Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr !

Pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar

Sfanta Evanghelie dupa Luca cap.16, vers. 19 - 31
19. Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele in chip stralucit.
20. Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube,
21. Poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii venind, lingeau bubele lui.
22. Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost inmormantat.
23. Si in iad, ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui.
24. Si el, strigand, a zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie.
25. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti.
26. Si peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi.
27. Iar el a zis: Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu,
28. Caci am cinci frati, sa le spuna lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin.
29. Si i-a zis Avraam: Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei.
30. Iar el a zis: Nu, parinte Avraam, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai.
31. Si i-a zis Avraam: Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva dintre morti.

Prin Evanghelia de azi ni se deschide o perspectiva cu totul si cu totul noua. Viata aceasta o traim asa cum o traim, dar dincolo incepe altceva. Ce anume? Nu e indiferent unde mergem dincolo. Pilda despre bogatul nemilostiv si saracul Lazar se desfasoara in doua acte consecutive primul reda evenimentele petrecute pe pamant (v. 19-22) ; iar al doilea ne prezinta viata de dincolo (v. 23-31). In parabola (pilda) sunt prezentate doua personaje: bogatul este personajul negativ al pildei, nu pentru ca este bogat, ci pentru ca isi foloseste bogatia numai pentru sine. El se imbraca numai in porfira si in vison, adica in haine care in acea vreme erau cele mai luxoase si scumpe. Dar nu numai in imbracaminte era excesiv bogatul; spunand ca se veselea in toate zilele in chip stralucit, parabola arata ca bogatul isi oferea continuu o viata de lux si placere.

Este foarte interesant ca nu este prezentata prea mult situatia bogatului din aceasta lume. Aceasta simpla prezentare(intr-un singur verset v. 19) vrea sa ne invete ca "viata aceasta este umbra si vis". Viata bogatului inainte de moarte este prezentata intr-un singur verset. Si mai este amintit putin in versetele in care se reda necazul lui Lazar. Lazar nu s-a invrednicit de pomenirea numelui sau in casa bogatului, iar numele bogatului s-a invrednicit in versetele care erau pentru Lazar. De aici vedem diferenta intre bunatatea Dumnezeiasca si cea lumeasca, diferenta intre natura divina si cea umana! Saracul Lazar sa invrednicit de putine lucruri in viata de zi cu zi, de aceea situatia lui s-a invrednicit de o descriere in doua versete. Pe cand bogatul a avut de toate si ia fost taiat din spatiul scripturistic pentru prezentarea situatiei. Nu pentru ca e lipsa de spatiu in paginile Scripturii, ci pentru ca Iisus Hristos nu a considerat de cuviinta sa vorbeasca prea multe despre lucrurile trecatoare si care sunt supuse molimei si ruginii. Dar fiti atenti la un lucru!

Prezentarea situatiei pamantesti a bogatului este indoit de scurta decat cea a lui Lazar, insa nu aceasta vreau sa scot acum in evidenta ci priviti cat de putin este tratata scena din aceasta lume fata de tratarea scenei din lumea de dincolo. Doar 3 versete vorbesc despre situatiile acestei lumi - un verset(si acela e prea mult) pentru redarea situatiei bogatului si 2 pentru Lazar (desi Lazar nu necesita mai multe, dar i s-a oferit mai mult). 3 versete sunt suficiente pentru redarea evenimentelor din aceasta viata, desi asi zice ca cele doua versete a lui Lazar nu prea sunt pentru aceasta lume. Iar scena din viata de dincolo este prezentata in restul parabolei. Vreau sa ma opresc putin asupra celor doua versete care prezinta situatia lui Lazar, iar de versetul bogatului nici nu ma ating cu mintea, pentru ca poate fi inteles de toti cei care sunt asemenea lui si care isi doresc un astfel de viitor. Iar cei care nu isi doresc un asemenea viitor nici nu-l va interesa despre bogat si exegeza asupra cuvintelor care il caracterizeaza pe bogat. Un simplu lucru vreau sa spun ca bogatul era iudeu si ca urmare era un cunoscator al poruncilor lui Dumnezeu. Dar el a uitat ca era raspunzator de felul cum isi foloseste mijloacele si capacitatile sale.

