Școala părinților
Dacă ar fi să o iau de la capăt, deja am decis: învățător. Fac parte din prima generație care a obținut gradul I la 30 de ani. În ziua când voi uita să râd, să mă joc, să povestesc cu haz ce mi se întâmplă, vă rog să mă pensionați! M-a dus tata de mânuță la Școala nr 4, acum, ”Ion Petrovici”, la vârsta de șase ani. A uitat să mă mai ia acasă. Am rămas acolo pe viață. De opt ani sunt și director.
Munca pedagogică cu părinţii este necesară pentru a crea elevului condiţii cât mai bune de studiu, îndrumarea acestora pentru a stabili elevului un regim de muncă şi a-i supraveghea timpul liber, organizarea condiţiilor de pregătire a lecţiilor la şcoală pentru unii elevi, înlăturarea golurilor din cunoştinţele anterioare ale acestora prin muncă suplimentară cu ei, folosirea unor procedee adecvate prin care să se înlăture consecinţele unor particularităţi individuale sunt măsuri prin care se poate asigura progresul la învăţătură al elevilor prin grija învăţătorilor, profesorilor sau asistenţilor sociali.
Pentru a ne proteja copiii împotriva influenţelor nefaste trebuie să-i învătăm să gândească raţional, să distingă binele de rău, să devină oameni integri, să spună adevărul, să-şi respecte promisiunile şi să-şi asume răspunderea comportamentului personal – toate acestea se realizează prin colaborarea tuturor adulților semnificativi din viața elevului.
Un dascăl al zilelor viitoare nu ar trebui să se teamă de provocare, are nevoie de deschidere şi implicare, are nevoie de adaptare din mers către noile cerinţe ale schimbării. Prin propriul exemplu putem schimba atitudini, putem chema lângă noi oameni care-si regăsesc valorile în ideile promovate de noi, iar răsplata nu va întârzia să apară, pentru că nimic nu te face mai bogat decât o privire caldă şi mulţumitoare a unui copil fericit.
Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, ci şi un climat familial afectiv şi moral. Sunt situaţii când parinţii consideră ca este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare – hrană, îmbracăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice, etc – ignorând importanţa unei comunicări afective, a nevoii de-a fi iubiţi.
Ar trebui ca părinţii să reprezinte modele demne de urmat pentru copii, să le trezească interesul pentru ca ei să preia iniţiative, furnizându-le cadrul necesar, lăsându-i să-şi dezvolte dorinţa să facă lucruri.
Cu cât ajutorul este acordat mai curând, când lacunele sunt mici, cu atât el este mai eficace, oferind perspectiva aducerii elevului la nivelul celor buni din clasă. Educând părinţii, se va realiza şi o schimbare în mentalitatea părinţilor despre copil. Părinţii trebuie să accepte că orice copil:
- este o persoană cu anumite caracteristici speciale, diferite, în concordanţă cu gradul de dezvoltare;
- are drepturi egale care trebuie recunoscute de către societate şi în special de către părinţi;
- părintele poate să-l ajute să se insereze în contexte sociale mai bune pentru el,
- să-i atragă atenţia asupra faptului că orice situație poate fi controlată, să îi împărtăşească strategii adecvate pentru a face faţă situaţiilor dificile, în care apare teama de eşec sau de respingere socială;
- copilul are o personalitate individualizată;
Toți parinţii îşi iubesc copiii, dar nu toţi işi exprimă afecţiunea astfel încât să se facă înteleşi. Unii părinți își educă copiii prin metoda reacţiei care are la bază un sistem de pedepse, alţii prin metoda proactivă, prin care se anticipează şi se încearcă satisfacerea nevoilor copiilor. Ceea ce contează cu adevărat este ca părinţii să satisfacă necesitaţile și copiii să se simtă iubiţi cu adevărat.
Motivele care m-au determinat să organizez întâlniri de tip ”Şcoala părinţilor”:
– Sensibilizarea comunității față de nevoia copilului de a fi asistat în formarea deprinderilor de a petrece timpul liber, de a învăța, de a se comporta, de a socialza, de a accepta diversitatea;
– Furnizarea de servicii educaționale specializate informale și nonformale care să amelioreze comportamentul de adaptare școlară.
Acțiuni:
– Mediatizarea serviciilor oferite în cadrul şcolii prin elaborarea şi distribuirea unor materiale vizuale atractive (pliante, afişe, broşuri descriptive), reuniuni cu părinţii;
– Medierea relaţiei părinţi-şcoală în cazul familiilor prea ocupate sau dezinteresate pentru educarea copiilor lor.
Program de educaţie remedială care s-a adresat copiilor cu dificultăţi de învăţare pentru achiziţionarea cel puţin a cunoştinţelor minime
Ce teme au fost abordate în cadrul Şcolii de Părinţi?
