Pledoarie pentru schimbare… Abordarea educației incluzive

Pentru a defini adecvat conceptul de incluziune în educaţie, trebuie să pornim de la un adevăr pe care pedagogia l-a subliniat de la începuturile ei: şcoala este instituţia principală prin care se organizează şi derulează procesul educativ.
Educaţia, în sensul larg al acţiunilor formative întreprinse în dezvoltarea umană are în centrul ei activitatea realizată în şcoală. Cu toții suntem de acord că școala este una pentru toţi membrii unei comunităţi; cu alte cuvinte, nu putem vorbi despre o şcoală abstractă, ideală. Ne referim la acea şcoală care trăieşte şi se dezvoltă în şi prin cultura unei comunităţi, ca şi prin politicile unei societăţi anumite. În cadrul acestei școli, preocuparea sa fundamentală trebuie să fie integrarea şcolară şi socială a membrilor comunităţii în care se derulează procesul de învăţământ.
Începând cu anul 1990, a fost lansată o mare provocare: educaţia pentru toţi ca o nevoie vitală de orientare a sistemelor de învăţământ şi de regândire a strategiilor educaţionale.
Cum şi în ce condiţii are loc această schimbare, respectiv care sunt limitele şi întinderea educaţiei pentru toţi?

Intră aici în scenă conceptul de educaţie incluzivă.

Educaţia incluzivă, ca parte componentă a educaţiei pentru toţi, are în conţinutul ei ideile de acceptare, includere şi implicare a tuturor în procesul formării. A include pe fiecare înseamnă a valoriza şi a oferi șansa de afirmare fiecărui copil. Importanţa grupului vine din valorizarea fiecărei persoane, deci trebuie să fim conștienți de faptul că nu este suficient să gândim că dacă într-un grup sunt adăugaţi nişte copii sau nişte indivizi, aceștia sunt incluşi; trebuie să înţelegem că incluziunea înseamnă nu numai intrare/ introducere ci şi acces asigurat, participare şi implicare prin valorizarea contribuţiei individuale.

Este necesar „să gândim incluziv”, să dăm valoare şi importanţă nevoilor fiecăruia. Spunem despre educaţia incluzivă că este informaţie, gândire, acţiune şi atitudine în acelaşi timp. Privită ca o altfel de abordare educațională, educaţia incluzivă este cea în care se porneşte de la nevoile individuale şi de la mobilizarea şi organizarea tuturor resurselor educaţionale pentru a răspunde acestor nevoi.

Să luăm, ca exemplu, introducerea într-un grup şcolar a unui copil cu dizabilităţi. Deocamdată, putem vorbi doar despre începutul integrării acestuia în acel grup, şi nu despre educaţie incluzivă. Încă! Abordarea incluzivă presupune identificarea resurselor umane şi materiale existente în grupul respectiv şi antrenarea acestora pentru a îmbunătăţi practicile existente, în aşa fel încât nu numai copilul cu dizabilităţi să fie integrat, ci întreg grupul să înveţe şi să se dezvolte folosind acest prilej. Orientarea incluzivă nu se referă doar la integrare ci la o schimbare care presupune resurse, timp şi acţiuni organizate. Este vorba de o nouă orientare educaţională care are în vedere schimbări profunde de viziune şi de acţiune.

Educaţia incluzivă este o schimbare care priveşte copilul şi actul educaţiei dintr-un alt unghi de vedere, care centrează intervenţiile educaţionale pe valorile democratice ale relaţiilor sociale şi pe fiinţa umană înţeleasă în sens pozitiv şi profund, relativ la potenţialul ei.

Important de precizat este că educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi” (Dezvoltarea practicilor incluzive în şcoli – Ghid managerial, MEC, UNICEF, Bucureşti,1999, pag. 9).

Termenul de incluziune, în raport cu termenul de includere, așterne pe pagina educației câteva considerente. În primul rând, presupune cuprinderea sau intrarea unui nou element într-un anumit sistem. Includerea se referă în principal la intrare, pe când incluziunea înseamnă mai mult decât cuprindere; incluziunea se referă nu numai la intrarea în sistem, ci cu precădere la acces şi participare. Incluziunea presupune acţiuni în favoarea accesului şi participării.

Principalele acţiuni ale incluziunii sunt legate de eliminarea discriminărilor şi segregării. Incluziunea şcolară în cadrul procesului didactic este un proces complex care pune în centru şcoala şi schimbările ei. Incluziunea şcolară presupune ca actori educaţionali, nu numai copiii care intră în sistem ci şi profesorii, managerii şi părinţii ca parteneri ai procesului didactic incluziv. Educaţia incluzivă se poate sintetiza în următoarele cuvinte de sinteză: Toţi Împreună, Acceptându-ne şi Sprijinindu-ne reciproc.

