Metode moderne vs. metode tradiționale

Învățământul românesc se confruntă cu latura preponderent teoretizantă, puneți accent pe metodele activ-participative/ active/ interactive/ moderne, în centrul actului educativ trebuie să se afle elevul – sunt doar trei dintre șabloanele cu care ne place să defilăm.
Dacă începem cu prima afirmație, putem remarca, într-adevăr, că preocuparea pentru binele educației este, în mare măsură, de ordin teoretic, singura strategie care a dat rezultate în ultimul timp fiind o derută generalizată cu efecte vizibile în special la examenul de bacalaureat, dar nu numai. În ultimul timp, m-am întrebat tot mai des ce se întâmplă cu acei copii, în care s-a investit atât de mult – începând cu educatorii care le prezintă laudativ rezultatele excepționale de la tot felul de concursuri – toate  aprobate, copiii care rezolvă din scoarță-n scoarță culegeri peste culegeri, încep pregătirea suplimentară din grădiniță, terminând cu părinții care subscriu înverșunat la toate acestea. Aceste rezultate, vizibile mai ales în clasele primare, încep apoi să se estompeze treptat, treptat, ajungând ca, la finele liceului să se producă marele eveniment. Ce se întâmplă, repet, cu acești copii?
Articolul este un eseu despre metode moderne și tradiționale…

Atât grija educatorului pentru îmbunătățirea calității actului educativ, cât și cea a părinților, de a contribui la dezvoltarea viitoare a copilului, dar, mai ales preocuparea la nivel de macrosistem de schimbare în bine au, se pare, doar efectul contrar.

Unde începe și când termină delirul? Şi nici măcar n-am menționat avalanșa de cursuri ”gratuite” la care toată lumea participă, dar nimeni nu învață nimic. Genială mi s-a părut povestioara care a circulat pe internet referitor la o imaginară convorbire dintre Domnul Trandafir și un învățător modern. Domnul Trandafir nu auzise de PIPP-uri, facultăți, credite, punctaje, portofolii, bibliorafturi, module, platforme educaționale, educabili etc. – grav, nu-i așa? În schimb, dascălul modern nu mai știa ce sunt ELEVII.

Şi nu e o glumă, ci cât se poate de adevărat. Undeva, pe drumul anevoios pe care îl străbatem pentru binele elevului uităm tocmai copilul, scuze, educabilul. Îl așezăm în centrul acțiunii educative, dar uităm de el…

Am avut posibilitatea de a participa la un curs dedicat jocului didactic, susținut de un profesor universitar, împreună cu asistentul. Mi-a plăcut, mai ales că cei doi n-au reușit să se pună de acord asupra structurii pe care o cereau jocului didactic. Marea revelație am avut-o în ziua examenului, când trebuia să venim cu câte un exemplu de joc didactic. S-au prezentat zeci de jocuri, care de care mai complicat, cu reguli mai alambicate, cu materiale stufoase, pe care le-am înțeles cu greu sau deloc. Cum s-or  descurca  elevii cu aceste jocuri care se presupune a fi distractive, relaxante, dar erau mai complicate decât analiza matematică?

Un aspect interesant este al metodelor moderne. Ce sunt acestea și cum pot ele influența în mod hotărâtor activitatea de predare – învățare? Ce facem cu celelalte metode ”învechite”?

Un aspect se pare că trebuie a fi clarificat. Ce înseamnă modern? Înseamnă a fi actual, a fi în pas cu timpul în care trăiești, înseamnă chiar „să fii la modă”. Deci, metode moderne au existat dintotdeauna. De fapt, mereu aceleași, sub forme diferite – aceeași Mărie, cu altă pălărie… folosite cu discernământ, își pot demonstra utilitatea. Şi nu înseamnă renunțarea la așa – zisele metode tradiționale.

În cadrul unui curs, un cunoscut autor din domeniu prezenta relativitatea conceptelor prezente în pedagogie, larga sinonimie care există la nivelul acestei discipline, favorizând ambiguitatea și îngreunând înțelegerea. Astfel, punea întrebarea de ce unele metode, cum ar fi expunerea, prelegerea, sunt considerate a fi pasive? Cum poate fi pasivă o metodă care îți activizează intelectul?

Voi încheia, amintind o anecdotă, care mi s-a prezentat ca autentică. În cadrul unei ședințe pentru acordarea gradului didactic I, în care candidata elogia metodele moderne, spre final, a luat cuvântul un domn, care amintea cumva de Domnul Trandafir. Era învățătorul celei care susținea lucrarea de grad. Toate bune și frumoase, zice domnul, văd că metodele astea moderne sunt grozave, minunate, extraordinare… Eu, cu metodele alea învechite, am scos una ca tine, îi spune candidatei, să te văd cum tu, cu metodele aste moderne, scoți unul ca mine!