Tehnica autochestionarelor

Tehnica autochestionarelor este o nouă modalitate de a învăţa prin descoperire. Elevul se bazează pe forţa personală de cunoaştere, dar creează el însuşi situaţii-problemă, iar profesorul propune algoritmi de elaborare a răspunsurilor elevilor. Are un pronunţat caracter formativ prin valorificarea propriului potenţial al elevului, implică elevul direct în procesul de învăţare, stimulându-i creativitatea, interesul pentru nou, iar relaţia profesor-elev este pusă sub imperativul activizării elevilor.
Articolul prezinta o aplicație a tehnicii autochestionarelor la disciplina limba și literatura română.

În condiţiile în care, la începutul clasei a IX-a, elevii întâmpină dificultăţi de înţelegere a unui text literar, în special liric, cu atât mai mult dacă acesta aparţine unui autor modern sau contemporan, prin tehnica autochestionarelor se încearcă actualizarea şi aplicarea cunoştinţelor însuşite în clasele anterioare. Dacă în clasele V-VIII accentul cade adesea pe memorarea unor comentarii, iar elementele de gramatică riscă să-şi piardă utilitatea în liceu, profesorul de limba română revigorează aspecte pozitive ale învăţării, în mod progresiv, întrucât metoda formulării întrebărilor are un precedent începând cu învăţământul primar; în clasele a III-a şi a IV-a, elevii extrag ideile principale dintr-un text literar sub forma unor enunţuri sau a unor întrebări, în vederea alcătuirii unui rezumat.

În manuale există deja întrebări referitoare la textul literar studiat, prin urmare există un model. Profesorul poate propune elevilor si alte texte aparţinând unor etape diferite de creaţie sau din cadrul aceleiaşi etape în vederea aprofundării cunoştinţelor şi cere acestora, organizaţi în grupe, să formuleze ei înşişi întrebări. Elevii meditează şi asupra eventualelor răspunsuri, pentru că întrebările vor fi adresate colegilor din celelalte grupuri din al doilea sau al treilea rând. Treptat, profesorul introduce algoritmii de rezolvare, de identificare sau de creaţie.  Exemplu: Formulaţi  câte două întrebări referindu-vă la: elemente de vocabular şi expresivitate; elemente de structură şi conţinut (temă, idee poetică etc.); o întrebare, cel puţin, care vizează propria opinie.

Metoda presupune flexibilitate şi o gradare a rezolvării problemelor, de aceea, într-o altă oră, grupurile de elevi pot primi două texte poetice care aparţin unor etape diferite din creaţia aceluiaşi poet, de exemplu, Nichita Stănescu – o poezie din primele volume, Sensul iubirii sau O viziune a sentimentelor, şi alta din perioada maturităţii artistice, 11 Elegii sau Necuvintele. Întrebările pot fi formulate prin observarea/ analiza comparativă a celor două poezii: evoluţia de la iubirea care transfigurează lumea la vârsta adolescenţei la cea de tristeţe determinată de interogarea asupra sensului existenţei. De asemenea, se pot desprinde asemănări şi deosebiri prin studiul a două texte literare aparţinând unor scriitori diferiţi, din aceeaşi epocă sau din epoci/ curente/ tendinţe literare diferite: Eminescu – Bacovia; Eminescu – Nichita Stănescu, Bacovia – Alecsandri, etc. Elevii sesizează, prin întrebările formulate, aspecte comune, de exemplu, în Pe lângă plopii fără soţ, elemente simboliste întâlnite preponderent la Bacovia, elemente romantice la Eminescu şi Nichita (poezia de dragoste) sau deosebiri evidente, cum ar fi schematizarea, banalizarea intenţionată a peisajului bacovian şi bogăţia elementelor ornante în pastelul lui Alecsandri.

Întrebările formulate de către elevi îi orientează spre înţelegerea textului, surprinderea unor valori expresive ale unor categorii gramaticale, descoperirea unor sensuri surprinzătoare  ale unor cuvinte insignifiante în afara contextului:
• Ce rol are folosirea adverbului aşa în versul: Mi-e aşa de dor de tine (Blaga, Dorul);
• Explică repetarea cuvântului plumb în poezia Plumb de George Bacovia?
• Care este valoarea stilistică a unor substantive/ adjective/ verbe/ semne de punctuaţie (predominanţa unor părţi de vorbire, alternanţe temporale, diateze etc.) în textul dat?

Pentru formularea întrebărilor, elevii întâi observă un fapt lingvistic susceptibil de expresivitate, realizează conexiunile cu experienţa sa lingvistică şi au surpriza descoperirii unor semnificaţii ascunse ale unor cuvinte obişnuite. Interogarea asupra textului literar este o interogaţie asupra universului, pentru că poetul exprimă cele mai profunde trăiri în legătură cu problemele majore ale existenţei. Descoperirea semnificaţiei ascunse, ultime a cuvântului este aventura de cunoaştere a omenirii. De aceea, profesorul intervine pentru formularea adecvată a întrebărilor/ răspunsurilor. Pe baza acestora, se conturează unele interpretări, comentarii, evitându-se memorarea lor din cărţile cu caracter comercial. Realizarea acestor interpretări literare implică o reconstrucţie a grupurilor în sensul metodei interactive în grup Reţeaua de discuţii, întrucât apar de multe ori conţinuturi conflictuale, care permit interpretări multiple (de exemplu, dificultatea lingvistică a poeziei Joc secund, de Ion Barbu). Soluţia, în aceste situaţii, este acceptarea opiniilor pertinente, într-o complementaritate a evaluării şi autoevaluării acestora, prin susţinere argumentată a ideilor.

Tehnica autochestionarelor are avantajul pregătirii elevului de a interoga el însuşi textul literar, de a descoperi sufletul autorului risipit în cuvinte, de a relaţiona cu colegii, de a-şi impune opinia argumentată, valorificându-şi, prin autonomie, autoritate şi spirit critic, propriul potenţial.