Ce este mai important: plata educației celor needucați sau suportarea costurilor needucației acestora?

Învățământul românesc este un factor generator de șomaj?
Părerea specialiștilor în domeniu din sistemul educațional este că, atâta vreme cât șomajul înregistrează în mod constant creșteri cantitative, uneori alarmante, creșteri care se traduc de fapt printr-o scădere a capacității de absorbție a pieței muncii în raport cu oferta de muncă, învățământul românesc nu poate fi considerat drept cauza și nici efect al șomajului per ansamblu. Din cauza nefuncționalității optime a mecanismelor de tip cerere și ofertă în domeniul învățământului, asistăm acum la anumite disfuncționalități care se accentuează în acest sistem. Nu știu dacă societatea și politicul pot decide ce este mai important: plata educației celor needucați sau suportarea costurilor needucației acestora!

Problematica analizei nevoilor de educatie, atribut al managementului strategic, se poate discuta numai in contextul unor schimbari radicale in modul de functionare a intitutiei educative si a sistemului de invatamant.
Institutia numita „scoala” este in continua interactiune cu mediul social, deci cu societatea civila.

In noua Lege a Educatiei Nationale (LEN) nu se vorbeste nimic despre o schimbare de strategie globala, care sa fie sustinuta pe cale legislativa si administrativa de catre factorii de decizie politici. Schimbarea pe care si-o propune noua LEN trebuie sa fie facuta in planul real al educatiei si sa se produca prin mecanisme interne de reglare si autoreglare ale sistemului social per ansamblu. Pana cand aceste mecanisme „naturale” nu vor fi deblocate, nu printr-o lege, ci prin insusi procesul general al democratizarii vietii sociale, scoala romaneasca nu va fi supusa decat unor presiuni sociale exercitate asupra institutiei si resurselor umane si nu va putea raspunde direct cerintelor si asteptarilor populatiei. Sistemul si politicul din Romania nu pot vedea si percepe aceasta schimbare, care trebuie sa rezolve pe termen mediu si lung nevoile educationale ale unei intregi generatii si societati.

Pana cand statul de drept nu va constientiza ca nevoile de educatie sunt, de fapt, nevoi sociale, nu se va putea vorbi de o reforma a sistemului de invatamant romanesc per ansamblu. Gravitatea problemei aduse in discutie rezida in faptul ca factorii de decizie politici nu mai vad rostul scolii romanesti. Se mentioneaza la tot pasul cresterea alarmanta a numarului de someri, din care un procent semnificativ il reprezinta tinerii. In noua LEN nu se mai precizeaza nimic referitor la invatamantul vocational, profesional, mai ales ca scolile de arte si meserii si invatamantul profesional si tenic au fost desfiintate.

In ultima perioada, am constatat ca somajul este doar un indicator statistic pentru mass-media si nu o referinta si un barometru al societatii per ansamblu, legat de nevoile de educatie.
Pana la urma, constatam cu tristete, simtind si politicile de austeritate promovate pe perioade  lungi, ca somajul este de fapt expresia unei educatii asumate si acoperite in prezent, fenomen social determinat si in viitorul apropiat. Acest fenomen va fi vizualizat mai acut in societatea romaneasca in urmatorii 5-10 ani.

Ma mir ca nu ne dam seama ca, de fapt, invatamantul romanesc produce „someri pentru viitor”. Vezi si studiul realizat de Consiliul National de Formare Profesionala (CNFPA), pe un segment reprezentativ al angajatorilor din Romania, care arata ca doua treimi dintre angajatori reclama mediocritatea invatamantului superior, 66% considerand invatamantul ca fiind „mediocru”, 5% „slab” si 29% „bun”.

Astfel, rata somajului va sanctiona sistemul de invatamant per ansamblu, indiferent de modul de functionare a economiei romanesti in urmatorii ani. Este vizibila evolutia din ultimii ani a somajului, sub raportul cantitativ global, care a crescut in mod constant, iar invatamantul romanesc nu a putut oferi nicio solutie.

Ceea ce face statul prin politica lui in domeniul educational, prin „marea comasare a scolilor din invatamantul preuniversitar”, este doar o reducere a numarului de elevi/studenti, viitorii someri formati de sistemul de invatamant, diminuand accesul la educatie prin emiterea unor decizii politice.

Mai indicata ar fi o extindere a invatamantului vocational pe toate nivelurile, ca si mijloc de diminuare a somajului in randul tinerilor. Un invatamant profesional, post general, care sa asigure la baza muncitori calificati, care sa raspunda corect nevoilor de pe piata muncii, fiind o solutie pe termen scurt pentru integrarea socio-profesinala a tinerilor in societate.  Aceasta insa presupune o mobilitate si o dinamica mai mare a sistemului de invatamant, a programelor de educatie in general, fapt care nu este precizat in noua Lege a Educatiei.

Astfel, scoala romaneasca si sistemul educativ nu-si pot asuma singure nevoia de educatie a unei societati, pe care de fapt nimeni nu o resimte si de a carei satisfacere nimeni nu este interesat.

In cazul invatamantului de stat, principiul gratuitatii, prezinta anumite efecte intr-o societate in care „statul atotputernic si impersonal” este deasupra cetatenilor lui. Vedeti numai ce s-a intamplat in ultima perioada cu controversata Lege a Educatiei Nationale. Un joc al nervilor si al declaratiilor politice, legea a devenit sursa de negociere politica intre diferite partide din arcul guvernamental. Evident, varietatea bunurilor educationale in sens strict economic face parte din categoria bunurilor de consum neproductiv, a caror destinatie este consumul insasi, dar si statul trebuie sa inteleaga ca nu se mai poate juca la nesfarsit cu un sistem educational, aflat si nu de acum intr-o stare de colaps.

Disponibilizarile masive, reducerile salariale, discreditatarea in ultimii ani a statutului de profesor, asimilarea educatiei cu o marfa care trebuie vanduta oricum, nu va duce la un sitem de educatie competitiv nici in urmatorii ani. Apoi, imixtiunea politicului in viata scolii nu face decat sa escaladeze tensiunile deja existente in interiorul sistemului. Ordinele si ordonantele deseori fara acoperire legala, modificarile din mers ale unei legi fundamentale vor atarna greu in balanta viitorului nu numai a generatiilor viitoare, ci chiar a statului de drept.

Nu stiu daca societatea si politicul pot decide ce este mai important: plata educatiei celor needucati sau suportarea costurilor needucatiei acestora.
Poate toti cei abilitati in emiterea, promovarea si modificarea Educatiei Nationale, ar trebui sa porneasca mult mai simplu, de la modelul pragmatic al discrepanetei, in definirea nevoilor de educatie, prin care aceste nevoi reprezinta diferenta dintre situatia dorita si situatia actuala, deci de fapt sa realizeze o comparatie intre cele doua situatii clar definite.