Modalități de prevenire, depistare și corectare a greșelilor tipice de exprimare și de scriere

Învățarea scrierii ortografice pe baze logice, începând cu primele clase ale școlii, chiar înainte de a se pătrunde mai adânc în problemele de gramatică, contribuie la pregătirea din timp a elevilor pentru a înțelege regulile scrierii corecte și, practic, ajută la formarea unor deprinderi durabile de scriere corectă. Numai o pedagogie preventivă va rezolva problema ortografiei în școală. De aceea, activitatea de formare a deprinderilor ortografice, mijloacele prin care realizăm învățarea, interesul pentru ortografie și aspirația către competență în domeniul ei sunt lucruri hotărâtoare, care trebuie să intre în convingerile celor care răspund de cultivarea limbajului elevilor.

Una din sarcinile de bază ale învățământului primar este înarmarea elevilor cu deprinderi trainice de exprimare și scriere corecte. Numărul mare al greșelilor, gravitatea lor, persistența lor în școală ne determină se ne îndreptăm atenția și efortul nostru către acțiuni corective, deci spre o pedagogie curativă, terapeutică.

Gravitatea unei greșeli de ortografie se apreciază după criterii lingvistice, culturale sau morale. O greșeală devine foarte gravă când stânjenește comunicarea tulburând mesajul, anulându-i capacitatea de a comunica vreo informație. Din practica predării-învățării ortografiei în ciclul primar, putem aminti următoarele tipuri de greșeli, care au fost înregistrate de elevi și care au o arie de răspândire mai mare:

• greșeli provocate de nerespectarea regulilor care stabilesc ortografia în concordanță cu normele ortoepice (grafii care redau un mod neliterar de pronunțare – mănușe, granițile, eroizm, fincă, acelaș etc; grafii care nu redau pronunțarea reală a elevilor – bonboană, boer, căreiea, fetii etc);
• greșeli produse de nerespectarea regulilor care stabilesc scrierea în neconcordanță cu pronunția literară (grafii care redau modul corect de pronunțare, dar în dezacord cu norma ortografică – iel, cuală, bogățiia etc; grafii care nu redau pronunția reală a elevilor – poieziea, voieam, știieam etc);
• greșeli produse de nerespectarea regulilor care stabilesc scrierea în necotingență cu pronunția (omiterea unor litere, omiterea literelor finale, confuzii de litere, scrierea grupurilor de litere, scrierea incompletă a unor diftongi, despărțirea cuvintelor în silabe, schimburile între consoanele sonore și surde etc);
• greșeli în întrebuințarea cratimei (analize false în îmbinări reale, analiza hipercorectă a unor cuvinte monosilabice sau bisilabice, omiterea cratimei etc).

Oricare din greșelile amintite (și nu numai) este la fel de gravă atât din punct de vedere al normelor ortografice, foarte precise, cât și din punct de vedere pedagogic.

Elevii greșesc din cauze diferite, pe care nu le putem determina totdeauna cu siguranță. Trebuie să cunoaștem foarte bine pe fiecare dintre elevii noștri, cu care lucrăm zi de zi. Factorul psihologic nu trebuie ignorat deoarece poate crea condiții de apariție sau de persistență a greșelilor. Orice inadecvare a procesului de învățământ la stadiul dezvoltării psihice a copilului, la lumea și interesele lui, la specificul vieții lui afective și sociale, la atitudinea lui firească față de limba pe care o vorbește, ori nu are nici un efect asupra scrisului, ori are efect negativ.

Corelate cu toate celelalte, cauzele de ordin pedagogic, spiritul în care se predă limba maternă, excesiv descriptiv, teoretic, de la clasele mici, prezintă printre altele și dezavantajul că îngăduie acțiunilor productive și corective timp nesatisfăcător. Astfel, copiii scriu puțin și nesemnificativ pentru ceea ce ne interesează, iar formele de exersare sunt reduse, nu sunt variate și nici fructuoase. Alte neajunsuri sunt lipsa de continuitate de la o clasă la alta, lipsa unui regim ortografic unic în școală.

