Rolul școlii în promovarea non-violenței

Cineva spunea că violenţa se învaţă… şi acest lucru se poate observa în modul cum aleg unii părinţi să-şi crească copilul. Aud tot mai des replici de genul Bătaia e ruptă din rai! sau Şi pe mine m-au bătut părinţii şi uite unde am ajuns!. Ca profesor, sunt uimită că mai există părinţi care vin şi-i spun cadrului didactic că  pot să-i bată copilul dacă are acte de indisciplină şi atunci nu mă pot opri să nu mă gândesc la cauzele care au dus la acest comportament al elevului.

Violenţa a devenit un fenomen tot mai des întâlnit în societatea actuală, manifestându-se în diverse circumstanţe (la şcoală, pe stradă, în familie etc.) şi apare ca o problemă socială în a cărei soluţionare rolul cel mai important îl au familia și școala, implicând instituții precum: poliţia, justiţia, administraţia, dar şi opinia publică.

Conform cercetărilor psihologice, există trei factori care stau la baza manifestărilor agresive: ereditatea biologică (violenţa poate fi o tendinţă spontană moştenită), experienţa individuală a organismului şi influenţa externă sau frustrările. La aceştia se adaugă factori socio-economici, precum: discriminarea sau inechitatea socială, sărăcia sau incapacitatea de a atinge un anumit nivel material, marginalizarea socială, şomajul, divorţurile etc.

În urma aplicării unor chestionare la clasă, am primit răspunsuri foarte diverse. Elevii considerau că abuzurile pot avea diferite forme de manifestare: abuzul verbal, ameninţarea, refuzul accesului la resurse financiare, atacuri fizice, neglijarea etc. Multora dintre elevi li se pare normal că au fost abandonaţi de părinţi pentru ca aceştia să facă rost de bani din străinătate, fără a conştientiza consecinţele unei relaţii la distanţă şi apreciind mai mult resursele financiare decât apropierea şi dragostea părintească. Din acest motiv, şcoala joacă rolul familiei, de cele mai multe ori, aceasta părând din ce în ce mai puţin interesată de educaţia copiilor săi şi mai mult canalizată în a asigura mijloacele de subzisteţă ale acestora.

Zilnic, elevii se află în situaţii conflictuale, încercând să rezolve anumite probleme personale sau interpersonale prin contraziceri, replici ironice, jigniri, ameninţări sau chiar loviri. Tocmai de aceea, şcoala are un rol foarte important nu numai în rezolvarea unor situaţii conflictuale cât, mai ales, în prevenirea unor astfel de evenimente nedorite care îi pot afecta pe adolescenţi pe o perioadă lungă de timp sau chiar pentru toată viaţa.

În cadrul orelor de consiliere şcolară, unele lecţii abordează această temă atât de actuală a societăţii contemporane şi nu este greu să constaţi că unii dintre elevi cred că este normal să apelezi la violenţă pentru a-ţi apăra statutul în cadrul colectivului sau al grupului social din care faci parte; cel mai mult m-a şocat agresivitatea în creştere a fetelor care îşi pierd feminitatea atunci când este vorba să-şi apere „cuceririle vremelnice”.

Aceste discuţii au relevat faptul că violenţa a devenit o problemă a întregii societăţi care nu mai oferă modele copiilor nici la nivelul familiei dar nici în mass-media ci false modele prin programele de televiziune impregnate de comportamente şi situaţii violente, prin jocurile video, filme sau programe muzicale care stimulează prin imitaţie agresivitatea, comportamentul antisocial şi violenţa.

Televiziunea prezintă tot mai des situaţii şi imagini şocante din şcoli, având drept protagonişti elevi care vor să-şi facă dreptate singuri sau vor să se impună în faţa celorlaţi prin puterea pumnului. Aceşti tineri dezvoltă comportamente agresive pornind de la ofensă, ţipete, îmbrânceli, până la palme, pumni sau chiar asasinat. Ei cred uneori că aceasta ar fi singura modalitate de rezolvare a conflictelor şi nu vor să apeleze la ajutorul cadrelor didactice, considerând-o drept o înjosire.

