Studiu privind rolul activităților socio-emoționale în dezvoltarea timpurie a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate

Plecarea părinților la muncă în străinătate afectează starea emoțională a copilului de vârstă preșcolară și școlară mică, având un impact asupra dezvoltării acestuia. Tristețea, sentimentul de abandon, comportamentul agresiv și scăderea rezultatelor școlare se numără printre principalele simptome psihologice întâlnite la copiii ai căror părinți se află la muncă în străinătate. Implicarea acestor copii în activități cu caracter socio-emoțional conduce la o îmbunatățire semnificativă a gradului de adaptare și capacitate socială, de integrare socio-afectivă, precum și a autocontrolului acestora.

Una dintre caracteristicile specifice vârstei preșcolare și școlare mici este dezvoltarea semnificativă atât pe plan fizic și cognitiv, cât și pe plan socio-emoțional. Cercetările din domeniul psihologiei au dovedit că dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, capacitatea de recunoaștere, conștientizare și de gestionare a emoțiilor, precum și capacitatea de a relaționa cu cei din jur este la fel de importantă precum dezvoltarea intelectuală și fizică.

Tema acestui studiu vizează rolul activităților socio-emoționale în ameliorarea comportamentului agresiv al copiilor de vârstă preșcolară și școlară mică care au părinții plecați la muncă în străinătate.

„Indiferent de vârstă, majoritatea copiilor ai căror părinţi pleacă la muncă în străinătate resimt această situaţie ca pe un abandon. Riscul psihologic nu constă în ”abandonul” în sine, ci în modul în care copiii reuşesc să integreze această experienţă traumatizantă în povestea vieţii lor. În general, copiii ajung la două concluzii negative: ei nu sunt importanţi ca persoane, nu sunt vrednici de a fi iubiţi, iar ceilalţi nu sunt de încredere şi există mereu pericolul de a fi părăsiţi”, spun reprezentanţii Asociaţiei Salvaţi Copiii. Efectele abandonului sunt profunde şi nefaste, putând însoţi individul de-a lungul întregii sale vieţi, din acest motiv este importantă identificarea şi tratarea problemelor emoționale apărute în asemenea situații.

Subiecții studiului sunt doi frați, unul de vârstă preșcolară ( 6 ani) și celălalt de vârstă școlară mică ( 8 ani). Datorită situației materiale precare a familiei , părinții au decis să plece din ţară, la muncă în Italia. Copiii locuiesc împreună cu bunicii din partea mamei, fiind crescuți de la plecarea părinților, în urmă cu trei ani. În tot acest timp cei doi copii și-a văzut părinții o singură dată, când aceștia au venit în țară, pentru două săptămâni.  Chiar dacă se află în grija bunicilor de mai bine de 3 ani, aceștia nu au autoritate asupra copiilor.

Copiii deşi fără probleme fizice şi psihice, întâmpină unele greutăţi în a face faţă cerinţelor școlii, respective a grădiniței. Datorită faptului că părinţii i-au lăsat în grija bunicilor spre a-i creşte, aceștia au profitat de lipsa de autoritate a bunicilor şi ca urmare au început să manifeste un comportament agresiv, comportament care se manifestă în mod special în colectivitate, la școală și la grădiniță (altercaţii, injurii, neîndeplinirea unor sarcini, distrag atenţia colegilor).

Evaluarea inițială și finală au constat în determinarea gradului de sociabilitate și de autocontrol al copiilor, prin utilizarea fișei de apreciere a sociabilității și a testului Marshmallow. Fișa de apreciere a sociabilităţii a fost elaborată după „Fişa de cunoaştere şi evaluare a copilului” prezentată de către E. Verza şi F.E.Verza (1994) , fiind construită pe trei dimensiuni ale sociabilităţii ce vizează aspecte legate de: adaptarea socială, capacitatea socială şi integrarea socio-afectivă. Scopul aplicării şi completării fişei de apreciere a sociabilităţii a fost de a surprinde gradul şi formele de manifestare a sociabilităţii . Am ales să pun în practică Testul Marshmallow plecând de la premisa că preșcolarii/ școlarii mici ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate au o capacitate mai scăzută  de reglare emoțională ( abţinere şi autocontrol) decât copiii care cresc alături de părinții lor. Astfel am întocmit o grilă cu itemi și am stabilit grade de estimații în cifre, raportate la diferite intervale de timp.

Între cele două evaluări copiii au fost incluși într-un program educațional axat pe activități cu caracter socio-emoțional. Activitățile s-a derulat pe parcursul a zece săptămâni, cuprinzând povești terapeutice, jocuri de rol, activități de modelare, precum și exerciții de dezvoltare a autocontrolului, prin creerea de situații în care copiii să amâne o activitate dorită, în favoarea alteia, pentru un timp bine stabilit.

În urma observațiilor privind sociabilitatea copiilor s-au identificat valori scăzute, aproape de valoarea minimă teoretică (16 pct.) la începutul studiului, înregistrându-se o ridicare a gradului de sociabilitate la finalizarea programului educațional, atingând valoarea medie teoretică (36 pct.).

Același lucru s-a observant și în ceea ce privește rezultatul testului Marshmallow. Dacă la începutul studiului gradul de autocontrol al copiilor se situa sub 1 minut, în urma parcurgerii programului educațional s-a observant o îmbunătățire a gadului de autocontrol, atingând intervalul 5-10 minute.

Din studiul efectuat reiese limpede importanţa unui program educațional centrat pe dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, în ameliorarea comportamentului agresiv. Rezultatele activităţilor  cu caracter socio-emoțional desfăşurate cu copiii pot consta în faptul că aceştia învaţă să relaționeze unii cu alții, să-şi respecte propriile sentimente, să se apere cunoscându-şi drepturile şi să vorbească despre situaţiile problemă celor din jurul său.

Bibliografie:
1) Baban, A. (2010). Consiliere educaţională- Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere,Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca.
2) Debarbieux, E. (1996). Violența în școală- o provocare mondială?, Editura Institutul European, București.
3) Enăchescu, C. (2007). Tratat de psihanaliză şi psihoterapie, Editura Polirom, Iaşi.
4) Goleman, D. (2008). Inteligenţa emoţională, Editura Curtea veche, Bucureşti.
5) Revista de Asistenţă socială, nr.1 (2003) – articolul „Abuzul şi neglijarea copilului în familie”.