Alt factor important îl constituie mediul. Acesta influențează la fel de intens scrisul și limbajul elevului, atât în sens pozitiv, cât și în sens negativ. Filmele, anunțurile publicitare, reclamele, afișele, pancartele, indicatoarele de obiecte și de prețuri din magazine și vitrine, revistele, cărțile, televiziunea, cinematograful, internetul constituie factori care pot confirma și consolida comportamentele și deprinderile impuse de școală sau, dimpotrivă, i le pot zdruncina.

La originea greșelilor există uneori și cauze senzoriale, fiziologice. Trebuie să știm de la început dacă elevii noștri aud și văd bine.

Multe greșeli pot apărea efectiv din neatenție și în alte împrejurări. Decalajul care apare după consolidarea deprinderilor de scriere între ritmul vorbirii și ritmul scrierii poate duce la confuzii, interferențe, telescopaje ale cuvintelor, forme aberante care lipsesc din scrisul obișnuit al aceluiași copil, fie din scrisul unui copil cu alt nivel de dezvoltare psiho-motorie.

O evidență strictă a greșelilor ne indică izvoarele ipotetice mari ale acestora. Este indicată evitarea utilizării unei tehnici unice de corectare. Modul de corectare se schimbă după: natura regulii, poziția ei în relațiile dintre ortografie și pronunție, natura temei, vârsta copilului, cel care are rolul principal în corectare.

Vom încerca, în continuare, să stabilim care este rolul învățătorului în corectare, dar și posibilitățile lui de acțiune.

Scrisul elevilor îl corectăm în două împrejurări:
a) după ce copilul a scris ceva – indiferent ce (notițe, teme) și indiferent unde (în clasă, acasă);
b) după ce copilul și-a controlat scrisul în mod organizat și eventual dirijat.

Învățătorul poate acționa în trei sensuri:
a) efectuând, pe caiete, corectarea integrală a greșelii – desființarea pe caiet a grafiei greșite și înlocuirea acesteia cu imaginea corectă a cuvântului;
b) propunând pe caiet un început de corectare, care să sugereze copilului calea de urmat în desăvârșirea corectării; după ce elevii desăvârșesc corectarea și efectuează, eventual, unul sau mai multe exerciții legate de abaterile constatate, controlăm rezultatele și, de data aceasta, controlăm integral greșelile rămase;
c) desfășurând, în dialog cu clasa, o activitate corectivă mai mult sau mai puțin complexă, cu punctul de plecare în greșeli întâlnite.

Abaterile de la regulile în concordanță cu norma ortoepică impun: indicarea abaterii ca greșeală de pronunție, recunoașterea decalajului dintre pronunția elevului și modelul literar, corectarea pronunției, asocierea pronunției corecte cu perceperea cuvântului scris corect, extinderea exercițiului de pronunțare corectă la alte cuvinte care ilustrează aceeași regulă, diferențierea pronunției (și, respectiv, a grafiilor) asemănătoare, prin opunerea lor.

Cunoașterea frecventelor abateri de la regulile de ortografie și cauzele lor ar trebui să ne servească la prevenirea greșelilor, măcar în măsura în care ne permite reeducarea ortografiei elevilor. Este bine să facem în așa fel încât prima grafie a unui cuvânt să fie corectă, deoarece este mai ușor de construi bine de la început, decât de surpat o construcție greșită și de ridicat pe temelii noi alta corespunzătoare.

În permanență, învățătorul trebuie să manifeste preocupare neîntreruptă, atentă și de mare responsabilitate pentru prevenirea și înlăturarea greșelilor întâlnite în scrierea elevilor. I se impune, astfel, învățătorului o muncă riguros organizată: depistarea greșelilor, analiza atentă a lucrărilor scrise și a caietelor de teme, întocmirea unor fișe cu evidența greșelilor pe clasă și specifice fiecărui elev.

Prin urmare, dacă problema scrierii corecte este permanent în atenția învățătorului, realizările în această direcție vor fi încununate de succes.