Utilizare
Cursuri: 20
Publicare RED: 0
Publicare articole în reviste: 20
Servicii AI: 0
ENIGMA OTILIEI – APROPIATĂ SAU DEPĂRTATĂ DE BALZAC?
Publicat în 10. 08. 2024 de Ana-Maria ColțaCategorie: cultură – societate – educaţie
Enigma Otiliei introduce la noi , cu o întârziere explicabilă , tehnica romanului balzacian.
De la apariția Enigmei Otiliei , epica noastră străbate o criză de supraproducție , îndeosebi în roman , primejduind vitalitatea acestui gen . Suntem , așa cum am arătat , într-o vreme de dominanță a romanului liric, reprezentat de Ionel Teodoreanu , față de care Enigma Otiliei constituia un contrast evident. Dar noul roman al lui G. Călinescu se arată inedit pe o scară mai largă . El este o operă de viziune obiectivă, asemenea romanelor lui Rebreanu , scriitor care de fapt își încheiase de câțiva ani seria operelor sale majore .
Refuzându-se ,pe de altă parte, apropierii de romanele proustiene ale lui Camil Petrescu și Hortensia Papadat-Bengescu , în alt fel decât pin geografia urbană pe care o configurează , Enigma Otiliei nu determină nici prin simbolică , așa cum prea mult s-a discutat în critica literară.
Ca și la primul roman , geneza Enigmei Otiliei nu rămâne în afara biogafiei autorului. În fragmentul de jurnal publicat , G. Călinescu , nota decesul ,,soților Popescu” ,în urma căruia Bica Simion , fratele , a invadat cu numeroșii săi copii casa , dibuind banii și luând lacom din ei . Înscenarea acestui eveniment e însoțită de o reflecție care anunță una dintre constantele tematice ale poeziei lui G. Călinescu : ,, Distingerea unei familii care nu există prin individualități , ci prin congregație impresionantă , mai ales când se întrevede limpede dispariția ei” . Ambianța familială într-o epocă de dominație burgheză i-a oferit deci o autentică temă balzaciană : istoria unei mari moșteniri cu dezasterele ei umane . E de precizat că G. Călinescu vede încă de atunci fenomenul ca pe un spectacol social și biologic , atât de proliferat apoi în operă . Pot fi considerate și alte infuzii ale elementului autobiografic în roman , deși nu mărturisite de romancier , dar sesizate ușor de comentator .
În esența clasicismului , G. Călinescu face câteva observații privind eroii din Enigma Otiliei , îndeosebi pe Otillia . ,,Otilia este eroina mea lirică , scrie el, proiecția mea în afară , o imagine lunară și feminină . Flaubertian aș putea spune și eu : Otilia c’est moi , e fondul meu de ingenuitate și copilărie”.
Tehnica balzaciană adoptată , disciplinatoare obiectivează materia de viață , asigurâd construcției un caracter armonic. Călinescu preia însă creator această tehnică depășind spiritul ei, asimilând exprinețele moderne ulterioare și investind opera cu un timbru particular care-l distanțează de Balzac și-l relevă original . Enigma Otiliei exprimă o mare polaritate a intenției , din fericire integrată bine compozițional .
Personaje albe , ideale înacrnării ale ingenuității și vibrației adolescentine , Felix și Otilia tind să exprime așa cum însuși autorul mărturisește , tulburătoarea realitate a vârstei noviciatului în viață , a descoperirii dragostei și a vocației . Orfani, în căutare de ,,părinți”, ei răzbat fără aceștia și nu devin victime ale ambianței tutelare , la adăpost de griji prin avere, cu toată epitropia de zeciuală a avarului său tutore. Felix își pregătește ca viitor om de știință o poziție de independență : inițierea în viață și în cunoașterea lumii prin contactul cu familia Tulea și prin zelul de cicerone complet al lui Stănică Rațiu de o pură efervescență și chemare a vârstei , fără captație pentru mediul înconjurător . La rândul ei , Otilia ,deși fără avere , arată o senină detașare în fața atentatului tenace al clanului Tulea la averea lui Costache Giurgiuveanu care , din avariție , întârzia operarea actului de înfiere .
Compromisul la care recurge plecând cu Pascalopol este o opțiune în acord cu feminitatea sa ambițioasă și fluidă , peste nivelul lumii clanului Tulea și al lui Stănică Rațiu . Este un procedeu specific al autorului de a afirma prin cele două personaje , încrederea într-o capacitate reconfortantă și demnă a naturii morale , care se arată rezistentă față de un mediu nociv. Felix și Otilia devin în roman un adevărat obiect de raport , puritatea lor răsfrânge agravat natura celorlalte personaje : comicul moral al acestora devine grotesc în fața firescului și a prospețiunii cuplului adolescentin.
Tema romanului este balzaciană prin tradiție , social și ecou în natura morală , prin vigoarea în care afirmă o religie specifică , religia banului .Zeul de argint domină despotic această umanitate și puterea lui răzbate și în cealaltă zonă , chiar la un personaj alb ca Otilia .
S-a afirmat în critic ideea unei distanțări de Balzac , în ciuda tehnicii balzaciene utilizate în operă . În sprijinul acestei idei ar putea veni chiar felul de a fi al personajelor .
Tragicul balzacian al contemplației caracterelor devine comic în viziunea lui G. Călinescu și Enigma Otiliei ne pune în fața unui roman comic, clasic , așa cum afirmă I.Negoițescu la apariția ediției a doua a cărții. La Balzac , tragicul este expresia unei anumite compatibilități între voința morală a personajelor și mobilurile care o captează . Enormul moral se asociază în personajele balzaciene enormului mobilului . De aceea personajele înving sau pierd, iar căderea lor frizează tragicul , dacă nu chiar sublimul .