Educaţia incluzivă este o construcţie pas cu pas a unui set de idei, reprezentări şi comportamente care determină acceptarea, respectul şi sprijinul direct şi necondiţionat asupra unicităţii şi diversităţii umane.

Așadar, incluziunea educaţională declară că fiecare este important (copilul, profesorul, părintele) indiferent de particularităţile sale (fie ele mai mult sau mai puţin cerinţe speciale) şi doar împreună putem să ne dezvoltăm.

De multe ori, se face confuzia între educaţia integrată şi cea incluzivă. Se consideră că doar integrarea unui copil într-o clasă a unei şcoli numite „obişnuite”, devine o formă de incluziune. Dar educaţia incluzivă presupune un întreg arsenal de schimbări de la politici la reprezentări, comportamente şi atitudini. Simpla integrare a copiilor cu dizabilităţi în şcoli nu constituie o formă de educaţie incluzivă, trebuie ca toată şcoala să se schimbe şi să devină incluzivă. Modul de înţelegere a educaţiei incluzive se centrează pe o viziune mai largă şi mai deschisă în ceea ce priveşte dizabilitatea şi în general cerinţele speciale ale copiilor. Principala explicaţie se leagă de viziunea asupra dizabilităţii dar, în plus, evidenţiază şi alte nevoi sau cerinţe ale copiilor faţă de educaţie (medii socio-culturale limitative, marginalizante, apartenenţa la grupuri vulnerabile, în general situaţiile de risc din dezvoltarea unui copil).

Nu putem vorbi de o clasă incluzivă sau de un singur profesor care este incluziv. Educaţia incluzivă este o educaţie a valorilor globale, a practicilor comune de dezvoltare, a cooperării şi a colaborării. Putem specifica că incluziunea valorizează diversitatea şi diferenţele cu respect şi gratitudine căci, cu cât este mai mare diversitatea, cu atât ni se îmbogăţeşte capacitatea de a crea noi viziuni asupra vieţii. Calea principală a educaţiei incluzive este cea a valorizării diferenţelor dintre copii / dintre oameni.

Diversitatea fiinţelor umane determină diferenţele dintre oameni. Aceste diferenţe sunt dependente de istoria personală unică şi irepetabilă a fiecăruia. Diferenţele sunt cu atât mai marcante în anii copilăriei. Dezvoltarea copilului depinde de experienţa sa de viaţă, de acţiunile întreprinse ca şi de maturizarea fiinţei sale biologice. Fiecare copil este unic prin zestrea sa ereditară şi prin combinaţia specifică a caracteristicilor sale cu influenţele mediului restrâns şi apoi tot mai larg în care se dezvoltă. Nici o descoperire nu mai poate fi făcută de un singur om şi practic fiecare lucru înmagazinează inteligenţa şi efortul mai multor indivizi şi a mai multor fapte de cultură. Este deci firesc şi realist ca azi să ne gândim la fiecare pentru a găsi soluţiile în viitorul tuturor. Este firesc să ne preocupăm de toţi, pentru că fiecare este important. Pentru cine? Pentru toţi.

Concluzionăm următoarele: Şcoala de tip incluziv este şcoala de bază accesibilă, de calitate şi care se adresează tuturor copiilor, urmărind a-i transforma în elevi şi de a-i deprinde şi abilita cu tainele lumii. Într-o școală de tip incluziv, elevilor li se oferă bazele culturii şi civilizaţiei umane, pe înţelesul lor, toți actorii educaționali conjugându-și eforturile, în aşa fel încât toţi să beneficieze de acestea şi să le dezvolte mai departe după puterile lor.

Bibliografie
UNICEF, MEN, (1999) Dezvoltarea practicilor incluzive în şcoli. Ghid managerial, Bucureşti, 1999.
UNESCO, (2002) Ghid pentru profesori, Să înţelegem şi să răspundem la cerinţele elevilor în clasele incluzive, publicat de UNICEF, Ed. Romedia, Bucureşti, 2002.
UNESCO (1995) Pachetul de resurse UNESCO pentru instruirea profesorilor, Cerinţe speciale în clasă, UNICEF, Bucureşti, 1995.
UNESCO, (2002) Să înţelegem şi să răspundem la cerinţele elevilor din clasele incluzive,
traducere UNICEF, RENINCO, MEC, Ed. ROMEDIA, Bucureşti.
Verza E. şi Paun E., coord.(1998) Educaţia integrată a copiilor cu handicap, UNICEF,
RENINCO.
Vrasmaş Traian, (2004) Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti.
Vrasmaş Ecaterina, (2004) Introducere în educaţia cerinţelor speciale, Ed. Credis, Universitatea din Bucureşti.