Relația dintre mediul securizant, starea de bine și performanța școlară

Conceptul de stare de bine (well-being) în mediul educațional este tot mai des întâlnit în politicile educaționale europene și globale. Potrivit OECD, starea de bine a elevilor trebuie privită ca un indicator esențial al calității educației, întrucât influențează direct motivația pentru învățare, relațiile interpersonale și sănătatea mintală. O școală care promovează starea de bine este caracterizată de relații pozitive, participare activă a elevilor, sprijin emoțional constant și implicare comunitară. UNESCO atrage atenția că lipsa bunăstării școlare contribuie semnificativ la absenteism, izolare și manifestarea comportamentelor agresive sau de retragere.

Toți elevii – dar mai ales cei care prezintă dificultăți de învățare sau nevoi speciale, sau care se confruntă cu probleme de ordin personal, social sau emoțional – au nevoie de acces facil la profesori sau alți specialiști care pot veni în sprijinul dezvoltării lor educaționale și personale. Activitățile de consiliere și mentorat pot oferi orientare profesională, în timp ce activitățile culturale și extracurriculare sunt importante pentru extinderea aptitudinilor personale și sociale.

Starea de bine este strâns legată de învățare și motivație: nimeni nu poate fi bun în ceea ce face dacă nu este într-o stare bună. Contextele în care trăim pot stimula sau, dimpotrivă, deteriora starea de bine. Este un lucru valabil și pentru locul în care un copil își petrece o foarte mare parte din timp: școala.

Copiii își petrec o bună parte din timp la școală; prin urmare, aceasta trebuie să fie un loc esențial pentru conturarea stării lor generale de bine, cu toate aspectele sociale, fizice și emoționale. Starea de bine a elevilor le influențează capacitatea de a-și atinge întregul potențial școlar. Calitatea relațiilor pe care le au copiii între ei, pe care le au cu adulții, precum și calitatea mediului de învățare influențează fundamental progresele lor școlare. A fost demonstrat faptul că mediul fizic, social și emoțional în care personalul și elevii petrec o mare parte din fiecare zi poate afecta sănătatea lor fizică, emoțională și mentală și starea de bine, precum și rata abandonului școlar.

Se apreciază că mediul școlar poate îmbunătăți bunăstarea socială, emoțională și capacitatea de învățare când este cald, prietenos și recompensează învățarea, promovează în special cooperarea și mai puțin competiția, oferă susținere și facilitează comunicarea deschisă, încurajează activitățile creative, încurajează dezvoltarea de proceduri și regulamente care interzic pedeapsa fizică și promovează interacțiunea non-violentă pe terenul de joacă, în clasă și între personalul școlii și elevi, prevenind în felul acesta pedeapsa fizică, agresivitatea, hărțuirea și violența.

Un mediu educațional favorabil dezvoltării trebuie să susțină relații armonioase între profesori, personalul instituției și elevi. De exemplu, un spațiu de învățare bine organizat și prietenos, combinat cu activități sportive regulate, contribuie la crearea unui climat pozitiv. Totodată, școlile pot investi în gestionarea conflictelor din spațiile comune, promovând dialogul și acceptarea diversității. Aceste condiții facilitează integrarea tuturor elevilor și le oferă un sentiment de apartenență. Relațiile afective pozitive construite între elevi și profesori sunt factori de protecție puternici împotriva excluziunii școlare, eșecului educațional și abandonului (Pianta & Hamre, 2007).

O relație bazată pe încredere, sprijin și respect reciproc contribuie la formarea unui climat educațional favorabil învățării și dezvoltării personale. Studiile recente evidențiază faptul că profesorii cu abilități socio-emoționale bine dezvoltate creează clase mai coezive, susțin interacțiuni sănătoase și modelează comportamente prosociale la elevi (OECD, 2023). Mai mult, elevii care se simt sprijiniți emoțional și academic dezvoltă o motivație intrinsecă mai puternică și reziliență în fața dificultăților școlare (CASEL, 2020).

