Sfântul Mina ocrotitorul celor păgubiți!

Publicat în 11. 11. 2024 de Adrian Petru Codilă
Categorie: sistem de învăţământ

Viața Sfântului Mare Mucenic Mina !

Fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, și-a lăsat ostășia și s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a viețui cu fiarele decât cu poporul care nu cunoaște pe Dumnezeu. Și umbla din loc în loc prin munți și prin pustietăți, învățând Legea Domnului, iar cu postul și cu rugăciunea curățindu-și sufletul său, slujea ziua și noaptea adevăratului Dumnezeu.

Sfântul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credința creștin și cu slujba ostaș, fiind sub stăpânirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărățeau Dioclețian și Maximian, împărați păgâni care au dat poruncă în toate părțile ca, creștinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciți și omorâți toți; încât credincioșii pretutindeni erau siliți spre jertfe idolești.

Atunci fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, și-a lăsat ostășia și s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a viețui cu fiarele decât cu poporul care nu cunoaște pe Dumnezeu. Și umbla din loc în loc prin munți și prin pustietăți, învățând Legea Domnului, iar cu postul și cu rugăciunea curățindu-și sufletul său, slujea ziua și noaptea adevăratului Dumnezeu. Apoi trecând multă vreme, s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunându-se mulțime de popor păgânesc, se făceau diferite jocuri și priveliști, alergări de cai și lupte în cinstea necuraților zei, la care priveliște privea toată cetatea cu luare aminte, de pe locuri înalte.

Acel praznic, văzându-l Sfântul Mina mai înainte cu duhul, s-a aprins de râvnă după Dumnezeu, și lăsând munții și pustietatea, a venit în cetate și în mijlocul priveliștii a stat la un loc înalt, unde putea fi văzut de toți, și a strigat cu glas tare: „Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine”. Acestea strigând sfântul, toți cei de la priveliște și-au întors ochii spre dânsul și tăcând se mirau de îndrăzneala lui. Acolo se afla și Piros, ighemonul cetății.

Acela îndată a poruncit să prindă pe sfântul și, aducându-l, l-a întrebat: „Cine ești tu?”. Iar Sfântul Mina a strigat în auzul a tot poporul, zicând: „Eu sunt robul lui Iisus Hristos, Care împărățește în cer și pe pământ”. Și iar l-a întrebat ighemonul: „Străin ești sau ești locuitor de aici? Și cum ai îndrăzneala aceasta să strigi astfel în mijlocul priveliștii?”. Iar sfântul nerăspunzând la cuvintele lui, unul din ostașii cei ce stăteau înainte l-a cunoscut pe dânsul și a zis: „Cu adevărat, acesta este Mina ostașul care era sub stăpânirea tribunului Fermilian”.

Iar ighemonul a zis: „Oare ostaș ai fost, precum grăiesc aceștia despre tine?”. Sfântul a răspuns: „Așa este, ostaș am fost și petreceam în cetatea aceasta; dar, văzând fărădelegile poporului celui amăgit de diavoli care se închină idolilor iar nu lui Dumnezeu, pentru aceea am lepădat slujba ostășească și am ieșit din cetate, ca să nu fiu părtaș fărădelegii și pieirii lor; și am umblat până acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei necredincioși și vrăjmași Dumnezeului meu. Iar acum auzind de praznicul vostru cel necurat, am râvnit după Dumnezeul meu și am venit să mustru orbirea voastră și să mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu, Care a zidit cerul și pământul cu cuvântul Său și ține toată lumea”. Auzind acestea ighemonul, a poruncit să ducă pe sfântul în temniță și să-l păzească până a doua zi. Iar el, toată ziua aceea s-a îndeletnicit cu prăznuirea și cu priveliștea.

