Toate poveștile încep cu A fost odată…

de 1 martie 2017

Este profesor pentru învățământul primar la Şcoala Gimanzială "Nicolae Bălcescu” din Arad. În anul 2000 a absolvit Liceul Pedagogic ”Dimitrie Ţichideal” din Arad. Și-a continuat studiile la Colegiul Pedagogic ”Aurel Vlaicu” din Arad, pe care l-a absolvit în anul 2002. Pentru că este o persoană ambiţioasă şi dorește permanent să se perfecţioneze şi să fie la curent cu noutăţile în educaţie, în anul 2007 a absolvit Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale ”Aurel Vlaicu” , iar în 2010 a absolvit Masterul în domeniul Management educaţional la Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad.
SCOALA CU CLASELE I-VIII NICOLAE BALCESCU ARAD ()

Pentru că poveștile nu trebuie să fie ceva foarte complicat, iar copiii, la vârsta școlară mică, nu manifestă disponibilitate și suficientă motivație pentru lectură, m-am simțit determinată să creez o poveste simplă, scurtă, pesonalizată. O carte care să conțină numele copilului, care să înceapă cu A fost odată…, care să redea ipostaze din copilăria lor, care invită copilul să realizeze desene cu personaje alese, voioase și multicolore, după plăcere și imaginația fiecăruia.
Prin felul acesta, inițiem un alt limbaj de a le vorbi copiilor, de a le spune povești, de a le stârni visele și imaginația. Plăsmuirea unui altfel de model de abordare este menit să ne înfățișeze mai ușor, modul în care copilul simte sau percepe evenimentele cotidiene, disponibilitatea de a-și manifesta emoțiile prin intermediul artei și imaginației.

“Copiii sunt mâinile cu ajutorul cărora atingem cerurile.” (Henry Ward Beecher)

Cum copilăria se trăiește simplu, prin dragoste, prin joc, povești și multă culoare, e necesar ca noi, educatorii, părinți și profesori, să învățăm să creștem copii fericiți, veseli și autonomi.

Poveștile, prin substratul metaforic pe care îl exprimă, pot dezvolta abilități de identificare și rezolvare a unor probleme emoționale și nu numai. Să nu uităm că învățătorul și propovăduitorul creștinismului, Iisus Hristos, a ales întotdeauna parabolele, deci povești și pilde, ca modalitate de exprimare, de învățare, de remediere a unor conduite morale.
Așadar, povestea terapeutică, cu limbajul său metaforic, poate fi premisa care conectează cititorul/ ascultătorul cu un nivel bogat în sensuri, imagini sau senzații, facilitând descoperirea unor noi moduri de a percepe și de a simți o situație.

În studiul meu de caz, m-am oprit asupra copilului de 7-8 ani, care nu iubește să citească, lectura nefiind un domeniu plăcut acestuia. În situația dată, un prim pas în rezolvarea acestei probleme ar fi identificarea cauzelor și situațiilor care au creat acestă stare de fapt. A fost simplu, ne-am așezat, cu tihnă și răbdare și am întocmit o listă cu motive clare, care generează această atitudine. Iată câteva motive:

  • poveștile sunt lungi, cu scris mult și multe litere mici și înghesuite;
  • cititul/ lectura îl costă timp și multă oboseală;
  • nu-i place să fie corectat atunci când se străduiește să citească vreun cuvânt mai lung;
  • nu-i place când este obligat să citească și să repete textul de mai multe ori;
  • imaginile sunt puține, personajele sunt necunoscute și neinteresante.

Apoi, ne-am străduit, să găsim și soluții potrivite, să încercăm să facem cititul după voia și plăcerea copilului. Iată cheile problemei:

  • să scriem împreună cărți;
  • să fie cu text scurt, litere mari și imagini colorate;
  • personajele să fie cunoscute;
  • povestea să vorbească despre lucruri care se pot întâmpla.

Toate detaliile fiind deja expuse, ne-am pus serios pe treabă, am dat frâu liber imaginației și am scris o cărticică, respectând toate dorințele micului nostru cititor:

  • am scris-o împreună;
  • a putut fi personalizată;
  • personajul principal a fost dintr-un desen animat îndrăgit;
  • personajul principal i-a purtat numele;
  • textul a fost scurt și cuprinzător, iar literele mari.

Cu mai mult sau mai puțin talent, oricine poate compune o carte pentru copilul său. Cel mai important este ca gândurile tale să devină mesaj grăitor pentru învățăcelul necunoscător. Povestea trebuie să fie simplă, scurtă, cu trăiri pozitive. Dacă personajul principal îi poartă numele, școlarul mic se arată deosebit de încântat, se identifică în scurt timp cu acesta, acest lucru ajutându-l să înțeleagă și să pătrundă în minunata lume a întâmplărilor din poveste.

De asemenea, e necesar ca poveștile imaginate să exprime nuanțe și metafore fine în legătură cu o anume problemă, pe care dorim s-o evidențiem pe această cale. Nu sunt recomandate poveștile cu intrigi și mesaje clare. De exemplu, dacă avem de-a face cu un copil cu un comportament  puțin mai agresiv și-i compunem o carte în care inserăm propoziții explicite despre acest lucru, cu siguranță problema nu se va rezolva. Copilul se va recunoaște și va riposta.

În urma studiul de caz realizat, am înregistrat următoarele :

  • copilul s-a simțit motivat și încântat;
  • a citit cu plăcere și entuziasm;
  • a imaginat și a împodobit desenele în culori și detalii interesante;
  • nu a mai considerat că textul e lung, iar povestea neinteresantă.

Am adăugat un model de cărticică astfel compusă: http://iteach.ro/action/file/download?file_guid=68186

Așadar, povestea să înceapă cu A fost odată…, să fie veselă și colorată!

Cuvinte cheie: povești terapeutice, lectură, cărticele pentru copii
Accesări: 1.978