Procedee de educare a creativității elevilor la orele de literatură

A citi este o preocupare, o activitate pe care trebuie să o înveți, să te inițiezi, mai ales că nu e deloc mai simplă ca altele, după cum se știe. Actul lecturii – complex şi dificil – trebuie să aibă o motivație, să fie susținut de un resort care să alimenteze energia necesară, iar aceasta nu se poate naște decât din tensiunea psihologică umană; singura componentă ce poate susține un asemenea proces dinspre structura de personalitate a cititorului/ elevului este creativitatea, fiindcă, în cazul dat, este forma de intercondiționare a celor doi factori: textul și cititorul. Psihologia educației a consacrat câteva direcții de acțiune pentru asigurarea unui climat favorabil stimulării creativității: o ambianță deschisă, receptivă a cadrului didactic față de elevii săi, destinderea copiilor timizi, activizarea celor comozi și antrenarea celor superficiali să își dezvolte cunoștințele, întreținerea dorinței vii pentru activitatea creatoare, determinarea elevilor să trăiască satisfacții chiar pentru rezultate nu prea însemnate, întreruperea activității atunci când dispare interesul şi nu-i mai atrage pe participanți.

Se vede din toate acestea că, în climatul de care vorbeam, intră sentimente de siguranță şi libertate psihologică, de demnitate, conștiința propriei valori, precum şi, lucru foarte important, încrederea din partea profesorului. Reperele psiho-didactice citate sunt în măsură să înlăture blocajele emotive, culturale şi perceptuale.

În teoria și practica didactică s-au cristalizat mai multe procedee adecvate pentru studiul literaturii, eficiente în procesul de dezvoltare a creativității elevilor. Unul dintre cele mai percutante pare a fi crearea situațiilor-problemă, prin care elevii sunt puşi în faţa unei situaţii noi, la a cărei soluţionare trebuie să ajungă prin eforturi proprii.

1. Sub conducerea profesorului, elevii parcurg câteva trepte pentru rezolvarea problemei: înţelegerea corectă a acesteia (ce e cunoscut; ce e necunoscut; care sunt contradicţiile); identificarea legăturilor dintre informaţiile şi aspectele necunoscute şi cele cunoscute; elaborarea unui plan cât mai simplu de rezolvare a problemei; examinarea şi evaluarea soluţiei găsite şi încercarea alteia. Dăm câte un exemplu pentru fiecare procedeu, aşa cum s-ar putea aplica la clasele gimnaziale, şi câte unul la clasele de liceu:

În nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul, de Costache Negruzzi, voievodul revine în Moldova hotărât să se răzbune şi să-i pedepsească pe boierii trădători din prima sa domnie; între ei, se pare că vornicul Moţoc este cel mai vinovat. La început, Vodă îl iartă însă, şi pedepseşte pe alţii. Abia mai târziu, şi indirect, provoacă moartea vornicului „vânzător” al mai multor domni. Este comportarea lui Lăpuşneanul contradictorie? Cum poate fi interpretată?

Treptele pentru rezolvarea situaţiei-problemă vor fi parcurse astfel:

• Comunicarea acesteia odată cu lista lecturilor obligatorii şi revenirea asupra ei pe parcurs;
• Identificarea momentelor în care voievodul ar fi putut uşor scăpa de Moţoc;
• Compararea avantajelor pe care le obţine tiranul prin modul cum procedează el, faţă de pedepsirea lui Moţoc cu prima ocazie.

În romanul Baltagul, analiza unei situaţii-problemă interesante poate limpezi o componentă semnificativă a profilului personajului Vitoria Lipan: corectă, cinstită şi modestă, Vitoria Lipan se dedică, împreună cu fiul său Gheorghiţă, dezlegării tainei dispariţiei/ morţii soţului ei Nechifor; apelează, pentru aceasta, la toate autorităţile oficiale şi neoficiale – vrăjitoare, preot, subprefect, călători întâlniţi în drumul său. Oamenii legii au mai multe mijloace de cercetare a crimei; Vitoria îi dispreţuieşte în sinea ei, dar li se adresează totuşi, bazându-se de fapt, pe propriile puteri. Cum se explică acest fapt şi de ce munteanca descoperă făptaşii crimei înaintea lor?

Etape în rezolvarea situaţiei-problemă pot fi:

• Evidenţierea atitudinii Vitoriei faţă de instituţiile statului;
• Observarea reacţiilor sale faţă de mijloacele moderne de comunicare şi a formelor activităţii sociale mai noi;
• Sublinierea tiparelor vieţii cotidiene a muntenilor, a evoluţiilor ciclice anuale şi a permanenţelor familiei Vitoria-Nechifor;
• Relevarea resurselor esenţiale ce o conduc pe munteancă în descoperirea locului, împrejurărilor şi făptaşilor crimei.

2. Un alt procedeu ce poate fi stimulativ în educarea creativităţii este identificarea „obiectelor” care fac parte dintr-o clasă, a însuşirilor asemănătoare, a particularităţilor. Acest procedeu poate fi aplicat la lecţii sub forma unor sarcini didactice precum: arătaţi principalele personaje care întruchipează tipuri de parveniţi în operele studiate, punând însă aspectul pe ceea ce îi diferenţiază în cadrul categoriei de arivişti; asemănător poate fi formulată situaţia-problemă şi pentru ale categorii de personaje cum vom exemplifica mai jos: Goe şi Ionel, personajele din prozele lui Ion Luca Caragiale Dl. Goe şi Vizită… pot constitui subiectul unei asemenea activităţi, care să vizeze descoperirea particularităţilor fiecărui personaj, surprins fiecare, după cum se ştie, la o vârstă şi în împrejurări diferite ceea ce generează reacţii şi un comportament diferit din partea fiecărui personaj.

