Stimularea creativităţii elevilor în cadrul orelor de educaţie plastică din ciclul primar prin utilizarea jocului didactic şi a exerciţiului-joc

Jocurile didactice angajează întreaga personalitate a copilului, constituind adevărate mijloace de evidenţiere a capacităţilor creatoare, dar angajează şi metode de stimulare a potenţialului creativ al copilului. În cadrul orelor de educaţie plastică, jocul didactic are o mare valoare educativă, întrucât prin acesta elevii îşi încearcă atât abilităţile lor de desenare, cât şi cele de găsire a diferitelor soluţii posibile pentru realizarea unei teme plastice. Jocul pune în faţa elevilor situaţii noi pe care ei trebuie să le rezolve, dovedind spirit de iniţiativă, fantezie, voinţă, spontaneitate.
Prin organizarea unor activităţi plastice sub formă de joc, am oferit posibilitatea elevilor de a-şi afirma personalitatea în ansamblu, bucurându-se atât de plăcerea jocului, cât şi de o anumită stare interioară de autoafirmare. Prin joc am antrenat elevii în lecţie, aceştia devenind activi şi nu simpli spectatori.

Am folosit jocul didactic în forme atrăgătoare, surprinzătoare, în diferite scopuri şi în diferite faze ale lecţiei, precum:

• în scopul dezvoltării sensibilităţii artistico-plastice a elevilor( acuitate vizuală, receptivitate faţă de raporturilor armonioase ale unor forme, culori, linii);
• ca mijloc de a dobândi experienţe plasice noi( noi tehnice de lucru);
• ca mijloc de familiarizare a elevilor cu elemente de limbaj plastic;
• ca mijloc de descoperire a unor efecte plastice noi.

În titlul fiecărui joc am inclus o anumită problemă de limbaj plastic: ”Nu avem multe culori şi preparăm noi altele”, ”Provoacă, descoperă şi contiuă!”, ”Ghiceşte întenţiile vecinului şi continuă”, ”Picături însufleţite”, ”De-a criticii într-o expoziţie”.

Pentru educarea acuităţii vizuale, am organizat mai multe exerciţii-joc cu anumite reguli, praguri şi aspecte competitive. Dintr-un şir de obiecte asemănătoare am cerut elevilor să selecteze obiectele egale ca înălţime, apoi ca grosime şi să formeze perechi de obiecte cu forma cea mai contrastantă, dintr-un şir de obiecte diferite.

De asemenea, am organizat exerciţii-joc cerând elevilor să aşeze mai multe obiecte în diferite ordini: gradată, succesivă, după mărime, în ordine contrastantă, după criteriul mare-mic, după criteriul contrastului de formă sau culoare, după criteriul calităţii (culori strălucitoare, pure sau culori tulburate), după criteriul culorilor vecine, sau al degradeurilor.

Pentru a dezvolta sensibilitatea cromatică vizuală a elevilor, am urmărit îmbogăţirea vocabularului plastic, precum şi dezvoltarea deprinderilor de a folosi diferite tehnici de lucru (acuarela, tempera, guaşa). Exemplu: am cerut elevilor să aşeze în marginea de sus a hârtiei- suport, de la stânga la dreapta, pete de mai multe culori (galben, roşu, verde, albastru), după care să găsească ei corespondenţe cromatice (nuanţe) ale acestor culori (prin amestecuri fizice), să le denumească şi să le aşeze prin pete în jos, pe verticală, sub culorile respective. Astfel, galbenul auriu l-au denumit ,,ca lămâia”, ca gălbenuşul”, ,,ca nisipul”; roşu cărămiziu l-au denumit ”roşu ruginiu”, ”ca racul”, ”ca sângele”; verde ”ca iarba”, ”ca broasca”, ”ca bradul”; albastru ”ca cerul”, ”ca viorelele”, ”ca marea”. Acest exerciţiu a îmbrăcat şi forma jocului prin lansarea întrebării : ”Cine găseşte mai multe corespondenţe cromatice, nuanţe pe care să le poată reda prin pete?”.

În scopul dezvoltării unor deprinderi legate de tehnici ale gândirii creatoare (artistice), am organizat diferite exerciţii-joc. Unul dintre acestea este legat de educarea deprinderii de a face combinaţii mintale: elevii enumeră mai întâi însuşirile estetice ale unui obiect (formă, fenomen), apoi alătură fiecărei însuşiri diferite asocieri, ”îmbrăcând astfel noţiunile abstracte (culoare întunecoasă, luminoasă, strălucitoare) în noţiuni metaforice cu caractere îndividuale.

Un alt exerciţiu-joc utilizat cu succes este acela în care am realizat o sinteză morfologică a părţilor componente ale unor obiecte. Astfel, pe baza analizei, elevii aleg şi apoi desenează una sau două părţi componente mai importante ale unui obiect estetic,despărţindu-l de acesta. Asamblându-le grafic altfel, ei obţin aspecte noi ale acelui obiect sau chiar un nou obiect (formă). Prin această tehnică a gândirii creatoare elevii au operat mai întâi cu negaţia(separarea, selecţionarea), apoi cu construcţia (asamblarea lor într-o altă parte).

Fiind parte integrantă din viaţa copiilor, jocul asigură pe de o parte menţinerea interesului şi atenţiei în timpul desfăşurării activităţii, iar pe de alta nevoia lor de a fi activi. Făcând apel la joc, învăţătorul reuşeşte să transforme educaţia plastică într-un obiect uşor, plăcut, iubit şi aşteptat cu bucurie şi nerăbdare de către elevi.

Bibliografie:
Dascălu, A. Educaţia plastică în ciclul primar. Iași: Ed. Polirom, 1997.
Drăghicescu, S. Educaţie plastică. Ghid metodic pentru clasele I-IV. București: Ed.  Aramis, 2007.