Elevii cu dificultăți de învățare, nevoi speciale sau provocări de natură emoțională și socială necesită sprijin suplimentar din partea profesorilor și a altor specialiști. Activitățile de mentorat și consiliere pot contribui la orientarea școlară și profesională, în timp ce inițiativele extracurriculare sprijină dezvoltarea abilităților sociale și personale.

Un alt aspect important este relația pozitivă dintre profesori și elevi, care trebuie să se bazeze pe încredere, respect reciproc, comunicare deschisă, empatie și sprijin emoțional. Un profesor care ascultă activ nevoile și preocupările elevilor, care oferă feedback constructiv și care încurajează autonomia și creativitatea va contribui la crearea unui mediu de învățare pozitiv, la starea de bine și la motivația elevilor.

Un program educațional bine structurat ar trebui să ofere acces la servicii de consiliere psihologică și socială, ținând cont de impactul evenimentelor de viață asupra dezvoltării unui elev. Sprijinul emoțional și psihologic, furnizat fie în cadrul școlii, fie prin colaborări externe, poate contribui la consolidarea încrederii în sine și la crearea unei perspective pozitive asupra viitorului.

În acest context, cadrele didactice au nevoie de oportunități de formare continuă, care să le permită să ofere suport adecvat elevilor ce se confruntă cu dificultăți emoționale. De asemenea, trebuie să aibă acces la canale de comunicare eficientă, pentru a putea împărtăși informații relevante despre elevi și pentru a facilita intervențiile educaționale personalizate.

Deci, este important ca profesorul să asigure un mediu de învățare care promovează starea de bine a fiecărui elev, ducând la sprijinirea dezvoltării sale fizice, emoționale, sociale și cognitive. În această ordine de idei, se poate menționa că mediul școlar este cel care poate crea starea de bine. Conform lui Laevers (2005), starea de bine este o stare care poate fi recunoscută prin satisfacția, bucuria și plăcerea elevilor, pentru că aceștia sunt relaxați și exprimă pace interioară, exprimând în același timp energie și vitalitate. Elevii care se simt calmi și încrezători în capacitățile lor sunt mai predispuși să se concentreze asupra sarcinilor, să își amintească informațiile relevante și să găsească soluții inovatoare. Ei sunt deschiși la mediul care îi înconjoară, accesibili din punct de vedere emoțional și flexibili, pentru că situația le îndeplinește nevoile. Par să aibă un concept de sine pozitiv și să fie în contact cu sine.

Shonkoff precizează că starea de bine este foarte strâns legată de interacțiuni, spunând într-un interviu: „Copiii se nasc conectați la învățare și este necesar să asigurăm un mediu optim în care fiecare copil să poată să se dezvolte cât mai mult. Calitatea relațiilor pe care le au copiii cu oamenii importanți din viața lor și interacțiunile legate de aceste relații, precum și sentimentele legate de aceste relații, influențează de fapt arhitectura emergentă a creierului” (Shonkoff, 2008). Ce simt copiii în legătură cu prezența lor în școală, precum și măsura în care ei simt că aparțin procesului educațional, contează foarte mult în realizările lor. Apartenența înseamnă: a fi recunoscut de alții și a se recunoaște pe sine ca fiind un membru al comunității de învățare cu aceleași drepturi și responsabilități ca oricine altcineva.

Sentimentul de apartenență sau de „adaptare” poate încuraja sau descuraja participarea copiilor la școală, precum și cum se descurcă ei din punct de vedere academic. Conceptul de sine academic este legat foarte mult de confortul din clasă. O clasă cooperantă, mai degrabă decât o clasă competitivă, contribuie la un mediu de învățare emoțional sigur. Obiectivul activităților de învățare ar trebui să fie cooperarea, nu competiția. Un mediu competitiv poate transmite mesajul că alții stau în calea succesului nostru și poate încuraja câștigul cu orice preț; acest lucru diminuează sentimentele de siguranță (Shonkoff, 2008).

