Poveṣtile ṣi rolul lor în educarea ṣi dezvoltarea copiilor
A absolvit Liceul Pedagogic, Ploieşti, specializarea învăţători-educatoare, Facultatea de Litere şi Ştiinţe, specializarea română-engleză şi masterat în domeniul filologie, cu denumirea: „Studii culturale româneşti în context european”, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti. Este profesor în învăţământul preşcolar la Grădiniţa cu Program Prelungit, nr. 28, Ploiesti, judeţul Prahova.
Întrucât în noul curriculum pentru educația timpurie una dintre noutăți a fost introducerea unui moment obligatoriu de lectură pentru fiecare zi, acest articol își propune să dezbată importanța lecturii în general și a poveștilor în special, rolul acestora în educarea, formarea și dezvoltarea armonioasă a copiilor de grădiniță.
Conform noului curriculum pentru învăţământul preşcolar, în programul cu cei mici se impune un moment de lectură zilnic, lectura fiind „una dintre cele mai intense, mai educative şi mai răspândite activităţi”, iar „cu cât apropierea copilului de carte se face mai devreme, cu atât mai importante şi mai durabile sunt efectele ei în domeniul limbajului, al comunicării, precum şi în cel al comportamentului şi al socializării”. Aṣa cum se precizează ṣi în curriculum, lectura este într-adevăr importantă. Din păcate, în era tehnologiei, importanța cărților a fost mult diminuată. Chiar dacă sunt încă mici ṣi nu ştiu să citească, copiilor le poate fi insuflat gustul pentru cărţi încă de la vârste fragede. Această vârstă este cea mai potrivită pentru a le forma obiceiuri bune. Cărţile cu poveşti ilustrate, cu imagini colorate sunt primele cu care copilul ia contact. Poveştile le sunt citite copiilor de către părinţi, apoi de către cadrele didactice, stimulându-le treptat dragostea pentru lectură.
Cu cât lectura este prezentă în viaṭa copilului de la o vârstă cât mai fragedă, cu atât copilul o va îndrăgi mai mult, va fi mai bine familiarizat cu anumite concepte, fenomene sau situaṭii de viaṭă.
Cărṭile trebuie lăsate la îndemâna copiilor, trebuie să aibă acces la ele, să le poată studia, să le deschidă, să discute pe baza imaginilor observate. La grădiniṭă, la centrul „bibliotecă”, ei au posibilitatea să facă acest lucru, învaţă să manipuleze cărţile şi să se exprime liber. Lectura oferă copilului o mulţime de cunoştinţe care îl pregătesc pentru experienţele reale.
Poveştile joacă un rol extrem de important în educarea şi dezvoltarea personalităţii, ajutându-i să crească frumos şi armonios. În acest timp destinat lecturii, copiii încep să prindă drag de poveṣti ṣi de personajele acestora ṣi mai mult, se creează o legătură între aceṣtia ṣi persoana care le citeṣte sau le povesteṣte. Povestirea reprezintă un mijloc de educare eficient, având o tematică variată. Prin intermediul poveştilor, copilul se relaxează, descoperă lumea, i se dezvoltă abilităţile de ascultare, descoperă anumite lucruri pe care nu le poate trăi prin experienţa proprie.
Copilul nu îşi îmbunătăţeşte numai abilităţile de exprimare, dar şi atenţia, imaginaţia, creativitatea, învaţă să facă deosebirea între bine şi rău, descoperind care sunt consecinţele anumitor fapte, se identifică cu anumite personaje, învaţă ce este prietenia, cum să acţioneze în diferite situaţii reale de viaţă, cum să treacă peste anumite probleme, cum să îṣi exprime emoţiile. Ele dau copiilor ocazia să simtă tot felul de trăiri ṣi să îşi însuşească anumite principii morale. Întâmplările prin care trec personajele, îi ajută să înveṭe anumite lecţii de viaţă, care le vor fi de mare folos pe viitor. Copiii învaţă să admire calităṭile personajelor pozitive ṣi îṣi doresc să le urmeze exemplul. Ei încep să înṭeleagă tot felul de lucruri: că este bine să asculte de părinṭi, că nu este bine să fii rău sau leneṣ, că nu este bine să minṭi, că binele învinge întotdeauna etc.
Din povești, copiii învață nu numai cum este bine să se comporte, dar dobândesc ṣi anumite cunoștințe, descoperă lucruri noi ṣi interesante despre mediu, despre univers, despre animale etc. Lumea poveștilor li se va părea încântătoare ṣi vor fi curioṣi să afle cât mai multe lucruri.
