Managementul calității procesului educațional în schimbare

Asigurarea calității este o componentă a managementului calității care se concentrează asupra generării și furnizării încrederii în faptul că cerințele calității sunt îndeplinite. Lucrarea face referire la cerințele și posibilitățile de asigurare a calității procesului de instruire și educare în raport cu standardele de referință naționale. Aceste cerințe s-au impus în conformitate cu procesul de adaptare a învăţământului la schimbările sociale, politice şi economice din ultima perioadă, în general, şi ca răspuns la evoluţia ştiinţelor educaţiei şi a psihologiei învăţării, în special.

Rapoartele Comisiei Europene şi ale Biroului Internaţional pentru Educaţie (UNESCO) reliefează tendinţele majore ale reformelor curriculum-ului în plan european: educaţia pentru toţi, adecvarea instruirii la nevoile fiecărui individ, predarea şi învăţarea centrate pe elev, relevanţa curriculum-ului pentru individ şi pentru societate, dezvoltarea unor atitudini şi valori dezirabile, specifice societatii democratice, dezvoltarea gândirii critice, evaluarea autentică a performanţelor şcolare.

La nivelul activităţii din clasă, aceste linii de politică educaţională exprimă necesitatea unei mai bune cunoaşteri a elevilor, pentru a identifica nevoile, interesele de cunoaştere şi ritmul dezvoltării fiecăruia, formării capacităţii cadrelor didactice de a adecva situaţiile de învăţare, conţinuturile şi strategiile didactice la caracteristicile individuale ale elevului și la obiectivele vizate, implicării elevilor în învăţare prin crearea unor situații didactice apropiate de viaţa concretă. Abordarea interdisciplinară, asigurarea condițiilor și procedurilor de adoptare a unor trasee de instruire diferențiată sau personalizată, comunicarea  funcțională  prin metode interactive, recompensarea și motivarea eforturilor elevilor şi evaluarea autentică sunt alte  soluţii metodologice recomandate  de politica reformei educaţiei din ţara noastră.

Gestionarea sistemică și sistematică a standardelor (ce trebuie făcut) și a procedurilor (cum trebuie făcut) revine, în mare măsură, cadrelor didactice care au încredere în documentele sistemului calității dar nu în detrimentul deciziilor manageriale sau acțiunilor constante și regulate de asigurare a calității actului didactic la clasele pe care le ghidează.

Din perspectiva necesității unei educații eficiente problematica obiectivelor ei este esențială în contextul oricărui demers de proiectare științifică a actului educativ. În momentul strict al elaborării proiectului didactic, profesorul este artizanul celulei primordiale educaționale, adică lecția. Se știe că orice proiect didactic presupune inițial specificarea obiectivelor în baza cărora se selectează metodologia didactică, se formulează opțiunea referitoare la strategia didactică. Evaluarea activității se întemeiază pe raportarea la obiective. Dar obiectivele nu  marchează doar etapa inițială și finală a unui proces pedagogic. Ele intervin în calitate de criterii referențiale în cursul interacțiunii efective dintre predare și învățare. Deci, obiectivele didactice sunt implicate atât în etapa proiectării cât și în cele de implementare și evaluare pedagogice.

De aceea, pedagogii optează pentru elaborarea unor strategii didactice focalizate asupra obiectivelor, care presupun  formularea sarcinilor cu țintă pe obiective operaționale și a activităților optime de învățare. O specificare resonsabilă, permanentă și corectă a obiectivelor fiecărei lecții în parte (chiar dacă, mai ales în cazul profesorilor ce nu mai sunt începători, alte componente cum ar fi conținuturile, metodele și strategiile didactice, modalitățile de evaluare sunt proiectate doar în plan mintal) este premisa funcționării eficiente a procesului instructiv-educativ prin asigurarea unor calități de seamă: sustenanabilitatea  procesului didactic, profesionalism, absența oricăror redundante în lecție, absența improvizației, asigurarea unui feed-back corespunzător, gestionarea judicioasă a timpului didactic, asigurarea unei baze de date solide pentru conceperea proiectului următorului demers didactic, realizarea de către elevi a unui real progres în lecție, eleganța și excelența în predare și nu în ultimul rând, conștiința înfăptuirii unui act educațional la parametrii înalți, cu mulțumirea sufletească ce decurge din aceasta. Centrarea pe obiective, competenţe reprezintă unica modalitate prin care sintagma centrarea pe elev să nu rămână o lozincă fără conţinut.