Nu rare sunt şi conflictele dintre profesori şi elevi. Unii profesori cred că deţin adevărul absolut şi nu consideră de cuviinţă să ceară şi părerea elevilor în ceea ce priveşte propria educaţie. Ei înşişi au fost educaţi cu o mână de fier şi consideră că a-i da posibilitatea elevului de a-şi spune părerea este inadmisibil. În viziunea acestor profesori, elevul ar trebui „să stea cu mâinile la spate” şi să asculte doar ce are de spus profesorul.

Elevii din societatea actuală consideră că profesorul şi-a pierdut statutul de model şi din acest motiv nu mai merită respect. Profesorii, în viziunea lor, câştigă prea puţin, nu au maşini luxoase, le predau elevilor cunoştinţe pe care aceştia le pot accesa şi de pe internet şi din acest motiv nu pot concura cu alte „personaje” ale societăţii contemporane.

Ajunşi în acest punct,  îţi pui întrebarea:  Ce rol joacă şcoala în prevenirea actelor de violenţă?

Părinţii cred că şcoala este un factor decisiv şi unic răspunzător şi din acest motiv lasă această sarcină doar pe umerii profesorilor. Nu rareori am auzit părinţi ai elevilor agresivi rostind replica: N-ai învăţat nimic la şcoală!.

Rolul şcolii, şi în speţă al profesorilor, este foarte mare chiar dacă nu este recunoscut, de cele mai multe ori. Profesorii pot să transmită elevilor nu numai informaţii utile ci şi modele de conduită, determinându-i pe elevi să le urmeze exemplul.

Ca diriginte, le citesc în fiecare an elevilor mei Regulamentul de ordine interioară, care urmăreşte, printre altele, prevenirea violenţei, dar acest lucru nu este suficient. Elevul trebuie să se simtă în siguranţă în cadrul şcolii, protejat atât de colegii care încalcă normele, dar şi în afara şcolii, şi de aceea sfaturile profesorilor, fie ei diriginţi sau nu, se dovedesc uneori mai importante decât cunoştinţele propriu-zise, deoarece acestea pot să le servească elevilor şi după terminarea şcolii şi îşi pot arăta roadele, mai târziu, în educarea viitoarelor generaţii.

Iată câteva dintre măsurile care se pot lua pentru a preveni şi stopa acest fenomen:

• prin dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de fiecare elev şi exprimarea încrederii în capacitatea lui de a reuşi;
• profesori care să ia atitudine în rezolvarea incidentelor violente dintre elevi (atenţionări, consilieri, vizite la domiciliu);
• prin observarea atentă de către profesor a comportamentului elevului, reperând efectele unor violenţe la care elevul a fost supus în afara mediului şcolar şi conlucrarea cu consilierul şcolar pentru a lua măsuri în vederea ajutorării şi protecţie care să vizeze înlăturarea cauzelor abuzurilor;
• sprijinul acordat direct elevilor care manifestă comportamente violente; aceasta urmăreşte prevenirea recidivei şi presupune adoptarea unor măsuri după producerea comportamentului violent: menţionarea unor aşteptări pozitive faţă de ei, dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la comunitate, exprimarea preocupării faţă de situaţia lor şi  integrarea lor în activităţile de  grup;
• sporirea numărului de ore de dirigenţie cu teme de prevenire antiinfracţională; colaborarea permanentă între familie, şcoală şi poliţia locală.

Ceea ce trebuie să înţelegem este faptul că nu doar şcoala are un rol important în prevenirea violenţei, prin promovarea unor modele sau activităţi non-violente ci toţi factorii implicaţi în educaţia copiilor, cum ar fi familia, societatea, poliţia etc care trebuie să-şi asume responsabilitatea şi să participe activ la crearea societăţii de mâine, de care noi, celor de azi, să nu ne fie ruşine.

Bibliografie:
1. Bontaş, I., Pedagogie, Editura All,  Bucureşti, 1998.
2. Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie şcolară, Iaşi, Editura Polirom, (1998, 1999).
3. Creţu, C., Psihopedagogia succesului, Editura Polirom, Iaşi, 1997.
4. Jigău, M., Liiceanu, A., Preoteasă, L., Violenţa în şcoală, Bucureşti, Editura Alpha, 2006.
5. http://euroacademia.ro
6. http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://avocatulelevului.colegiulghica.ro