Binecuvantarile Sale, Dumnezeu si le-a revarsat peste bogat, dar el le folosea in mod egoist spre slava sa si nicidecum spre slava Creatorului sau. Asa este omul cand toate ne merg bine, seul din noi, grasimea, ne inchid ermetic pe dinauntru si nu ne mai pasa de necazurile altora, devenim cumplit de egoisti. "Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube". Cuvantul "un sarac" nu vrea sa-l prezinte pe Lazar ca si un om virtuos. Saracia nu este o virtute. Voi aminti putin mai jos de ce in unele cazuri saracia nu poate fi considerata o virtute. A fi sarac inseamna un inceput in a avea pe Dumnezeu in suflet. Atunci cand camara inimii este plina cu cele lumesti nu mai are Dumnezeu loc acolo. Aceasta accentuare a starii lui Lazar Mantuitorul o face nu pentru a arata ca bogatia e rea, ci pentru a arata ca numai cel sarac poate sa ajunga la cunoasterea lui Dumnezeu. Poti fi bogat(in cele ale lumii) si sa fii sarac in cele dumnezeiesti dar poti fi bogat(in cele ale lumii) si totodata sa fii si bogat in cele dumnezeiesti. Asa sunt adevaratii economi, cei care isi chivernisesc bine talantul. Iar in ce priveste saracia sa amintim ca poti sa fii sarac in ambele directii dar poti fi si sarac dar si bogat pe de ambele parti. Cuvantul "a zace" vrea sa prezinte aici lipsa puterii de miscare.

Lazar era lipsit de acea putere trupeasca. Aceasta lipsa de putere este intarita in partea a doua a versetului urmator(vers. 21): "dar si cainii venind, lingeau bubele lui." Atat de lipsit ce era Lazar de putere ca nu mai putea nici macar cainii sa-i alunge de la corpul lui. Ma incanta ideea sa va spun ca poate din aceasta lipsa de alungare a cainilor se poate vedea bunatatea lui Lazar. Era prietenos chiar si cu animalele. El nu avea de unde sa se hraneasca insa era bun cu animalele lasandu-le sa se hraneasca din izvorul hranei lor. Cainii puteau sa manance resturile de la masa bogatului, cainii erau sprinteni, dar Lazar, bolnav fiind, nu putea. El rabda de foame, nu injura, nu tipa, nu osandea pe cei care chefuiau cu nepasare sub ochii lui, nu judeca - asa cum fac unii care, in necazurile lor, ii injura pe toti. Si pe Dumnezeu Il injura: de ce ceilalti au si ei nu au? Lazar nu osandea pe nimeni, ci astepta asa, fara pic de revolta contra cuiva. Iata de ce a fost dus in rai: nu numai pentru saracia lui, ci mai ales pentru aceste virtuti ale lui cu totul dumnezeiesti. Lazar nu voia decat sa nu moara de foame, atat. Vaduva din Evanghelie striga la bogat, dar Lazar tacea. Fata lui era istovita de durere, de boala, de foame, dar el tacea si rabda. Statea acolo, la poarta, linistit, resemnat si desigur, se ruga - altfel n-ar fi putut rabda grozava lui suferinta. Nu hulea, nu judeca, nu cartea. Altii ar fi zis: „Ce-i asta? Eu nu am o farama de paine, iar la bogat toate curg ca un parau si el ii hraneste pe toti lingaii acestia. Unde este dreptatea lui Dumnezeu?" Dar Lazar nu zicea nimic din toate acestea, dovada ca in clipa mortii este indata inconjurat de ingeri.

Daca ar fi hulit, n-ar fi avut parte de o asa de mare cinste. Boala lui era cumplit de grea, de vreme ce cainii ii lingeau bubele si nu putea lua nici faramiturile de pe masa, iar saracia lui era cea mai aspra. Unii sunt bolnavi, dar au hrana trebuincioasa; altii sunt saraci, dar sanatosi - si una o usureaza pe cealalta. Lazar insa era si sarac si bolnav, in cel mai inalt grad. Era total parasit, de toti, o parasire cu atat mai amara, cu cat zacea la poarta unui mare bogatas, langa acei betivi si imbuibati care chefuiau in toate zilele. Noi, de obicei, simtim parca mai mare nenorocirea noastra, atunci cand avem in fata ochilor norocirea altora. Cat de greu i-o fi fost lui Lazar, sa vada pe toti chefuind si el sa rabde, fiind parca sortit sa simta nenorocirea in toata adancimea ei! Era ca acela care se chinuieste de sete la marginea unui izvor. Lazar nu mai vedea pe un al doilea care sa sufere ca el, ci era absolut singur in suferinta lui si nu era nimeni care sa-l mangaie macar cu un cuvant. Spune un cuvant in Biblie: „Nu este suferinta mai mare decat suferinta mea". Unii care sufera, [atunci] cand vad ca altii o duc bine, desi sunt chemati sa se roage, se satura grozav de aceasta invatatura crestina. Mai usor se indreapta catre vrajmasul, cand aud ca altora le merge bine. Zilele trecute imi spunea cineva despre o femeie ca ii riposta asa: „Lasa-ma in pace, domnule, cu rugaciunea! De acum m-am saturat. Mai bine ma rog la dracu'', ca el ma ajuta. Dumnezeu nu ma ajuta!"

