Principalele tendințe manifestate în planul metodologiei didactice

Activitatea didactică se prezintă ca un demers multilateral, ca o acţiune de dezvoltare a fiinţei umane, iar îndeplinirea sa are loc în situaţii specifice în care influenţa profesorului, orientată către dobândirea unei schimbări în pregătirea elevului este sprijinită de acţiunea personală de învăţare a acestuia. De aceea, tot ce realizează cadrul didactic, ca influenţă exterioară, nu se reflectă imediat asupra progresului elevului, ci devine un factor condiţionat de o schimbare doar atunci când reuşeşte să implice școlarul într-un demers intelectual, într-o demonstrație volitivă sau într-o manifestare afectivă. În scopul îndeplinirii unor finalitaţi educative, adaptarea metodelor didactice la caracteristica principală a intervenției îi revine cadrului didactic.

Ultimii ani au  relevat un interes crescut  pentru metodele activ-participative. Acesta  este născut  de actuala orientare a şcolii către noi idealuri şi conţinuturi, către noi oportunităţi de cunoaştere şi operare (Cerghit, I.; Radu, I. T.; Popescu, E; Vlăsceanu, L., 1991). În acest sens se remarcă nevoie acută de a instrui copiii pentru un parcurs ulterior  activ şi creativ, pentru o  mai puternică implicare în  soluţionarea diverselor dificultăţi ale vieţii.

Grija pentru utilizarea  unor metode moderne însoţeşte în continuare tradiţiile anterioare ale şcolii active, care avansa opinia de efort psihic şi fizic, rezultat din îmbinarea  strânsă a gândirii şi acţiunii, a operaţilor intelectuale şi a  practicii. Didactica modernă, însă, accentuează atitudinea activă a şcolarului  provenită din  iniţiativă proprie, iar mediul şcolar are menirea de a-i dezvolta elevului interesul de a descoperi, de a observa şi motiva, de a cerceta  şi a construi,de a examina, de a inova şi crea etc. (idem).

Metodele de formare şi educaţie urmăresc atât forma de comunicare şi de dobândire a unor conţinuturi şi valori morale, precum şi formarea comportamentului, a priceperilor, a deprinderilor şi a unor atitudini, dar şi a felului în care se formează unele competenţe intelectuale şi sufleteşti. De asemenea, metodele presupun şi verificarea gradului de însuşire a cunoştinţelor şi crearea de abilităţi. De aici putem concluziona că metodele susţin atingerea unor obiective de cunoaştere, de învăţare (dobândirea unor cunoştinţe, îndemânări, capacităţi, calităţi morale) şi formative (de formare a atitudinilor şi modelarea  trăsăturilor de caracter).

Folosirea cu succes a metodelor, ȋn orele de curs, presupune o temeinică stăpânire a domeniului teoretic al acestei teme, o utilizare minimă anterioară şi inserarea potrivită ȋn demersul didactic, ȋn corelaţie cu metodele tradiţionale. Această modalitate de abordare didactică îl preface pe şcolar  ȋntr-un actor, direct angajat ȋn procesul de ȋnvǎţare, gata sǎ dobândească  printr-un efort propriu cunoştinţele necesare, o implicare maximă a minţii, antrenându-l ȋn legătură cu sarcinile date.  cu situaţia de ȋnvǎţare ȋn care este antrenat,  Elevul devine astfel un element activ al propriei evoluţii ca rezultat al situaţiei de învăţare la care el este supus.

Formarea competenţelor presupune utilizarea unei metodologii de lucru active, relaţionale, care să declanşeze o acţiune complexă, nu doar din punct de vedere intelectual, ci şi comportamental, cu urmări în ansamblul strategiilor utilizate.

Strategia didactică reprezintă o modalitate de abordare a instruirii, de îmbinare optimă a mijloacelor cu metodele didactice, şi cu modalităţile de organizare incluse în procesul instructiv-educativ, pentru a viza îndeplinirea unor obiective. Alegerea unei strategii presupune stabilirea unei modalităţi de învăţare în situaţii optime. Ţinând cont de strategia didactică abordată, cadrul didactic găseşte şi asociază acele acţiuni pe care şcolarul trebuie să le realizeze operaţional şi mental, pentru dobândirea achiziţiilor dorite.

Putem identifica o suită de nevoi spre care ar trebui să avanseze metodele instructiv-educative.

• aplicarea practică a noilor metode şi procedee instructive care să rezolve potrivit recentele contexte de învăţare la care participă elevul; îmbogăţirea cantitativă a metodelor, prin ajustarea includerea şi unora nespecifice, din alte domenii, dar care pot clarifica multumitor unele exigenţe (brainstormingul);  nu este recomandată întotdeauna folosirea lor în exces;
• amplificarea folosirii îmbinărilor metodologice prin succesiunea unor însuşiri; abandonarea unei metode predominante în avantajul unei diversităţi metodologice, care să vină în ajutorul cerinţelor elevilor şi care să fie adaptate continuu la nevoia lor de învăţare;
• utilizarea frecventă a unor metode moderne, prin implicarea directă a sistemelor cognitive şi operaţionale ale şcolarilor şi prin solicitarea unor  metode pasive doar atunci când e necesar;
• optimizarea metodologiei prin inserarea unor materiale didactice recomandabile care aduc un plus de autenticitate în îmbunătăţirea actului de  predare-învăţare; asta nu implică doar includerea unui mijloc de învăţământ, oricât de potrivit ar fi acesta, ci o pregătire prealabilă din punct de vedere metodologic;
• folosirea frecventă a unor metode care solicită elementele de relaţie ale procesului didactic, respectiv comunicarea dintre profesor şi elevi sau între elevii aceleiaşi clase; susţinerea dreptului şcolarului de a deprinde conţinuturi prin cooperare cu ceilalţi colegi;
• întărirea valorii formativ-educative a metodelor didactice; încurajarea metodelor de soluţionare a problemelor; cultivarea metodelor de autoeducaţie continuă; prezentarea unei metodologii care să-i îndrume pe şcolari spre scopul stabilit, adaptarea metodelor la  contextul realităţii înconjurătoare.

Metodele moderne de instruire accentuează interdependenţa relaţională  care se stabileşte între elevi şi cadrul didactic în procesul învăţării. Copiii reuşesc să asculte, să colaboreze, să se exteriorizeze în situaţii multiple, îşi atribuie responsabilităţi şi ipostaze în care se pot cunoaşte pe sine. Lucrul pe  grupe devine o necesitate a şcolii contemporane  şi este o modalitate de sprijinire a elevilor pentru a  trece de probele unde este nevoie de formarea  deprinderilor de muncă în echipă.