De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății (2022) subliniază că un climat școlar pozitiv, caracterizat prin încredere, colaborare și sprijin emoțional, are un impact direct asupra reducerii anxietății, depresiei și a abandonului școlar. Conform UNICEF (2023), o abordare integrată care combină educația cognitivă cu cea socio-emoțională este esențială în construirea unui mediu educațional sigur și incluziv pentru toți elevii, în special pentru cei aflați în situații de vulnerabilitate.

Instituțiile educaționale trebuie să deruleze strategii eficiente de prevenire a comportamentelor agresive, inclusiv a hărțuirii cibernetice, pentru a asigura un climat sigur și incluziv. Politicile de protecție a copilului trebuie să fie bine definite și să aibă ca scop protejarea elevilor și personalului împotriva oricărei forme de violență. Într-o clasă unde bullying-ul este combătut activ și unde elevii se simt sprijiniți de profesor, elevii timizi sau vulnerabili nu vor mai trăi cu teamă constantă de a fi marginalizați sau umiliți, ceea ce le va permite să se concentreze mai bine asupra învățării.

Un alt aspect relevant pentru asigurarea unui climat educațional sigur este promovarea unei alimentații sănătoase. Un regim alimentar echilibrat ajută la menținerea sănătății fizice și psihice a elevilor, prevenind oboseala excesivă și diminuând riscul de apariție a unor afecțiuni. În acest context, școlile trebuie să încurajeze consumul de alimente sănătoase și să evite expunerea elevilor la produse nesănătoase disponibile în apropierea unității de învățământ.

Nu există o abordare universal valabilă pentru a crea un mediu educațional securizant și pentru a promova starea de bine a elevilor; școlile trebuie să își adapteze strategiile la contextul specific și la nevoile specifice ale elevilor.

În concluzie, mediul școlar joacă un rol determinant în formarea atitudinilor și competențelor sociale ale elevilor. O abordare educațională echitabilă, bazată pe cooperare și incluziune, creează premisele necesare pentru dezvoltarea unor personalități echilibrate și autonome. Este important de recunoscut că relația dintre securitate, stare de bine și performanță școlară este complexă și influențată de mulți factori, nu doar de cei care țin de școală. Factorii individuali (temperament, personalitate, abilități cognitive, experiențe de viață) și factorii familiali (statut socio-economic, stil parental, mediu familial) joacă un rol important în dezvoltarea și performanța elevilor.

Bibliografie

CASEL. (2020). CASEL’s SEL framework: What are the core competence areas and where are they promoted? Collaborative for Academic, Social, and Emotional Learning. https://casel.org/fundamentals-of-sel/what-is-the-casel-framework/

Laevers, F. (Ed.). (2005). Well-being and involvement in care settings: A process-oriented self-evaluation instrument (SIC’s). Research Centre for Experiential Education, KU Leuven.

OECD. (2023). PISA 2022 results (volume III): Creative minds, creative schools. OECD Publishing. https://doi.org/10.1787/765f40d8-en

Pianta, R. C., & Hamre, B. K. (2007). Conceptualization, measurement, and improvement of classroom processes: Standardized observation can leverage capacity. Educational Researcher, 38(2), 109–119. https://doi.org/10.3102/0013189X09332374

Shonkoff, J. P. (2008). Interview on early childhood development: Brain architecture and the role of relationships. Center on the Developing Child, Harvard University. https://developingchild.harvard.edu

UNICEF. (2023). Child well-being in an unpredictable world: Innocenti report card 18. UNICEF Office of Research – Innocenti. https://www.unicef-irc.org/publications/1466-report-card-18.html

World Health Organization. (2022). World mental health report: Transforming mental health for all. WHO Press. https://www.who.int/publications/i/item/9789240049338