Strategii și metode didactice, între tradițional și modern la orele de biologie

În concepția didactică, termenul de strategie este definit ca un ansamblu de metode educaționale, mijloace didactice, forme de organizare a clasei și a experiențelor de învățare propuse elevilor cu scopul atingerii competențelor în cadrul procesului instructive-educativ.

Într-un context sociocultural, cadrul didactic intervine cu concepția educativă, creată pe baza experiențelor sale anterioare și care obligatoriu interacționează cu elementele: epistemice (tendințe moderne în în domeniul de activitate și didactic), psihologice (particularitățile de vârstă și psihologice ale elevilor), sociale (particularitățile grupului clasă), socioculturale (atitudinea față de învățare și cultură), apoi corelează conținutul învățării ce urmează a fi predate sau CE îl va învăța pe elev? cu competențele: cadru, de referință, pentru a răspunde la competențele derivate, respectiv la întrebarea DE CE să se transmită acel conținut?, după care cadrului didactic îi va reveni sarcina să se întrebe CUM să realizeze competențele derivate propuse?, iar în cele din urmă se aplică algoritmul în patru pași, orientativ  propus de M. D. Ilie, în Elemente de pedagogie generală. Teoria curriculum-ului și teoria instruirii:

1. Se hotărăște tipul experiențelor de învățare, ce urmează a fi propuse;
2. Se selectează metodele și procedeele cele mai adecvate experienței de învățare vizate;
3. Se selectează sau creează mijloace educaționale în vederea provocării experiențelor de învățare vizate;
4. Se adoptă pentru fiecare experiență de învățare forma de organizare a grupului clasă.

Strategia didactică

• reflectă: modul, maniera succesiunea de abordare a procesului instructiv-educativ, a componentelor specifice: predării, învățării, evaluării.
• este o îmbinare, combinare eficientă a metodelor, mijloacelor de instruire și a modalităților, formelor de organizare.
• vizează un set de activități de predare  ce presupun obținerea unor finalități specifice.

Metoda este o cale prin care sunt atinse strategiile și cuprinde un număr de operații procedurale, secvențe. De altfel și etimologia cuvântului, din latină metha – către, odos- cale, drum a condus la relatarea unei definiții din perspectiva didacticii moderne, definite de I. Cerghit ca fiind „o modalitate pe care profesorul o urmează pentru a-i face pe elevi să găsească singuri calea proprie de urmat în redescoperirea adevărurilor sale, în găsirea soluțiilor necesare la rezolvarea problemelor teoretice și practice cu care ei se confruntă în procesul învățării”.  Dacă metoda reprezintă un nucleu organizat de procedee didactice și reversibile, procedeul este un instrument, un mijloc de lucru, o subsecvență a metodei.

Dacă tradiționalul pune accent mai mult pe predare, pe expunere, pe monolog, pe ascultare din partea elevilor, predominant pasiv, static, pe frontal, modernul pune accent pe învățare activă, pe implicare, pe dialog, pe voință, motivație intrinsecă, pe acțiune, pe interacțiune, pe echipe, pe colaborare.

În literatura de specialitate, criteriile de  clasificare a metodelor didactice, sunt foarte numeroase și se împart în:

Din punct de vedere istoric:
• metode tradiţionale (expunerea, conversaţia, exerciţiul, etc.);
• metode moderne (algoritmizarea, problematizarea, brainstorming-ul etc).

În funcţie de sfera de aplicabilitate:
• metode generale (expunerea, prelegerea, conversaţia, cursul magistral etc.);
• metode speciale (exerciţiul moral sau exemplul în cazul educaţiei morale).

După modalitatea principală de prezentare a cunoştinţelor:
• metode verbale, bazate pe cuvântul scris sau rostit;
• metode intuitive, bazate pe observaţii directe asupra  obiectelor şi fenomenelor.

După funcţia didactică:
• de predare şi comunicare;
• de fixare şi consolidare;
• de verificare şi apreciere a rezultatelor muncii.

În funcţie de raportul învăţare mecanică-învăţare conştientă:
• metode bazate pe învăţarea receptivă (expunerea, demonstraţia cu caracter expozitiv);
• metode  de  descoperire  dirijată  (conversaţia  euristică,  observaţia  dirijată,  instruirea programată, studiul de caz etc.)
• metode  de  descoperire  propriu-zisă  (observarea  independentă,  exerciţiul  euristic, rezolvarea de probleme, brainstorming etc.).

