Jocul ca activitate fundamentalǎ: jocul în era digitalǎ

Cele mai multe studii, articole şi cercetǎri recente ne atrag atenţia asupra impactului pe care accesul la calculator şi privitul la televizor nedozate corespunzǎtor îl au asupra dezvoltǎrii armonioase a copiilor noştri.
Sarcina noastrǎ, a adulţilor, este aceea de a nu facilita accesul copiilor la un computer, mai ales fǎrǎ a se preciza clar timpul şi modul în care poate fi utilizat, pentru cǎ s-ar putea sǎ nu avem sorţi de izbândǎ în cazul în care dorim sǎ înlǎturǎm acest obiect din viaţa şi din rutina zilnica a copilului.

Un studiu din anul 2007 al Consiliului Naţional al Audiovizualului aratǎ cǎ, în timpul liber, 98% dintre copiii cu vârsta cuprinsǎ între 6 şi 15 ani au în preferinţe privitul la TV, iar 45% doresc sǎ se joace pe calculator. Din pǎcate, calculatorul şi jocurile online au devenit un înlocuitor al activitaţilor educative sau recreative, copiii abandonând orice iniţiativǎ în acest sens. Majoritatea copiilor din ziua de astǎzi au acces la un calculator sau la tabletǎ. Parinţii achiziţioneazǎ, de obicei, calculatoare sau tablete pentru rezolvarea unor sarcini la şcoalǎ sau desfǎşurarea unor activitǎţi cu suport direct – de exemplu, studiul limbii engleze. Din pǎcate, jocurile copilǎriei noastre de tipul De-a v-aţi ascunselea, Raţele şi vânǎtorii, Miuţa, Lapte gros… sunt aproape necunoscute noii generaţii.

Multor copii, deprinşi încă de mici cu senzaţiile captivante pe care le prezintă calculatorul, jocurile cu alți copii și în aer liber li se par din cale afară de obositoare. Nu mai vorbesc despre jocurile pe roluri, în care copilul joacă spontan spectacole întregi improvizate, însă le lipseşte fantezia. Dar şi cei care le joacă organizează, de obicei, nişte scene de bătaie, care amintesc în mod dureros episoade din jocurile pe calculator. Fantezia lor, de asemenea, nu depășește diversele tipuri de magie şi nimicire fizică a adversarului. De obicei, sunt pasionaţi de calculator îndeosebi aşa numiţii copii dificili: copiii cu un grad scăzut de încredere în sine, care au rezultate slabe la şcoală, care întâmpină dificultăţi în comunicarea cu cei de o vârstă cu ei etc. Cu alte cuvinte, cu cât mai multe bariere psihologice are un copil în viaţa reală, cu atât mai adânc se afundă în cea virtuală.

Sarcina noastrǎ, a adulţilor, este aceea de a nu facilita accesul copiilor la un computer, mai ales fǎrǎ a se preciza clar timpul şi modul în care poate fi utilizat, pentru cǎ s-ar putea sǎ nu avem sorţi de izbândǎ în cazul în care dorim sǎ înlǎturǎm acest obiect din viaţa şi din rutina zilnica a copilului. Mai bine să punem de la bun început condiţiile necesare. Iar ele trebuie să fie destul de aspre: maximum o jumătate de oră o oră pe zi. De fapt, şi aceasta este prea mult. Medicii spun că micuţii de 6 7 ani pot să petreacă la calculator, fără daune pentru sănătate, nu mai mult de 10 minute. Cu toate acestea, lumea noastrǎ este într-o continuă mişcare. Trebuie sǎ facem faţǎ provocǎrilor, iar copiilor noştri li se oferǎ oportunitǎţi în şcoalǎ, în faţa şi, uneori, numai în acţiune directă asupra calculatorului – manuale digitale. Nu trebuie confundat timpul alocat studiului cu timpul alocat jocului pe calculator.

Întotdeauna trebuie sǎ cǎutǎm modalitǎţi prin care sǎ îl provocǎm pe copil sǎ se joace cu noi, oferindu-i variante, dar, totul depinde de cât putem noi, adulţii, sǎ alocǎm din timpul nostru, uneori tot din timpul petrecut în faţa calculatorului, copilului. Copiii învaţǎ cel mai bine manipulǎnd obiectele, prin acţiune directă. Noi trebuie sǎ ştim cum sǎ ne jucǎm cu proprii noştri copii! Avem nevoie de o educaţie a pǎrinţilor!

Jocurile cu suport digital produc şi probleme de învǎţare, deoarece copiii vor avea o motivaţie scǎzutǎ pentru asimilarea unor noi cunoştinţe, vor fi incapabili sǎ se mai concentreze, vor devein hiperactivi şi vor rǎspunde din ce în ce mai greu cerinţelor şcolare. Se şi pot observa câteva din problemele de învǎţare ale copilului din aceastǎ generaţie: slaba capacitate de a asculta, de a înţelege şi de a-şi aminti materialul prezentat; dificultate în înţelegerea unor fraze mai lungi sau structure gramaticale complexe; scǎderea cunoştinţelor de vocabular; lipsa unei lecturi atente şi conştiente; performanţe scǎzute în planificarea şi organizarea propriilor idei.

Cele mai eficiente modalitǎţi de a salva copilul de o dependenţǎ fǎrǎ finalitǎţi pozitive sunt cele ce impun unele reguli în folosirea calculatorului de cǎtre copil, reguli în ceea ce priveşte durata de folosire, aşa cum am precizat. Echipamentele digitale ar trebui sǎ fie amplasate în locuri în care toţi membrii familiei au acces şi copilul este supravegheat, acestea fiind închise atunci când se ia masa sau se rezolvǎ eventuale teme, sarcini. Ar fi indicat sǎ se aleagǎ cu mare atenţie programele şi jocurile/ aplicaţiile utilizate de copii. Însǎ cel mai concludent este exemplul personal. În cazul în care pǎrintele petrece foarte mult timp, la rândul sǎu, în faţa computerului, copilul va imita comportamentul. Trist este cǎ unii pǎrinţi preferă „liniştea” din timpul în care copilul este absorbit de jocuri digitale.

Cazurile ideale sunt cele în care copilul este implicat activ în activitǎţi din jurul sau din casǎ: discuţii, vizite la prieteni sau ale prietenilor, activitǎţile casnice – implicând şi ordinea din camera, ajutorul la bucǎtǎrie sau la curǎţenie. De asemenea, desenele, activitǎţile cu material manipulativ sau intuitiv, ieşirile în parc, contactul cu alţi tovarǎşi de joacǎ, de vârste diferite, sportul, lectura pot oferi ocazii potrivite de a petrece timp de calitate.

Bibliografie:
„Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani” Anne Bacus, Ed. Teora
„Didactica preşcolară” Elinor Schulman Kolumbus, Ed.Integral Bucuresti 1998
„Revista învăţământul preşcolar” Nr.1-2/1992