Jocul şi socializarea şcolarului mic

Una dintre funcţiile principale ale jocului este cea de socializare, acesta având un rol determinant în dezvoltarea socială şi a autonomiei copiilor, a capacităţii de a se integra în colectivitate. Jocul se află în consonanţă cu natura copilului, nu cea biologică, ci „natura socială, trebuinţa lui foarte timpurie de comunicare cu adulţii, ce se transformă în tendinţa de a trăi cu aceştia în comun“ (D. B. Elkonin, 1981, apud. E. Bonchiş, 2014, p. 65). Între joc şi dezvoltarea socială există o relaţie de interdependenţă circulară. Dezvoltarea socială determină dezvoltarea relaţiilor din cadrul jocului, a cooperării, iar acestea, la rândul lor, alimentează dezvoltarea pe plan social.

Jocul „oferă un context perfect în care copiii să îşi dezvolte competenţele sociale şi emoţionale. Prin interacţiunile din cadrul jocului sociodramatic, copiii învaţă să îşi controleze comportamentul datorită motivaţiei intrinsece puternice de a rămâne în joc“ (M.  Nell şi W. Drew, 2016, p. 62).

Conform Comitetului pentru comunicare şi Comitetului pentru aspectele psihosociale ale sănătăţii familiei şi copilului, „jocul este esenţial pentru dezvoltare, deoarece contribuie la bunăstarea cognitivă, fizică, socială şi emoţională a copiilor şi a tinerilor“ (K. Ginsburg, 2007, apud M.  Nell şi W. Drew, 2016, p. 29).

Kenneth Ginsburg (2007, p. 183) subliniază faptul că jocul permite copiilor de creeze şi să exploreze o lume pe care o pot stăpâni, înfruntându-şi fricile în timp ce exersează roluri ale adulţilor, le permite să-şi formeze noi competenţe care conduc la mărirea încrederii în sine şi a rezilienţei. Jocul nestructurat le permite copiilor să înveţe cum să lucreze în grupuri, cum să împartă, să negocieze, să rezolve conflicte, susţinându-şi punctul de vedere, să ia decizii, să descopere care le sunt interesele şi să le urmeze.

Aurelia Marşieu (2006, p. 122) consideră că perspicacitatea socială poate fi influenţată de următoarele caracteristici ale jocului:

• presupune asumarea unor roluri, respectarea anumitor reguli, datorită cărora copiii învaţă că trebuie să ajungă la un consens;
• este un mijloc de stabilire a unor noi relaţii interpersonale, de modificare a celor vechi, de alegere a partenerilor sociali, de verificare a relaţiilor cu ceilalţi şi a atitudinii  acestora faţă de noi;
• demonstrează că succesul acţiunilor proprii depinde şi de acţiunea celorlalţi;
• solicită capacitatea de descifrare a comportamentului nonverbal, a intenţiilor de joc;
• este o cale de învăţare a comportamentului de negociere;
• este un mijloc de experimentare a unor strategii comportamentale de interacţiune, în caz de succes sau eşec.

Impactul jocului asupra dezvoltării abilităţilor sociale este explicit formulat în nota de prezentare a disciplinei Joc şi mişcare, introdusă la clasele a III-a şi a IV-a. Aceasta  subliniază faptul că „jocul de mișcare favorizează manifestarea relațiilor sociale (de cooperare, de întrecere), presupunând armonizarea intereselor individuale și a eforturilor personale cu cele ale grupului; favorizează încadrarea în colectiv, asumarea de responsabilități, manifestarea atitudinii critice și autocritice, a inițiativei și le permite copiilor să învețe ce înseamnă toleranța, acceptarea celuilalt, luarea unei decizii și asumarea consecințelor acesteia“ (MEN, Programa  şcolară pentru disciplina  Joc și mișcare-clasele a III-a – a IV-a, 2014, p. 2).

Într-adevăr, jocul dezvoltă abilităţile sociale ale copiilor, alături de cele cognitive şi emoţionale, abilitatea de a comunica cu ceilalţi, de a-şi exprima punctul de vedere, de a gestiona situaţiile conflictuale, de a lua decizii. Are un rol semnificativ şi în dezvoltarea empatiei, copilul reuşind în cadrul jocurilor să înţeleagă modul în care gândesc sau acţionează ceilalţi jucători.

Jocul sprijină, de asemenea, reprezentarea sine-alţii. Participând la joc, copiii experimentează diferite roluri sociale, îşi descoperă şi îşi dezvoltă abilităţile. Observându-i pe partenerii de joc, realizează diferenţieri sine-ceilalţi, îşi formează o concepţie realistă despre ei înşişi, îşi ajustează comportamentul în funcţie de normele grupului.

Jocul şi grupul de joacă facilitează şi legarea de prietenii între elevi, descoperirea şi împărtăşirea unor interese şi hobby-uri.

Acceptarea în grupul de joacă şi statutul în cadrul acestuia sunt foarte importante pentru copii. Rudolph Schaffer (2010, pp. 116-117) afirmă că prin intermediul tehnicilor sociometrice s-au stabilit cinci tipuri de statuturi sociometrice: copii populari, respinşi, neglijaţi, controversaţi şi de mijloc. Această clasificare poate fi un predictor pentru adaptarea socială viitoare, pentru dezvoltarea competenţelor lor emoţionale şi sociale, însă nu există o legătură stabilă între statutul din grupul de joacă şi cel din viaţa de adult, deoarece pot interveni experienţe ulterioare care să schimbe cursul dezvoltării.
În planul socializării copilului jocul are un rol determinant, fiind, aşa cum afirma Edouard Claparède (1975, apud. C. Romănescu, 2012, p. 11), un exerciţiu pregătitor pentru viaţa de adult, „prima şcoală a vieţii sociale ce pregăteşte viitorul, potolind nevoile prezentului“.

Bibliografie:
1. Bonchiş, Elena (coordonator), Psihologia jocului, Editura SPER, Bucureşti, 2014.
2. Marsieu, Aurelia, Jocul ca formă specifică de conduită şi activitate, în Educaţia-Plus, Nr. 4, Editura Universităţii Aurel Vlaicu, Arad, 2006, pp. 110-124.
3. MEN, Programa  şcolară pentru disciplina  Joc și mișcare-clasele a III-a – a IV-a,
aprobată prin ordinul ministrului educației naționale nr. 5003 / 02.12.2014.
4. Nell, Marcia, Drew Walter, în colaborare cu Bush, Debora, De la joc la învăţare: cum folosim jocul didactic în educaţia timpurie, Editura Trei, Bucureşti, 2016.
5. Romănescu, Camelia, Jocul didactic în învăţământul primar, Editura Cadrelor Didactice, Bacău, 2012.
6. Schaffer, Rudolph, Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2010.