Cumplit lucru, cu adevarat! Aceasta inseamna sa nu intelegi rostul suferintei. „Dumnezeu, pe cine iubeste, il bate", spune sfanta Scriptura, pentru ca altfel omul se inraieste si se trandaveste. Dumnezeu, cand ne pedepseste, ne arata de fapt dragostea Lui, ca atunci cand ai un copil obraznic: il mai bati ca sa-l cumintesti si-i prinde bine mai tarziu. Copiii care nu sunt batuti in copilarie, te bat ei pe tine cand se fac mari. „Dumnezeu, pe cine iubeste il bate"; spune Sirah: „Gateste-ti sufletul spre ispitire si fi statornic, plecand inima ta, de vrei sa slujesti Domnului". Asa era incercat bietul Lazar. Si poate ca multi socoteau ca este vinovat, ticalos inaintea lui Dumnezeu: „cand esti necajit, sigur ispasesti ceva". Asa facem toti. Cand vezi pe cineva care sufera, ii pui indata nota la purtare si-ti vei lua rasplata pentru judecata. Tot asa ii spuneau si lui Iov: „Daca ai fi fost bun inaintea lui Dumnezeu, n-ai fi suferit atat!" Tot asa il judecau si pe sfantul Pavel cand au vazut vipera atarnand de bratul lui: „E un pacatos". Suntem intotdeauna foarte dispusi sa-i osandim pe ceilalti, in necazurile si nenorocirile lor.

Bogatul a fost indata osandit la iad. Pentru ce? Sfantul Ioan Gura de Aur, analizand cu spiritul lui duhovnicesc adanc aceasta parabola, scoate si (de) aici niste intelesuri cu adevarat dumnezeiesti. Si asa cum gaseste multe virtuti saracului Lazar, tot asa descopera bogatului multe insusiri negative pentru care a fost lepadat de la fata lui Dumnezeu. Bogatul avea ca prima meteahna imbuibarea si lipsa de dragoste; el nu stia ce este mila. Era nemilostiv nu numai fata de Lazar, ci fata de toti, caci nu se milostivea spre cel pe care-l vedea zilnic la poarta lui; cum s-ar fi milostivit asupra altora? Si apoi, oricine, oricat de aspru ar fi, cand ii merge bine se face mai bland, mai prietenos, dar acel imbuibat a ramas ca o fiara salbateca. Caci una este ca un lipsit sa nu ajute pe un alt lipsit si alta este ca un bogat sa nu ajute un sarac, cu atat mai mult sa-l vezi de multe ori pe un sarac si sa nu-l ajuti. Se intampla uneori sa fim de fata la o nenorocire - de pilda s-a inglodat caruta cuiva si tu treci nepasator si mai incolo iti vine un gand: „Ce-ai facut? Omul acela sufera - ce-ai facut?" Si te mustra constiinta si te intorci inapoi si-l ajuti. Dar bogatul acela, in fiecare zi vedea pe acel sarac chinuindu-se la poarta lui si ramanea la fel de nepasator.

Desfatarile il fac pe om crud si impietrit, frati crestini. De aceea, nu trebuie sa-i fericim intotdeauna pe cei bogati, tocmai din cauza acestei dari de seama cumplite in fata lui Dumnezeu. Fiind nemilostivi, ei sunt ca niste furi, fura si ascund dreptul saracilor. Furii mai pot scapa din mana oamenilor, dar din mana lui Dumnezeu nimeni nu poate scapa, fratilor. Placerea dureaza un timp foarte scurt, iar pe urma vine chinul, o vesnicie de chin. Chiar si luxul este impovarator pentru sufletul nostru, spune sfantul Ioan Gura de Aur. Tu dormi pe pat luxos, moale si altcineva moare de frig intr-un culcus de paie si pe tine nu te mustra constiinta! Nimic nu e mai grozav decat desfatarea, pentru ca ea te face sa uiti de Dumnezeu. Si David era bogat, dar cum spune el: „Toata noaptea ud asternutul meu cu lacrimi". Ziua avea foarte multe griji, grijile domniei, iar noaptea, cand altii se dadeau la somn, el, regele, folosea acest timp pentru rugaciune. Noi de multe ori uitam sa facem macar o cruce de multumire dupa masa. Pofta si placerea sunt minciuni, iluzii, frati crestini. „Salele mele s-au umplut cu ocari"- spune David. De aceea, sa cautam adevarata cinste si bucurie, si nu umbra - care este pacatul si ispita. De aceea, frati crestini, sa nu cartiti niciodata contra necazurilor.