Poveştile pot avea ṣi rol terapeutic. Spre deosebire de poveştile clasice, în cazul unor astfel de poveṣti, acţiunea nu este construită în jurul luptei dintre bine şi rău. Printr-o poveste terapeutică, copilul se identifică cu personajul poveştii şi cu problemele pe care acesta le are, este o metodă prin care transmitem modele comportamentale. Pentru a fi terapeutică, povestea trebuie să ajute. Acestea sunt de mare folos atunci când copilul se confruntă cu o anumită problemă, când îl vedem că este trist dintr-un anumit motiv, când se confruntă cu anumite temeri sau probleme de comportament sau putem alege teme generale care să le fie de folos tuturor copiilor, probleme specifice vârstei: dificultăţi în gestionarea furiei (Dino dragonul învaţă să se descurce cu furia), timiditate, dificultatea de a lega prietenii (Cum a învăṭat broasca țestoasă Tobias să îṣi învingă furia), teama de a nu greşi (Teama de greşeli a Dorei), nerespectarea anumitor reguli (Buzby, albinuţul neascultător), lipsa solidarităţii (Povestea unui arici) etc. Prin intermediul acestor poveşti, copiii vor învăţa cum este de dorit să se comporte în societate, sunt încurajaţi să ia singuri anumite decizii, reuşesc să depăṣească anumite situaṭii luând exemplul personajelor pozitive, învaṭă cum să îṣi controleze emoṭiile negative ṣi înṭeleg că dacă vor, pot găsi soluṭii la orice problemă.
Poveştile sunt educative, dar trebuie totuşi alese cu multă grijă. Atunci când alegem o poveste trebuie să ne gândim la nivelul de vârstă al copiilor, la ceea ce vrem să transmitem, la fricile sau problemele lor, la comportamentul pe care vrem să îl modelăm. Uneori, este bine ca anumite scene din poveste, să le spunem într-o altă manieră, pentru a nu le provoca anumite stări sau emoṭii negative. Pentru menţinerea interesului copiilor, expunerea conţinutului trebuie să fie clară, accesibilă şi expresivă, tonul să fie unul prietenos, să imităm voci folosind diferite tonalităţi.
Contactul vizual este de asemenea important. Pentru ca cei mici să înţeleagă cat mai bine conţinutul povestirii, este recomandat să folosim cât mai des mimica ṣi gesturile, putem imita personajele: felul în care vorbesc, felul în care se simt. Astfel copiii vor învăṭa ṣi cum să îṣi exteriorizeze anumite emoții. Pe parcursul povestirii, putem face pauze scurte, pentru a afla opinia copiilor sau pentru a explica cuvintele nou întâlnite. Dacă doresc, le putem citi de mai multe ori o poveste.
Copiii mici învaţă prin repetiţie. Perioada de concentrare a copilului creşte în timp și, cu cât o poveste le este citită de mai multe ori, cu atât o vor înțelege mai bine.
În scopul atingerii obiectivelor, trebuie asigurat cadrul adecvat povestirii, pregătirea unor materiale şi a unor mijloace atractive. Se pot utiliza jucării, siluete, marionete, păpuşi, machete, planşe, poveşti audio sau video, prezentări Power Point etc. Cărțile cu modele 3D sunt de asemenea foarte plăcute celor mici. Utilizând metode ca povestirea educatoarei, lectura educatoarei, dramatizare, joc de rol, jocul didactic și altele în activitățile de educarea limbajului, educație pentru societate și nu numai, preșcolarii sunt introduși în lumea de vis. În timp ce educatoarea spune povestea, copii ascultă cu atenţie întâmplările care au loc şi astfel descoperă trăsăturile şi comportamentele personajelor, memorează anumite întâmplări ṣi dobândesc anumite învăṭături.
Receptarea atentă a povestirilor spuse de educatoare îi ajută pe copii să se familiarizeze cu bogăţia şi cu expresivitatea limbii. În afară de povestirile sau lecturile educatoarei, se pot realiza şi lecturi după imagini. Această metodă duce la: dezvoltarea capacităţii intelectuale, dezvoltarea creativităṭii, a imaginaṭiei, a atenṭiei, dezvoltarea spiritului de observaṭie ṣi a deprinderilor de exprimare corectă şi coerentă. „Acest tip de activitate presupune analiza amănunţită a întregului, sinteza şi generalizarea datelor percepute.’’( Piramida cunoaṣterii)
Copiii sunt ajutaṭi de educatoare care le adresează întrebările potrivite. Din când în când, putem fi chiar noi personaje de poveste, spunându-le copiilor întâmplări din viaţa reală. După exemplul educatoarei, pot crea ṣi ei scurte povestiri. Astfel, îi putem cunoaşte mai bine, le putem descoperi trăirile şi preocupările, iar ei învaţă să exprime într-o succesiune logică fapte şi întâmplări. La fel ca şi în cazul repovestirii, îşi dezvoltă gândirea, imaginaţia ṣi creativitatea. Povestirile create de copii pot fi pe baza unui plan dat sau după modelul educatoarei. Acestea pot fi povestiri cu întamplări din viaţa personală, cu întâmplări de acasă, din grădiniţă sau pot fi întâmplări imaginare. De asemenea, pot fi cu un început dat, copiii urmând să găsească un final. Acest început trebuie să fie captivant ṣi să ofere suficiente informaṭii care să îi inspire. Fiecare copil va avea posibilitatea să continue povestirea după bunul plac, oferindu-i-se ajutor atunci când este cazul.
