Teatrul cititorilor – modalitate atractivă de creștere a fluenței în citire
A absolvit Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, cu specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, iar în prezent este învăţătoare la Şcoala Gimnazială Oniceni, judeţul Suceava. A participat la mai multe cursuri de formare profesională: Managementul proiectării, Tehnologii informaţionale şi de proiectare, Didactici inovatoare ale scris-cititului etc.
În cadrul unui curs de formare, la care am participat în luna noiembrie 2013, intitulat Didactici inovatoare ale citit-scrisului, am aflat despre o serie de metode ce pot fi folosite pentru dezvoltarea fluenţei în citire. Printre acestea se numără şi Teatrul cititorilor.
Aceasta este o modalitate foarte atractivă pentru elevi de a promova fluenţa în lectură. Elevii exersează cititul intrând în pielea personajelor, aproape fără să-şi dea seama că fac acest lucru. În acelaşi timp vor câştiga încredere pentru a vorbi în public şi se vor obişnui să aprecieze literatura.
Metoda Teatrul cititorilor poate fi folosită pentru textele care conţin mult dialog, au multe personaje, iar copiii pot interpreta aceste roluri. Prezentăm în continuare un scenariu pentru desfășurarea unei activități prin utilizarea acestei metode în cadrul unei lecții de lectură la clasa a II-a.
SCENARIU DIDACTIC
Clasa a II-a
Înv. Florea Elena Loredana
Obiectul : Lectura
Subiectul : Povestea nucii lăudăroase, de Vladimir Colin
EVOCAREA
Braistorming- Scrie tot ce ştii despre nucă.
REALIZAREA SENSULUI
Se prezintă titlul textului şi se cere elevilor facă predicţii despre nuca din poveste. Ce credeţi seamănă cu nuca despre care aţi scris voi?
Un elev va citi textul. Se cere întregii clase să urmărească cu atenţie ce face nuca din poveste.
Se organizează un Teatru al cititorilor, se stabilesc rolurile şi se citeşte textul.
Pentru ca acestă metodă să-şi atingă obiectivele sunt necesari următorii paşi:
- Se solicită voluntari pentru lectura diferitelor părţi.
- Se dă fiecărui copil câte un exemplar din text şi se citeşte cu voce tare, pentru ca elevii să îl audă citit fluent.
- Apoi elevii citesc „în ecou” părţile pe care le citeşte profesorul.
- Se aleg copiii care vor citi rolurile: povestitorul, nuca, creanga, ursul, iepurele, veveriţa, alte animale din pădure. Dacă nu sunt destule părţi pentru fiecare copil, unii elevi vor fi spectatori. Se poate înviora atmosfera oferindu-le copiilor câteva elemente de costumaţie şi decor.
- Când elevii vor citi, vor fi îndemnaţi să folosească gesturi pentru a-şi acompania textul. Pot reacţiona la ce au spus alte personaje prin limbaj corporal.
- Se exersează citirea scenei respective de mai multe ori pentru a identifica aspectele dramatice pe care trebuie să le prezinte şi pentru a deveni mai fluenţi.
Activitate pe grupe. Fiecare grupă va primi câte o întrebare care va stimula gândirea şi va contribui la înţelegerea textului.
- Ce părere aveţi despre nuca din poveste?
- De ce credeţi că se temeau animalele de ea?
- Cine a reuşit să-i vină de hac nucii lăudăroase? Cum?
REFLECŢIA
Găseşte un alt final povestirii, închipuindu-ţi că animalele pădurii şi-au dat seama de păcăleala nucii.
EXTINDERE
Scrie ce ţi- a plăcut cel mai mult în această poveste? Desenează acest moment.
Cuvinte cheie:
Accesări: 808




Ministerul Educaţiei