Tentative ale suicidului în rândul adolescenților

În lumea noastră există o luptă între bine şi rău. Adesea, tinerii nu ştiu cum să lupte împotriva răului: fumatul, drogurile, neînţelegerea cu părinţii, depresia, crizele, eşecurile, sinuciderea. Adolescenţii exprimă acest lucru prin sentimentul că părinţii sunt departe (uneori chiar dacă sunt aproape) şi nu le pasă, prin instabilitate emoţională, prin dorinţa de a brava, de a demonstra superioriatea, prin faptul că nu ştiu cum să înveţe pentru examene, prin reticenţă la ideea de a-şi mărturisi problemele sau gândurile. Puţini vin la consiliere, iar mulţi îşi ascund durerea sau temerile. Sinuciderea este a doua cauză majoră a morţii în rândurile adolescenţilor. Un sondaj a arătat că 30% dintre tineri s-au gândit la sinucidere, 4% au încercat să se sinucidă şi 60% au spus că unul dintre prietenii lor apropiaţi fie au încercat să se sinucidă, fie chiar s-au sinucis.

Caracteristicile pregnante ale vârstei adolescenţilor (anii cei mai grei) sunt dorinţa de a fi pe placul celorlalţi şi lipsa pregătirii de a face faţă situaţiilor cu care se confruntă.

Semnale de avertizare pentru un posibil suicid: tentative precedente, ameninţări cu sinuciderea, discuţii despre moarte, depresie, o schimbare bruscă în comportament, toane, dereglări somatice (insomnie, somn prelungit), oboseală, expunere la risc, întocmirea unor note care enunţă suicidul.

Factorii care contribuie la starea de risc sunt sociali și personali.
Sociali – de mediu – schimbarea/ transformarea climatului moral. Familia se mută la mii de km distanţă, mama şi tata se despart; noţiuni romantice despre moarte; acces lejer la mijloace de sinucidere; influenţa mass-mediei care abuzează cu descrierea cu amănunte a unor cazuri de sinucidere în rândul adolescenţilor.
Personali – destrămarea familială – divorţ, mutare – sentimentul alienării, al respingerii, depresia – stare sufletească patologică de tristeţe, descurajare, nelinişte, evadare – scăparea dintr-o situaţie pe care o consideră intolerabilă conţine două ingrediente importante: neputinţa şi gândirea defectuoasă – uneori, lucrul acesta se datorează unei boli mintale, vinovăţia – încercarea tânărului de a decide ce pedeapsă nu a primit din partea societăţii/prietenilor/ familiei şi alege să se pedepsească singur.

Prea ades, sunuciderea devine pedeapsa supremă. Atenţie! O tentativă de sinucidere atrage atenţia cum puţine alte lucruri o fac. Oamenii rămân uimiţi, vinovaţi, îngrijoraţi, nedumeriţi. Acolo unde ei au ignorat mai înainte o persoană, acum îşi concentrează toată atenţia asupra ei.
Sinuciderea reprezintă un strigăt disperat, nu doar după atenţie, ci şi după ajutor. Ea poate fi modelul pe care-l alege adolescentul să spună: „Sufăr, sunt disperat, nu ştiu cum să fac faţă situaţiei, am nevoie de ajutor! Vă rog, poate cineva să-mi acorde puţină atenţie?”…
În mod tragic, strigătul acesta ajunge uneori prea departe sau prea târziu şi devine fatal.

Pierderea unei vieţi tinere cu toate promisiunile şi potenţialul ei, o durere adâncă în inima părinţilor şi a prietenilor – acestea sunt efectele, extrem de tragice, ale sinuciderii. Cei rămaşi în viaţă nu dau vina pe cel mort, ci se învinovăţesc pe ei înşişi, iar aceasta le afectează întreaga viaţă. Suicidul sădeşte seminţe ale distrugerii şi în vieţile celor din jur, a rudelor, a celor apropiaţi. Suicidul are efectul unui mic val care se poate transforma în valuri puternice care inundă întreaga familie şi pe cei apropiaţi.
Părinţii, pot experimenta o gamă largă de emoţii contradictorii legate de adolescent. De la durere emoţională intensă, dor şi tristeţe legate de pierderea celui drag, la mustrări de conştiinţă provocate de faptul că nu au putut preveni sinuciderea şi furie că cel care s-a sinucis a decis să-şi ia propria viaţă, mai ales dacă sinuciderea a avut loc după nenumărate episoade de neînţelegeri, de absenţă de acasă a părintelui, ori după un timp îndelungat de boală fizică şi mintală a copilului.

Simptomele de durere includ emoţii intense, dorinţa de a şti care a fost motivaţia exactă a celui care şi-a luat viaţa, tulburări de somn, sentimentul de izolare şi goliciune, evitarea de a face lucruri sau acţiuni care trezesc amintiri, lipsa de interes faţă de diverse activităţi, neputinţa de a merge mai departe.

Ce putem face?
Ca părinţi, profesori, prieteni, colegi, trebuie să tratăm cu toată seriozitatea fiecare simptom specific; să nu respingem, să nu râdem, să nu punem la îndoială intenţia sau tentativa tânărului de a se sinucide; să dezvoltăm relaţii sănătoase; să facem orice efort pentru a fi disponibili, în special în situaţiile de criză, fiind aproape sau sunând regulat pentru a fi „la curent” cu stările şi progresele tânărului; să susţinem valoarea lui ca persoană, indiferent dacă greşeşte sau are un insucces; să insuflăm speranţă: nici o situatie de viaţă (cu excepţia morţii) nu este fără ieşire. Bac-ul se mai poate da şi la toamnă, la anul… noi să fim sănătoşi!… Să întocmim un plan de acţiune, paşi practici, concreţi, care pot fi de ajutor tânărului şi situaţiei în care se află; să cerem ajutor de specialitate, consiliere psihologică.

Regula cardinală a prevenirii suicidului este:
FĂ CEVA. AJUTĂ-L! Acum! Oricât ar costa. Mâine… s-ar putea să fie prea târziu!…