Nu uitati ca bucuria cea adevarata nu vine din multimea bogatiilor, ci din fapta cea buna si din apropierea de Dumnezeu. De aceea Iisus ni-l da ca exemplu pe Lazar, ca sa fie pentru noi ca un dascal, el care ii intrecea pe toti prin marimea suferintei lui, pe care purta plin de barbatie si curaj. Toti sfintii au suferit si au fost bolnavi. Sfantul Ioan Gura de Aur n-avea dinti de aur ca noi si era foarte bolnav, mai ales bolnav de stomac. Dupa o viata foarte chinuita, prin pesteri, prin pustietati, el nu putea niciodata sa manance cu altul la masa, pentru ca voma tot timpul; el manca foarte putin, foarte sobru si ducea o viata cu adevarat dumnezeiasca. De aceea inca o data va sfatuiesc, nu cartiti contra necazurilor. Ganditi-va la Iisus, a carui viata a fost plina de lacrimi si de sange, mereu injurat si blestemat, pana la Crucea de pe Golgota. „Toti care vor sa traiasca dupa legea lui Iisus Hristos, vor fi prigoniti" - spune sfantul Pavel. Toata viata aceasta este lasata ca un camp de lupta, nu de repaus. Prin necazuri ne desavarsim, prin necazurile acestea, de fiecare zi. Noi astazi nu trebuie sa mai suferim persecutie, ca si cei din trecut dar trebuie sa suferim cu rabdare necazurile acestea zilnice. De multe ori intalnim oameni carora - desi aparent nu fac nici un rau, ci fac numai bine - le merge totul rau. Iar altora care fac rau, le merg toate bine. Si vazand acestea, avem o mare revolta in suflet.

Dar spun sfintii Parinti asa: nici un rau aici pe pamant, nu e rau total, ci are in el si ceva bun. Numai diavolul este raul total. La fel, orice fapta buna, sau orice bine, are si un graunte de rau (de pilda, postesti, dar te mandresti). De aceea, oamenii rai se bucura aici pe pamant pentru farama de bine care exista in raul lor, iar cei buni sufera aici pentru raul pe care-l contine binele lor - asa incat, dincolo, fiecare sa fie rasplatit cu toata dreptatea, si pentru bine si pentru rau. Dumnezeu nu este nedrept. Prin suferintele din aceasta lume suntem curatiti de pacate la care noi de multe ori nici nu vrem sa ne gandim sau nici nu le banuim. Dar Dumnezeu, la lumina Lui, vede tot acest praf care se depune pe sufletul nostru, acest praf pacatos care ne intineaza si noi nu vrem sa-i dam importanta. Cate ganduri, cate vorbe, cate pofte ne rascolesc launtrul nostru si ne intineaza haina alba a botezului! Suntem murdari pe dinauntru, asa cum ne murdarim pe maini si pe haine. Si pruncusorul de o zi are pacatele lui, frati crestini! Dar noi! Stam de vorba la spovedanie cu femeile. Ele fac avorturi si primesc canon greu pentru aceste crime. Dar barbatul? La aceste avorturi contribuie si barbatul, nu numai femeia. Sa ma iertati, frati crestini, dar e clar: daca femeia face avortul, barbatul e mai vinovat decat ea. Cati ne gandim la acest lucru? Sa ne gandim cat de vinovati suntem in fata lui Dumnezeu, ca de am trai numai o zi, tot n-am scapa de pacat asa spune dreptul Iov. Si cand starui in pacat si nu te ridici, nu te cureti, si nu accepti suferinta ca Lazar cel din Evanghelie, cand te revolti impotriva suferintei si impotriva lui Dumnezeu, atunci nu faci altceva decat sa te razbuni pe tine insuti, curmandu-ti vesnicia, sansa vesniciei in lumina lui Dumnezeu. Noi avem inainte viata si ne angajam atat de mult in viata aceasta pamanteasca, incat uitam ca murim; ni se pare ca moartea priveste pe altul, nu ne priveste pe noi, si aceasta este o mare inselare.

