Lectura – mod de utilizare și efecte produse la preșcolari

Lectura este un proces cognitiv, complex de decodare a simbolurilor cu scopul de a construi sau de a deriva sens și înțelegere. Procesul de lectură , necesită preocupare continuă , care se dezvoltă și se reformează în timp. De aceea dorim să insuflăm dragul de lectură și carte încă de la cele mai fragede vârste, să conștientizăm în sufletele mici și fragile importanța cărții, a textului și a dorinței de a citi.
Știm că, la vârsta preșcolarității, copilul face cunoștință cu cartea, este pus în situația de a o răsfoi, de a citi după imagini, de a face cunoștință cu coperta, cu filele cărții, cu imaginile sugestive contextului, cu autorii și ilustratorii, pe care-i descoperă mereu, sub o înșiruire de litere, numite numele și prenumele celor care-au scris și ilustrat cartea.

Lectura este un proces cognitiv complex de decodare a simbolurilor cu scopul de a construi sau de a deriva  sens și înțelegere. Procesul de  lectură, necesită preocupare continuă , care se dezvoltă și se reformează în timp. De aceea dorim să insuflăm dragul de lectură și carte încă de la cele mai fragede vârste, să conștientizăm în sufletele mici și fragile importanța cărții, a textului și a dorinței de a citi.

La vârsta preșcolarității, știm că, copilul face cunoștință cu cartea, este pus în situația de a o răsfoi, de a citi după imagini,  de a face cunoștință cu coperta, cu filele cărții, cu imaginile sugestive contextului, cu autorii și ilustratorii, pe care-i descoperă mereu, sub o înșiruire de litere, numite  numele și prenumele celor care-au scris și ilustrat cartea. De aceea, atunci când ne propunem să prezentă o carte copiilor preșcolari, trebuie să știm cum să facem prezentarea, ce urmărim să transmitem odată cu cartea și cu ce vor rămâne cei mici după lucrul cu cartea respectivă.

La vârsta preșcolară, copiii iau contact cu cartea prin intermediul activităților de la sectorul Bibliotecă, Științe  dar mai ales în cadrul domeniul limbă și comunicare. Prin  activitățile propuse a fi desfășurate la aceste domenii sau sectoare, educatoarea conduce copiii spre dezvoltarea comunicării orale și mai ales spre dezvoltarea limbajului, în toate formele lui.

Este foarte important ca atunci când lucrăm cu o carte să facem mai întâi o prezentare a acesteia, plecând de la ilustrația de pe copertă, familiarizăm copiii cu titlul cărții, cu autorul, cu cel care-a lucrat la ilustrarea cărții, copiii să poată astfel să facă diferența între grafica titlului cărții, a numelor de autori și alte înscrisuri ce se găsesc pe copertă.

Odată stabilite aceste lucruri copiii vor fi dirijați să identifice elementele  ilustrate pe  coperții, care vor identifica legături logice între elementele ilustrate și conținutul poveștii, între imagini și personajele cărții. Toate acestea se vor realiza, recurgând la întrebări, la stârnirea interesului pentru cunoaștere și descoperire a copiilor.

Pentru ca o  poveste sau o carte să fie cât mai plăcută copiilor, ar fi bine să fie frumos ilustrată, cu imagini mari, îmbietoare, frumos colorate, astfel copilului îi vor fi trezite curiozitatea și imaginația, iar dorința de a asculta cât mai repede conținutul este tot mai sporită.

Dacă altă dată, poveștile erau pitite sub un text mic și îngrămădit, în interiorul unor culegeri de texte literare, acum putem descoperi poveștile scrise în cărți mari, cu pagini cartonate, plastifiate, cu imagini mari, viu colorate, foarte antrenante. Și aici pot aminti: Ursule Brun, Ursule Brun, tu ce vezi?, Ursule Panda, Ursule Panda, tu ce vezi?, Ce surpriză! Mai nou, au apărut și cărțile în format mare, numite gigant, pe care educatoarele le folosesc  mai ales la lectura după imagini, la lectura explicativă  pentru a forma un contact vizual  adecvat între copil și carte și care facilitează înțelegerea textului și accentuează atenția și memoria vizuală a copiilor.

Dacă ne planificăm să citim copiilor o poveste, mai întâi ne punem trei mari întrebări:

• Ce facem în timpul citirii?
• Cum citim?
• Cum ținem povestea vie?

Atunci când citim o poveste, vom avea mereu contact vizual cu cei mici, privirea noastră să fie mereu intersectată de privirea și mai ales mimica și gestica lor. Copiii va trebui să aibă mereu contact cu paginile de pe care se face lectura, de aceea lectura va trebui făcută într-un mediu bine  gândit, educatoarea se va așeza pe un scaun sau pernuță, la nivelul copiilor, cu cartea expusă spre aceștia, astfel încât  copiii să aibă contact vizual direct cu imaginea și mai ales cu degetul care  urmează cursul scrisului pe pagină, astfel încât acestora să li se imprime citirea de la stânga la dreapta și să-și formeze capacitatea de a urmări cursul scrisului.

Cum citim? Citim rar, expresiv, punem accent mereu pe cuvintele cheie, pe cuvintele noi și pe care dorim să și le însușească în vorbirea curentă.

La prima lectură, este indicat ca să facem lectura fără explicarea cuvintelor necunoscute, ca apoi la următoarea întâlnire cu povestea, să punem accent pe explicația cuvintelor necunoscute, a expresiilor noi, astfel ca înțelegerea textului să fie completă.

