Serbarea preșcolară
Absolventă a Liceului Pedagogic „Spiru Haret” din Focsani, promoţia 2005, este educatoare la Școala Gimnazială Ruginești, Vrancea, titulară, cu o vechime în învățământ de 16 ani. Pasionată de această profesie, a căutat tot timpul ca procesul instructiv-educativ să se desfăşoare în condiţii optime, promovând şi aplicând metode moderne, interactive, urmărind astfel dezvoltarea unei personalitati armonioase şi formarea unor abilităţi, deprinderi și comportamente în concordanţă cu particularităţile de vârstă. A obţinut gradul didactic I în anul 2019.
Serbarea este un eveniment important în viața copiilor, dar și a grădiniței, reprezentând un nesecat izvor de bucurie și satisfacții, creând buna dispoziție și favorizând dezvoltarea copiilor, atât din punct de vedere psihic, dar și fizic. Organizate și desfășurate după anumite reguli și cu anumite teme, serbările îmbină armonios părțile într-un întreg, decorul neobișnuit, costumația copiilor, a educatoarei, ținuta sărbătorească, accesoriile necesare, fondul muzical, semnalele sonore constituie toate elemente importante ce contribuie la dezvoltarea unor valențe estetice și educative deosebite.
Serbarea este activitatea artistică cu un farmec aparte, pentru care preșcolarii au un interes sporit, atât pentru pregătirea, cât și pentru prezentarea ei. În fața publicului, format din părinți, frați, bunici, cei mici își dezvoltă deprinderea de a cânta melodios, de a recita expresiv, de a dansa elegant. Aceste deprinderi artistice contribuie la dezvoltarea gustului estetic, dragostea de frumos, aptitudinile pentru arte.
Serbarea constituie o modalitate eficientă de a dezvolta capacitățile de comunicare verbală și a înclinațiilor artistice ale copiilor, contribuind la stimularea și dezvoltarea:
- atenției (prin respectarea indicațiilor regizorale și în special a atenției distributive prin raportarea copilului la întregului colectiv de copii);
- memoriei (prin intermediul repetițiilor organizate pentru memorarea replicilor, mișcărilor etc.);
- voinței (prin implicarea copilului în mod voit);
- afectivității (prin filtrarea mesajelor culturale, artistice, pe plan afectiv);
- imaginației și creativității (prin implicarea directă a copiilor, solicitând diverse numere artistice în serbare și soluții pentru o anumită situație);
- atitudinilor pozitive (prin crearea de situații concrete pentru care copilul va aproba/ aborda o anumită conduită);
- spirit de competiție;
- gândirii (prin momentele de criza, de luare a deciziilor, când apar situații neprevăzute în derularea spectacolului).
Prin intermediul serbării, având un cadru nou, diferit de cel obișnuit, cu decor, cu recuzită, cu costumația, cu aplauzele publicului, preșcolarii „se pun în valoare” și devin mici personaje, folosindu-și imaginația, dicția, mimica, siguranța de sine, plăcerea de a apărea în fața publicului. Aici ies în evidență cei cu aptitudini muzicale, însă toți preșcolarii au oportunitatea să intoneze cântecele mult îndrăgite.
Printre etapele organizării și desfășurării unei serbări, putem enumera următoarele:
1. Etapa organizatorică constă în: selecționarea copiilor, selecționarea materialului muzical, selecționarea montajului literar, stabilirea locației și a datei de desfășurare a serbării, a recuzitei, a decorului , a vestimentației, stabilirea întregului program artistic.
2. Pregătirea repetițiilor constă în învățarea efectivă a cântecelor, a pieselor de teatru, a poeziilor, a coregrafiei. Cadrul didactic oferă nenumărate indicații, sugestii și aprecieri asupra modului de interpretare a rolurilor, a cântecelor, a coregrafiei.
3. Desfășurarea programului artistic, cea mai îndrăgită și îndelung așteptată etapă, în care preșcolarii pășesc, cu emoție, pe scenă în fața întregului public pentru a-și prezenta momentul artistic. Fiecare copil trebuie să primească un loc bine definit în cadrul serbării pentru a se simți parte integrantă a colectivului, să simtă că și el a contribuit la reușita serbării.
Prin conținutul bogat şi diversificat al programului pe care îl cuprinde, serbarea școlară valorifică înclinațiile și interesele preșcolarilor. Programul artistic prezentat de preșcolari este selectat de cadrul didactic ținând cont de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor.
Fiind o activitate educativă, serbarea lasă amprente în planul personalității, a evoluției generale a copilului, făcând apel la toată gama trăirilor afective.
Bibliografie
Aldea, Georgeta, Munteanu, Gabriela, 2005, Didactica educației muzicale în învățământul primar, Editura Didactică şi Pedagogică, București;
Bălan, Paula, 1996 , Muzica pentru cei mici, Editura Petra Dia, Iaşi;
Bârlogeanu, Lavinia, 2001, Psihopedagogia Artei-Educația Estetică, Editura Polirom, Iași;
Breazu, Marcel, 1964, Educația Estetică Prin Artă și Literatură, Editura Academiei Republicii Populare Române, București.
Cuvinte cheie: serbare, învățământ preșcolar
Accesări: 1.051




Ministerul Educaţiei