Let`s play! – proiect eTwinning pentru școlari de 6-11 ani

Este absolventă a Liceului Pedagogic „D.P. Perpessicius”, Brăila, în anul 2000 și a Facultății de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, cu specializarea Pedagogia Învățământului primar și preșcolar. Lucrează de 17 ani ca profesor pentru învățământul primar și are gradul didactic I. Pe parcursul acestor ani, a acordat o atenție sporită perfecționării, participând la numeroase cursuri și programe de formare, competențele formate valorificându-le ulterior în cadrul procesului instructiv- educativ.

Școala Gimnazială Nr. 28, Galați (Galaţi)

Pentru școlarul mic a învăța este sinonim cu a se juca. Jocul este rațiunea de a fi, de a explora, de a descoperi. Totodată este activitatea care îl interesează, îl preocupă, îl determină să se implice activ, să fie creativ, iar această stare de spirit este favorabilă învățării. Pornind de la această premisă, am derulat la nivelul clasei pregătitoare, în anul școlar 2022-2023, proiectul eTwinning „Let’s play!”, care a promovat colaborarea, comunicarea, intercunoașterea și învățarea prin intermediul jocului.

Unitățile de învățământ implicate au fost din Croația, Macedonia, România și Turcia, cea din urmă fiind țara inițiatoare și coordonatoare a proiectului. Activitățile s-au derulat în perioada ianuarie – mai 2023 și s-au adresat școlarilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani din școlile partenere. Obiectivele proiectului au vizat:

  • dezvoltarea abilităților sociale  și de comunicare  în  relațiile interumane;
  • stimularea interesului pentru activitățile educative în spiritul respectului, a cooperării și a toleranței;
  • promovarea dialogului intercultural și a acceptării diversității umane;

Pe parcursul celor patru luni, fiecare  cadru didactic partener  implicat în proiect a propus celorlalți câte un joc care urma a fi desfășurat pe o durată de două săptămâni. Jocurile  recomandate au fost însoțite explicații și indicații metodice bine conturate: scop, obiective urmărite, valențe educative, demonstrații video.

Jocurile propuse au fost variate și au urmărit dezvoltarea unor competențe din arii curriculare diferite: jocuri de mișcare, jocuri de intercunoaștere, jocuri ritmice și muzicale, jocuri digitale, jocuri de masă.

Ele au fost integrate în activitățile de învățare specifice disciplinelor comunicare în limba română, dezvoltare personală, muzică și mișcare, arte vizuale și abilități practice, educație fizică și sport, matematică și explorarea mediului, limba engleză conducând spre formarea competențelor specifice prevăzute în programa școlară: exprimarea de mesaje orale în diverse situații de comunicare, redactarea de mesaje în diverse situații de comunicare, descrierea unor fenomene, relații din mediul înconjurător, generarea unor explicații simple prin folosirea unor elemente de logică, exprimarea ideilor și trăirilor personale, în aplicații simple, specifice artelor vizuale, exprimarea adecvată a emoțiilor în interacțiunea cu copiii și adulții, identificarea regulilor de comunicare în activitate școlară, identificarea jocurilor și activităților preferate, executarea unui dans cu mișcare repetată, pe un cântec simplu, din folclorul copiilor, exersarea comunicării într-o limbă străină.

Elevii au creat și  au ales prin vot online logo, banner, slogan pentru proiect, au colaborat în vederea realizării produselor comune, au aflat informații despre elevii din alte țări prin participarea la întâlnirile online realizare prin intermediul  unor platforme specifice. Au fost exersate abilitățile digitale prin utilizarea  aplicațiilor care au facilitat comunicarea, exprimarea opiniilor, expunerea produselor individuale și comune, dar și prin explorarea platformei eTwinning.

Proiectul  a stimulat  colaborarea între cadre didactice și elevi din țări diferite, dar a întărit  și relația de comunicare și cooperare dintre familie și școală prin solicitarea acordului părinților cu privire la implicarea și  participarea  copiilor  la  activitățile planificate, dar și  a sprijinului în vederea utilizării micilor școlari a resurselor digitale.

„Let`s play!” a fost un proiect  cu o gamă diversificată și atractivă de jocuri cu caracter educativ care a modelat gândirea și aptitudinile intelectuale, sociale, fizice și de comunicare ale elevilor confirmând  ideea că  jocul este limbajul copiilor și începutul cunoașterii.

 

Cuvinte cheie: proiecte eTwinning, educație interculturală, parteneriate școlare
Accesări: 353