Învățarea prin joc la clasa pregătitoare

Absolventă a Liceul Pedagogic “Iosif Vulcan” - Oradea, specializarea învăţător, promoţia 1991, și a Facultății de Psihologie din cadrul Universității “Spiru Haret”, Bucureşti, specializarea psihologie, promoţia 2009.

SCOALA GIMNAZIALA MIRON POMPILIU STEI ()

Clasa pregătitoare reprezintă încă o noutate a sistemului de învățământ românesc și este privită de mulți actori implicați în procesul instructiv-educativ, mă refer aici atât la cadrele didactice cât și la părinți, cu o oarecare reticență. Pot afirma cu certitudine că printre aceștia m-am aflat și eu, până în urmă cu un an, anul școlar care tocmai se încheie oferindu-mi prima experiență de acest gen și pot afirma acum, la sfîrșitul primului an petrecut alături de clasa pregătioare, „Clasa Mămăruțelor”, că a fost un an în care am redescoperit ce înseamnă bucuria în starea cea mai pură, fericirea de a te implica, de a te dărui cu toată ființa ta jocului, deoarece în activitatea de la clasa pregătitoare, jocul didactic are un rol preponderent. Tot ceea ce învață copilul la această vârstă este mult mai ușor asimilat dacă este îmbrăcat în haina atractivă a jocului.

Programa clasei pregătitoare nu este una foarte încărcată, nu există „presiunea” notelor sau a calificativelor, iar copiii se implică cu multă pasiune și interes în activități educative desfășurate sub formă de joc, activități care îi ajută pe micii școlari să dobândească noi cunoștințe, priceperi și deprinderi, fără un efort deosebit din partea lor. Pentru a face cât mai ușoară trecerea de la grădiniță la școală am încercat să folosesc cât mai multe jocuri didactice pentru a facilita asimilarea noilor noțuni și pot să spun că aproape toți copiii știu acum să citească, să scrie cu litere de tipar și să socotească, și au învățat acest lucru jucându-se.

De exemplu, pentru a-i învăța pe copii să recunoască mai ușor literele am folosit jocul „O, nu!”.  Acest joc  se poate juca  în grup sau în echipe, fiecare grup având setul propriu de cartonașe cu litere, sau cu un singur set de cartonașe, fiecare echipă desemnând, pe rând câte un participant care va extrage o literă și o va „citi” în fața clasei. Se acordă câte un punct pentru fiecare literă recunoscută sau, dacă  se joacă în grup, copilul care a recunoscut litera păstrează cartonașul. Dacă se extrage jetonul „O, nu!” echipa/copilul va pierde toate punctele. Câștigă echipa/copilul care are cele mai multe puncte/cartonașe la sfârșitul jocului.

Folosind aceleași jetoane cu litere mari și mici (fără jetonul „O, nu”) se poate realiza și o altă variantă a jocului. Se împart cîte 4 jetoane la fiecare copil. Jetoanele rămase se așază pe masă cu fața în jos. Copiii vor  extrage, pe rând, câte un jeton și vor încerca să facă perechi formate din litere mari și mici de tipar. Când jetoanele de jos se epuizează, copiii vor lua câte un jeton unul de la celălalt până când se formează toate perechile. Câștigă copilul care are cele mai multe perechi.

Un alt joc pe care l-am folosit, tot pentru recunoaștere literelor, dar la ora de educație fizică (în cadrul unității tematice „Întâmplări cu furnici”) a fost „Furnicarul”. Un copil a fost „Furnicarul”. Ceilalți au fost furnicuțe-litere, așezați în cerc și având pe piept un cartonaș cu una din literele învățate. Pentru că învățasem doar câteva litere, au fost mai mulți copii care aveau aceeași literă. Când Furnicarul strigă „Mi-e foame de litera…”, toți copiii care au pe piept litera respectivă aleargă pentru a nu fi prinși de „Furnicar”. Copilul care va fi prins devine, la rândul lui, „Furnicar” și îi dă litera sa fostului „Furnicar” care se va așeza în locul lui, în cerc.

Invatarea prin joc la clasa pregatitoare - Panza de paianjen

Pânza de păianjen

Jocul „Pânza de păianjen” le-a plăcut foarte mult copiilor. Am pornit de la întâlnirea de dimineață, salutându-ne folosind metoda „Ghemul”. Firele de ață au realizat pe covor o rețea pe care am asemănat-o cu pânza unui păianjen. Din loc în loc am așezat cartonașe cu literele învățate. Copiii au avut sarcina de a recunoaște cât mai multe liere, ei fiind păianjenii care își culeg prada din plasă. Aici a existat și posibilitatea tratării diferențiate a copiilor. Cei care știu deja să citească au avut cerința de a forma cuvinte cu literele „prinse” de păianjen în plasă.

Și la matematică se pot organiza numeroase jocuri – și voi aminti aici un joc pe care l-am folosit la unitatea tematică „Opt Roți”, pentru consolidarea numerației de la 0 la 7. Fiecare copil a avut la dispoziție o mașinuță de jucărie numerotată de la 1 la 7. Pe covorul din clasă am delimitat o zonă pentru parcare. Copiilor li   s-a cerut să ducă în parcare mașinuțele care aveau un anumit număr (de exemplu: „Toate mașinuțele cu numărul 2 să fie parcate”). S-a comparat numărul de elemente al mulțimilor formate din mașinuțe care aveau pe ele numere diferite. De exemplu am comparat mulțimea mașinuțelor cu numărul 2 cu mulțimea mașinuțelor cu numărul 6. Am aranjat apoi mașinuțele în ordinea numerelor, crescător și descrescător. Am observat care sunt „vecinii” fiecărei mașinuțe.

Ceea ce diferenţiază jocul didactic de alte jocuri şcolare este că, la jocul didactic predomină învăţarea şi nu distracţia. Folosit în diverse situaţii de învăţare, jocul didactic face ca elevul să fie solicitat la un efort intelectual deosebit: să observe, să identifice, să analizeze, să compare, să transforme etc. El face toate aceste operaţii în timpul jocului motivat, într-o formă atractivă, plăcută, şi-şi mobilizează toate forţele pentru a rezolva sarcinile jocului. De fapt, pus în situaţia de joc, copilul realizează o învăţare adevărată, dar având impresia că se joacă. Jocul este „proprietatea copiilor”, iar noi dascălii trebuie să veghem pentru a nu li se încălca dreptul la joc. Cei ce-i învaţă pe copii jocuri sunt răsplătiţi cu dragostea şi admiraţia acestora.

Vă îndemn să priviţi în ochii copiilor atunci când ei se joacă. Veţi vedea în ei toată bucuria şi fericirea pământului. Veţi înţelege atunci că sunteţi cel mai răsplătit om de pe pământ, pentru truda şi răbdarea dumneavoastră – vă puteţi retrăi copilăria de fiecare dată când intraţi în jocul copiilor.

Bibliografie:
Documentele profesorului pentru clasa pregătitoare – Editura Sigma 2014
http://www.fantasticfunandlearning.com/letter-recognition-game-for-forest-theme.html
http://www.teacherspayteachers.com/Product/Letter-and-Sound-Learning-Game-354494

Cuvinte cheie:
Accesări: 14.162