Modalităţi de implementare a noilor cerinţe în clasa pregătitoare

Articolul prezintă câteva modalități de implementare a noilor cerințe pentru clasa pregătitoare, cerințe ce se referă la predarea integrată bazată pe competențe, proiectarea integrată și evaluarea finală. Sunt prezentate noțiuni generale despre avantajele curriculumului centrat pe competențe, implicarea profesorilor, evaluarea cunoștințelor, deprinderilor, capacităților, atitudinilor, abilităților și aptitudinilor.

L. D’Hainaut, în lucrarea “Programe de învăţământ şi educaţie permanentă”, susţine că “Se acordă mai multă importanţă omului care merge decât drumului pe care îl urmează. Astăzi, disciplinele sunt invadate de un gigantism care le înăbuşă, le abate de la rolul lor simplificator şi le închide în impasul hiperspecializării. Inconvenientele tot mai evidente ale compartimentării, necesitatea din ce în ce mai manifestă a unor perspective globale şi contestarea unui devotament faţă de obiect care face că omul să fie uitat, au dus treptat la conceperea şi la promovarea a ceea ce s-a numit interdisciplinaritate.”

Predarea integrată are ca referinţă nu o disciplină de studiu, ci o tematică unitară, comună mai multor discipline.

• Este o strategie ce presupune schimbări  nu numai în planul organizării conţinuturilor, ci şi în “ ambianta predării şi învăţării”.
• Punctul de pornire în domeniul proiectării şi implementării curiculumului îl constituie elevul şi experienţa sa.

Formarea competențelor

În termeni pedagogici, competența este capacitatea elevului de a mobiliza (identifica, combina şi activa) un ansamblu integrat de cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi valori, pentru a realiza familii de sarcini de învăţare. Educaţia bazată pe competente urmăreşte, în esenţă, trei mari obiective (Roegier, 2000):

• Să pună accentul pe competentele pe care elevul trebuie să le stăpânească la sfârşitul fiecărui an şcolar şi la sfârşitul şcolarităţii obligatorii.
• Să dea sens învăţării, să arate elevului  la ce-i serveşte ceea ce învaţă el la şcoală.
• Să certifice achiziţiile elevului în termeni de rezolvare de situaţii concrete şi nu în termenii unei sume de cunoştinţe şi de deprinderi pe care elevul le va uita, pe care nu ştie cum să le utilizeze în viaţă activă.

Avantajele curriculumului centrat pe competențe:

– Răspunde exigentelor pieţei muncii, deoarece asigură pregătirea absolvenţilor pentru viaţa socială şi profesională.
– Instruirea este orientată către rezultatele finale, prin folosirea conceptului de competență – rezultat al învăţării ce condensează achiziţiile comportamentale ale elevilor la nivelul cunoştinţelor, capacităţilor, deprinderilor şi atitudinilor.
– Elevii sunt implicaţi în activitatea de învăţare continuă şi de autoevaluare a competențelor.
– Permite valorificarea întregii experienţe didactice a profesorului şi posibilitatea estimării performanțelor elevilor.
– Poate incorpora, în orice moment al procesului educativ, noi mijloace sau resurse didactice.
– La modulele parcurse pot fi adăugate altele noi pentru formarea continuă, ceea ce răspunde imperativului educaţiei permanente.
– Elevii au reprezentarea achiziţiilor finale şi a demersului (teoretic şi practic) de dobândire a acestora. Prin evaluarea  pe criterii şi indicatori de performanţă, fiecare elev înţelege cum este evaluat şi de ce are nevoie pentru câştigarea/ dobândirea competenței.

Profesorii

• dobândesc competențe de proiectare didactică în baza modelului centrat pe rezultate,
• reconstruiesc oferta de curs din perspectiva competențelor intenţionate,
• stabilesc nivelurile de complexitate ale competențelor,
• asociază teme suport care susţin şi asigură formarea competențelor,
• creează situaţii practice de învăţare implicând activ clasa,
• stabilesc criterii de evaluare privind dobândirea competenței,
• evaluează elevii într-un mod complex, precum şi oferta educaţională.