Pentru ca, (si) daca ne-ar suporta Dumnezeu cat de multe in aceasta viata, tot murim. Traim o suta de ani si pana la urma tot murim; si murim cand nu stim, caci moartea este totdeauna neasteptata. Pentru unii, moartea este intrarea in neant: „s-a terminat cu mine!" Ei, nu-i chiar asa. Murim ca bogatul din Evanghelie si intram intr-un imperiu in care nu putem face nimic pentru binele nostru. Trecerea de la prezentarea evenimentelor acestei lumi la lumea de dincolo e redata intr-un singur verset, vers. 22. Si ce este interesant. Faptul ca in cazul lui Lazar se vede trecerea de la prezentarea vietii de aici cu cea de dincolo. Deci se face o continuitate, pe cand la bogat se termina cu mormantul: "Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost inmormantat. " Deci ce frumos ne invata Scriptura daca coboram la miezul cuvantului. Daca privim atent la cuvintele versetului 22 vedem ca in cazul lui Lazar se vorbeste de o singura moarte: "Si a murit saracul" si a fost dus in fata dreptului judecator. Iar bogatul are doua morti: "A murit si" si "si a fost inmormantat". Daca la saracul Lazar putem vorbi de o trecere de la moarte la viata la bogatul nemilostiv suntem impiedicati in a gandi asa ceva. Viata bogatului se termina prin cea de a doua moarte, adica: mormantarea. A fi mormantat inseamna a fi dat uitarii. Pentru acel bogat se termina totul la mormant. Lazar insa continua sa ramana in nadejde. Daca vom incepe sa privim mai departe vom vedea despre ce se vorbeste mai mult. In primul act unde se reda evenimentele petrecute pe pamant a fost descris mai mult suferinta lui Lazar, in cel de-al doilea act unde se prezinta viata de dincolo (v. 23-31) se prezinta mai mult chinul si suferinta bogatului. Este foarte interesant faptul ca nu se vorbeste prea multe de Lazar. Se spune numai "el a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui". Deci Lazar a fost vazut de bogat. Mai mult nu se spune nimic de natura prezentei lui Lazar in rai.

Aceasta vedere de care ne vorbeste Scriptura poate prezenta si motivul chinului bogatului. Bogatul vazandu-l pe Lazar la loc de cinste primea dureri si mai mari. Acesta era chinul iadului pentru bogat. Coborarea de la loc de cinste in chinurile cele care nu pot fi vindecate prin mijloacele proprii. Dar totusi mila lui Dumnezeu este mare, pentru ca a fost invrednicit bogatul sa vada chipul lui Lazar in sanul lui Avraam. Dar si mai mult, bogatul l-a vazut si pe Avraam. De ce mare cinste a fost invrednicit bogatul, desi nu merita el mai nimic, totusi bunatatea lui Dumnezeu nu se compara cu cea a noastra. Deci Lazar a fost vazut in sanul lui Avraam, in sanul dreptilor. Daca in lumea pamanteasca Lazar era neputincios si fara aparatori in sanul lui Avraam era inzestrat cu de toate. Versetul 24 vrea sa ne arate ca si la comportament cei doi sunt diferiti. Lazar traia in nadejde si nu striga la nimeni in lumea cea plina de chin, pe cand bogatul: "Si el, strigand, a zis:". Nadejdea lui Lazar este credibila, insa si deznadejdea bogatului. Pentru ca acel moment este ultim. Iadul nu mai poate fi depasit. Acel loc vindeca orice boala insa este o lecuire vesnica. Cerinta bogatului pare prea iesita din comun. Dar totusi este acceptata de parintele nostru Avraam. Si ce este interesant este faptul ca: "Parinte Avraame, fie-ti mila de mine". Bogatul cere de la Avraam mila, pe care el nu a stiut sa o ofere. Nu-i cere lui Lazar mila, pentru ca stia. Cum sa-i cer lui Lazar mila.

Caci doar putea sa-i ceara lui Lazar: "Lazare, roaga-te lui Avraam sa trimita pe cineva sa imi uda buzele". Insa, dupa cum vedem nu exista comunicare directa intre cele doua persoane cunoscute. Sigur iar fi fost bogatului mult mai usor sa-i ceara ajutor lui Lazar, om care a trait ca si el si se cunosteau. Insa din mandrie, poate, sau din rusine, probabil, nu a indraznit bogatul sa strige la Lazar. Comunicarea bogatului este directa cu Avraam. Asi spune ca pare a se prevedea aici o interdictie de comunicare intre bogat si Lazar. Si din ce cauza asi spune eu aceasta? Gandindu-ma la multa bunatate a lui Lazar. La sigur Lazar, daca avea sa fie rugat de bogat, avea sa insiste in rugaciuni pentru stropirea buzelor bogatului. Si din aceasta cauza, din marea dragoste a lui Lazar, discutia era directa cu Avraam. Deci bogatul discuta direct cu parintele nostru Avraam cerand trimiterea lui Lazar sa-i "racoreasca limba". Limba ii era chinuita pentru ca nu a fost dezlegata in timpul desfatarilor pamantesti spre porunca pe care putea sa o dea in vederea ingrijirii celui sarac. Propria limba acum il chinuie, limba care putea sa-l salveze de la acele chinuri! La sigur, el fiind bogat toate se faceau la el prin porunci. El poruncea si se facea. Nu a porunci, nu a fost in stare din cauza lacomiei, mandriei ...., sa-si dezlege limba spre ajutor, acum este timpul sa sufere. Versetele 25-26 reprezinta decizia parintelui Avraam cu privire la solutionarea problemei prezente la cel bogat. In aceste cuvinte se simte putin din tristetea parintelui Avraam. Din aceasta asi indrazni sa spun ca si sfintii din cer sufera pentru oamenii care nu isi doresc indreptarea. Ei nu-l urasc pe omul care pacatuieste. Insa nu pot face nimic daca acel om nu-si doreste singur acea indreptare.

