Părintele „enciclopedie” şi copilul „fluture”

Revolta pe sistemul de învăţământ face ca de multe ori un părinte interesat de educaţia copilului să cadă într-o anumită extremă şi să se subtituie profesorului, făcând efortul de a-i explica copilului lecţiile pe care acesta se plânge că nu le-a înţeles în clasă şi, mai mult, de a-i rezolva şi temele pentru acasă. Materialul trateaza modul în care părintele îşi poate sprijini copilul în învăţare, într-un mod neinvaziv, fără a se substitui educatorului.

Într-o zi, într-un cocon a apărut o mică gaură. Un om, care trecea din întâmplare prin preajmă, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forţa să iasă printr-o gaură extrem de mică. După multe încercari se părea că fluturele a abandonat, şi gaura rămăsese la fel de mică. Părea că fluturele a făcut tot ce putea şi nu mai era în stare de nimic altceva. Atunci omul a decis să ajute fluturele: a luat un cuţit şi a deschis coconul. Fluturele a ieşit imediat.
Însă corpul fluturelui era slab şi anemic; aripile sale erau puţin dezvoltate şi aproape că nu se mişcau. Omul a continuat să observe, crezând că dintr-un moment în altul aripile fluturelui se vor deschide şi vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta  să poată zbura. Acest lucru nu s-a întâmplat!
Fluturele şi-a trăit restul vieţii târându-se pe pământ cu corpul său slab şi cu aripile chircite. Nu a putut zbura NICIODATĂ!

Este o poveste motivaţională pentru părinţi, pentru acei părinţi care cred că a se implica în viaţa şcolara a copilului presupune şi a rezolva temele în locul lui. Implicarea excesivă a părintelui în viaţa şcolară a copilului are mai multe dezavantaje decât avantaje.

Revolta pe sistemul de învăţământ face ca de multe ori un părinte interesat de educaţia copilului să cadă într-o anumită extremă şi să se subtituie profesorului, făcând efortul de a-i explica copilului lecţiile pe care acesta se plânge că nu le-a înţeles în clasă şi, mai mult, de a-i rezolva şi temele pentru acasă.

Care sunt urmările acestui comportament asupra dezvoltării copilului? Copilul se va obişnui, încă de la vârste fragede, ca altcineva să-şi asume responsabilitatea pentru sarcinile (de învăţare) pe care le are. Ajuns adult, probabil va reuşi cu greu să-şi asume un rol într-o echipă şi se va aştepta ca cineva să îi preia din muncă, va fi adesea neproductiv, pasiv şi neantrenat pentru a putea rezolva singur o problemă. Din păcate, va fi doar un “fluture” care nu poate să zboare.

Există riscul ca părintele să îşi dezamăgească copilul atunci când nu va mai reuşi să îl sprijine în rezolvarea unor teme mai dificile, pentru că este greu de imaginat un “părinte-enciclopedie”, care să fie specializat în toate disciplinele de studiu ale copilului, pe toate nivelurile de învăţământ.

Ce presupune o implicare benefică a părintelui în viaţa şcolară a copilului? A fi implicat în procesul de educaţie a copilului, a-l supraveghea în activităţile de învăţare, presupune un alt mod de a-l sprijini. Fiind persoana în care copilul are încredere, părintele poate determina motivaţia pentru învăţare, găsind exemple potrivite vârstei şi adaptate temperamentului copilului, prin care să fie demonstrată necesitatea învăţării şi roadele unei munci responsabile.

Copiii sunt creativi şi detestă anumite clişee verbale de genul “dacă înveţi vei ajunge om mare”, pe care tind să le ingnore, dar sunt atraşi de exemple concrete şi argumente logice, lipsite de condiţionări emoţionale de genul “dacă înveţi o să mă faci fericit”.

Dacă părintele doreşte cu adevărat să se implice în viaţa şcolara a copilului său o poate face în multe moduri eficiente:

• o bună comunicare cu copilul, care trebuie să simtă că părinţii sunt chiar interesaţi, de exemplu, că proiectul lui la biologie a avut succes şi că aceştia îl ascultă, în ciuda problemelor cotidiene cu care se confruntă ca adulţi; întrebările stereotipe de genul “Ce ai mai făcut astăzi la şcoală?” rămân deseori fără un răspuns detaliat şi chiar îi întăresc copilului certitudinea că părinţii doar îşi fac “datoria” şi nu au timp suficient pentru problemele lui;
• asigurarea condiţiilor materiale optime pentru studiu (pe cât posibil o cameră proprie, luminoasă, aerisită, birou, rechizite, computer conectat la internet);
• asigurarea unui climat de confort prin crearea unei atmosfere propice pentru studiu; achizitionarea de materiale auxiliare la cererea copilului şi împreună cu acesta (se va bucura mai mult de o carte sau de un CD educaţional pe care şi le-a ales singur);
• reglementarea şi negocierea unui program de studiu, cu pauze de relaxare supravegheate;
• oferirea de feed-back pentru orice activitate de învăţare a copilului, bazată pe recompense verbale, încurajări ale iniţiativelor pozitive, sprijin pentru situaţiile de eşec în învăţare;
• discuţii în triada părinte – profesor – elev, aşa încât să fie eliminate pe cât posibil şansele ca elevul să mintă sau să exagereze anumite situaţii. Părintele se poate informa dacă elevul chiar nu a avut nicio temă la o anumită materie sau dacă tema a fost atât de dificilă pe cât susţine copilul.

Deşi tentaţia naturală a părintelui este de a sări imediat în ajutor în situaţia în care copilul se zbate în “coconul” unei teme dificile, imaginea fluturelui care a ieşit din cocon dar nu poate să zboare ar trebui să fie suficientă pentru a nu interveni. Fiecare provocare în calea învaţării este o luptă în care se oţelesc voinţa, perseverenţa, isteţimea, ambiţia, calităţi care nu pot fi împrumutate de la părinţi, ci pot fi dobândite printr-o luptă continuă cu ceea ce îi sperie pe elevi – noul. Iar în această luptă copilul poate fi învingător dacă ştie că cineva îi este alături şi are încredere că el va putea birui “noul”, cu forţele proprii, rezolvând singur temele, căutând singur răspunsurile.
Tu ai reuşit să îl laşi pe copil să “iasă singur din cocon”?

Bibliografie:
1. Butnaru, Simona & Gherasim, Loredana Ruxandra (2013). Performanţa şcolară. Iași: Polirom.
2. Carez, Seamus (2013). Cum să te dezvolţi odată cu copiii tăi. București: Ed. Trei.
3. Burnett, Garry (2013). Părinţi implicaţi – părinţii şi copiii învaţă împreună. București: Aramis.