Organizarea colectivului pe grupe – pro și contra

Din dorința de a fi în trend, organizarea colectivului pe grupe a devenit un loc comun. Există avantaje și dezavantaje, căci fiecare colectiv de elevi, fiecare elev este altfel. Centrând învățarea pe elev, am reușit, paradoxal, să neglijăm elevul, considerând că „munca în grup” este ideală, că fiecare elev și-o dorește tot timpul, indiferent cu cine. Ca toate formele de organizare, respectiv ca toate metodele, oraganizarea pe grup este eficientă atunci când este organizată cum trebuie, pentru cine agreează acest lucru, acolo unde se poate și când se poate.

Este un truism afirmația că munca în echipă este mai eficientă și mai fructuoasă decât cea individuală. Din dorința de a dezvolta deprinderi de comunicare și de activitate în grup, profesorii exagerează cu acest tip de organizare, ignorând specificul fiecărui elev, al fiecărui colectiv, eficiența reală a muncii în grup. Vom căuta în cele ce urmează să evidențiem aspectele pozitive și ele negative ale acestei forme de organizare, uneori folosită excesiv.

Societatea actuală pune accent mai mult pe inteligența emoțională și socială, pe folosirea informațiilor pentru crearea de valori noi, de aceea grupul este mai eficient. Geniul va fi un solitar și un deschizător de drumuri, dar omul obișnuit trebuie să învețe să colaboreze. De aceea activitățile pe echipe sunt un mijloc foarte bun de a crea deprinderile sociale și de comunicare eficientă și corectă. De asemenea, executând o sarcină de lucru, elevii sunt obligați să participe activ, să cunoască reușita și frustrarea, să devină creativi prin găsirea unor soluții originale. Profeosrul-mentor, îndrumător, își găsește aici împlinirea. El renunță la a fi un reproducător de informație și devine un indicator, o călăuză în descoperire. În plus, căutând și lucrând împreună elevii descoperă diversitatea informațiilor și a opiniilor legate de un subiect. Nu există „un adevăr”, o singură posibilitate de interpretare, ci mai multe variante, din care multe validate public. Deci, organizarea colectivului în echipe pare să fie o soluție optimă.

Însă formarea unui grup din mai mulți membri selectați aleatoriu sau după un anumit criteriu nu garantează că acei indivizi formează o echipă. Uneori este o adunare obligată să producă ceva în comun, deși indivizii nu se suportă și nu vor să lucreze împreună. Orice diagramă socială a unui colectiv arată că există niște elevi evitați sau nedoriți de majoritatea grupului. Motivele sunt variate: probleme intelectuale, ritm lent, agitație continuă, personalitate dominantă etc. Deși nu vrem să o recunoaștem, acești copii nu sunt avantajați întotdeauna de activitatea în grup. Fie sunt ignorați complet, ceea ce întărește mecanismele de închidere în sine, fie sunt jigniți, ceea ce iarăși are consecințe pe termen lung sau scurt. În cursurile de specialitate și discursurile psihologilor ni se spune că fiecare copil are o însușire pozitivă care ar putea fi folosită în munca pe echipe, însă realitatea arată că, de foarte multe ori, o problemă cognitivă este asociată cu una afectivă și de comportament. Dificultățile de relaționare datorate de multe ori mediului familial duc la manifestări ciudate, care atrag dificultăți de învățare. La fel, un neîndemânarea, ritmul lent, duc la marginalizare în condițiile în care o activitate este limitată temporal. Vrem, nu vrem, echipele trebuie să termine sarcina într-un timp dat, trebuie să-și prezinte munca, iar un coechipier care nu este în ritm cu ceilalți și/sau nu aduce o plus valoare, este evitat la acțiunile viitoare.

Pe de altă parte, din discuțiile cu foarte mulți dascăli a rezultat că orele în care domină activitatea pe echipe sunt evident mai dinamice și mai plăcute, dar de multe ori conținutul științific trebuie reluat pentru că acesta s-a pierdut sau a suferit modificări nedorite. Dacă citim literatura de specialitate, metodele activ-participative se bazează și pe accesul liber la informație, carte sau internet, ceea ce nu este posibil în majoritatea cazurilor în clasele noastre. Astfel, informația este redusă la ceea ce oferă manualul. Prezentarea publică pe coli mari este benefică, încurajând exprimarea în public, scrierea corectă, lizibilă etc, dar, în același timp, ajunge să deturneze atenția elevilor de la conținut la formă. Astfel, cel puțin o parte dintre elevi se vor ocupa în primul rând de desenele de pe foaie și vor ignora cu totul ceea ce înseamnă conținut științific, deci pentru o parte a elevilor ora respectivă nu a adus nimic nou în domeniul respectiv. De asemenea, unii elevi profită de ocazie pentru a nu face nimic sau a beneficia de „acoperirea” grupului, o eventuală evaluare obiectivă fiind imposibilă.

Distribuirea sarcinilor este și ea dificilă. Un grup eterogen poate primi o sarcină mai dificilă sau mai ușoară, dar, în final, toți elevii trebuie să atingă un anumit standars sau să contribuie la sinteza informațiilor, astfel încât unele grupe nu vor reuși să lucreze.
Limitele spațiale și temporale fac ca munca în echipe să fie deranjantă prin zgomot și o dezordine involuntară, de aceea este evitată de mulți dascăli, pierderea controlului colectivului fiind foarte posibilă.

În concluzie, organizarea colectivului pe grupe este utilizabilă la timpul potrivit, în spațiul potrivit, în doza potrivită și cu persoanele potrivite. Excesul o face la fel de perdantă pentru mulți copii ca și celelalte metode, căci în fața „dictaturii” grupului prelegerea tradițională sau munca individuală par mult mai eficiente.