Proiectarea și învățarea diferențiată

Unul dintre cele mai actuale concepte ale societăţii de astăzi este educaţia diferenţiată şi personalizată a copiilor, ca un răspuns al şcolii la problematica complexă a societăţii actuale. Dacă mult timp copilul a trebuit să se adapteze la cerinţele grădiniţei şi şcolii, astăzi este din ce în ce mai evident că şcoala este cea care trebuie să se plieze, să se adapteze nevoilor copilului. Educaţia centrată pe copil – iată unul dintre răspunsurile la întrebarea „Ce facem pentru copilul nostru?”. Pentru a centra conţinuturile învăţării pe copil, trebuie, în primul rând, să-i cunoştem particularităţile psihofiziologice, ceea ce înseamnă cunoaşterea temperamentului, nivelul de priceperi şi deprinderi, interesele, potenţialul intelectual, trăsăturile de personalitate etc. Respectarea diferenţelor individuale trebuie să ducă la tratarea diferenţiată a copiilor, la crearea unor situaţii de învăţare care să permită progresul copilului, pe diferite căi, prin realizarea aceloraşi obiective. Practic, trebuie create situaţii de învăţare care să determine o participare activă a copilului în procesul de învăţare prin interacţiuni directe.

În sprijinul abordării diferenţiate a copiilor vin o serie de documente legislative la nivel mondial, precum: „Convenţia Internaţională privind Drepturile Copilului”, „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”, Legea Învăţământului, alte articole de lege din legislaţia mondială. Toate, la unison, exprimă dreptul copilului de a fi tratat în aşa fel încât să i se asigure o dezvoltare armonioasă, în funcţie de personalitatea fiecăruia.

Pentru a centra conţinuturile învăţării pe copil, trebuie, în primul rând, să-i cunoştem particularităţile psihofiziologice, ceea ce înseamnă cunoaşterea temperamentului, nivelul de priceperi şi deprinderi, interesele, potenţialul intelectual, trăsăturile de personalitate etc. Foarte importantă este şi cunoaşterea eredităţii socio-culturale cu care copilul vine din familie.

Respectarea diferenţelor individuale trebuie să ducă la tratarea diferenţiată a copiilor, la crearea unor situaţii de învăţare care să permită progresul copilului, pe diferite căi, prin realizarea aceloraşi obiective. Practic, trebuie create situaţii de învăţare care să determine o participare activă a copilului în procesul de învăţare prin interacţiuni directe
Sistemul de modalităţi adoptate în vederea diferenţierii instruirii constă în combinaţii variabile ale factorilor care definesc procesul didactic şi anume:
a) conţinutul instrucţiei cu efecte asupra structurii sistemului preşcolar;
b) modul de grupare a preşcolarilor;
c) timpul sau ritmul de lucru;
d) metodele de lucru.

În acest sens, combinaţiile cele mai frecvente, justificate logic şi metodic sunt:
a) variaţii în conţinutul structurii şi ritmului de lucru;
b) acelaşi conţinut, dar timp variabil;
c) acelaşi ritm de lucru, dar conţinut diferit ca volum şi complexitate;
d) grupări variate de copii, însoţite de variaţii asupra conţinutului şi a timpului;
e) variabilitatea metodelor de lucru şi a modalităţilor de realizare a conţinutului activităţilor.

Concluzionând, iată ce putem face pentru fiecare copil:

• să-i asigurăm o educaţie diferenţiată şi personalizată;
• să organizăm situaţiile de învăţare, care să determine o participare activă, să ducă la o învăţare pe cont propriu;
• pentru că există stiluri de învăţare diferite, să implicăm copiii în acte de instruire diferenţiate.

Unul dintre stilurile promovate în prezent este învăţarea individualizată, care presupune proiectarea şi realizarea activităţilor didactice în funcţie de particularităţile individuale ale copiilor. Trebuie individualizate nu doar conţinuturile, ci şi  mijloacele de învăţământ, dar şi metodele de predare-învăţare-evaluare-autoevaluare. Într-o grupă sunt copii care, datorită mediului în care trăiesc, au multe cunoştinţe despre o temă dată, alţii au cunoştinţe medii sau deloc. De aceea stabilim conţinuturile aceleiaşi teme în funcţie de aceste criterii. Sunt preşcolari care au nevoie de suport vizual ori doar lingvistic, aşa că folosim mijloace de învăţământ şi materiale didactice variate şi de bună calitate. În funcţie de toate acestea stabilim şi itemii de evaluare şi determinăm actul de autoevaluare, în care copilul stabileşte singur ce a înţeles, ce mai doreşte să ştie despre tema dată.

Procedând în acest fel, vom respecta dreptul la diversitate, vom acorda şanse egale tuturor copiilor, prin recunoaşterea diferenţelor de capacitate, care poate fi înăscută sau dobândită şi vom asigura egalitatea accesului la educaţie, în funcţie de aptitudini şi nevoile individuale.

Acest stil de învăţare prezintă avantajul recuperării rapide a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor pe care copilul nu le posedă, sau, după caz, prin lucru individual, copiii cu capacităţi mai înalte pot învăţa şi lucra mai mult, nu sunt înfrânaţi, ţinuţi în loc de restul grupei.

Ca dezavantaje, pot remarca instalarea unor relaţii de competiţie neloială, lipsa comunicării cu ceilalţi copii.

Un al doilea stil de învăţare este cel prin cooperare, care presupune:

• un scop comun pentru toţi membrii echipei;
• o structurare bună a grupului, conform inteligenţelor multiple ale membrilor săi;
• valorificarea experienţei fiecărui individ.

Deviza învăţării prin cooperare ar putea fi: „Învăţaţi împreună, aplicaţi singuri”! Conform noilor cercetări pedagogice, acest stil de învăţare are o mulţime de avantaje, printre care: este valorificat potenţialul fiecărui copil; copiii se completează unul pe celălalt, fără a lăsa loc competiţiei în grup; fiecare membru al grupului se simte util prin ceea ce ştie şi este capabil să facă; socializarea este mai puternică şi se leagă prietenii de durată; creşte respectul faţă de sine; se îmbunătăţesc performanţele memoriei şi creaţiei; sporeşte randamentul procesului de învăţare.

Bibliografie
1. Ungureanu, D, Educaţia  integrată şi şcoala  incluzivă, Editura  de  vest, Timişoara, 2000.
2. Vrăşmaş,T, Şcoala  şi  educaţia  pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti, 2004.
3. Popovici Doru, „Elemente de Psihopedagogia Integrării”, Editura Pro Humanitate, 2000.
4. Introducere în educaţia incluzivă-ghid pentru cadrele didactice, 2005.