Omul este liber si acest lucru il vorbeste si cuvantul: "adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta". Aici nu se face referire numai la cele pamantesti, cele pentru trup, ci si la ratiune si la liberul arbitru(libertatea de a alege). Bogatului i se aduce aminte numai ce a avut si cate a avut de pierdut prin toate cate a avut.. Aceste bunatati l-au indepartat pe bogat de sanul lui Avraam: "intre noi si voi s-a intarit prapastie mare". Bogatul (din pilda) ii cerea lui Avraam sa-l lase pe Lazar sa-i potoleasca setea. Raspunsul lui Avraam ne intereseaza acum in mod deosebit. A zis asa: "intre noi si voi mare prapastie este" (este vorba de departarea intre rai si iad, intre fericire si nefericire), este o distanta mare. Aici doar ne pregatim locul din lumea cealalta. Cuvintele acestea: „intre noi si voi mare prapastie este", se potrivesc si pentru viata pe care o traim noi. Toti oamenii buni sunt departati de oamenii rai. Toti oamenii cumsecade sunt departati de oamenii care nu sunt cumsecade, chiar daca traiesc impreuna. Sunt de multe ori in aceiasi familie. Nu se potriveste sotul cu sotia, nu se potrivesc parintii cu copiii, nu se potrivesc fratii intre ei. De ce? Pentru ca intre unii si altii e mare prapastie. Ce fel de prapastie? Sa stiti ca nu vin toti oamenii la fel in lumea aceasta: unul aduce o mostenire rea, altul una buna; din parinti, din bunici, aduc in lumea aceasta o mostenire. Talantii pe care ii da Dumnezeu in existenta lor. Si aceasta stare cu care vine omul, il desparte de la inceput pe unul de celalalt.
Comportamentul bogatului pare putin amagitor. Se pare ca el se arata putin grijuliu fata de altii deja. Poate ca urmareste scopul de al determina pe Avraam sa creada ca totusi are bunatate fata de altii. Grija fata de cei apropiati lui: "am cinci frati, sa le spuna lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin" ne imbiba ideea cum ca bogatul era foarte iubitor de altii. Insa el se ingrijea pentru fratii sai, care la sigur erau ca si el si nu respectau cele ale Domnului. Caci altfel nu imi pot explica de ce anume asa de tare se ingrijeste el de fratii sai. De erau sa fie fratii lui mai bun ca el poate ca avea sa fie si pentru el un plus. Insa garantat ca si ei aveau acelasi comportament distrugator de dragostea fata de saraci, poate ca si mai multe. Dar nu aceasta este important pentru noi, ci raspunsul parintelui Avraam: "Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei".Luati aminte, ca n-a zis Domnul Hristos de pilda: «Au Evanghelia si Apostolul, sa creada, ci au pe Moise si pe prooroci». De ce? Pentru ca pilda a fost spusa pana cand Evanghelia nu se raspandise in lume si Domnul Hristos nu se putea referi la ceva de viitor, ci s-a referit la ceva din vremea aceea. Sa creada in cele pe care le aveau ei pana atunci. Noi avem mult mai mult decat cele din vechime. Avem Evanghelia, avem invatatura Sfintilor Apostoli, avem invataturile Sfintilor Parinti. Sa credem in ele si atunci va veni si vremea cand, crezand in ele, ne vom schimba spre bine, vom putea aduce marire lui Dumnezeu ca apostolii, care cu glas tare preamareau pe Dumnezeu, chiar daca vor mai fi farisei dintre aceia care vor mai zice: „invatatorule, cearta-ti ucenicii". Aceia nu-s vrednici sa vorbeasca, nu-s vrednic sa spuna ceva, si de aceea, noi sa ne tinem calea de a preamari pe Dumnezeu prin sfintele slujbe, de a preamari pe Dumnezeu prin randuielile Sfintei Biserici.