După gradul de angajare a elevilor la lecţie:
• metode expozitive centrate pe memoria reproductivă şi pe ascultarea pasivă;
• metode active care declanşează activitatea de explorare personală a realităţii.

După capacitatea lor de activizare intelectuală:
• metode formativ-participative: experimentul, lucrări de laborator, învăţarea prin descoperire, problematizarea, modelarea, exerciţiul, lucrul cu manualul, studiul de caz, jocurile didactice, dramatizarea, instruirea  asistată  de calculator, brainstorming, brainwritting;
• metode formativ-neparticipative: experimentul, algoritmizarea, conversaţia catehetică, exerciţii reproductive
• metode informativ-participative: conversaţia,  observaţia sistematică, munca  cu manualul, prelegerea-dezbatere, expunerea  cu oponent, metoda dramatizării, metoda  învăţării prin dezbatere;
• metode informativ-neparticipative: prelegerea, povestirea, expunerea, explicaţia , demonstraţia  logică şi experimentală;

După sursa principală generatoare a învăţării:
• metode de transmitere și însușire a cunoștințelor:
A. Metode de comunicare orală expozitive (afirmative): demonstraţia logică, povestirea, prelegerea – dezbatere, descrierea, explicaţia, prelegerea magistrală, prelegere cu oponent, prelegerea  demonstraţie,  instructajul;
B. Metode de comunicare orală interogative (conversative, dialogate): conversaţia euristică (socratică, maieutică) conversaţia catihetică, discuţia – dialog, discuţia – dirijată pe baza întrebărilor recoltate anterior, discuţia seminar, discuţia de tipul Phillips 66, problematizarea (problem – solving),  colocviul, consultaţia în grup, dezbaterea de tipul mesei rotunde, seminarul (tip exerciţii, repetitiv, referat, problematizat) , brainstorming (asaltul de idei, evaluarea amânată),  discuţia panel,  metoda „6-3-5″,  tehnica ideilor (Ideea engineering), sinectica, dezbatere;
Metode de comunicare oral – vizuală
Metode de comunicare scrisă: lectura explicativă şi independentă, lectura dirijată
Metode de comunicare interioară (reflecţia personală)
C. Metode bazate pe acțiune (practice, operaționale)
Acţiune reală (autentică, efectivă): lucrările practice, studiul de caz, exerciţiul, incidentul critic,  instruirea programată, proiectul, algoritmizarea;
Acţiune simulată (fictivă): jocul de cooperare , jocul de rol (role playing), jocul de arbitraj, jocul de competiţie, învăţarea pe simulatoare, jocul de decizie, jocul de conducere (management – games), jocul de negociere,  învăţarea dramatizată,
D. Metode de raționalizare a învățării și predării: instruirea şi autoinstruirea asistată de calculator (IAC), instruirea programată, metoda  activităţii  cu  fişe; metode algoritmice de instruire

După implicarea profesorului şi elevului în instruire:
• metode de învățare:  învăţarea inductivă şi deductivă, rezolvarea de probleme,  învăţarea algoritmizată, problematizarea, exerciţiul, metoda dramatizării, învăţarea cu ajutorul modelelor (modelarea): materiale (izomorfe, substitutive, analogice)-teoretico-dinamice, învățarea prin descoperire („a experienţei prin încercare”)
• metode speciale de educare a creativității: brainstorming (elaborată de Osborn – 1957), metoda sinectică (elaborată de Gordon – 1961), metoda check – list , inventica
• metode de predare: metode intuitive de predare: observaţia, demonstraţia, experimentul, metode verbale, expozitive (explicaţia, expunerea dogmatică, prelegerea), interogative (conversaţia, maşina de instruire)

În funcţie de modul de administrare a experienţei ce urmează a fi însuşită:
• metode algoritmice bazate pe secvenţe operaţionale, stabile, construite dinainte;
• metode euristice bazate pe descoperire proprie şi rezolvare de probleme

După forma de organizare a muncii:
• metode individuale
• metode de predare-învăţare în grupuri omogene (de nivel) sau eterogene;
• metode frontale;
• metode combinate

După schimbarea produsă la elevi:
• metode  autostructurante  (individul  se  transformă  prin  sine,  ca  în  situaţia  observaţiei, exerciţiului, învăţării prin descoperire etc.)
• metode heterostructurante  (transformarea se  produce prin altul, cum se întâmplă în  cazul expunerii, conversaţiei, studiului de caz, problematizării etc.)

