Activitățile artistico-plastice reprezintă un mijloc de dinamizare și exprimare a vieții psihice a copilului, a proceselor sale intelectuale, afectiv-voliționale și motivaționale.
Scopul educației artistico-plastice în învățământul de masă nu este acela de a crea personalități artistice specializate, ci de a forma personalități cu disponibilități creative favorabile specializării ulterioare în diferite domenii profesionale - arhitectură, chirurgie, mecanică fină, artizanat, muzică instrumentală (Botez, Georgeta, Solovăstru, Dana, 2007, pag.3)
Vârsta preșcolarității constituie perioada de maximă receptivitate, sensibilitate, mobilitate și flexibilitate psihică. Este vârsta imaginației, a fanteziei și jocului, în care copilul are posibilitatea de a-și exterioriza sentimentele și trăirile în mod imaginativ-creativ, devenind astfel participant activ la formarea personalității sale. Ambianța plăcută în natură, în familie, în grădiniță, precum și jocurile și jucăriile sunt mijloace de educare multilaterală a copiilor.
Ca parte integrantă a procesului de dezvoltare armonioasă, educația estetică reprezintă o modalitate a deschiderii copilului pentru receptarea și crearea frumosului.
Familiarizarea treptată a copilului de vârstă preșcolară cu esteticul se realizează în grădiniță prin intermediul desenului, picturii, modelajului, a muzicii, a activităților practice, prin literatură, precum și prin activități extracurriculare (serbări, șezători, vizite, jocuri distractive, activități outdoor).
Educația estetică reprezintă un alt mod de cunoaștere a lumii, care nu apelează la gândirea rațională, ci la artă și jocul spontan al imaginației creatoare a copilului. De aceea, programul acestor activități va consta în căutarea unor oportunități de admirare a frumosului din natură, societate, artă, familiarizarea copiilor cu diferite teme plastice/ practice, sensibilizarea lor față de teme/mijloace plastice, inițierea în cât mai multe și interesante teme plastice și descoperirea efectelor acestora, antrenarea și încurajarea copiilor în activități de creație liberă.
La vârsta preșcolară copilul are tendința de a reda în lucrările sale experiența personală și se recomandă a i se acorda deplina libertate de a găsi cea mai potrivită cale de redare a propriilor impresii despre lume, în care se vor regăsi emoțiile și sentimentele trăite.
Atingerea obiectivelor propuse presupune nu numai o bună pregătire psiho-pedagogică, ci și o cunoaștere aprofundată a copilului preșcolar, a dezvoltării psihicului acestuia, a particularităților și dinamicii sufletești. Vârsta preșcolară este vârsta la care majoritatea copiilor încep să deseneze și reușesc să redea prin desen unele elemente legate de temă. De aceea, se recomandă ca primele activități să fie dedicate familiarizării cu instrumentele de lucru (creioane, foi, coli de carton, pensule, acuarelă, palete pentru amestecarea culorilor, pahar pentru apă, plastilină, planșete etc), pentru a le cunoaște foarte bine caracteristicile și utilitatea, apoi se va insista pe respectarea poziției corecte a corpului față de suportul de lucru pentru o bună coordonare oculo-motorie. Prin desen copiii redau la început puncte și linii în diferite poziții pentru a reda imaginea unor obiecte, completează siluete date de educatoare sau realizează prin unirea punctelor imaginea unui obiect, iar mai târziu pot ilustra scene și personaje din povești sau desene animate, scene imaginate de ei sau vor dispune mai multe elemente decorative pe suportul de lucru.
Vârsta de 3 ani reprezintă vârsta clișeelor în desen, copiii desenează ceea ce au învățat și știu, de aceea vor fi încurajați permanent să redea și elemente noi pe care le însușesc pe parcurs. ,,Evoluția desenelor copiilor arată că, pe măsura dezvoltării lor psihice, ei trec de la imaginea nuanțată a formelor la imaginea care corespunde realului, redând forme care sunt din ce în ce mai apropiate formelor reale ale obiectelor”(Monica Lespezeanu, 2007, p. 60).
Redarea proporțiilor corecte dintre elementele desenului se formează treptat, pe măsura dobândirii unei stabilități afective. Astfel, spre 5-6 ani proporțiile capătă dimensiuni reale, iar desenul copiilor este îmbogățit cu elemente și detalii, odată cu dezvoltarea proceselor intelectuale.
Unul din cercetătorii care s-au ocupat de studierea desenului la copii, Luquet a identificat următoarele stadii de evoluție: stadiul realismului fortuit (2-3 ani)- copilul efectuează trasee grafice la întâmplare, găsind ulterior o asemănare cu un obiect; stadiul realismului neizbutit (3-4 ani)- copilul își controlează mâzgălelile, desfășurând o activitate imaginativă de tipul jocului; stadiului realismului intelectual (4-6 ani)- este o etapă fluctuantă, cu dezvoltări rapide, dar și unele regresii, considerată cea mai propice perioadă pentru dezvoltarea capacității de a desena; stadiul realismului vizual (7-9 ani)- copilul articulează elementele obiectului desenat unele în raport cu altele, apar ,,intuiții proiective” în desen și elemente de perspectivă liniară, de poziție spațială. Până la 8-9 ani desenul copilului este realist ca intenție, întrucât urmează modelele afective și idealist ca mod de realizare, copilul desenează îndeosebi ceea ce știe despre model și mai puțin ceea ce vede la modelul respectiv. El poate fi considerat și ca o modalitate de testare a normalității dezvoltării. Un copil extrovertit, impulsiv, cu afectivitate debordantă, folosește un număr mare de culori, mai ales roșu, galben, portocaliu, iar un copil introvertit, mai puțin sociabil, folosește în medie una sau două culori: albastru sau verde, violet, negru sau gri.
