Prevenirea abandonului școlar

Este profesor pentru învățământul primar, cu o vechime de 38 de ani la Școala Gimnazială din Ungureni, Bacău. A absolvit studiile de licență la Universitatea „Spiru Haret” din București. A participat la numeroase proiecte educaționale, atât pe plan local, cât și la nivel național. Este formator în cadrul Asociației Dascăli Emeriți Bacău, participând la formarea altor cadre didactice prin cursuri. În același timp, este educator parental UNICEF, din anul 2018, susținând activități cu cadrele didactice implicate în proiecte și cu părinții (mame și tați). La rândul său, a participat la numeroase cursuri de formare.

Școala Gimnazială, Ungureni (Bacău)

Abandonul școlar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării școlii, părăsirea definitivă a sistemului educațional indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului sau ciclului de studii început. Elevii care abandonează școala sunt cei care, din cauza dificultăților de comportament, de natură economică, materială și socio-emoțională, se remarcă printr-un absenteism accentuat. Efectele abandonului școlar sunt dramatice și cu un impact negativ major, profund asupra economiei unei țări, dar și asupra unei societății noastre în general, iar ca atare acest fenomen trebuie atent abordat și controlat, prin identificarea corectă, dar și realistă a cauzelor care îl determină, prin identificarea și implementarea unor măsuri și programe eficiente de prevenire și combatere a acestei probleme grave cu care se confruntă sistemul de învățământ românesc actual.

Societatea modernă își propune ca ideal educational dezvoltatea potențialului fiecăruia, având nevoie de cetățeni bine formați și eficienți. De aici rezultă misiunea școlii, aceea de a asigura în condiții optime un proces instructiv-educativ de calitate, interactiv, creativ, centrat pe eelev, pe formarea autonomă și liberă a acestuia.

A asigura calitatea educaţiei înseamnă a avea capacitatea de a oferi programe de educaţie, în conformitate cu standardele politicilor educaţionale naţionale. Acest proces complex presupune o bună planificare şi realizarea efectivă a rezultatelor aşteptate ale învăţării, monitorizarea, autoevaluarea și evaluarea rezultatelor și îmbunătățirea lor permanentă. În conceperea unei strategii didactice eficiente, un rol important îl are selectarea și utilizarea acelor mijloace de învățământ care contribuie eficient la atingerea obiectivelor stabilite, care stimulează educabilii și îi implică activ în procesul lor de formare și informare. Frecvența utilizării mijloacele de învățământ, selecția acestora trebuie stabilită doar din perspectiva eficienței și relevanței pe care o au în contextul de învățare proiectat, planificat și transpus în acțiune de cadrul didactic.
În efortul actual de modernizare a învățământului românesc, un loc central îl ocupă proiectarea, organizarea, planificarea și desfășurarea unui sistem de activități care să asigure creșterea calitativă a demersului didactic. Ca atare, în contextul noului curriculum, conceptul central al proiectării didactice, este demersul didactic personalizat.

Abandonul şcolar este o realitate socială complexă, având o multitudine de cauze şi având nevoie, în consecință, de răspunsuri diversificate. Din acest motiv, am ales să abordez această problemă prin intermediul activităţilor interdisciplinare şi transversale integrate în programa şcolară, prin activităţi extraşcolare care trebuie promovate şi aplicate consecvent,  pentru a evita abandonul şcolar.

Oferta educațională se aliniază viziunii și misiunii unității de învățământ și trebuie să aibă în vedere binele elevilor, dar și să antreneze toți factorii educaționali: familia, școala, comunitatea – personal didactic de calitate, calificat și specializat, precum  și resursele materiale moderne, o paletă largă, variată de opționale și activități extracurriculare care să tindă în mod convergent către realizarea idealului educațional. Însă, in opinia mea, instituția de învățământ trebuie să aibă în vedere și derularea de proiecte și programe educaționale care să contribuie la prevenirea abandonului școlar.

Astfel, în unitatea de învățământ în care îmi desfășor activitatea, am coordonat mai multe proiecte educaționale care au avut ca scop prevenirea abandonului școlar. Am participat în calitate de partener la organizarea și desfășurarea unor activități sau acțiuni umanitare care au avut același scop, incluziunea școlară a copiilor cu dificultăți și prevenirea abandonului școlar. Am proiectat și planificat activități educaționale recreative cu copiii, acordându-le sprijinul necesar formării și dezvoltării deprinderilor, priceperilor de autonomie personală și socială. La clasele pe care le îndrum, susțin o educație prin metode diverse, formale și informale. Menționez că proiectele dezvoltă și aplică un demers educativ ce urmărește:

  • reducerea absenteismului școlar;
  • dezvoltarea unei personalităţi armonioase a copiilor manifestată prin comportamente sociale;
  • un vocabular elaborat;
  • încredere în propriile capacități;
  • întărirea relațiilor dintre triada părinți- elevi- cadre didactice;
  • optimizarea procesului de predare- învățare- evaluare.

Mi-am propus ca prin activitățile desfășurate să responsabilizez părinții, școala și comunitatea locală, să cresc gradul de conștientizare în rândul părinților a importanței educației copiilor lor, să promovez socializarea și cooperarea între copii, să formez comportamente și abilități sociale adecvate diferitelor situații. Educația rațional- emotivă și comportamentală promovează ideea că un copil poate să învețe să-și ajute semenii.

Învățându-l pe copil de la o vârstă fragedă să prindă drag de tot ceea ce înseamnă voluntariat, generozitate, noblețe sufletească, ne asigurăm un viitor frumos bazat pe încredere și respect între membrii unei societăți, a societății noastre.

Bibliografie
1. Bunescu, Gh., Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor, www.leducat.ro
2. Sion, Graţiela, Psihologia Vârstelor, Bucureşti, Editura Fundaţia România Mare, 2007
3. Ungureanu, Dorel, Educaţia integrată şi şcoala inclusivă, Editura de Vest, Timişoara, 2000
4. Vrăşmaș, Ecaterina Adina, Educaţie timpurie şi Grădiniţa adaptată, Bucureşti, Asociaţia RENINCO România, 2008

 

Cuvinte cheie: dezvoltare instituțională, proiecte educaționale, prevenirea abandonului școlar
Accesări: 3.265