A început Postul Crăciunului.

sistem de învăţământ

Adrian Petru CodilăȘcoala Gimnazială, Băuțar (Caraș-Severin)14 nov. 2025

A început Postul Crăciunului. De ce postim mai mult cu o zi în acest an?

Luna noiembrie deschide pentru creștinii ortodocși o perioadă de pregătire duhovnicească specială, prilejuită de începutul Postului Nașterii Domnului. Este un reper important pe drumul fiecăruia dintre noi către curățirea inimii, dobândirea virtuților și apropierea de Dumnezeu. Asemănarea cu El nu se atinge decât prin dorință, efort și lucrare personală: prin împlinirea poruncilor și prin cultivarea virtuților care se opun păcatului. Iar această lucrare se intensifică odată cu începutul postului care vestește marele praznic al Nașterii Mântuitorului.

Efortul postirii nu trebuie, însă, privit ca o povară sau o constrângere. Hristos nu ne cheamă la o suferință fără sens, ci la o transformare a vieții noastre. Postul este o școală a înfrânării, un exercițiu prin care învățăm să ne desprindem de cele materiale pentru a face loc celor duhovnicești. Părintele Justin Pârvu spunea că postul este proba prin care deschidem poarta cerului și a sufletului cu cheia rugăciunii. În acest duh, perioada postului devine nu doar o abținere de la anumite alimente, ci o invitație la rugăciune, liniște, bunătate și milostenie.

Dacă privim în calendarul ortodox din acest an, vom observa că Postul Nașterii Domnului durează mai mult cu o zi în acest an. Care este motivul și ce explicație oferă Biserica noastră pentru această „prelungire”? Aflați răspunsurile, de ce obicei, în rândurile de mai jos!

Postim mai mult cu o zi?

După cum știm deja, înainte de a intra într-unul dintre cele patru posturi rânduite de Biserica Ortodoxă pe parcursul unui an bisericesc (Postul Nașterii Domnului, al Sfintelor Paști, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel sau al Adormirii Maicii Domnului), rânduiala liturgică a bisericii noastre a hotărât o zi care să marcheze finalul perioadei în care puteam consuma orice fel de alimente, zi care mai este numită și „lăsatul secului” sau „lăsatul de sec”.

În ceea ce privește ziua de lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului, rânduiala Bisericii prevede în mod obișnuit ca aceasta să aibă loc pe 14 noiembrie. Aceasta este, în fiecare an, ziua de hotar care desparte perioada de pregătire prin post de timpul în care creștinii se mai pot bucura de hrana de dulce.

Există, însă, o situație particulară, prevăzută în mod clar de tipicul bisericesc, situație care se petrece și în acest an. Dacă 14 noiembrie cade într-o zi de miercuri sau vineri, zile care sunt oricum dedicate postirii de peste an, atunci începutul postului este mutat direct în 14 noiembrie. În acest caz, pentru a nu se suprapune o zi de dezlegare cu o zi de post, lăsatul secului se face cu o zi mai devreme, adică pe 13 noiembrie și de aceea postul ajunge se aibă 41 de zile, nu doar 40. Astfel, ziua de 13 noiembrie devine ultima zi în care pot fi consumate alimente de dulce, creștinii intrând în post odată cu răsăritul zilei de 14.

Această rânduială are rolul de a păstra coerența tipicului bisericesc și de a evita situația în care lăsatul secului ar coincide cu o zi deja consacrată postirii. Prin această ajustare, credincioșii pășesc în Postul Nașterii Domnului într-o rânduială firească, respectând atât tradiția postului propriu-zis, cât și rânduielile privitoare la zilele de miercuri și vineri, care sunt zile de post pe tot parcursul anului.

De ce ține 40 de zile Postul Nașterii Domnului?

Stabilirea duratei de 40 de zile pentru Postul Nașterii Domnului are la bază atât motive istorice, cât și temeiuri duhovnicești. În primele secole creștine, credincioșii nu posteau în mod uniform înainte de praznicul Nașterii Domnului: unii se pregăteau prin post doar o săptămână, alții întindeau perioada de înfrânare pe șase săptămâni, iar rigoarea postului varia considerabil de la o comunitate la alta. Tocmai această lipsă de unitate a determinat convocarea unui Sinod local la Constantinopol, în anul 1166.

Sub conducerea patriarhului Luca Hrisoverghi (1156–1169), sinodul a decis uniformizarea rânduielilor de postire în întreg spațiul ortodox. Astfel, s-a hotărât ca Postul Nașterii Domnului să aibă, pentru toți credincioșii, o durată fixă de 40 de zile, începând cu 15 noiembrie. În același cadru a fost stabilită și perioada Postului Adormirii Maicii Domnului (1–15 august).

În plan simbolic și duhovnicesc, cele 40 de zile trimit la evenimente fundamentale din istoria mântuirii. Părintele profesor Ene Braniște sublinia că această durată amintește de postul profetului Moise pe Muntele Sinai, când, timp de 40 de zile, s-a pregătit pentru a primi Tablele Legii – cuvintele lui Dumnezeu săpate în piatră. În mod asemănător, creștinii, postind vreme de 40 de zile, se curățesc și se întăresc sufletește pentru a-L primi pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, născut din Fecioara Maria. Tot durata de 40 de zile are un puternic ecou în postirea Mântuitorului în pustie, după Botezul în Iordan (cf. Matei 4, 1-11). Înainte de a-Și începe misiunea publică, Hristos a postit 40 de zile și 40 de nopți, biruind apoi cele trei ispitiri ale diavolului. Urmându-L, Apostolii și ucenicii lor se pregăteau prin post și rugăciune ori de câte ori aveau de împlinit lucrări însemnate în comunitățile creștine.

În sfârșit, cifra 40 are un simbolism puternic în întreaga istorie biblică, fiind asociată cu perioade de încercare, purificare și pregătire. Potopul care trebuia să curețe lumea de păcat a durat 40 de zile și 40 de nopți (Facere 7, 11-17). Poporul lui Israel a rătăcit 40 de ani în pustie, hrănit de Dumnezeu cu mană, până la intrarea în pământul făgăduinței (Deuteronom 7,7; 29,5-6). Iar ninivitenii, pentru a se întoarce la Dumnezeu, au postit 40 de zile (Iona 3, 4-10).

Așadar, în loc de concluzie, un singur gând la acest nou început. Postul, în înțelesul său adânc, nu este doar o practică de auto-disciplină, ci o cale de curățire a trupului și a sufletului, pentru a deveni mai buni și a fi mai aproape de Dumnezeu. Este o ocazie de a ne analiza conștiința, de a reflecta la propriile neputințe și de a ne pregăti pentru întâlnirea cu Hristos, trăind într-un mod care să ne apropie de esența credinței noastre.