Rolul activităților ludice în cadrul orelor de muzică și mișcare

Jocul este inventat de copil – la vârstă mică se joacă de unul singur, apoi activitatea poate cuprinde mai mulţi parteneri, în funcţie de nevoia de socializare a copilului. Urmărind în mod sumar calea dezvoltării unui copil, am ajuns la momentul şcolarizării. Desfăşurarea naturală a dezvoltării copilului este oarecum „perturbată” de sistemul de învăţământ, care se adresează în mod preponderent minţii şi raţiunii copilului, neglijând planul emoţional.

Activitatea ludică reprezintă un stil de viaţă pentru cea dintâi vârstă a omului. Prin joc copilul creşte, se dezvoltă armonios explorează universul, se înţelege pe sine, îşi comunică convingerile şi învaţă cum funcţionează societatea găsindu-şi un loc al său în viaţă. Această activitate atât de firească precum respiraţia, clipitul sau oftatul oferă posibilitatea copilului încă din primele zile de viaţă să acţioneze în mod constructiv pentru clădirea propriei personalităţi.

Lipsa jocului, sau înlocuirea lui cu ascultarea vorbelor scrierea şi rezolvarea de multe exerciţii monotone, stresul indus cu cele mai bune intenţii pentru creşterea performanţelor duce la blocarea energiilor care susţin dezvoltarea.

Dacă elevii sunt antrenaţi în activităţi de joc muzical acestora li se dezvoltă pe lângă deprinderi muzicale, o serie de laturi ale personalităţii, voinţă, activism, creativitate, sociabilitate care conduc spre o dezvoltare autonomă. Acest lucru se poate realiza rămânând în permanent contact cu ceea ce ne-a dat natura ca prin instrument pentru cunoaştere şi dezvoltare: jocul.

Alături de celelalte tipuri de jocuri cu bogate valenţe educative, jocul muzical prezintă o importanţă covârşitoare, întrucât este o activitate care produce satisfacţii şi plăceri, îi atrage şi îi interesează, prijeluind copiilor trăiri emoţionale din cele mai puternice.

Jocurile muzicale nu au o formă proprie fixă, ci se organizează ca o activitate vie, având drept obiectiv anumite sarcini didactice şi care apelează la materiale muzicale diverse. Jocul ritmic contribuie la dezvoltarea capacităţii de a percepe şi executa diferenţele de durată, de a marca şi recunoaşte structuri ritmice din cântece.

Pentru a determina copilul să efectueze improvizaţii în clasă, este necesar să fie antrenat în diferite activităţi muzicale, în care să se poată manifesta cât mai degajat, întocmai ca în jocurile sale independente.

În clasa întâi, improvizaţiile ritmice se pot realiza în momentul când copiii şi-au însuşit duratele pe care le exprimă prin silabele ritmice şi le recunosc sub formă de dictare. De la dictările ritmice se poate trece uşor la improvizaţii ritmice. De exemplu: învăţătorul bate din palme şi cere elevilor să spună prin silabe ritmice duratele pe care le-au auzit.
Un alt exemplu poate fi dat de către un elev care bate din palme o altă formulă ritmică formată din câteva durate aşa cum îi vine în gând, adică ,,spune o ghicitoare”, pe care elevii trebuie să o dezlege.

Improvizaţia sub formă de ghicitoare antrenează în mod deosebit pe toţi elevii, pentru că fiecare dintre ei doreşte să aibă un rol de învăţător şi se străduieşte totodată să dea clasei „ghicitori cât mai grele”. Exerciţiile-joc, de improvizaţii, nu trebuie să se lungească prea mult, deoarece ora devine plictisitoare făcând numai aceste exerciţii.

Care sunt jocurile preferate de copii de 6-7 ani? Jocul axat pe cântec presupune dinamizarea activităţii prin cântare prin îmbogăţirea ei cu diverse mişcări şi procedee de interpretare:

a. Stabilite prin indicaţii de desfăşurare. Exemple: „Iarnă să te duci cu bine”, „Ghicitorul”, „Hora”, „A-nceput petrecerea”, „Merge barca”, „Alunelul”.
b. Jocuri cu indicaţii de regie. Exemple: „Capra”, „Ursul”, „Sorcova” (din repertoriul folclorului de iarnă), „Grădinarul şi florile”, „La plug”.
c. Jocuri muzicale sugerate de ritm. Exemple: „Lanţul”, „Licuriciul”.
d. Jocuri muzicale sugerate de melodie. Exemplu: „Sultănica” (joc vocal cu tempo de horă)
e. Sugerate de textul cântecului. Exemple: „La pădure”, „De-a ursul şi cerbul”.

În concluzie, putem afirma vehement că jocul didactic muzical este o metodă cu mari beneficii în educaţia muzicală, mai ales la clasele mici, cu elevi în a căror activitate jocul ocupă un loc important. Ea se supune aceloraşi reguli ale obiectivelor educaţiei muzicale şi foloseşte un material cu caracter recreativ şi accesibil. Existenţa unei activităţi de joc sonor muzical la copil este din ce în ce mai recunoscută, dimensiunea lui educativă şi formativă începe să intereseze pe psihologi, educatori sau terapeuţi, jocul muzical fiind de mult în practica infantilă, de unde se pare că îşi trage şi o parte din regulile de realizare.

Bibliografie:
Cărţi:
1. Comișel Emilia, „Folclorul copiilor”, Ed. Muzicală, 1982;
2. Munteanu Gabriela,  ,,Didactica educației muzicale”, Editura Fundației România de mâine, Bucuresti, 2005.
3. Munteanu Gabriela,  ,,Jocul didactic muzical”, Academia de muzică, București, 1997
4. Motora-Ionescu Ana,  ,,Îndrumător pentru predarea muzicii la clasele I-IV”, Editura didactică și pedagogică București,  1978, p. 206
5. Popescu-Neveanu Paul,  ,,Dicţionar de psihologie”, Editura Albatros, București, 1978.
6. Schiopu Ursula,  ,,Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor”, Editura didactică și pedagogică, București, 1970, p. 200
7. Vasile Vasile: „Metodica educației muzicale”, Ed. Muzicală, București, 2004;
Articol:
8. gabrielgheorghiu.ro/Muzicoterapie.html