De altfel, O. Pânișoară a constatat că  anumite metode suferă intersectări și conexiuni care sugerează mutații de rol, redefiniri și dezvoltări permanente (Pânișoară, 2006), propunând clasificarea metodelor de interacţiune în trei categorii:

• metode  centrate  pe  analiza  fenomenului,  producerea  ideilor  şi  rezolvarea  de probleme
• metode de analiză (tehnici  de prioritizare, analiza SWOT,  restructurarea valorică, tehnica CATWOE,  tehnica fischboning,  analiza cauzelor  şi consecinţelor, metoda copacului  cu  erori,  analizele  segmentelor  de  decizie  interactivă,  cardurile  cu sarcini, analiza câmpurilor de forţă, diagrama Venn, harta kinestezică, spider map, mind-mapping,  recensământul  problemelor,  tehnica  grupului  nominal,  metoda imunizării,  tehnica  analizei  sistemice,  tehnica  “sus”  şi  “jos”,  tehnicile  de exagerare);
• metode  centrate  pe  producerea  ideilor  (învăţarea  prin  categorisire,  metoda concasării,  cubul,  tehnica  bisocierii,  ingineria  valorii,  metoda  mănunchiului  de banane, brainstorming,  tehnica galaxiilor, tehnica  nucleului,  brainwriting,  listarea atributelor, metoda divizării, examinarea graniţelor, tehnica votării anonime);
• metode  centrate  pe  rezolvarea  problemelor  (problematizarea,  metoda  rezolvării creative de probleme, tehnica PIPS, tehnica ofertei de 100 de lire;
• metode centrate pe reflecţie, observare şi acţiune
• metode  centrate  pe reflecţie (reflecţia personală,  învăţarea  folosind  principiul  lui Premack,  matricea  obţinerii  de  date,  jurnalul  cu  dublă  intrare,  tehnici  de prospectivă,  harta  obstacolelor,  fişa  personală,  învăţarea  pe  baza  inteligenţei emoţionale, analogiile, tehnica imaginării, metoda SINELG);
• metode  centrate  pe  observaţie  (observarea  sistematică  şi  independentă,  metoda anchetei, tehnica  Delphi, tehnica IIO,  metoda interacţiunii  observate –  fischbowl, grupul de aprofundare profesională – GAP, discuţia panel, metoda reversului);
• metode  centrate  pe  acţiune  reală  sau  simulată  (experimentul,  tehnica  HEI, autodirecţionarea  învăţării,  tehnica  teatrului,  jocul  de  rol,  jocul  strategiilor  de gândire, dramatizarea creativă,  tehnica scenariilor, rolestorming,  metoda  studiului de caz, tehnica minicazurilor, incidental critic, simulările, instruirea programată);
• metode bazate pe utilizarea şi dezvoltarea relaţionărilor în cadrul grupului
• metode  bazate  pe  cooperare  (învăţarea  cu  ajutorul  celuilalt,  învăţarea  prin cooperare,  metoda  învăţării  cooperative,  baza  de  date,  tehnicile  TGT  şi  STAD, seminarul  socratic, tehnica plusurilor  şi  minusurilor, microgrupurile de  mentorat, metoda  mozaicului,  predarea reflexivă,  grupurile  de  discuţie  tutoriale, reuniunea Phillips 66);
• utilizarea  conflictului  în  învăţare  (tehnici  de  competiţie,  controversa  creativă, tehnica controversei decizionale, controversa rotativă, tehnica dezbaterilor, tehnica focus-group, turul galeriei, tehnica galeriilor);
• metode  privind  dezvoltarea  relaţionărilor  în  cadrul  grupului  (exerciţiile  de spargere  a  gheţii,  cercul  complimentelor,  definirea  personală,  tehnica  “obiecte găsite”, tehnica “adevărat şi fals”).

M. Bocoș propune o posibilă clasificare a strategiilor și metodelor interactive, pornind de la criteriul de productivitate și pragmatic (preluarea lor, aplicarea flexibilă și creatoare în practica educațională), în lucrarea sa intitulată Instruirea interactivă, în 2013, dar și de îndeplinirea unor aspect și cerințe psihopedagogice, didactice și moderne, atât generale, cât și specifice.

