Primăvara eTwinning la Lisabona, în Portugalia
Cornelia Melcu a absolvit Liceul Pedagogic Brasov in anul 1985. In 2005 a absolvit Colegiul Universitar Pedagogic din cadrul Universitatii Transilvania din Brasov, obtinand titlul de institutor limba engleza. In anul 2009 a obtinut Licenta in Stiinte ale educatiei, pedagogia invatamantului scolar si prescolar, in cadrul aceleiasi universitati. A absolvit cursurile de master-tot la Universitatea Transilvania- in cadrul programului Resurse umane in educatie. Formare si management in iunie 2011.
In cei peste 25 de ani petrecuti la catedra a cautat permanent sa adapteze stilul de predare elevilor, sa le ofere cele mai bune cai spre cunoastere si formare. Noile tehnologii si tehnici de invatare sunt o prioritate in intreaga sa activitate didactica. Este implicata in proiecte locale, nationale si internationale, fiind si ambasador eTwinning.
În perioada 14-16 martie a avut loc Conferinţa Anuală eTwinning, desfăşurată în capitala Portugaliei, Lisabona. România a avut patru profesori premiaţi anul acesta, implicaţi în trei proiecte educaționale colaborative derulate prin intermediul platformei etwinning.net.
Conferinţa a reunit peste 500 de cadre didactice, reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai ministerelor educaţiei ale ţărilor membre ale portalului etwinning.net, ai Birourilor Naţionale şi al Biroului Central de Asistenţă, cercetători, ziarişti, etc. A fost un prilej de perfecţionare, de schimb de bune practici educaţionale, de păreri şi idei constructive, de bucurie şi împlinire: am întâlnit vechi şi noi prieteni.
În prima zi am urmărit mesajul transmis de doamna Androulla Vassilou, Comisarul European pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism, Sport, Media şi Tineret şi de Joao Casanova,Viceministrul pentru Educaţie, Cultură şi Sport din ţara gazdă, care, prin discursurile lor, au ţinut să sublinieze importanţa programului eTwinning în dezvoltarea unor proiecte educaționale trans-frontaliere de valoare. După mesajul de bun-venit, a urmat un spectacol susţinut de elevii de la Quinta de Conde, Sesimbra, Portugalia, conduşi de profesorul Michel Giacometti, spectacol care a fost primit cu încântare de toţi cei prezenţi.
După prânz a urmat cel mai aşteptat moment al conferinţei, decernarea premiilor anuale eTwinning. România a avut 4 profesori premiaţi anul acesta, profesori implicaţi în trei proiecte de succes:
- Friends Fur-ever, câştigător al categoriei de vârstă 7- 11 ani – prof. Cornelia Melcu şi prof. Maria Dragoş
- The Rainbow Village project, câştigător categoria de vârstă 12- 15 ani şi cel mai bun proiect al anului – prof. Artemiza Lovin
- Intercultural dialogue through fairy tales, drama and art, laureat cu Premiul Mevlana pentru înţelegere interculturală (sponsorizat de Biroul Naţional de Asistenţă din Turcia)- prof. Ghionul Gogoaşă- Gelal.
Ziua s-a încheiat cu vizitarea standurilor, prilej de discuţii între participanţi şi cu un tur al Lisabonei, loc plin de istorie şi frumuseţe.
Cea de-a doua zi a fost ziua sesiunilor de formare. Dimineaţa am condus un atelier, împreună cu partenerele din proiectul câştigător: prof. Jolanta Okuniewska, Polonia şi prof. Maria Alice Maia Neto, Portugalia. În acest atelier am prezentat proiectul caştigător şi am răspuns întrebărilor adresate de către participanţi. Aceştia au dorit să afle despre modul în care am reuşit să utilizăm noile tehnologii, să integrăm activităţile în curriculum şi să adaptăm Teoria inteligenţelor multiple la vârste mici. Apoi am participat la atelierul organizat de câştigătorii marelui premiu, iar după- amiază am luat parte la seminarul condus de Claire Morvan, reprezentant al BCA şi de ambasadorul român eTwinning Daniela Bunea, în calitate de invitat special, cu scopul de a împărtăşi celorlalţi profesori din experienţa mea ca partener în proiecte şi ca membru activ al comunităţii eTwinning. Seara, am ascultat cu încântare un concert fado la cina festivă de la Palatul Xabregas.
Ultima zi a fost dedicată unui rezumat al conferinţei şi al cuvântărilor de rămas-bun, după o dezbatere în plen şi a unui vot pe tema cetăţeniei active.
Conferinţa a fost un mare succes şi a fost pentru mine un prilej minunat de a reprezenta cu mândrie elevii mei, şcoala din care provin şi ţara noastră.
Câteva filme și informaţii despre Conferință sunt disponibile în următoarele pagini::
http://www.etwinning.net/ro/pub/progress/awards/european_prizes/european_prizes_winners_2013.htm
http://conference2013.etwinning.net/
http://etwinning.ro/profesori-romani-premiati-in-cadrul-conferintei-europene-etwinning-2013/
Cuvinte cheie:
Accesări: 942




Ministerul Educaţiei