Scrie pentru a învăța

Există o strânsă legătură între dezvoltarea gândirii și scrierea cunoștințelor științifice, astfel încât elevii își pot asuma mai bine învățarea. Utilizarea scrisului în învățarea cunoștințelor științifice de către elevi reprezintă nu numai un instrument de evaluare pentru profesor, dar mai ales o posibilitate de organizare, analiză, construcție-deconstrucție pentru elevi. Astfel, scrierea științifică este, în același timp, un instrument analitic pentru profesor și un mijloc formativ pentru elev.

În cazul științelor exacte, scrierea științifică permite atât o abordare investigativă prin competențele create elevilor, cât și aspecte de stăpânirea limbii și a cunoștințelor științifice. Practicile de scriere și rescriere a unor conținuturi contribuie la formarea elevilor.

În cadrul orelor de științe operăm la clase cu texte, formule, diagrame, liste, tabele, exerciții și probleme. Prin scriere se asigură și progresul raționamentului elevilor, astfel aceștia îndrumați de profesor vor înțelege și modul în care este constituită evoluția cunoașterii ca și proces în timp – evoluția cunoștințelor în domeniu. Scrierea are și o puternică putere de mobilizare, angajează elevii în procesul de învățare însă rolul profesorului este de a-i ajuta ca aceștia să devină și autori ai scrierilor lor (Bucheton, 2002).

Redactarea standardizată corespunde scrisului științific, care este structurat în funcție de codurile folosite de oamenii de știință. Lucrarea scrisă este cea obținută atunci când elevii sunt rugați să producă scrieri libere pentru care nu sunt impuse constrângeri privind normele de gen sau de limbă și care sunt destinate să colecteze concepții, idei, cunoștințe personale și experiență. Este necesar ca elevii să fie capabili să treacă de la libertatea de a scrie, la codurile de scriere standard, în cazul științelor exacte, deci la o scriere formală. Prin rescrieri, scrierile dobândesc maturitatea necesară pentru calitatea unei scrieri formale. Producerea unei succesiuni de scrieri de lucru nu este suficientă pentru a înțelege diferite concepte științifice.

Scrierea și confruntarea cu înțelegerea unei experiențe

Deseori le propunem elevilor, vizualizarea unor filme, videoclipuri referitor la diferite teme predate la discipline precum Fizică, Chimie, Biologie. Acestea reprezintă o economie de timp în cadrul orei. În plus, de multe ori, nu putem realiza experimental anumite experimente, din cauza dotărilor insuficiente din laboratoarele școlare. După vizionarea lor fiecare elev, poate emite o părere referitor la materialul prezentat, interpretând în mod individual experiențele virtuale prezentate. În etapa următoare, putem cere elevilor să prezinte în scris experimentul vizionat, prin prezentarea informațiilor științifice relevante, dezvoltând astfel abilități de selectare a informațiilor. Astfel fiecare elev va analiza și prezenta în scris experimentul urmărit în ritmul său propriu, formulând întrebări, și interpretând rezultate, care conduc în final de dezvoltarea unei activități cognitive. Produsul muncii lor este apoi dezbătut în cadrul orei de clasă.

Majoritatea elevilor vor folosi genul narativ într-o scriere științifică, care denotă o bună stăpânire de către aceștia a conținuturilor științifice predate anterior. Alții utilizează preponderent genul descriptiv deseori fără a puncta pe explicațiile esențiale înțelegerii experimentului/ fenomenului prezentat. Aceste activități poziționează elevii în raport cu modul corect de gândire științifică.

În loc de concluzii

Scrierea și rescrierea cunoștințelor științifice nu va rezolva instantaneu problemele învățării de către elevi, însă îi va permite profesorului să identifice anumite mecanisme de reflecție din partea lor. Reluarea scrierilor, schimburilor și dezbaterilor asupra scrierilor, contribuie la o mai bună reprezentare a universului științelor, investigând realitatea dar și caracteristicile specifice ale unui limbaj adecvat. Practicarea unui limbaj științific riguros ajută elevii să-și structureze gândurile și informațiile și, prin urmare, să participe la construirea statutului elevului ca subiect al educație.

Referințe bibliografice:
• BUCHETON, D. (2002). Devenir l’auteur de sa parole. Paris : Éduscol.
• CATEL, L. (2001). Écrire pour apprendre ? Écrire pour comprendre ? État de la question. Aster, 33-47.
• FILLON, P. & VÉRIN, A. (2001). Écrire pour comprendre les sciences. Aster, 33, 3-16.
• PRAIN, V., HAND, B. & HOHSENSSHELL, L. (2001). Écrire pour apprendre les sciences au lycée, Aster, 33, 49-79.
• BOUYSSE, V. (2005). Qu’apprend-on en matière de langue et de langage en faisant des sciences ? Quelques repères pour l’école. Paris : Éduscol.