• metode de dezvoltare a spiritului activ: conversația, explicația, metode de activitate independentă, reflecția personală, demonstrația, exercițiul, rezolvările de probleme, învățarea bazată pe experiment, învățarea pe baza lucrărilor practice și al lucrărilor practice, învățarea prin problematizare, învățarea prin descoperire, învățarea prin cooperare, învățarea cu ajutorul modelelor, învățarea bazată pe studiu de caz, învățarea bazată pe jocuri didactice, de rol, învățarea aventură, învățarea electronică.
• metode și tehnici de dezvoltare a spiritului activ: metoda cvintetului, metoda cubului, tehnica Știu-Vreau să știu-Am învățat, Metoda Mozaicului, Metoda predării reciproce, tehnica ciorchinelui, tehnica Turul Galeriei, tehnica Lotus.

De altfel și Opriș, în 2006, p. 17-124, oferă o clasificare a strategiilor și metodelor interactive, din perspectiva dezvoltării gândirii critice și a integrării creative a informațiilor, după  modelul Evocare-Realizarea sensului-Reflecție:

• Metode active utilizate în evocarea cunoștințelor anterioare (masa rotundă simultană, termenii cheie-inițiali, ciorchinele, brainstorming, scrierea liberă, stabilirea succesiunii evenimentului, gândiți-lucrați în perechi-comunicați).
• Metode active utilizate în realizarea sensului (SINELG, studio de caz, cubul, Metoda 6-5-3, Philips 6-6, unul stă, trei circulă, organizatorul graphic, analiza SWOT, cadranele, photolangage, controversa academică
• Metode active utilizate în reflecție (turul galeriei, întrebările, linia vieții, la Evoluționism sau la Genetică, la Transmiterea caracterelor ereditare, jocul de rol, altă persoană-semnificație.
• Metode active complexe: mozaicul, explorarea interdisciplinară, la Fiziologia sistemului osos, la Fiziologia organului de simț – ochiul, unde se explorează cunoștințele de la biologie cu cele de fizică, Know-Want to know-Learned

Clasificarea metodelor activ-participative utilizate în predarea-învăţarea   biologiei  se  face  după  criteriul  capacităţii  acestora  de activizare a elevilor (Lazăr & Căprărin, 2008):

1. Metode de predare fără cuvinte aplicabile lecţiilor de teorie:
– Metode care necesită o foarte scurtă pregătire şi puţine resurse: predarea prin întrebări;  comunicarea rotativă, sinectica;
– Metode care necesită materiale de distribuit (fotocopii, seturi de cartonaşe): puncte-cheie.
– Metode  care  necesită  o  pregătire  puţin  mai  amplă,  în  ordine  crescătoare  a  gradului de dificultate:  prezentările elevului, hotărâri-hotărâri, comparaţie şi contrast,  învăţarea individuală controversa, ochelarii, competenţa de a judeca;

2. Metode de muncă independentă –  prin care elevii sunt învăţaţi să lucreze productiv cu alţii, să-şi dezvolte abilităţi de colaborare, muncă în echipă, dezvoltându-şi în acelaşi timp spiritul de cercetare/investigare:   experimentul de laborator, observaţia independentă;

3.  Metode  euristice  –  care stimulează  gândirea  şi  creativitatea, îi  determină pe  elevi  să caute  şi  să  dezvolte  soluţii  pentru  diferite  probleme,  să  facă  judecăţi  de  valoare,  să compare, să analizeze situaţii date: modelarea,  învăţarea prin descoperire, problematizarea.

4.  Metode  care  asigură  corelarea  activităţii  independente  cu  cea  colectivă  –  care favorizează  înţelegerea  conceptelor,  legilor  şi  proceselor  biologice,  valorifică  experienţa proprie a elevilor, dezvoltă competenţe de comunicare şi relaţionare, de deliberare pe plan mintal, vizând formarea unei atitudini active: demonstraţia, conversaţia euristică, jocul didactic, studiul de caz, algoritmizarea, instruirea asistată de calculator.

