Un obicei de iarnă – colindătorii

Greutatea de-a mai preda în apropierea vacanței de Crăciun. Așteptarea colindătorilor la oraș – cum era altădată, cum e acum. Știrile false – suporturi pentru slăbirea obiceiurilor…
Suntem deja dincolo de Moș Nicolae. Mai un hop și gata-i școala. Geaba proful de română cearcă să spună o poveste fascinantă, sunetul apropierii lui Moș Crăciun i-acoperă vocea cu totul. De pomană își bate gura ca la fasole drăguța de economie să te învețe cum să fii bogat, când sacul cu cadouri al lui Moș Crăciun parcă deja zăngăne la ușă. Mozart, Beethoven, Schubert – murmură ca-n transă proful tinerel și bine clădit de muzică, dar cine să-l mai asculte când răsună, în același timp: O Tannenbaum, Merry Christmas și Sculați boieri, nu dormiți…

Proful de mate se chinuie să deseneze patrulatere, dar mâna, nu știu cum, nu-i poate realiza decât scheme de brazi. La chimie tocmai s-a trecut la săruri, dar fetele imediat se duc cu gândul la parfumul Channel pe care și l-au dorit tot anul. Băieții, în schimb, la ora de sport, nici că se ating de vreo minge, rumegând un viitor party colosal când s-or da de Crăciun cadouri grăma’ pe Stadia cu PS5 activat. Ce mai, profii albesc văzând cu ochii tot dând să-și spună lecția, dar pe gură le ies globulețe, beteli, mici cadouri. Se resemnează și dispar din peisaj.

Unul dintre ei ajunge acasă, la prânz, nemulțumit că nici n-a știut să fie în ton de sărbătoare cu elevii, nici n-a mai apucat să-și turuie lecția, nici mărețele gânduri despre politică, despre cărți, despre visare nu și le-a comunicat. A vorbit unor elevi cu pereți în urechi, unor ochi albiți de drogul Crăciunului, unor fețe înțepenite în reverii cu fundă.

Acum, proful cu pricina și-a lăsat deoparte mărețele idealuri și gânduri, ce-or fi fost, și-așteaptă cu bucurie ceva colindători la ușa sa. Stă la bloc, într-un cartier mărginaș bucureștean, c-o ușă modernă la intrare, echipată de bună seamă cu 100 de încuietori – ca toate de pe scara sa – și se gândește că imediat vor veni din abundență urătorii.  – Hehe, pe vremea sa, erau și câte 3-4 echipe deodată pe scară, trebuia să ai o adevărată strategie, coborai de la etajul 10 în jos, dacă te aveai bine cu celelalte echipe (și atunci îi așteptai pe ăi de la etajele de mai jos să termine), iar de nu, te duceai direct la ușile pricopsiților, darnicilor, doar la naiba, îi marcasei din anii trecuți, ca și pe scârțarii ori pe nesimțiții care nu deschideau și pândeau de după vizor.

Orele însă trec – e de 6, apoi de 7, trece și 8, uf, e aproape 9. Și nimeni nu sună. La fiecare oră, proful mai adăugase ceva pentru răsplata de după urare: portocale, mere, banane, 10 lei, apoi 50 pentru fiecare colindător, un fular roșu, o căciuliță cu moț, un joc de PS5 Spider-Man Miles Morales ori altul, Fifa 2021. Cu toate astea, nimeni n-a sunat. La știri, încă de la prânz se transmitea că există într-unul din blocurile bucureștene un ucigaș de copii. Niciun părinte de spaimă nu și-a mai lăsat pe cel mic să umble la urat. – Da stai p-acasă, drace, ce-avem nevoie noi de pomana vecinilor! Mai bine fă-ți lecțiile pentru vacanță – ah, ce bine o fi sunat asta puștimii, nu sunt doar cele mai plăcute îndemnuri!!! – și pe urmă te poți distra pe cinste la desene.

Aproape de 9, s-aude o bătaie ușoară în ușă. Prin vizor se văd două fetițe, au în jur de 5 ani, probabil gemene, îmbrăcate foarte sărăcăcios. Abia li se aud glăscioarele și-s înghețate tun, au muci la nas și-o lăcrămioară înghețată sub gene. – Ce-i cu voi, zânelor? întreabă profesorul. -Primiți, nene, cu Moș Ajunu’, susură cele două colindătoare. Încântat, proful deschide ușa larg și le ascultă cântecelul întretăiat de suspine: – Ne dați ori nu ne dați… Am venit și noi odată… Maica Domnu’ să v-ajute… Nu s-aud prea multe cuvinte, fetele ba cântă, ba-și trag mucii. Sătul însă de așteptare, proful nu le mai întreabă ce-i cu ele, de ce sunt și înghețate și bâzâitoare. În schimb, le dă tot muntele de cadouri pregătit pentru toți urătorii de nu mai veniseră. Fiecare fetiță pleacă încărcată cu câte două sacoșe. Acum zâmbesc, bucuroase mai ales de portocale pe care le-au scos și le țin numai la nas, încântate de aromă. – Să mai veniți și mâine, le strigă cu tristețe proful fetițelor alergânde spre un alt etaj. Dar nu înainte de a-i mulțumi din viteză.

Apoi profesorul închide ușa și se duce la masă. Dă drumul la știri. În prime time tocmai se anunță c-a circulat o informație greșită a Ministerului de Interne. Un reporter auzise – de după ușă – doi polițiști de la Ministerul de Interne care vorbeau despre ultima bombă, un tăietor de gulii.  El însă înțelesese că fusese vorba de-un ucigaș de copii. Copii, gulii, pe-acolo. Transmisese repede informația, celelalte televiziuni nu mai verificaseră, dar o expediaseră la rândul lor. În fine, canalul TV spunea că l-a dat afară pe reporterul neglijent. Își cerea scuze, prin intermediul spicheriței, pentru dezinformare. Dar seara trecuse și copiii rămăseseră-n case de spaimă ucigașului. Acum glumeau pe canalele de socializare.

Dar până la anul, cu siguranță, vor mai fi speriați de 100 de știri despre tot felul de pedofili și oameni răi cu copiii. Și ce nenorocire, după vacanță, cine va mai putea opri turuiala profilor?