Sincronizarea școlii românești cu „gândirea digitală”

Sistemul de învățământ preuniversitar trebuie să fie deschis, să se plieze pe necesitate-interes-modernism, să formeze absolvenți competitivi, cu abilități și competențe de utilizare a informației și de transpunere în practică, de a comunica, de a înțelege și de a-și asuma responsabilități profesionale, sociale, conștienți de importanța auto-dezvoltării și învățării pe tot parcursul vieții.
Introducerea tehnologiei în actul didactic trebuie combinată cu empatia profesorului, cu sentimentele și aprecierile ce determină încredere, stări sufletești de mulțumire, zâmbete de fericire pe chipul elevului! Diversitatea informațiilor, verificarea acestora, modul elegant și modern de lucru cu noua tehnologie – sunt elemente care creionează utilitatea și eficiența ”acțiunilor digitale” – cu avantajele și dezavantajele specifice.

Creșterea  calității și eficienței învățământului preuniversitar presupune combinarea metodelor de transmitere și însușire de cunoștințe cu strategii ce au valențe formative: de cunoaștere, înțelegere, analiză, aplicabilitate și  utilitate.

În această perspectivă, a apărut necesitatea sincronizării școlii cu „gândirea digitală”, ce presupune și impune redefinirea cerințelor didacticii moderne și implicarea, în mod real, tuturor actorilor educaționali: elevi, profesori, părinți, comunitate locală, factori de decizie.

Cardwell (2000) susținea că toți cei implicați în actul educațional trebuie:
”a) să asigure acces rapid la informație multimedia și la conținuturi educaționale interactive;
b) să contribuie la producerea conținuturilor digitale pentru învățare (e-content) ;
c) să personalizeze produsele și serviciile
d) să fie conectați online ;
e) să primească feed-back rapid.”

Rolul profesorului este concretizat prin stabilirea cu exactitate și coerență a  obiectivelor/ competențelor învățământului preuniversitar:

• să proiecteze rezultate așteptate, conforme cu experiențele de învățare;
• să operaționalizeze competențele prin obiective terminale;
• să cunoască standardele de performanță raportate la nivelul normelor generale;
• să elaboreze strategii didactice focalizate pe abilități specifice;
• să construiască teste docimologice formative ca antrenament pentru testele sumative.

În ultima perioadă, în țara noastră, se fac eforturi susținute în vederea eficientizării actului didactic printr-o educație electronică, asistată de calculator. Software-ul educaţional poate fi utilizat pe orice calculator şi poate fi utilizat în procesul de predare-învăţare-evaluare. Software-ul educaţional poate fi utilizat penru o temă, un subiect, un experiment, o lecţie, un curs, un laborator de experimente etc., acesta fiind o alternativă  benefică, modernă în abordarea actului didactic, în fiecare etapă a lecției, capitol, pentru fiecare tip de lecție și conținut. Software-ul educaţional înglobează tehnologiile multimedia ceea ce face posibilă animarea lecţiilor prin combinaţii de voce, sunet, imagine, video cu hypertext.

În prezent, se pot distinge mai multe tipuri de software educaţional, dezvoltate în funcţie de tipul lecţiei pe care cadrele didactice îl doresc precum: lecţie de transmitere și însușire de cunoștințe – prezentarea cunoștințelor noi, scheme, algoritmi; lecţie de fixare a cunoştinţelor – chestionare teoretice și practice, aplicații, jocuri educative etc.; lecție de evaluare – teste cu itemi obiectivi, semiobiectivi, cu posibilitate de corectare răspuns prin întrebări ajutătoare, prin verificarea răspunsului și realizarea autoevaluării. Datorită dezvoltării software-ului educaţional şi a apariţiei instrumentelor moderne de comunicare digitale, a apărut un termen nou, acela de platformă educaţională. Platformele educaţionale, e-learning, reprezintă infrastructuri de învăţare controlate software. Acest tip de studiu are atât avantaje cât și inconveniente ce trebuie cunoscute și completate cu alte variante și modalități didactice.

Beneficiile utilizării unei platforme e-learning :

• Educație accesibilă – elevii învaţă „în absența catalogului”, „neîncorsetați”  de spaţiul în care se realizează învăţarea şi de timpul în care se realizează învăţarea. Elevii care au nevoie de timp suplimentar în a înţelege conţinuturile noi pot adresa întrebări utilizând forumurile de discuţii, pot utiliza diverse instrumente care îi ajută să înveţe mai bine. Platformele e-learning pot fi accesate de către elevi de acasă, în clasă,  se pot conecta părinţii, profesorul, oricine dintre apropiaţii celui care învaţă şi află ce învaţă elevul, oferindu-i, atât cât se poate, ajutor în înţelegerea anumitor concepte;
• Educație individualizată/ personalizată – instrumentele care însoţesc platformele e-learning oferă elevilor posibilitatea de a efectua studiu personalizat,individal, coroborat cu stilul și ritmul lor propriu de învăţare. În funcţie de stilul de învăţare al fiecărui elev, informaţiile sunt prezentate în manieră specifică, adaptată stilului de învăţare şi nevoilor elevului, respectând gradul de asimilare – înțelegere al acestora;
• Educație standardizată – platformele e-learning standardizează informaţia în sensul că există spaţii în care elevii accesează aceleaşi informaţii, același ”limbaj” specific disciplinei de studiu.

Inconveniente:

• Factorul uman – profesorul – nu este prezent, fizic, în actul învățării. Lipsește educația afectivă, transmiterea de sentimente, de încredere, de încurajare…
• Scade gradul de ”motivație”, concurență, schimbul de idei elev-elev-profesor, munca în echipă, ierarhizarea rezultatelor învățării, ”ritmicitatea” învățării.

În acest sens, considerăm esențiale dezvoltarea la nivelul tânărului a capacității de învățare, explorare, analiză și abstractizare a informației, a celei de adaptare, aplicare, transformare, vizualizare și interpretare a acesteia prin intermediul tehnologiilor moderne, combinate, completate cu activitatea ”dirijată”, sub efervescența creativității, interdisciplinarității – reprezentând cheia cunoașterii realității complexe a societății!

Bibliografie:
1. Parteneriat pentru competențele secolului XXI (www.21stcenturyskills.org)
2. Berinde, Vasile – Explorare, investigare şi descoperire în matematică, Editura Efemeride, Baia-Mare, 2001.