”Abudența de postări despre sistemul de educație din România m-a făcut să simt nevoia să aștern aceste rânduri. Rânduri care cel mai probabil vor aduce incredibil de multe controverse. Rânduri care diferă complet de mărturiile de duzină ale unui absolvent de cicul liceal, viitor student. Probabil nu toată lumea mă cunoaște atât de bine așa că intenționez să fac niște precizări în legătură cu tiparul de elev în care m-am încadrat. Am fost un elev complet, cel puțin așa îmi place să cred. Am fost băiatul care a sărit pe geamul de la parter că să chiulească de la matematică dar am fost și singurul olimpic național al clasei. Am fost băiatul care s-a mai dus să fumeze pe terenul de sport în pauză dar am fost și băiatul care a căștigat 14 competiții de dezbateri academice. Am terminat liceul cu 9.80 dar mereu am trăit cu teamă celei de a 10-a absente nemotivate. Mi-am cheltuit bursă de performanță la bere cu colegii , iar serile mi le petreceam scriind pentru The Regents Tribune , o publicație online din Emiratele Arabe din care cu mandrie spun ca mi am mai scos si eu bani pentru ceva tricou ridicol de scump sau pentru cine stie ce alta aberatie mai avem in cap la momentul respectiv. Nu sunt ipocrit. Nu am fost nici pe departe elevul perfect. Nu am fost un monument al disciplinei dar nici nu am făcut mari abuzuri. Cu toate astea mi-aș fi dorit un sistem care să mă impulsioneze cu adevărat să fiu mai bun. Cred că sistemul educațional românesc se află pe o pantă descendentă. Iar motivul principial nu este lipsa de table inteligente sau retroproiectoare . Nu pixelii educa un om ci disciplină. Ceva demult defunct în educația românească. Toate postările zecistilor de bacalaureat care “au câștigat” în sistem sunt despre a face învățământul mai plăcut , mai putin sever , mai interactiv și intrinsec mai ușor. Ironic faptul că oamenii care sunt produsul unei munci titanice refuză să numească principala sursă a succesului lor:Disciplină. Parca ar vrea sa o tina ascunsa… Severitatea trebuie să reapară în școlile care au renunțat la ea și să se menține în școlile care încă o pastreaza. Trendul liberalizării învățământului eșuează intrinsec în materie de motivație si rezultate și trebuie să înceteze. Am învățat în cel mai bun liceu al județului meu și chiar și acolo am observat anumite efecte ale acestui trend. 1. Devalorizarea Profesorilor în Ochii Elevilor Nu o să uit niciodată cum la ședinta cu parintii s-a încercat schimbarea profesorului de Istorie pentru că acesta recurgea la notarea cu 3 pentru o lecție neinvatata. Brutalist vorbind , elevii categorisesc profesorii in “profesori periculoși” si “profesori de treaba”. “Profesori periculoși” sunt cei pe care ii injuri in pauza dar carora de voie, de nevoie, le respecti ora si te temi sa stai pe telefon in timpul ei sau sa te prezinti cu lectia neînvatata. “Profesorii de treabă” sunt cei adorati de elevi in mirajul unei relatii de tipul “lasă-mă sa te las”. Chiar daca acestia isi dau sufletul in timpul orelor de cele mai multe ori ajung sa isi piarda vocea printre zgomote de fundal si râsete. In schimb, un lucru nu ajung sa faca. Sa corecteze o tema, pentru ca in general la ora lor nimeni nu o face. Ni se spune ca “profesorii de treaba” sunt cei de la care înveti din placere. Asta nu e neaparat contrafactual , totusi merita mentionat ca la orele lor inveti doar daca esti atras de materie, in rest majoritatea clasei se complace intr-un lung siruri de chiuluri , rasete si drumuri pana la baie. Unii dintre profesorii pe care i-am intalnit in acesti 12 ani erau “de treaba” pentru ca nu aveau disponibilitatea sa fie subiect de discutii la sedinta cu parintii sau sa fie sunati obsesiv de catre un parinte suparat pe ei pentru ca au folosit tot spectrul de notare in procesul de evaluare. Profesorul a ajuns sa aiba doua alegeri : fie da note mici si apar presiuni , fie se complace in cei 3 copii care ii respecta ora. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem in care profesorii nu mai sunt persecutati , jigniti si amenintati pentru ca isi fac meseria si intrinsec un sistem in care prezenta unui profesor inspira elevilor disciplina si strictete maxima. 