| |
VERONICA SANDOR
|
În cele mai multe cazuri, învățarea școlară este pasivă într-o măsură copleșitoare. Elevii ascultă de cele mai multe ori prelegeri din care rețin fragmente de informații pe care le învață pentru teste, fără să cunoască contextul și utilitatea reală a cunoștințelor care li se cere să le învețe.
Semnificația, participarea și motivarea intrinsecă a elevilor au fost punctele centrale ale proiectului eTwinning „Treasures around me” (Comorile din jurul meu), utilizând sarcini ”atipice”, ludic, activități colaborative, evaluare formativă autentică.
Articol integral →
|
TIBOR HARAI SZABÓ
|
Procesul de evaluare şi notare impune o tratare unitară. Pe baza informaţiei de care dispune, profesorul încadrează pe cel examinat într-o anumită categorie: buni, mediocri, slabi. În timpul examinării, evaluatorul culege noi informaţii, care confirmă sau nu informaţiile anterioare. Adesea, la profesori, se manifestă o tendinţă involuntară pentru a reduce distanţa dintre nota prestaţiei respective şi notele anterioare. Se poate ajunge la situaţii când la un elev „bun”, greşelile să fie trecute cu vederea, iar pentru elevul „slab” să se contabilizeze riguros. Se poate întâmpla ca în procesul de evaluare să apară divergenţe de notare, când acelaşi produs şcolar este notat diferit de profesori diferiți sau de acelaşi examinator, când apreciază la momente diferite.
În articol sunt prezentate considerații generale asupra evaluării, în particular în ce privește testul docimologic și modul de alcătuire al unui test docimologic elaborat de către profesor, cu prezentarea unui model, a baremului de notare și a unei variante de corectare-notare, cu recomandarea ca asemenea teste să fie concepute și realizate aproape la toate disciplinele, pentru obișnuirea elevilor cu lucrul la asemenea teste, în vederea pregătirii lor pentru Evaluările naționale.
Articol integral →
|
DANA SBURLAN |
M-am născut la sfârșitul secolului trecut. De când sunt profesor, am „păstorit”, pe cicluri de patru ani, generații diverse, de tranziție post-comunistă, generații MTV, Cartoon Network (nedublat în limba română… ce vremuri pentru profesorii de engleză!), Mirc, Facebook.
De ce, deci, această nevoie de modificare și actualizare a stilului nostru de predare, amintită din ce în ce mai des? Pentru că generația pe care vrem să o formăm se dezvoltă și își dezvoltă, sub ochii noștri, abilități pe care mai târziu profesorii nu le vor mai putea sprijini și pe care, intuitiv, le percepem ca fundamentale pentru supraviețuirea în lumea de mâine. Funcționarea pe unde scurte, detectarea rapidă a căii directe spre țelul propus – sunt câteva calități care creionează o generație superbă, dinamică, motivată și motivantă, într-un cuvânt… irezistibilă.
Articol integral →
|
OLIMPIUS ISTRATE
|
Vă propunem în cele ce urmează o lectură extrem de interesantă a unor fragmente din articole recente, sub aparență eclectică, însă exprimând sintetic și unitar viziunea corpului de elită al profesorilor asupra unei realități complexe și în schimbare – sistemul nostru de educație.
Avem speranța că reflecția pedagogică bazată pe experiențele cadrelor didactice va fi valorificată și promovată mai mult și că profesorii autentici vor fi, într-o mai mare măsură, recunoscuți și celebrați în sistem. Revista iTeach: Experiențe didactice își asumă acest demers și îl susține parțial, oferind un spațiu de manifestare și, concomitent, o sursă de inspirație.
Articol integral →
|
|
|