Obișnuința profesorului de a sprijini activitatea didactică pe o proiectare ce cuprinde cel puțin conținuturile și obiectivele operaționale, este garanția asigurării unui proces educativ modern și eficient.

Orice activitate de proiectare didactică trebuie să definească operațional rezultatele așteptate ale învățării. Acestea vor fi comunicate celor care sunt instruiți căci, este dovedit, pe de o parte, aceasta orientează învățarea iar, pe de alta – și nu de neglijat o motivează. Obiectivele se realizează prin folosirea unor mijloace, metode didactice și forme organizatorice adecvate, prin valorificarea potențialului creator al dascălului, a măiestriei sale didactice, precum și prin respectarea principiilor didactice.

Metodele didactice sunt demersuri teoretico-acționale executive  de predare-învățare care asigură derularea și finalizarea eficientă a procesului instructiv-educativ. Unele metode servesc în mai mare măsură munca profesorului, predarea (prelegerea, demonstrația, conversația, etc.); altele servesc mai ales elevului, învățării (studiul cu cartea, activitatea independentă, descoperirea, exercițiul etc); dar toate contribuie la realizarea eficientă a predării-învățării. O strategie didactică poate fi apreciată ca eficientă dacă: îl implică pe cel care învață într-o situație de reală învățare, este centrată pe obiective și adaptată la conținuturile vehiculate, este aplicată conform parametrilor psihoindividuali, este elaborată în raport cu motivația pentru instruire a agenților.

Alegerea metodei de lucru se face ţinând seama de avantajele şi importanţa folosirii ei, privită atât din punctul de vedere al şcolarului, cât şi din cel al dascălului. Prin diversificarea metodelor profesorul va urmări eludarea rutinei, monotoniei, plictisului, deschizând în sufletul elevului dorinţa de a învăţa într-un mod creativ şi eficient.
Metodele interactive pun elevul în centrul demersului instructiv-educativ, urmăresc implicarea sa directă în actul de învăţare, îl tratează într-adevăr ca subiect al propriei formări. Utilizând metodele interactive în timpul lecţiei, elevii sunt puşi în situaţia de a coopera, de a relaţiona unii cu alţii astfel încât responsabilitatea individuală să devină presupoziţia majoră a succesului.

O altă cale de modernizare a metodologiei didactice este impregnarea cu elemente de problematizare a metodelor clasice de instruire. Interiorizarea în plan mintal are loc în cadrul conflictului socio-cognitiv  din grupul de elevi. Astfel se pun în faţa elevului anumite dificultăţi care declanşează activitatea independentă, gândirea, efortul personal al acestuia şi ca urmare elevul învaţă ceva nou. Pentru succesul metodei este necesar, printre altele, ca elevii să aibă un fond aperceptiv corespunzător şi să fie interesați de problema respectivă.

Scenariul didactic este foarte important şi are la bază metode de învăţământ potrivite, materiale didactice, strategii diverse prin care „să-i faci pe copii să te asculte”. De exemplu o excelentă metodă de a învăţa o limbă străină este prin activităţi ce au la bază „jocul”. Motivaţia este mult mai mare atunci când ai voie să faci ce-ţi place. Această „joacă” organizată îi ajută pe copii să-şi dezvolte limbajul şi abilităţile de comunicare deoarece ei încep să-şi pună întrebări, să discute constructiv.

În accepţia învăţământului modern predarea îşi schimbă sensul. Profesorul nu este doar o sursă de informare al elevilor, ci este, mai ales, specialistul care prelucrează informaţiile, adaptându-le la nivelul de înţelegere al elevilor. Noul Curriculum Naţional subliniază în acest sens că nu este important ce a predat profesorul, ci ceea ce a învăţat elevul. Lecţia devine mai eficientă prin îmbinarea modului de organizare a lecţiei frontal cu cel pe grupe şi individual, realizându-se astfel o comunicare interactivă. În activităţile frontale rolul principal nu mai revine profesorului, ci clasei care este văzută ca o colectivitate,  sau elevilor între care se stabileşte o comunicare interactivă.