Putem face citirea pe roluri, pentru a face lectura mai atractivă, mimica și gestica vor  fi cele care vor completa tabloul unei lecturi de calitate. Dar cum să faci citirea pe roluri, când tu, educatoarea ești sigură în fața piticilor? Prin modelarea vocii, devii alt personaj. foarte simplu și de impact.

Dacă observăm o plictiseală din partea copiilor, vom încheia lectura și vom reveni pe ea a doua zi, pentru ca să nu intervină acea reacție de refuz de a mai citi sau de a lucra cu cartea, din partea copiilor.

Vom fi mereu atenți la legăturile făcute în timpul citirii între context și imagini; copilul,  când va auzi vorbindu-se de câine, va duce mâna la imaginea cu câinele sau eventual va folosi onomatopeea „Ham, ham!”. Cu această ocazie, vom analiza cogniția copilului din punct de vedere al logicii, vom observa comportamentele acestora în timpul citirii, interesul lor pentru cunoaștere și ascultare, perioada de  timp în care copilul se concentrează asupra textului lecturat.

Nu trebuie uitate acele întrebări premergătoare lecturii, care cu siguranță la vârsta preșcolară pornesc de la imagini: Ce este aceasta? De ce este îmbrăcată așa? Unde crezi că merge? De ce crezi asta?, prin intermediul cărora copiii dau frâu liber exprimării, comunicării, imaginației creatoare, curiozității și chiar își doresc să afle care este de fapt conținutul  poveștii sau cărții etc.

Pentru a avea un impact mai pregnant, finalul cărții sau poveștii mereu va fi citit mai rar, mai sacadat, pentru un plus de valoare adus poveștii. Iar la final, odată parcurs textul, este foarte important să ținem povestea vie în inima copiilor, poate ne punem întrebarea cum putem să facem acest lucru? Nu este așa de greu, pentru că noi, ca modelatori de suflete, avem acest har de a fi aproape de copii și de a ne face înțeleși de ei, de aceea când avem în plan să revenim pe poveste, găsim mereu portița de a-i întreba „Oare ce mai face Pete Motanul?” sau „Cu cine s-o mai fi întâlnit Ursul Brun?” – astfel de abordări dau frâu liber imaginației copiilor și vom descoperi foarte multe  variante de răspuns.

Prin lectura poveștile cu voce tare, vizăm de cele mai multe ori reacțiile lor, capacitatea de ascultare, susținerea atenției, capacitatea de a realiza asocieri logice, de receptare și de comunicare de mesaje, de implicare emoțională, cognitivă, senzorială etc.

Prin  lectură, facilităm explozia vocabularului la copii, pentru că în cărți copiii descoperă de trei ori mai multe cuvinte decât într-o conversație ordinară. Odată expuși lecturii, poveștii își dezvoltă imaginația, capacitatea de a vedea cu ochii minții și gândirii.

Dar pentru ca o lectură să fie făcută cu succes, să nu uităm de factori perturbatori care pot diminua atenția copilului pe timpul lecturii:

• locul unde se desfășoară activitatea (în sala de grupă, unde  nu aude decât povestea și vede doar cartea sau în parc, pe unde trec diverse persoane, animale, care le distrag atenția copiilor);
• climatul care este atunci când facem lectura (altfel va fi percepută într-un spațiu calm, liniștit și alta este când se face într-o gălăgie eternă, într-un spațiu perturbat de alți factori);
• numărul de copii participanți la activitate (lectura făcută unui copil sau unei grupe de copii);
• categoria de grupă căreia i se adresează cititorul (lectura făcută la grupă mică sau la grupa mare);
• calitatea materialului supus lecturii.

Trebuie să planificăm activitățile de lectură, ținând cont de toți acești factori care ar putea știrbi succesul lecturii, cu cât climatul este mai adecvat, maniera de lecturare mai corectă , cu atât înțelegerea este mai profundă, mai corectă și mai de durată.

La fel ca și celelalte activități planificate și desfășurate în sala de grupă și nu numai, lectura ca tip de activitate, nu doar ca metodă didactică are „pretențiile” ei, iar de la aceste principii duse la nivel de standarde se ajunge la calitatea activității, la durabilitatea informației și mai cu seamă la dragul de carte, ce-i va fi insuflat preșcolarului. De aceea noi, profesorii vom căuta să desfășurăm aceste activități cât mai original, cât mai apropiate de sufletul copilului, să selectăm materialul de lecturare, pentru a fi cât mai adecvat vârstei și capacității de percepere a copilului și iar modul le lecturare va fi unul expresiv, transmițător de mesaje și reacții și doar așa vom avea acel succes la care țintim atunci când ne propunem lectura, ca mod de abordare.

Lectura pune mintea în mișcare, oferă oportunități pentru dezvoltarea emoțională a copiilor, imaginația creatoare a acestora, gândirea prin analize simple , de moment  ale imaginilor, ale acțiunilor, iar Maurice Blachat spunea că „literatura  este mai pozitivă decât creația, mai creatoare, deși ea nu produce nimic”, dar noi știm că ascultătorul face schimbări în comportament, atitudine și acțiune, în urma lecturii, iar  vocabularul și limbajul copiilor se dezvoltă mult mai  repede prin comunicare și activități cu caracter literar.

Bibliografie
Dumitrana, M. – Educarea limbajului în învățământul preșcolar, col I, Editura Compania, București, 1999.
Mitu, F. – Metodica activităților de educare a limbajului, Editura Pro Humanitas, București, 2000.