„Rolul familiei în dezvoltarea armonioasă şi educarea copilului”
“Înţelege diferenţa, respect!”
“Drepturi şi responsabilităţi ale familiei”
“Norme morale de viaţă”.
Activităţile derulate cu grupurile de părinţi au urmărit:
– realizarea unei bune relaţii părinte-copil;
– prevenirea unor probleme grave de educaţie;
– prevenirea unor atitudini şi reacţii negative în comportamentul părinţilor faţă de copil;
– însuşirea unor abilităţi de bază de care părinţii au nevoie pentru a influenţa pozitiv comportamentul copiilor.
Resurse utilizate pentru documentare:
- Filme și suporturi în format PPT realizate de colegii din Comisia Metodică învăţători;
- Manualul participantului în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, realizat de cătreAutoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, 2006;
- Rolul şi responsabilitåțile personalului didactic în protecția şi promovarea drepturilor copilului / Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului. – Bucureşti : Editura Trei, 2006;
- Fundaţia Copiii Noştri şi UNICEF România, ”Agresivitatea copiilor, Înjurături, lovituri, bătăi”, ”Sugestii pentru părinţi şi educatori.”.
Impactul acestui program asupra cadrelor didactice din unitatea de învăţământ şi asupra părinţilor
Activitatea ”Școala părinților” a fost un adaos educațional. Temele abordate au vizat îmbunătățirea competențelor sociale, nivelul cooperării, a comunicării verbale și nonverbal, nivelul creativității prin procesul de învățare prin joc, participarea copilului la alegerea activităților și a jocurilor, organizarea adecvată a spațiului de lucru.
Parcurgerea programului a condus la concluzia că întâlnirile au fost eficiente şi bine venite, părinţii participanţi le-au recunoscut importanţa în schimbarea comportamentului propriu faţa de copii şi contribuţia în îmbunătăţirea atmosferei familiale în perioada participării la cursuri.
În topul activităţilor alese de copii pentru a-şi petrece timpul liber când sunt singuri se află jocurile pe calculator, și rețele sociale online, privitul la televizor, urmate de puținul timp petrecut cu prietenii, colegii şi de joacă în aer liber.
Consumul de TV și internet ca principal mod de petrecere a timpului liber este asociat cu o frecvenţă scăzută a lecturii. Televiziunea, internetul şi lectura la nivel comportamental de consum al copiilor se exclud reciproc.
Am propus părinţilor să realizeze activităţi zilnice cu copiii lor, să îi stimuleze, să îi întrebe, să se joace cu ei, să le afle bucuriile şi tristeţile, să participe la activităţile de la şcoală, să-i cunoască evoluţia sa şcolară. Statisticile internaţionale arată faptul că incidenţa cazurilor de comportament neadecvat şi chiar delicvenţe este mai mare în rândul copiilor nesupravegheaţi. De asemenea, cazurile de eşec şcolar sunt mai frecvente.
Bariere
Cei mai mulţi părinţi au slujbe care se prelungesc cu mult peste programul de şcoală al copilului, posibilităţile de a avea grijă ca acesta să-şi petreacă timpul liber într-un mod adecvat vârstei lui sunt limitate. Dacă includem zilele libere şi vacanţele elevului avem deja o problemă.
În condiţiile social-economice actuale se manifestă două condiţii contradictorii: părinţii sunt îngrijoraţi de viitorul copiilor lor dar nu mai au timp şi răbdare să acorde atenţie problemelor acestora. Relaţia lor cu şcoala este ignorată sau evitată, acţiunile educative ale celor două institutii, şcoala şi familia, desfaşurandu-se oarecum separat.
În loc de concluzie
Este necesară continuarea programului „Şcoala părinţilor” cu scopul de a-i învăţa să-şi înţeleagă copiii, nevoile lor, petrecându-şi în mod constructiv timpul împreună. Cheia rezolvării multor probleme cu care se confruntă copiii stă in familie.
Părinţii trebuie să înțeleagă că şcoala nu-i poate substitui în rolul pe care îl au în raport cu propriii copii.
Profesorul nu poate suplini lipsa de autoritate a unor părinţi şi nici înlocui afectivitatea de care au nevoie copiii atunci când se află în sânul familiei.
Nu a fost deloc ușor! Dar nu e imposibil! Trebuie să luptăm împotriva prejudecăţilor potrivit cărora nu putem schimba lucrurile peste noapte, trebuie să luăm atitudine şi să ne asumăm responsabilităţi.
Şi, totuşi, cum rămâne cu toţi ceilalţi părinţi, care nu au şcoala părinţilor?
Cuvinte cheie: părinți, parteneriat educațional, educația în familie, colaborarea școală-familie
Accesări: 1.806




Ministerul Educaţiei