.)

Le-am recomandat ca lectură suplimentară și alte scrieri memorialistice, precum
– Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian, de Eugen Simion,
– Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, de Ion Sârbu,
– Jurnal de vacanță, Memorii, de Mircea Eliade
– Deșertul pentru totdeauna, de Octavian Paler
Am atașat linkuri către operele integrale în format PDF sau am încărcat PDF.

Am observat că sunt mai receptivi la propuneri, sunt atrași de această modalitate, mai ales că nu e tocmai inedită ca stil neapărat, pentru că suntem obișnuiți să valorificăm tehnologia, aveam grupuri, comunicam constant, solicitau lămuriri, ne ofeream asistență, sprijin în rezolvarea diferitelor sarcini; de asemenea, fișele de lucru, materiale numeroase le accesam electronic, nu mai fotocopiam, și pentru plăcerea copiilor, accesibilizând căile de comunicare, și din spirit ecologic, și le plăcea foarte mult, preferând suportul electronic hârtiei. Noutatea acum ține de volum, de proporție, sută la sută online, și ne bucurăm că există disponibilitatea afectivă, psihologică, materială în cea mai mare parte, de adaptare.

Am avut în vedere accesibilizarea volumului de lucru, să nu-i copleșim cu informații, activități, pentru a nu crea o presiune mai mare.

Și am încercat să nu simtă lipsa emoției în lucrul cu textul, cu opera, cu informația, să nu se simtă singuri, izolați sufletește, să știe că sunt iubiți, sprijiniți, și prin tipul de activități și prin comunicare cu dragoste, disponibilitatea permanentă, nu doar în timpul programului școlar. Toate activitățile lor, temele încărcate sunt evaluate, copiii primesc feed-back și sunt foarte bucuroși, chiar și să corecteze, să refacă, să completeze.

La a treia oră, le-am propus redactarea unui text argumentativ despre influența călătoriei asupra perceperii realității, cu recomandările de a reactualiza structura și toate celelalte aspecte teoretice din caiet… conținutul etapelor, idei exprimate în conformitate cu tema, coerent și logic corelate, conectori adecvați specifici fiecărei etape, utilizarea spre susținerea argumentelor și exemplificare a informațiilor din textul lecturat, precum și din experiența culturală și personală etc., pe care le-am amintit și în postare.

Am atașat fișa de activitate cuprinzând sarcina și recomandările, precum și un material conceput în Word, cuprinzând aspectele teoretice de urmărit în redactarea textului argumentativ.

Materiale didactice utilizate:
– fișa de lucru cuprinzând fragmentul din Jurnal de bord, Jean Bart, sarcinile de lucru, reperele de redactare a itemului subiectiv pentru înțelegerea textului;
– fișa de lucru cuprinzând sarcina și reperele de redactare a textului argumentativ;
– material conceput în Word, cuprinzând aspectele teoretice de urmărit în redactarea textului argumentativ;
– linkuri către opere literare integrale în format PDF sau document PDF.

Canalele de comunicare pe care le-am utilizat au fost platformele educaționale Google Classroom și Google Meet, media de socializare Messenger, media de socializare WhatsApp, telefonul.

* * *

Acest conținut a fost prezentat în cadrul videoconferinței metodice la Limba și literatura română cu tema Abordarea predării-învățării-evaluării în cadrul orei de Limba și literatura română, în spațiul online, coordonate de Inspector de specialitate, profesor Ileana Buzea, în data de 4 mai 2020. De asemenea, articolul a fost înscris în cadrul Simpozionului Național „Școala și viața”, organizat  de Casa Corpului Didactic Ialomița.

 

Cuvinte cheie: platforme, educaționale, activități, consolidare, online
Accesări: 1.060