Cercetările în domeniu au demonstrat faptul că desenul poate fi utilizat în diferite scopuri:
• test al nivelului mental, evaluarea inteligenței cu ajutorul desenelor;
• mijloc de comunicare, testându-se astfel nivelul de dezvoltare al limbajului și al comunicării în general;
• mijloc de explorare a afectivității copilului;
• mijloc de cunoaștere al propriului corp și al orientării în spațiu.
Prin activități organizate și susținute se însușesc treptat elementele limbajului plastic (punctul, linia, forma plastică, culoarea) și unele procedee și tehnici de lucru. Familiarizarea copiilor cu unele tehnici noi de lucru le mărește curiozitatea și imprimă activităților artistico-plastice un caracter atractiv și creativ. Pe lângă tehnicile de lucru specifice activităților artistico-plastice, am experimentat cu copiii și tehnici de lucru variate, cu materiale diversificate: desenul cu cretă tratată cu zahăr, desenul cu plastilină. Copiii vor fi stimulați să observe în mediul apropiat culori, puncte, linii, forme plastice, să identifice punctul, să compare linii, să diferențieze forme de obiecte, oameni, animale, plante, figuri geometrice. De exemplu, în anotimpul toamna se poate planifica o plimbare cu copiii în jurul grădiniței sau în parc, unde au posibilitatea să observe elemente specifice acestui anotimp. Se pot strânge frunze cât mai divers colorate și aduce la grădiniță. Acțiunea aceasta oferă posibilitatea să se constate că preșcolarii au preferințe pentru anumite culori, deoarece unii adună numai frunze galbene, alții verzi și alții frunze cu un colorit diferit sau forme și mărimi diferite. La grădiniță copiii pot realiza un covor multicolor de frunze pe care să le picteze/deseneze prin tehnici cât mai diverse, folosind culorile de pe frunzele găsite de ei. Astfel, copiii conștientizează bogăția formelor și culorilor anotimpului toamna, datorită unor schimbări majore în natură determinate de evoluția anotimpurilor. O vizită la Grădina Botanică Bididia a constituit un prilej de a cunoaște împreună cu preșcolarii o varietate de specii protejate și a conștientiza faptul că ,,natura ne aseamănă, iar educația ne deosebește”. Parcurgând în grup organizat potecile înguste ale grădinii, copiii au realizat o incursiune în lumea minunată și plină de culoare a unor specii de plante, descoperind culori și forme inedite, precum și modalități de îngrijire ale acestora.
Un alt obiectiv al activităților artistico-plastice este reprezentat de amestecul culorilor prin folosirea de tehnici specifice picturii în vederea obținerii de forme spontane și elaborate. Prin diferite exerciții și activități copiii își pot asimila o serie de comportamente precum, aplicarea culorii prin modalități diferite (cu degetul, cu buretele, cu ștampile, cu ghemotoc de hârtie, cu peria, cu tubul), obținerea unor efecte plastice prin combinarea culorilor sau alte tehnici (fuzionare, presare, suprapunere, decolorare, stropire) și compoziții plastice plecând de la forme spontane. La nivelul culorii copiii descoperă calitățile constructive și spațiale ale culorii sau ale petei, lucrează voluntar/involuntar cu tonuri închise/deschise, culori calde/reci.
În activitatea artistico-plastică se formează și se exersează și tehnicile specifice modelajului. Copiii învață să lucreze cu materiale variate (plastilină, lut, cocă de jucărie), vor deprinde mișcări specifice (translatorii, prin rupere, lipire, apăsare, adâncire, aplatizare) pentru a reda forme de dimensiuni și culori diferite ale unor obiecte din mediul apropiat sau obiecte imaginare. Este recomandat ca materialul folosit la modelaj să fie de calitate și destul de moale, întrucât există riscul ca aceștia să nu reușească să-l modeleze și să renunțe foarte repede.
Însușirea tehnicilor de lucru cu diferite materiale și realizarea unor lucrări plastice presupune și însușirea unui limbaj adecvat, ce se concretizează în cuvinte și expresii specifice activităților artistico-plastice, copiii având astfel posibilitatea să verbalizeze acțiunile întreprinse, să evalueze relativ corect lucrările realizate de ei sau colegi.
În toate activitățile artistico-plastice se recomandă a se stimula expresivitatea și creativitatea copiilor prin compunerea în mod original și personal al spațiului plastic. Copiii vor fi îndrumați să aplice în situații noi tehnicile de lucru învățate pentru realizarea unor compoziții originale, vor crea forme și modele noi prin îmbinarea elementelor de limbaj plastic, vor fi stimulați să elaboreze creații originale exprimând atitudini și sentimente și vor fi învățați să descrie și să analizeze frumosul din opere artistice și lucrări personale. Astfel, copiii vor lua atitudine la frumosul din artă și natură, întrucât „limbajul formelor și al culorilor este un domeniu ce trebuie explorat mereu” (G. Rouault)

Bibliografie:
Benoit, Joe-Ann, Pettinati, Graziella, (2014), Desenează ceva!, trad.: Luminița Brăileanu, București, Ed. Aramis;
Botez, Georgeta, Solovăstru, Dana, (2007), Atlas cu elemente de limbaj plastic, București, Editura Aramis;
Crotti, Evi, (2010), Desenele copilului tău-interpretări psihologice, București, Editura Litera;
Lespezeanu, Monica, (2007), Tradițional și modern în învățământul preșcolar, București, Ed. Omfal Esențial.