Responsabilizare prin valoare sau prin subordonare?

La întrebarea „Ce este important pentru tine?”, 9 din 10 elevi de gimnaziu plasează școala pe locurile fruntașe. Un răspuns surprinzător, în condițiile unei realități triste în care profesorii și părinții se plâng deopotrivă de elevi/ copii fără preocupări pentru activitățile educative, fără motivație reală, neimplicați și superficiali. Apare aici întrebarea firească: „Cum îi responsabilizăm pe copiii noștri fără să-i împovărăm cu așteptări nerealiste și fără să le alterăm sănătatea emoțională?”.

În activitatea mea de profesor-consilier într-un Cabinet Școlar de Asistență Psihopedagogică, la o școală gimnazială, întâlnesc zi de zi deopotrivă elevi, părinți și dascăli, cu nevoi, emoții, dorințe, aspirații diferite, care provin din medii sociale diverse și, evident, au convingeri, credințe și atitudini variate. Cu toții sunt animați însă de același ideal: devenirea prin educație.

„Să-ți stabilești care îți sunt valorile și să-ți dai silința sa trăiesti în concordanță cu ele!” E un îndemn (nu un sfat) pe care îl adresez elevilor mei, indiferent de vârstă și mediul din care provin. Adevăr, credință, dragoste, încredere și respect sunt valori pe care elevii le identifică și definesc, dar nu mai cred în ele sau nu le mai regăsesc decât fie în morala poveștilor fie în regulile/ cerințele adulților, în acel “TREBUIE SĂ…” care n-are legătură cu dorințele și nevoile reale ale copiilor. În aceste condiții, când dorințele nu sunt împlinite, reacțiile emoționale vor fi negative. Așa apare minciuna de tipul: “Școala e pe primul loc pentru mine!”

Părinții pot transmite valori, cultiva atitudini și abilități. Toate acestea însumează „cei 7 ani de-acasă”. Tot ei, părinții, își doresc copii responsabili, adaptați, fericiți. Într-un context idealist, aș zice, responsabilizarea se face prin apelul la valoare. În realitate, responsabilizarea prin supunere/ subordonare deține supremația, atât în mediul familial, cât și în școală.

Părinții sunt diferiți în manifestarea afecțiunii analizate din perspectiva grijii și creșterii/ educării copiilor. Depinde de personalitatea fiecărui părinte și de experiența personală cu propriii părinți. Cu toții se străduiesc să ofere un mediu educativ structurat, coerent și securizant. Un părinte rezonabil și receptiv la nevoile copilului o va face firesc, natural, va stimula un sentiment de control și responsabilitate, stabilind reguli ferme și aplicându-le consecvent. Pe de alta parte, în numele unei iubiri necondiționate și a unui parenting prea-promovat, sunt și părinți care își lasă copiii liberi de orice constrângeri, fără a stabili limite și cultivându-le o stimă de sine falsă.

La o minimă analiză, putem observa că regulile şcolii (regulamentele școlare) sunt prea puţin înţelese de către copii şi prea puţin respectate de către adulţii educatori și părinți, consecințele nu sunt clare și sunt înlocuite cu pedepse, recompense, ameninţări, şantaje aplicate subiectiv și care se negociază de părinți „bine-intenționați”.

În plus, vedem la tot pasul cum se încearcă manipularea copilului. Pe de o parte, avem părinți „ghidați” de teorii de parenting, atotștiutori și revoltați, mult prea „implicați” în activitatea instructiv-educativă ce se desfășoară în școală, care cer „socoteală” dascălilor și sancționează orice demers care contravine convingerilor proprii. De cealaltă parte, avem o școală în care din păcate, valori ca simplitatea, bunătatea și umanitatea au fost înlocuite cu critica, frica și rușinea, unde dascălii se erijează în „stăpâni ” în fața copiilor și „supuși ” în fața părinților. Și uite-aşa se ajunge la lipsa de responsabilitate a copilului, a adultului de mai târziu. Copilul nu va învăţa să anticipeze consecinţele actelor proprii, ci va învăţa să anticipeze reacţiile celor din jur, după care se va ghida; nu va învăţa că trebuie să-şi asume consecinţele actelor sale, ci cum să mintă, să şantajeze, să mituiască şi manipuleze pentru a-şi atrage privilegii şi a evita neplăceri, pentru a ocoli sau evita reguli… și, mai târziu, ca adult, cum să eludeze legea.

Cu toții ne dorim să trăim într-o societate dreaptă, unde să fim respectați și să ne simțim valorizați. Cu toții ne dorim să creștem copii responsabili, adaptați și care să reușească în viață. De aceea îmi încep orice proiect, acțiune, demers cu elevii mei, părinții lor și cadrele didactice cu aceeași întrebare: „Ce este important pentru tine?”