Motivarea bogatului din versetul 30 pare logica, insa lipsita de sens in cele dumnezeiesti: "daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai." Ideea bogatului pare a fi actuala si pentru lumea de astazi. La sigur sunt multi care nu pot sa creada in ceva ce nu a vazut ochi, pe cand o inviere poate sa-i trezeasca la realitate. Dar va spun nu din cuvintele mele ci din cuvintele Mantuitorului: "Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!". Si Parintele Avraam intareste siguranta invataturii Dumnezeiesti: "Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva dintre morti". Verset care incheie aceasta parabola. Aceste cuvinte s-au dovedit a fi adevarate in istoria poporului iudeu. Ultima minune a Domnului Iisus Hristos, si care incoroneazã activitatea Lui, a fost invierea lui Lazar din Betania, dupa patru zile de la moartea lui. Iudeilor le-a fost datã aceastã minunatã dovadã a divinitatii Domnului Iisus Hristos, dar ei au respins-o. Lazar s-a sculat din morti si a dat mãrturie in mijlocul lor, dar ei si-au impietrit inima fatã de toate aceste dovezi, si chiar au cãutat sã-i ia viata. Ioan 12, 9-l1. Legea si profetii sunt mijloacele folosite de Dumnezeu pentru mantuirea oamenilor. Domnul Iisus Hristos a spus ca sã ia seama la aceste semne. Dacã nu ascultã de vocea lui Dumnezeu din Cuvantul Sãu, chiar mãrturia datã de cineva inviat din morti, n-ar fi ascultatã.
Acei care au ascultat pe Moise si pe profeti, nu vor cere ca Dumnezeu sã dea o lumina mai mare decat aceea pe care a dat-o Dumnezeu; dar dacã oamenii leapãdã lumina, si nu folosesc ocaziile ce le sunt oferite, unii ca acestia nu vor auzi, chiar dacã cineva dintre morti ar veni la ei cu o solutie. Ei nu vor fi convinsi nici chiar de aceastã dovadã; cãci aceia care leapãdã Legea si profetii isi impietresc in asa mãsurã inima, incat vor ajunge sa respinga orice lumina. Convorbirea dintre Avraam si cel care fusese candva bogat este figurativã. Lectia ce trebuie invãtatã din ea este aceea cã fiecarui om ii este datã suficienta luminã pentru indeplinirea indatoririlor ce se cer din partea lui. Rãspunderea omului este proportionalã cu ocaziile si privilegiile sale. Dumnezeu da fiecaruia suficienta lumina si destul har pentru lucrarea pe care i-a dat-o s-o facã. Dacã omul nu indeplineste ceea ce lumina cea micã ii aratã cã este de datoria lui a face, o luminã mai mare nu va face decat sã dea la ivealã necredinciosia lui, neglijenta de a pune binecuvantãrile ce i-au fost date. "Cine este credincios in cele mai mici lucruri, este credincios si in cele mari; cine este nedrept in cele mai mici lucruri, este nedrept si in cele mari." Luca 16,10. Aceia care refuzã sã fie iluminasi de cãtre Moise si profeti si totusi cer sã se facã minuni extraordinare, nu vor fi convinsi, chiar dacã s-ar implini cererile lor. Asi spune ca aceasta parabola este intalnita in viata de zi cu zi: un om bogat si egoist nu vrea sa ajute un om bolnav si sarac.

Dumnezeu, dupa ce l-a creat pe om, intr-adevar i-a dat in grija intreg pamantul cu tot ceea se afla pe el, insa adevaratul Stapan al tuturor este tot Dumnezeu. Acest lucru, din pacate scapa din vedere omului din zilele noastre, care incearca sa adune cat mai multe aici pe pamant in timpul vietii, nesocotind si nevoile semenilor lor. Domnul Iisus ne arata insa ca viata noastra nu se incheie in momentul mortii ci, continua si dupa moartea trupului. De asemenea El ne arata ca felul cum traim aici pe pamant influenteaza in mod direct felul cum vom trai dincolo. Bogatul din pilda noastra a mers in iad la suferinta vesnica, pentru viata sa egoista, iar saracul, pentru virtutile sale a ajuns in Imparatia lui Dumnezeu.