La fel de bine, le putem spune copiilor întreaga poveste, apoi îi putem pune să se gândească la un alt final. Putem proceda astfel, în cazul poveştilor care au un final trist, cum este de exemplu, povestea „Puiul” de Al. Brătescu Voineşti. Astfel, le oferim ocazia de a gândi logic, de a găsi anumite soluţii pentru rezolvarea unei probleme, îndemnându-i să procedeze la fel ṣi în viaṭa de zi cu zi, la problemele cu care s-ar putea confrunta ei.
Pentru fixarea cunoṣtinṭelor, le putem adresa întrebări pentru a vedea ce au retinut, îi putem pune să repovestească folosind propriile cuvinte, să deseneze o scenă sau un personaj din poveste, sa recunoască sau să descrie un personaj, putem realiza conexiuni cu viaţa reală, sau îi putem pune să găsească asemănări cu alte povesti cunoscute. Putem folosi metode precum jocul de rol, jocul didactic, diagrama venn, pălăriile gânditoare, explozia stelară etc. Conṭinutul poveṣtilor poate fi foarte bine fixat prin metode precum jocul de rol sau dramatizarea, copiii intrând în pielea personajelor ṣi participând activ. În timpul jocului de rol, cadrul didactic intervine discret, dând libertate copiilor în interpretarea rolurilor.
Lectura sau poveştile pot fi incluse în cadrul oricărui domeniu experienţial, nu numai în cadrul domeniului „Limbă ṣi comunicare”, putându-se realiza astfel activităţi integrate.
Domeniul „Om şi societate” are ca obiective de referinţă cunoaşterea şi respectarea de către preşcolari a normelor necesare integrării în viaţa socială, respectarea regulilor de securitate personală, manifestarea unor relaţii de prietenie, toleranţă, armonie, adaptarea comportamentului propriu la cerinţele grupului în care trăieşte, descrierea şi identificarea elementelor locale specifice ţării noastre şi a zonei în care locuiesc. Aceste obiective pot fi atinse ṣi cu ajutorul poveṣtilor. Ascultând poveşti preşcolarii cunosc şi îşî însuşesc noţiuni, convingeri şi sentimente morale, se raportează la personajele pozitive şi dezaprobă comportamente negative. Un exemplu de poveste care scoate în evidență calitățile umane este ”Fata babei şi fata moşneagului” de I. Creangă. Din păţaniile personajelor, copiii învaṭă anumite lecṭii, ajung să înṭeleagă ṣi să conṣtientizeze anumite lucruri, cum ar fi faptul că este bine să asculte sfatul părinţilor, că nu este bună încăpăţânarea, că trebuie să se adapteze anumitor reguli, învaṭă care este importanṭa muncii, învaṭă cum să îṣi facă prieteni ṣi multe alte lucruri folositoare.
Domeniul „Ştiinţe” este, de asemenea, un domeniu în care poveṣtile se pot integra cu uṣurinţă. La Cunoaşterea mediului, li se pot citi copiilor diverse poveşti sau legende cu scopul de a-i familiariza cu diverse aspecte ale mediului înconjurător sau aspecte legate de viaţa plantelor, a animalelor. Chiar şi în cadrul activităţilor matematice ne putem folosi de poveşti pentru a-i învăṭa cifrele, formele geometrice sau culorile.
La fel, în cadrul domeniului psihomotric, putem crea mici povestioare pe baza cărora copiii au de parcurs un anumit traseu, iar în cadrul domeniului estetic şi creativ putem cânta cântece despre personajele din poveşti sau putem realiza lucrări artistice care au ca temă o anumită poveste.
În concluzie, utilizarea poveştilor şi a basmelor în activităţile cu copiii, are numeroase beneficii. Ele trebuie citite cât mai des pentru a le dezvolta copiilor interesul ṣi dragostea pentru lectură. Datorită exemplelor date de personajele poveṣtilor, datorită învăṭăturilor dobândite în urma lecturii, copiii vor dezvolta un caracter frumos asemănător cu cel al personajelor pozitive din basme ṣi poveṣti.
Bibliografie
1. Bratu, Bianca, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică,1977;
2. Mitu, Florica; Antonovici, Stefania, Metodica activităţilor de educare a limbajului în învăţământul preşcolar, Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2005;
3. Tătaru, Lolica; Glova, Adina; Chiş, Olga, Piramida cunoaşterii, Diamant, Piteşti, 2014;
4. Curriculum pentru educatia timpurie, 2019.
Cuvinte cheie: lectura, povesti
Accesări: 5.792




Ministerul Educaţiei