Personajul lui G. Călinescu nu îndeplinește acest raport de compatibilitate. El aparține altui mediu social , deși sub aceeași zodie burgheză a atotputerniciei banului ,dar un mediu cu inserțiuni balcanice specifice .
La G. Călinescu enormul moral , privit și ca o expresie a biologicului, nu găsește o adecvare de nivel a mobilului . El tinde a fi de aceea o captație a propriei naturi, a unui mecanic moral pe care nu-l poate exprima decât comic. Într-un fel suntem în fața unei despoleiri a mitului personajului balzacian grav , sublim uneori , care-și impune victorios natura morală sau piere în fața ei .
La G. Călinescu , caracterul , deși reprezentativ social , devine un spectacol grotesc datorită necontenitei lui energii de a fi împinsă , până la absurd, în fața unei excitații exterioare derizorii.
Așadar , ENIGMA OTILIEI – APROPIATĂ SAU DEPĂRTATĂ DE BALZAC?
Interesanta aceasta paralela
Simona-Ionela Manoloaia acum 772 zile
Interesanta aceasta paralela
Simona-Ionela Manoloaia acum 772 zile
Un material interesant.
Elena-Adina Amihăesei acum 772 zile
Sunt de parere ca Enigma Otiliei poate avea abordari diverse.
Magda Cojocaru acum 772 zile
Interesant....
Liliana Pricopi acum 771 zile
Un material foarte interesant!
Anca-Alexandra Lupuleț acum 771 zile
Mulțumim frumos pentru material!
Marina Adelina Oancea acum 771 zile
Un material interesant. Mulțumim!
Tamara Simon acum 771 zile
Mulțumim!
Camelia-Nicoleta Alexandru acum 771 zile
O abordare interesantă! Mulțumim!
Roxana Nacu acum 769 zile
Întrebarea, care se vrea retorică, din final, cred eu, își găsește răspunsul pertinent și excelent argumentat în Arca lui Noe, a lui Nicolae Manolescu, criticul demonstrând că, de fapt, atunci când începe să scrie Enigma Otiliei, G. Călinescu lucra la monumentala Istorie a literaturii române de la origini până în prezent, și ajunsese la un impas. Eșafodajul pe care își construise opera critică - evoluția organică - era pe punctul să se prăbușească. Influnțat de modelul francez, criticul constată că în literatura română nu există roman realist balzacian. De aceea, pentru a putea continua demersul critic, se hotărăște să îl scrie el. Între intenție și realizare se produce un hiatus, așa cum bine ați observat în articolul dumneavoastră, G. Călinescu își depășește proiectul inițial și scrie un roman realist cu elemente de certă modernitate. Tocmai de aceea, Nicolae Manolescu vorbește despre ,,balzacianism fără Balzac''.
În acest sens, conceptul de personaje albe, așa cum îl folosiți în acest articol mi se pare inadecvat, întrucât, ca în orice roman realist protagoniștii sunt produse ale mediului în care trăiesc (determinismul social - Balzac: ,,Arată-mi vizuina și îți voi spune ce animal trăiește în ea''). Felix nu este atât de inocent precum pare, în finalul romanului se precizează că se căsătorește din interes pentru a avea acces la lumea bună a Bucureștiului interbelic, iar Otilia se mărită cu Pascalopol, apoi cu un conte argentinian.
Cred că intenția scriitorului a fost să redea o frescă a societății, departe de o viziune idilică asupra iubirii.
Vă mulțumesc pentru ocazia a polemiza și vă doresc succes în continuare.
Emilia Borza acum 768 zile
Întrebarea, care se vrea retorică, din final, cred eu, își găsește răspunsul pertinent și excelent argumentat în Arca lui Noe, a lui Nicolae Manolescu, criticul demonstrând că, de fapt, atunci când începe să scrie Enigma Otiliei, G. Călinescu lucra la monumentala Istorie a literaturii române de la origini până în prezent, și ajunsese la un impas. Eșafodajul pe care își construise opera critică - evoluția organică - era pe punctul să se prăbușească. Influnțat de modelul francez, criticul constată că în literatura română nu există roman realist balzacian. De aceea, pentru a putea continua demersul critic, se hotărăște să îl scrie el. Între intenție și realizare se produce un hiatus, așa cum bine ați observat în articolul dumneavoastră, G. Călinescu își depășește proiectul inițial și scrie un roman realist cu elemente de certă modernitate. Tocmai de aceea, Nicolae Manolescu vorbește despre ,,balzacianism fără Balzac''.
În acest sens, conceptul de personaje albe, așa cum îl folosiți în acest articol mi se pare inadecvat, întrucât, ca în orice roman realist protagoniștii sunt produse ale mediului în care trăiesc (determinismul social - Balzac: ,,Arată-mi vizuina și îți voi spune ce animal trăiește în ea''). Felix nu este atât de inocent precum pare, în finalul romanului se precizează că se căsătorește din interes pentru a avea acces la lumea bună a Bucureștiului interbelic, iar Otilia se mărită cu Pascalopol, apoi cu un conte argentinian.
Cred că intenția scriitorului a fost să redea o frescă a societății, departe de o viziune idilică asupra iubirii.
Vă mulțumesc pentru ocazia a polemiza și vă doresc succes în continuare.
Emilia Borza acum 768 zile
Alta viziune
Oana-Raluca Rusan acum 764 zile
Polemic, da. Tot așa cum în ,,Ion” de L. Rebreanu descoperim elemente care țin de alte aspecte decât de realism. Mulțumim!
Maria Oprea acum 757 zile
Ministerul Educaţiei