Ca despre orice acţiune organizată şi despre lecție avem nevoie de informaţii care să măsoare efectele ei asupra colectivului de elevi, a grupelor sau a indivizilor. Realizarea feed-back-ului unei lecţii constă în acţiunea prin care învăţătorul obţine informaţii despre efectele şi eficienţa activităţii. Cunoaşterea operativă a efectelor acţiunilor exercitate asupra elevilor este necesară atât pentru profesor cât şi pentru elevi. Pentru a obţine progres, elevul trebuie să cunoască în orice moment ce are de însuşit, cât şi-a însuşit, ce mai are de însuşit, dacă deţine abilităţi intelectuale şi practice specifice.

Reforma în domeniul evaluării urmăreşte culegerea de informaţii despre calitatea pregătirii şi învăţării, vizează realizarea unei evaluări de tip productiv pentru toţi factorii implicaţi în acest proces. Acţiunea de evaluare are trei componente: culegere de informaţii, analiza si masuri.

Culegerea de informaţii se face prin: folosirea observaţiilor în legătura cu reacţia elevilor la o anumita activitate de învăţare, modul în care şi-au însuşit capacităţile, comportamente prevăzute de programă; discuţii cu rol de informare a educatorului despre reacţia subiecţilor în activitatea de învăţare; însemnări despre comportamentul elevului în caietul de observaţii; teste; înregistrări audio-video.

Aceste informaţii se analizează în scopul stabilirii măsurilor ameliorative.

În procesul de evaluare, metodele tradiționale nu reprezintă ceva vechi. Ele rămân metodelele de evaluare cele mai des utilizate, cu condiția de a se asigura calitatea corespunzătoare a instrumentelor și echilibrul între probele scrise, orale și practice. Metodele tradiționale de evaluare – metodele cele mai utilizate (probe orale, scrise, practice) sunt completate cu succes cu metodele alternative( portofoliul, proiectul, hărțile conceptuale, metoda RAI, tehnica 3-2-1, studiul de caz, investigația, observarea sistematică a activității și a comportamentului elevului) apărute din necesitatea evaluării holistice a unei game de obiective. Am constatat că folosirea acestor metode stimulează gândirea și trezesc interesul elevilor, aceștia situându-se în centrul proiectării didactice. Astfel elevii nu mai sunt simple ființe receptoare. Ei își expun deschis ideile și dorințele deoarece știu că și părerea lor contează.

În învăţământ, a considera raportul dintre tradiţional şi modern ca raport de opoziţie, fără a distinge continuitatea şi diferenţierile calitative într-un proces unitar, înseamnă a trece dintr-o extremă în alta. „Tradiţional” nu înseamnă „depăşit”, „perimat”, precum „modern” nu înseamnă „eficient”.

Modalităţile metodice de activizare a elevilor în cadrul lecţiei nu trebuie privite în opoziţie ireductibilă cu lecţia de tip clasic, care se desfăşoară într-un număr oarecare de momente. Aceste modalităţi se realizează în cadrul unor etape ale lecţiei, restrângând-o numai la secvenţe care concentrează acţiuni cu efectele cele mai bune.

Pe măsură ce gândirea contemporană operează cu date noi, metodele clasice trebuie reînviate cu procedee adecvate, pentru ca eficacitatea lor să fie mereu actuală.
Numai folosind moştenirea didactică sub semnul înnoirii, al unei noi abordări, văzută cu un ochi critic şi în legătură cu tradiţia, traseul nostru pe tărâmul didactic constituie un drum sigur.

Bibliografie
1. Cucoș Constantin, 1996, Pedagogie, Editura Polirom, Iași
2. Negret Ion, Jinga Ion,1994, Învățarea eficientă, Editura Editis, București
3. Păun Emil, Potolea Dan, 2002, Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative, Editura Polirom, Iași
4. Legea Învățământului, 84/1995

* * *

Articolul reia temele din materialul publicat de autoare în monografia „Educarea tinerilor pentru integrare pe piața muncii europene” (2018): https://leonida-petrosani.ro/wp-content/uploads/2018/11/carte-simp-2018-1.pdf (pg. 31)