Rolul învăţământului matematic în educarea personalităţii creatoare a elevilor din ciclul primar

Esenţa modernizării învățământului constă în depistarea conținutului, a căilor şi mijloacelor care să-i asigure sporirea eficienței formative. Se poate afirma că niciuna din disciplinele şcolare nu se bucură mai mult decât matematica de cercetări teoretice optime de organizare raţională a conţinutului, precum şi descoperirea mijloacelor şi metodologiei care să-i asigure meximul de eficienţă formativă. Matematica apare ca una din principalele chei ale înţelegerii lumii. Ea dispune de bogate valenţe formative: cultivă curiozitate ştiinţifică, preocuparea pentru descifrarea necunoscutului, antrenează intelectul – gândirea – pe primul plan, dar nu orice fel de gândire, ci o gândire creatoare. Dacă în învăţământul tradiţional se punea accent pe predarea de informaţii, în învăţământul contemporan se militează pe mutarea accentului asupra funcţiei formative.

„Şcoala trebuie să fie o gimnastică a întregii individualităţi a omului, elevul un om care exercită toate puterile proprii ale inteligenţei, întărindu-şi aparatul intelectual precum un gimnast îşi împuterniceşte până în gradul cel mai mare aparatul fizic fie în vigoare, fie în îndemânare. Epoca contemporană are nevoie de un om cu o gândire creatoare, inventiv, explorator îndrăzneţ. Gândirea independentă și spiritul inovator să fie însuşiri de prim ordin nu numai anumitor personalităţi, ci să devină însuşiri ale personalităţii umane în genere, însuşiri de care să dispună fiecare individ.” (Nicolae Oprescu – „Modernizarea învăţământului matematic în ciclul primar”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974)

Învăţământul matematic contribuie la dezvoltarea personalităţii umane pe plan raţional, afectiv, volitiv, având o importantă contribuţie la formarea omului nou. Formarea personalităţii, ca obiectiv principal al educaţiei, se realizează în primul rând în cea mai mare măsură prin instrucţie, prin transmiterea de cunoştinţe, prin latura cognitivă a învăţământului matematic. Deci, orice informaţie formează, conţine în sine valenţe formative. Cu alte cuvinte se poate spune că se realizează formarea elevilor prin informarea lor. Însuşirea noţiunilor matematice, (jocurile matematice, exersarea capacităţilor intelectuale atestă deosebita valoare formativă), pătrunderea în esenţa lor necesită un efort susţinut şi bine gradat al intelectului, al gândirii şi reprezintă în acelaşi timp un antrenament mintal, o „gimnastică” a minţii. Învăţării matematicii îi este caracteristică necesitatea de a face un efort intelectual important pentru a înţelege cel mai mic rezultat. „A înţelege un rezultat matematic – spune matematicianul francez André Revuz – înseamnă a şti să-l foloseşti. A cunoaşte o teorie matematică înseamnă a şti să construieşti ca şi când ai fi creatorul ei”. (Revuz André – „Matematica modernă, matematica vie”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970)

Învăţământul matematic are ca rezultat formarea unor deprinderi şi capacităţi necesare în activitatea de matematică şi care devin utile în activitatea practică a omului. Astfel, se „învaţă” o serie de atitudini: a gândi personal şi activ, a analiza o problemă, a o descompune în noi probleme simple, a folosi analogii. Concomitent, se formează şi o serie de aptitudini matematice: de a percepe selectiv; capacitataea de a trece de la aspectul diferenţial la cel integral sau invers; plurivalenţa gândirii; capacitatea de a depune un efort concentrat prin a gândi în tensiunea maximă problema în întregul ei. Învăţământul matematic se adresează şi laturii afective. Câte emoţii, câte bucurii, câte mulţumiri – însoţite de lacrimi – nu trăiesc elevii în procesul activităţii matematice! Se poate vorbi despre educarea înţelegerii trăirii şi creării frumosului prin predarea matematicii, deoarece raţionamentele riguroase cu care se operează matematica educă simţul proporţiei, acurateţea, armonia şi unele trăsături ale imaginaţiei, contribuind la autoperfecţionarea omului.