A doua zi a șezut ighemonul la judecată și scoțând din temniță pe Sfântul Mina, în toate chipurile voia să-l înduplece pe el la închinăciunea idolească, făgăduindu-i daruri și cu munci îngrozindu-l. Dar de vreme ce nu a putut să-l înduplece cu cuvintele sale la credința cea idolească, a început a-l sili. Și dezbrăcându-l și întinzându-l la pământ patru ostași, a poruncit să-l bată fără cruțare cu vine de bou, încât curgeau șiroaie de sânge din rănile lui. Iar un oarecare dintre cei ce stăteau acolo, cu numele Pigasie, a zis către sfântul: „Miluiește-te pe tine, omule, și te supune poruncii ighemonului, mai înainte, până nu va fi zdrobit trupul tău de răni. Eu te sfătuiesc, apropie-te de zei, numai până la o vreme, ca să te izbăvești de muncile acestea; iar pe urmă iarăși vei sluji Dumnezeului tău. Vei aduce o dată jertfă idolilor și puțină vreme vei sluji lor, ca să scapi de cumplitele munci”.

Sfântul a răspuns cu asprime: „Du-te de la mine, lucrătorule al fărădelegii, căci eu am jertfit și încă voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului meu, Care-mi dă ajutorul Său și mă întărește în răbdare, încât muncile acestea mai mult mi se par ușurare decât cumplită muncă”. Mirându-se muncitorul de răbdarea aceasta, a poruncit să pună asupra lui mai multe munci. Deci, sfântul a fost spânzurat pe lemn și cu unghii de fier strujit, iar muncitorul, batjocorindu-l, zicea: „Oare simți vreun fel de dureri, Mina? Oare îți plac muncile? Voiești să-ți mai îndulcesc această dulceață?”.

Iar mucenicul, deși pătimea, a răspuns ighemonului: „Nu mă vei birui muncitorule cu muncile acestea de scurtă vreme, pentru că-mi stau înainte ostașii Împăratului ceresc care îmi ajută și pe care tu nu-i vezi”. Iar ighemonul a poruncit slugilor să muncească mai aspru pe sfântul și zicea: „Nu mărturisi aici alt împărat afară de împărații romanilor”. Iar mucenicul răspundea: „Dacă ați fi cunoscut voi pe adevăratul Împărat, nu ați fi hulit pe Cel mărturisit de mine; pentru că Acela este cu adevărat Împărat al cerului și al pământului și nu este altul afară de Dânsul. Iar voi, neștiindu-L pe El, Îl huliți și-L asemănați cu împărații voștri cei muritori, cărora Cel de sus le-a dat cinstea cea împărătească și stăpânirea, Însuși fiind Domn a toată făptura”.

Ighemonul a zis către dânsul: „Cine este Acela Care dă stăpânire împăraților și stăpânește peste toți?”. Mucenicul a răspuns: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care totdeauna viază, Căruia toate I se supun, cele din cer și cele de pe pământ. Acela este Care așează în scaune pe împărați și le dă stăpânire”. Muncitorul a zis: „Oare nu știi că împărații romanilor se mânie asupra tuturor celor care mărturisesc numele lui Hristos și au poruncit să-i omoare pe dânșii?”.

Răspuns-a mucenicul: „Domnul a împărățit, să se mânie popoarele. Dacă împărații voștri se mânie asupra lui Hristos și asupra creștinilor care mărturisesc numele Lui, ce-mi pasă mie? Eu de acea mânie nu țin seama, fiind rob al Hristosului meu. Numai de aceasta am grijă, ca să petrec în mărturisirea Preasfântului Său Nume până la moarte și să mă îndulcesc de dragostea Lui, de care cine mă va putea despărți? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau nevoia, sau sabia? Nimic nu mă va despărți pe mine de dragostea lui Hristos!”.

După aceasta muncitorul a poruncit să frece rănile lui cu petece de păr. Și acestea făcându-se, mucenicul zicea: „Acum mă dezbrac de haina cea de piele și mă îmbrac cu veșmântul mântuirii”. Apoi a poruncit muncitorul să-l ardă pe sfânt cu făclii aprinse și a fost ars tot trupul lui, iar el tăcea. Și l-a întrebat pe el ighemonul: „Oare nu simți focul, Mina?”. Sfântul a răspuns: „Dumnezeul nostru pentru Care pătimesc, este foc mistuitor și-mi ajută mie și pentru aceea nu bag în seamă focul acesta cu care mă ardeți și nu mă tem de muncile voastre cele de multe feluri. Pentru că îmi aduc aminte de cuvintele Domnului meu din Evanghelie: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă”.