În ceea ce priveşte clasele de liceu, o situaţie-problemă generoasă în semnificaţie poate fi apropierea lui Stănică Raţiu de Nae Gheorghidiu, acesta din urmă fiind în stadiu de a fi considerat „unul din cei deştepţi şi mai periculoşi oameni din Ţara Românească”; descoperirea particularităţilor fiecăruia însă poate conduce la aprofundarea imaginii epocii, a unei categorii de personaje şi a două tipuri de roman – balzacian şi proustian. De asemenea, confruntarea dintre personajele din romanele lui Camil Petrescu – Ştefan Gheorghidiu şi G.D.Ladima – poate reliefa ipostaze diferite ale intelectualului abstras şi inactual, forme ale inadaptatului superior.

3. Analiza erorilor şi a consecințelor lor (erori ale personajului sau ale autorului) – o variantă în fond a procedeului de mai sus – stimulează gândirea şi sensibilitatea cititorului-elev în parcurgerea şi interpretarea itinerarului epico-dramatic al personajului.

– Care sunt erorile săvârşite de Prâslea, protagonistul basmului popular Prâslea cel voinic şi merele de aur, şi ce consecinţe au în asumarea misiunii de către fiul cel mai mic al împăratului?

– Apostol Bologa, eroul romanului Pădurea spânzuraţilor, de Liviu Rebreanu, atât în viaţa civilă, cât şi pe front, săvârşeşte câteva erori cu consecinţe grave; pe unele dintre ele şi le asumă, dar de altele nu este conştient; descoperiţi voi erorile acestui personaj dilematic, cu un destin tragic şi convertit într-un simbol al istoriei noastre, dar şi al condiţiei umane în general.

4. Organizarea atentă a unei dezbateri, având ca temă un eveniment epico-dramatic, este de natură să lumineze unele din semnificaţiile fundamentale ale unei întregi creaţii literare. Reconstituirea împrejurărilor în care a fost ucis Nechifor Lipan, făcută de Vitoria la praznic, oferă elemente definitorii pentru viaţa şi obiceiurile muntenilor, comportamentul uman în împrejurări speciale, psihologia personajelor, inteligenţa şi puterea de intuiţie a Vitoriei, capacitatea ei de anticipare a evenimentelor şi de cunoaştere a naturii umane. De asemenea, momentul depunerii candidaturii din comedia O scrisoare pierdută, de I. L. Caragiale poate oferi, într-o dezbatere bine organizată, înţelegerea şi receptarea profundă a artei dramaturgului în planul structurii compoziţionale, precum şi a variatelor resurse ale comicului caragialesc. Faptul dezbătut trebuie ales cu grijă, pentru ca discuţiile să poată degaja semnificaţii majore, iar profesorul să fie dirijor discret al dezbaterilor.

Dăm şi alte exemple de asemenea evenimente care pot fi decupate din operele în studiu: cuvântarea lui Lăpuşneanul în biserică din ajunul măcelului celor 47 de boieri; vizita lui David Creangă la Ştefan a Petrei şi plecarea lui Nică cu bunicul său la şcoală; doborârea de către Ilie Moromete a bătrânului salcâm din fundul grădinii sale etc.

5. Aprofundarea noţiunilor de teorie literară şi analiza unor opere din perspectiva acestora se poate face prin procedeul discuţiilor pentru rezolvarea unor contradicţii rezultate din confruntarea cunoştinţelor vechi cu cele noi. Noţiunile de nuvelă, roman, personaj, epică, narator etc. sunt întâlnite, mai întâi, în forme simple, sau clasice, pentru ca mai târziu să apară în ipostaze noi, moderne. Astfel, personajul din proza lui Negruzzi pare a intra în contradicţie cu tipul de personaj din proza lui Ion Creangă, sau naratorul din opera acestuia cu instanţa narativă din romanul lui George Călinescu; viziunea obiectivă de tip Rebreanu pare că nu o mai acceptă pe aceea de tipul Camil Petrescu, încât solicitând valenţele creative ale elevilor se vor putea efectua completări, nuanţări şi „corectări” ale noţiunilor mai vechi prin procedeul citat mai sus; totodată, o anume tensiune intelectuală va determina stimularea forţelor creative latente ale elevilor.

6. Procesul literar constituie, credem, cea mai complexă activitate din categoria celor vizate; eforturile organizării lui pot fi totdeauna răsplătite prin deosebitele efecte în aprofundarea receptării unei opere, cultivarea spiritului ludic, perceperea complexităţii imaginii literare şi valorizarea virtuţilor cognitive ale literaturii. Adaptarea scenariului cvasisolemn al justiţiei propriu-zise, desemnarea pentru elevi a unor roluri similare (procurori-acuzatori, avocaţi-apărători, martori, grefieri, corpul de juraţi, sub conducerea preşedintelui care trebuie să fie profesorul), antrenarea întregii clase şi pregătirea activităţii din timp conduce la rezultate deosebite. Teme de proces literar pot fi: Nică a lui Ştefan a Petrei, Ion al Glanetaşului, Otilia Mărculescu ş.a.m.d. O asemenea activitate poate fi programată şi în cadrul cercului literar.

Desigur, metodologia unor astfel de activități, care vizează educarea creativității elevilor, presupune eforturi şi exigenţe organizatorice mai mari, fiind nevoie de anticiparea şi dirijarea ritmică a sarcinilor de lectură, de restructurarea şi de adaptarea lecţiilor pentru asemenea obiective, repartizarea de responsabilități pentru toţi elevii, precum şi de evaluarea atentă, stimulativă la sfârșitul fiecăreia. Rămâne certitudinea că totdeauna eforturile sunt răsplătite prin impactul deosebit asupra colectivului/clasei de elevi.