Metode utilizate în învățarea interactivă, în orele de biologie, vizează atât partea formală, cât și pe cea nonformală:

a. Metode din educația formală: Metoda proiectului, Metoda portofoliului (lapbookul),
experimentul, învățarea aventură, în studierea ecosistemelor, studiul de caz în patologie, jocul de rol, de exemplu poezii cu localizarea, alcătuirea, caracteristici, funcții ale componentelor sistemului nervos, Cercetarea documentelor și a vestigiilor istorice la paleontologie, urme de animale preistorice care determină evoluția animalelor , prin adaptarea celor rămase la condițiile de mediu existente,

b. Metode din educația nonformală: metode de autocunoaștere, de cunoaștere și
intercunoaștere;  metode de energizare, de dinamizare a grupului, metode de gestionare a grupurilor, metode specifice competențelor de lucru în echipă, metode de închidere, închegare a grupurilor.

„O  metodă  nu  este  bună  sau  rea  în  sine,  ci  prin  raportarea  ei  la  situaţia  didactică respectivă, criteriul oportunităţii sau adecvării la o anumită realitate fiind cel care o poate face mai mult sau mai  puţin eficientă.  În acelaşi timp, nu  numai  adecvarea externă  constituie  un indicator  al  pertinenţei  metodei,  ci  şi  congruenţa  secvenţelor  care  o  compun  (respectiv  a procedeelor didactice), precum şi  alternanţa, succesivitatea artificiilor metodologice, calitatea coordonării şi articulării între metode, între un procedeu şi o metodă etc.” (Cucoş, 2004).

Învățarea interactivă generează și o evaluare interactivă, prin urmare se selectează și
metode de evaluare evaluare interactivă: Metoda proiectului, pe o temă data, cu un plan
pe capitole și subcapitole, cu punctaj  adecvat, Metoda portofoliului utilizată cu succes la finalul unei unități de învățare, al unui modul și chiar la sfârșitul unui an școlar, Observarea sistemică a comportamentului elevilor, prin modul cum se implică, de câte ori se implică, unde se implică și foarte important de de se implică, investigația în grup, puzzle-ul.

Programa la biologie este foarte încărcată în conținut. De multe ori, mai ales la orele de
biologie, unde la clasele a V-a și a VIII-a numărul de ore s-a redus la doar o oră,  profesorii nu au timp să cunoască și partea afectiv – emoțională a elevilor. Deși nu este un obiect propus pentru evaluarea națională ca o finalitate a unei școli de masa, de cultură generală, elevii iubesc acest obiect și revin în liceu, cu mare drag la studiul ei,  după ce trec pragul examenului de matematică. Aș propune pentru acest obiect minunat, care înseamnă viață și o oră de dezvoltare personală, măcar lunar, pentru că în orele de biologie se desenează, se sensibilizează elevii prin proiecte frumoase despre mediu, despre sărbătorirea zilelor trecute în calendarul ecologic, se învață prin realizarea de drumeții, de excursii pe teren, se experimentează.

Bibliografie

1. Bocoş M.; Jucan, D., (2007),Teoria şi metodologia instruirii  și Teoria şi metodologia evaluării. Repere şi instrumente didactice pentru formarea profesorilor, Editura Paralela45, Piteşti
2. Bocoş M.; (2008), Didactica disciplinelor pedagogice. Un cadru constructiv, Editura Paralela 45, Piteşti
3. Cerghit I. – Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1997
4. Cucoş C. – Pedagogie, Ed. POLIROM, Iaşi, 1996 14. Cucoş, C. – Pedagogie, ediţia a II a, revizuită şi adăugită, Editura Polirom Bucureşti; 2002
5. Constantin Cucoș, ” Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice”, Editura Polirom, București, 2009
6. Ianovici Nicoleta, Frenț Ancuța-Oana, – Metode didactice în predare, învățare, evaluare la biologie, Editura MIRTON, Timișoara, 2009
7. Ionescu M. – Clasic şi modern în organizarea lecţiei, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1972
8. Mariana Ciobanu, „Didactica Ștințelor Biologice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008.
9. Marian D. Ilie (coordonator),  „Teoria și metodologia instruirii”, Ediția a II-a, Editura EIKON, Timișoara, 2012
10. Mariana Marinescu, „Didactica biologiei teorie și aplicații”, Editura Paralela 45, 2010.
11. Naela Costică, „Metodica predării biologiei”, Editura Graphys, Iași,2008
12. Oprea Olga – Tehnologia instruirii, E.D.P, Bucureşti, 1979
13. Pânişoară I.O. – Comunicarea eficientă, ed. a III-a, Ed. Polirom, 2006