Un proiect pentru securitatea alimentației

Absolventă a Liceului Pedagogic "Matei Basarab" din Slobozia şi a Facultăţii de Pedagogie şi Psihologie, specialitatea psihologie. În prezent, profesor pentru învăţământul primar la Şcoala Gimnazială nr. 2 2 Mai, Constanţa, grad didactic I, cu o experienţă didactică de 16 ani.

SCOALA CU CLASELE I-VIII 2 MAI ()

Ne dorim să oferim copiilor și elevilor noștri o alimentație sănătoasă pentru ca suntem conștienți că aceasta are un rol important pentru dezvoltarea lor fizică și intelectuală. Școala poate și trebuie să participe la formarea unui comportament alimentar corect. În acest sens, vă prezint un proiect specific.

În societatea contemporană, lipsa de mișcare și alimentația neechilibrată produc efecte și în cazul copiilor, care suferă de obezitate și alte boli de nutriție.

Printre principalele cauze care duc la starea de obezitate a copiilor în creștere pot fi amintite: alimentația necorespunzătoare, cu consum exagerat de fast-food, snacksuri și alte semipreparate, modul de viața sedentar, lipsa exercițiilor fizice, înlocuite timp îndelungat cu șederea în fața televizorului sau a calculatorului. De aceea, problema alimentației sănătoase nu trebuie neglijată.

Proiectul educativ “Securitatea alimentației” a adus în atenţia elevilor și părinților faptul că varietatea culinară, cantitatea moderată şi aportul de fructe şi legume ajută la îmbunătăţirea stării generale de sănătate şi reduc riscul apariţiei bolilor de orice natură.
O alimentaţie raţională ne asigură aportul de vitamine, minerale şi alte substanţe de care cu toţii şi, cu atât mai mult copiii, avem nevoie pentru a ne bucura de o stare de sănătate optimă, necesară dezvoltării fizice şi intelectuale.

Proiectul a avut ca obiectiv principal formarea unui comportament alimentar sănătos.

Activităţi şi resurse:

1. Piramida alimentaţiei
Discuţii cu medical nutriţionist;
Observarea piramidei alimentaţiei raţionale;
Descrierea importanţei alimentelor observate pentru menţinerea sănătăţii;
Explicarea aşezării alimentelor în piramida alimentaţiei raţionale;
Asamblarea unor decupaje pentru realizarea unei piramide a alimentaţiei raţionale.
Elevi; Medic nutriţionist; Părinţi;
Fişe cu reprezentarea piramidei alimentaţiei raţionale, decupaje, lipici.

2.  Alimente sănătoase
Prezentarea alimentelor sănătoase şi a unei diete echilibrate;
Realizarea unor decoraţiuni din fructe şi legume;
Realizarea unor desene despre vitamine;
Expoziţie de produse.
Elevi; Părinţi;
Fructe şi legume;
Obiecte de bucătărie;
Panouri şi mese pentru expoziţie.

3.  Bucătari pricepuţi
Pregătirea unor reţete simple şi sănătoase;
Prezentarea produselor realizate;
Analiza acestora de către bucătarii invitaţi;
Premierea şi analiza proiectului.
Elevi; Bucătari; Părinţi;
Diverse produse şi ustensile alimentare;
Şorţuri şi bonete de bucătar, mănuşi de unică folosinţă;
Diplome.

Evaluarea proiectului:

Realizare unui portofoliu cu lucrările elevilor.
Analiza fiecărei activităţi şi a rezultatelor obţinute sub forma unor ”jurnale de bord”.
Crearea unor CD-uri cu aspecte din activităţile desfăşurate.
Întocmirea de albume cu fotografii însoţite de impresii ale copiilor.

Recomandări bibliografice:
Ghid pentru alimentaţia sănătoasă – Recomandări nutriţionale, Societatea de Nutriţie din România.
Educaţie pentru sănătate, clasa a II-a, C. Mihăilescu, T. Piţilă, Aramis, 2011.

Cuvinte cheie:
Accesări: 1.855