Zis-a lui ighemonul: „Cum grăiești tu acestea, căci ai petrecut toți anii vieții tale în oaste și știi carte?”. Sfântul a răspuns: „Domnul nostru Iisus Hristos a zis nouă: Când veți fi duși înaintea împăraților și a domnilor pentru Mine, nu vă îngrijiți cum sau ce veți grăi, că vi se va da în acel ceas gură și înțelepciune cu care veți grăi”. Iar ighemonul a întrebat: „De unde a știut Hristosul vostru că veți pătimi pentru Dânsul unele ca acestea?”.

Sfântul a răspuns: „De vreme ce este Dumnezeu adevărat, apoi este și înainte-văzător. El a știut și știe toate cele ce vor fi și mai înainte de a se face oarecare lucruri; toate sunt știute de El, și chiar și gândurile noastre le cunoaște”. Iar ighemonul neștiind ce să spună împotriva acestora, a zis către sfântul: „Mina, lasă cuvântarea cea multă și alege una din două: sau fii al nostru, ca să nu te muncim mai mult, sau fii al lui Hristos, ca să te pierdem odată”.

Sfântul a răspuns cu mare glas: „Al lui Hristos am fost, sunt și voi fi!”. Iar ighemonul a zis: „Dacă voiești, te voi lăsa două sau trei zile ca să te gândești bine și să ne dai răspunsul cel de pe urmă”. Sfântul a răspuns: „Nu două sau trei zile au trecut de când sunt creștin, și n-am cugetat niciodată să mă lepăd de Dumnezeul meu. Deci nu se cade mai mult a gândi, nici a nădăjdui ighemoane altceva a auzi de la mine, decât numai acest răspuns de pe urmă: de Dumnezeul meu nu mă voi lepăda și idolilor voștri nu voi jertfi, nici nu voi pleca genunchiul meu înaintea celor fără de suflet”.

Atunci ighemonul, mâniindu-se mai mult, a poruncit să aștearnă pe pământ cârlige și multe cuie de fier și peste acelea să târască legat pe Sfântul Mina. Iar el, ca și când ar fi fost tras pe niște flori, mai cu îndrăzneală defăima pe zei și nebunia poporului celui înșelat de diavoli. Iar ighemonul a poruncit să-l bată cu vergi de plumb și a fost muncit astfel mult timp. Iar unul din ostașii care erau acolo, anume Iliodor, a zis către muncitorul: „Stăpâne ighemoane, nu este tăinuit luminării tale cum că neamul creștinesc este nepriceput și nu bagă seama de munci, ca și o piatră sau lemn fără suflet, iar moartea o socotesc că pe o băutură dulce. Deci, nu te osteni mai mult, ci poruncește mai degrabă a sfârși pe acest creștin împietrit”.

Îndată ighemonul a dat această hotărâre asupra sfântului: „Pe Mina, ostașul cel rău, care a căzut în credința creștinească, iar porunca împărătească nu a vrut s-o asculte, nici a voit să jertfească zeilor, poruncim să se taie cu sabia, și trupul lui să fie ars în foc înaintea tuturor”. Deci, luând ostașii pe Sfântul Mucenic Mina, l-au dus după cetate și i-au tăiat capul; apoi aprinzând un foc mare au aruncat într-însul sfântul trup mucenicesc. Iar oarecare dintre credincioși, după ce s-a stins focul, au venit acolo și au apucat părți din moaștele sfântului care rămăseseră din foc. Învelindu-le în pânza curată, le-au uns cu aromate, iar după puțină vreme le-au dus în patria lui și le-au pus la loc cinstit, pe care loc mai pe urmă au zidit și o biserică în numele lui; și multe minuni se săvârșeau într-însa cu rugăciunile sfântului.