Bogatia obtinuta prin munca cinstita, nu este un pacat, si nu va aduce osandirea proprietarului. Pedepsit in schimb este modul folosirii avutiei. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Esti bogat? Nu sunt impotriva ta! Esti zgarcit? Iata pt. ce te osandesc!" Motivul pedepsei bogatului, este spus de Avraam: "Fiule, adu-ti amine ca ai primit cele bune ale tale in viata ta." Adica nu ai suferit nimic, ti-ai facut viata ta pe pamant un paradis. Acum vremea vietii pamantesti a trecut si totul s-a schimbat, binele si desfatarile s-au prefacut in chinuri si scrasnire de dinti. Iata, deci crima bogatului: o viata petrecuta in chip egoist, in desfranare, in trandavie si nepasare, o viata lipsita de fapte bune. Deci bogatul a savarsit nu numai pacatul zgarceniei ci si pe cel al trandaviei, al lacomiei, al lipsei de dragoste s.a.m.d. Si in ziua de azi se intampla la fel: omul bogat/indestulat, trece nepasator pe langa cel lipsit, ca si cum ar trece pe langa un gard. Cum sa inteleaga el suferinta saracului, valoarea banului sau sa aiba simtul cumpatarii daca el are mereu de prisos? Inteleptul Solomon spune ca : "Satulul calca mierea in picioare, iar flamandului si ce este amar i se pare dulce"(Pilde 27:7). Nici saracia nu este o virtute: unii ajung in starea aceasta din cauza lenei si a patimilor. Este reprobabila imaginea cersetorilor care, fugind de munca cinstita, profita de marea ingaduinta a crestinilor milosi. Nicolae Iorga spune: "Daca as fi scris eu cele 10 porunci as mai fi adaugat una "sa nu cersesti!".

Deci fapta milosteniei trebuie sa aiba ca persoana de destinatie chiar pe oamenii nevoiasi. Si acest lucru este forte bine vizibil daca veti privi cu ochii sufletului la situatia oamenilor. Nu cel care sta cu mana intinsa este nevoiasi ci cel care are nevoie. Niciodata nu va ajunge cel nevoias sa stea cu mana intinsa si asta din prezenta constiintei in subconstientul lui(cu exceptia unor cazuri). Iar cel care sta cu mana intinsa a ajuns sa practice aceasta virtute a saraciei ca pe o meserie aducatoare de bani si de fapt ei sunt asemenea bogatului nemilostiv. De fapt pacatul lor este cu mult mai mare decat a bogatului nemilostiv caci bogatul nemilostiv a agonisit averea sa nu prin virtutea saraciei, cersind, ci pe alte cai. Pedeapsa celor care profita de fapta milosteniei va fi cu mult mai mare decat cea a bogatului nemilostiv. Pentru ca ei incalca in agoniseala lor nu numai o porunca, ci pe toate! Evident aceste randuri nu se adreseaza oamenilor cu adevarat necajiti, care trebuie ajutati. De altfel, Biserica i-a indemnat mereu pe crestini sa imparta din ceea ce au, cu cei care au fost mai putin norocosi si se afla in lipsuri. Primele spitale, orfelinate, azile de batrani si scoli au luat nastere pe langa biserici si manastiri. Viata din aceasta lume nu poate fi comparata cu cea de dincolo. Aici pe pamant traim doar o mica, dar importanta parte a vietii noastre. Mica pentru ca dincolo ne asteapta vesnicia, dincolo nu mai murim; si importanta pentru ca pe pamant este locul unde trebuie demonstram ca vrem dar si meritam sa ajungem in Imparatia lui Dumnezeu. De modul in care ne ducem viata pe pamant depinde locul unde vom fi trimisi pentru totdeauna: la fericire vesnica sau la osanda si chinuri vesnice.

Pentru a ne putea mantui sunt necesare trei conditii obligatorii:
-Trebuie sa primim Harul(puterea lui Dumnezeu). Acesta este impartasit de Dumnezeu oamenilor in timpul Sfintelor Taine si a Sfintelor Slujbe.
-Trebuie sa avem credinta in Dumnezeu.
-Trebuie sa demonstram credinta noastra prin fapte bune. Despre cea de-a III-a conditie vorbeste si pilda de azi(a bogatului nemilostiv si a saracului Lazar).

Nu este de ajuns sa nu facem raul, ci trebuie sa facem binele. Acelasi lucru il spune si Sf. Ap. Matei: Nu oricine Imi zice: "Doamne, Doamne, va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri."(Mt.21:7) Caci "credinta fara fapte este moarta"(Iacov 2:20). La judecata, fiecare va fi judecat dupa faptele de dragoste, milostenie si intrajutorare pe care le-a facut aproapelui sau suferind, parasit, lipsit si neajutorat. Exista atatea pilde care vorbesc despre osandirea atat aici pe pamant cat si dincolo a celor care nu vor sa imparta belsugul lor cu cei defavorizati.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu, prin rugaciunea Maicii Preacurate si ale tuturor sfintilor, sa ne intarim in ganduri bune, sa ne intarim in dorinta de a spori binele, in dorinta de a curma relele din noi. Sa ne ajute Dumnezeu sa desfiintam distantele dintre noi, sa dorim fiecare binele celuilalt, intru aceasta sa se preamareasca Dumnezeu, care este unirea tuturor, spre fericirea noastra, aici pe pamant, spre fala lui vesnica si spre fericirea cea vesnica in care nădăjduim sa ajungem, după ce vom trece din această viață.