Proiectarea integrată

Față de proiectarea didactică centrată tradiţional pe lecţie, proiectarea integrată are următoarele avantaje:

• Creează pentru elevi un mediu de învăţare coerent, în care aşteptările lor devin mai clare pe termen mediu şi lung;
• Implica profesorul în anticipări didactice pe termen mediu şi lung, cu răgaz pe ritmurile de învăţare diferite ale elevilor.

Noutăţi sunt şi în ceea ce priveşte managementul educational, referindu-ne cu precădere la:

– resursele materiale – baza didactico-materială, spaţiul educaţional. Spaţiul de învăţare se construieşte şi se schimbă împreună cu copiii şi poate ţine seama de următoarele coordonate:

• aspectul estetic, aerist şi ordonat, fără elemente de kitsch;
• zone de învăţare diverse, asemănătoare celor din grădiniţă (ludoteca, biblioteca, ştiinţe, arte etc.)
• elemente vii – plante
• modalităţi variate de expunere a lucrărilor copiilor.

– resursele de timp. Ora de curs: 30-35 minute + 10-15 minute de activităţi liber alese recreative care se pot desfăşura şi în cadru organizat.
Întâlnirea de dimineaţă  este un moment cotidian, bun prilej de pregătire afectivă pentru începerea activităţii din mai multe considerente:

• Permite o trecere naturală, plăcuta  de la mediul familial către activităţile specifice mediului şcolar;
• Fixează, oarecum, reperele de învăţare pentru întreaga zi, prin  introducerea copiilor într-o atmosferă ce combină aspectul ludic cu cel de învăţare;
• Încurajează exprimarea emoţiilor, relaţionarea cu ceilalţi, punând în valoare calităţile fiecărui copil
• Oferă cadrului didactic posibilitatea cunoaşterii complexe a copilului, prin implicarea acestuia în variate situaţii de învăţare;
• Nu în ultimul rând, poate fi abordată şi organizată în cadrul oricărei discipline, datorită modalităţilor şi formelor flexibile de desfășurare, îmbinând perfect toate planurile (social, intelectual, afectiv).
• Întâlnirea de dimineaţă este o practică oportună pentru realizarea obiectivelor din diverse sfere: să ai grijă de ceilalţi, să fii suficient de încrezător pentru a împărtăşi idei şi experienţe importante cu ceilalţi, să fii disponibil pentru semeni.

General și specific în evaluarea la finalul clasei pregătitoare

Dacă în trecut accentul se punea pe evaluarea cunoştinţelor acumulate, astăzi asistăm la o orientare a acestuia spre evaluarea competenţelor (intelectuale, social-atitudinale, psiho-motorii) dobândite în procesul de învăţământ.

Evaluarea la finalul clasei pregătitoare trebuie corelată cu evaluarea la finalul grădiniţei, pe structura actuală, cu grupa mare ca limită finală a învăţământului preşcolar, precum şi cu clasele I-IV ca etapă succesivă.

În cadrul acestor domenii, profesorul evaluează:
1. cunoştinţele (cunoştinţe despre obiecte, fenomene, animale, plante, cunoştinţe matematice etc.);
2. deprinderile şi priceperile (alcătuirea de propoziţii, deprinderi motrice, priceperi şi deprinderi practice, deprinderi de investigaţie etc.);
3. capacităţile (capacitatea intelectuală, capacitatea comunicativă, capacitatea de învăţare, capacitatea de concentrare a atenţiei şi de perseverenţă în îndeplinirea sarcinilor, capacitatea de memorare, capacitatea de punere în practică a cunoştinţelor achiziţionate, capacitatea de rezolvare a problemelor, capacitatea de sesizare a semnificaţiilor etc.);
4. atitudinile (atitudinea faţă de învăţare, faţă de muncă, activitate);
5. abilităţile (abilitatea emoţională, abilitatea socială, abilităţi intelectale);
6. aptitudinile (aptitudinea şcolară, aptitudini artistice, motorii, intelectuale, cognitive, aptitudinea de a gândi independent).

Evaluarea finală a elevilor de clasă pregătitoare se va face prin completarea, în luna mai, a unui document-tip, intitulat ”Raport de evaluare a dezvoltării fizice, socio-emoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor de învăţare, la finalul clasei pregătitoare”.
Documentul se constituie ca parte integrantă a portofoliului educaţional al elevului şi permite depistarea eventualelor dificultăţi de învăţare şi adoptarea unor măsuri de remediere.