Şcoala are obligaţia să facă din studiul matematicii nu un scop în sine, ci un instrument de acţiune eficientă, constructivă şi modelatoare asupra personalităţii elevului. Pentru atingerea acestui ţel este necesar să depăşim la toate nivelele de învăţământ, preocupările excesive de deprindere a copiilor cu tehnica de calcul, a rezolvării de probleme, a memorării logaritmilor şi aplicării lor la situaţii mai mult sau mai puţin asemănătoare, în folosul flexibilităţii gândirii, accelerării procesului de ridicare a gândirii de la concret la abstract.

În cadrul procesului de învățământ, elevul trebuie învăţat să rezolve probleme dar şi să descopere probleme sau să le construiască. De aceea consider că este necesar să se pună un accent mai mare pe activitatea de rezolvare şi compunere a problemelor, pe originalitatea acestora. Această activitate solicită gândirea şi operaţiile de analiză, sinteză, comparaţie, abstractizare, generalizare şi dezvoltă o seamă de calităţi ale gândirii: supleţe, flexibilitate, rapiditate, independenţă şi spiritul critic. Rezolvarea, dar mai ales compunerea problemelor contribuie la dezvoltarea unei gândiri creatoare, creşte iniţiativa şi inventivitatea, ajută la educarea perspicacităţii, la dezvoltarea încrederii în forţele proprii.

Prin conţinutul lor, problemele contribuie şi la educarea patriotică, la cultivarea dragostei faţă de muncă, dezvoltă spiritul prieteniei şi disciplinei conștiente, creşte competentenţa cu sine şi cu alţii. Trebuie subliniat faptul că învăţământul matematic îi este propriu efortul personal pe care-l face cel care învaţă matematică, antrenamentul la care este supusă gândirea sa, participarea activă la procesul de cunoaştere şi însuşire a matematicii. De aceea, dacă modernizarea învăţământului implică accentuarea activităţii elevului, situarea lui în prim plan şi antrenarea gândirii lui, apoi acest lucru trebuie realizat în primul rând în învăţământul matematic. Dezvoltarea intensă, sub toate aspectele a şcolarului mic are loc în condiţiile activizării lui prin efort intelectual la maximum posibil pentru vârsta lui.

La vârsta micii şcolarități, copilul se găseşte în stadiul operaţiilor concrete, fiind capabil să înţeleagă intuitiv principiile de bază ale matematicii. De aceea, însuşirea matematicii de către elevii mici se bazează pe efectuarea de către aceştia a unor acţiuni concrete, operaţii cu obiecte, care se structurează şi se interiorizează, devenind operaţii logice, abstracte. Putinţa de abstractizare, descoperită la timp, duce la succes matematic. Prin prezentarea materialului didactic la lecţie, se dezvoltă elevilor spiritul de observaţie, capacitatea de a efectua analize şi sinteze, de a stabili asemănări şi deosebiri.

Memoria are o deosebită importanţă în activitatea şcolarului mic. În această perioadă, memoria se foloseşte activ dar nu trebuie să se rezume la atât. Învăţătorul trebuie să-l ajute pe elev să memoreze voluntar, intenţionat şi logic unele denumiri, reguli, definiţii. De asemenea, aceasta trebuie să aibă în vedere instabilitatea atenţiei şcolarului mic şi din acest motiv, va introduce în lecţie momente distractive, jocuri didactice.

Dascălul trebuie să fie receptiv la ceea ce le place elevilor, la ceea ce vor şi pot ei realiza, deoarece baza psihologică a reuşitei activităţii la clasele mici o constituie interesul manifestat de elev pentru activitatea de învăţare. Cel care învaţă nu mai poate fi un depozitor de cunoştinţe, o „minibibliotecă ambulantă”, ci se va preocupa să-şi dezvolte gândirea şi se va orienta tot mai mult spre a învăţa cum să înveţe în mod inteligent, eficient şi creativ.

Numai organizând activitatea de învăţare în modul cel mai atractiv, interesant şi care să solicite un efort cât mai sporit din partea elevului vom reuşi să realizăm obiectivele urmărite de învăţare a matematicii la clasele ciclului primar.