2. Notarea “prietenos emotionala” ucide ierarhii A fi zecist nu inseamna nimic. Zecistii nu ar trebui sa existe, in primul rand. Cu cat mai multi zecisti intr-un liceu cu atat mai putin realist sistemul de notare practicat acolo. Din proprie experienta , media generala “10” se obtine atunci cand un elev a luat “10” la alea 3 materii importante , iar la restul “10” vine subinteles. Exista un cod nescris al invatamantului romanesc care stipuleaza ca cei ce nu predau “materii importante” , orice ar insemna asta , trebuie sa noteze folosind sistemul binar 9/10. Am avut 10 la desen dar rup foaia cand fac conturul. Am avut 10 la muzica dar nu stiu sa citesc o partitura. Am avut 10 la logica dar nu mai stiu care era treaba cu Boethius. Am avut 10 la Latina fara sa stiu sa conjug un verb. Si lista poate continua. Acest tipar se repeta si astfel se ajunge ca cea mai mica medie generala dintr-o clasa sa fie 9.00 Foaia matricola in sine reprezinta cea mai sumbra minciuna a invatamantului nostru. Daca este sa folosesc notele ca un sistem de evaluare al competentelor mele pot spune ca m-as descurca la fel de bine la Conservator sau Arte Plastice cum m-as descurca la Politehnica sau Litere. Astfel mediile generale au ajuns un pretext de masturbare intelectuala si totodata un impediment in auto-evaluare si orientarea profesionala. In tara in care cei cu media generala pe liceu 9.00 pica bacul , casierii cu doua facultati sunt ceva comun. Mi ar placea ca in viitor sa vad un sistem in care competentele elevilor sunt realist , riguros si clar expuse de situatia scoalara si in care notele din carnet sa reprezinte un ajutor real in orientare profesionala. Acest lucru se poate intampla doar daca disciplina si respectul fata de competenta de evaluatori a profesorilor reapare in sistem. 3. Iluzia Intelectualui de Duzina Unul dintre motivele pentru care invatamantul profesional din Romania este pe moarte iar piata muncii duce o lipsa acuta de forta de munca pe care, dupa model european , o umple cu lucratori din lumea a 3 a este lipsa ierarhizarii clare. In tara in care ultimul din clasa are 9.00 este sub demnitatea tuturor sa nu urmeze o facultate. Fie ea una neacreditata si cu cursuri exclusiv online. Cand s-a mai pomenit sudor cu medie generala 9? Acum 50 de ani cu astfel de rezultate erai prdendent la un post de profesor universitar. Lipsa de ierarhizare face actuala generatie sa isi supraevalueze grav capcitatile. Cand un 6.00 in bac te duce la facultate obtinem o reteta sigura pentru supra-saturarea pieței de munca. Ca fapt divers , indemnizatia de somaj cu diploma de management e mai mica decat cei 7000 de lei lunar castigati de un sudor. Si totusi e rusine sa ai o meserie. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem in care exista o reala triere a persoanelor dezirabile sa promoveze la o alta etapa a educatiei. 4. Admiterea la facultăți. Cu sau fara gripa in aer , cu sau fara masca pe nas trebuie sa aiba loc prin examen. In majoritatea cazurilor competentele evaluate prin Bacalaureat nu au nici cea mai mica legatura cu materiile studiate in facultate. Generatia care a crescut cu diplome de participare intra la facultati de inginerie cu nota de la Psihologie si nimeni nu vede o problema in asta. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem in care exista un veritabil concurs pentru ocuparea locurilor universitare si in care doar cei cu adevarati dezirabili statutului de student sa razbeasca. 5. GDPR Am iubit intotdeauna ierarhiile si competitia. Simpla posibilitate de a ma autodepasi si a raporta rezultatele mele la rezultatele celorlalti a reprezentat un factor enorm de motivatie. Si brusc totul a disparut. Cand legea GDPR-ului a intrat in vigoare la examenele nationale am fost dezamagit. Mereu am considerat aceasta masura drept un pretext pentru frauda. Orice schimbare intr-un tabel alfa-numeric trece neobservata. Mai greu daca schimbarii i se asociaza un nume. Mai mult decat atat justificarile legate de “protectia emotionala” a elevilor slabi mi se par de a dreptul vomitive. Prezenta la un examen implica asumarea unui rezultat. De ce avem un sistem care prefera sa ascunda realitatea pentru a feri un elev de un duș rece care il poate motiva si trezi la realitate? Cand vom iesi de pe bancile scolilor vom fi din nou niste nume, nume a caror incompetenta nu va mai fi ascunsa de un cod, asa ca cel mai bine ne obisnuim din timp cu acest aspect al vietii. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem care promoveaza asumarea si concurenta. 6.Himerele Vestice Sistemul de Invatamant Romanesc nu trebuie demonizat. A nu fi demonizat nu inseamna totusi a nu fi criticat. Daca discrepantele dintre el si sistemele de invatamant populare ar fi fost atat de mari nu am mai fi avut absolventi de scoala romaneasca lucrand in pozitii dezirabile in vest. Inginerii/Informaticieni/Economisti etc romani care ocupa locurile de munca ale nativilor din vest pe salarii de 5 cifre pe luna sunt dovada vie ca discrepantele de rezultat nu sunt mari. Daca nu poti gasi un defect in sistemul de invatamant din vest dar poti sa vorbesti ore in sir despre cum educatia romaneasca este deplorabila cel mai probabil te afli in pozitia in care propaganda ti-a anulat gandirea critica iar acum trompetezi public delirul tau anti-national. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem care nu este constant demonizat si in care profesorii primesc creditul corespondent efortului lor. Chiar daca unora vi se pare mai “cool” pe afara. Ce vreau sa ramana din aceasta postare este faptul ca retroproiectorul , tabla inteligenta si cine mai stie ce materii de studiu pompate prin suport poltic nu trebuie sa inlocuiasca disciplina. Educatia este un proces de transformare , iar cea mai importanta partea a unui proces de transformare nu este cat de placut este ci unde te duce. Make our Schools Great Again. Totodata multumesc pe aceasta cale : Familiei mele pentru sustinere , Colegiului National Mihai Viteazul pentru sansa de a beneficia de personalul sau didactic minunat , comunitatii de dezbaterii academice din România pentru faptul ca m-a format in asa fel incat sa apreciez si sa inteleg diversitatea opiniilor din jurul meu si nu in ultimul rand ,tuturor persoanelor care au fost mereu langa mine in acesti ani" Andrei Oprisescu, grup Omul de la catedra, facebook.com, 15 iulie 2021]]>
Publicat în 29. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: proiectul scoala pentru comunitate
”Abudența de postări despre sistemul de educație din România m-a făcut să simt nevoia să aștern aceste rânduri. Rânduri care cel mai probabil vor aduce incredibil de multe controverse. Rânduri care diferă complet de mărturiile de duzină ale unui absolvent de cicul liceal, viitor student. Probabil nu toată lumea mă cunoaște atât de bine așa că intenționez să fac niște precizări în legătură cu tiparul de elev în care m-am încadrat. Am fost un elev complet, cel puțin așa îmi place să cred. Am fost băiatul care a sărit pe geamul de la parter că să chiulească de la matematică dar am fost și singurul olimpic național al clasei. Am fost băiatul care s-a mai dus să fumeze pe terenul de sport în pauză dar am fost și băiatul care a căștigat 14 competiții de dezbateri academice. Am terminat liceul cu 9.80 dar mereu am trăit cu teamă celei de a 10-a absente nemotivate. Mi-am cheltuit bursă de performanță la bere cu colegii , iar serile mi le petreceam scriind pentru The Regents Tribune , o publicație online din Emiratele Arabe din care cu mandrie spun ca mi am mai scos si eu bani pentru ceva tricou ridicol de scump sau pentru cine stie ce alta aberatie mai avem in cap la momentul respectiv. Nu sunt ipocrit. Nu am fost nici pe departe elevul perfect. Nu am fost un monument al disciplinei dar nici nu am făcut mari abuzuri. Cu toate astea mi-aș fi dorit un sistem care să mă impulsioneze cu adevărat să fiu mai bun. Cred că sistemul educațional românesc se află pe o pantă descendentă. Iar motivul principial nu este lipsa de table inteligente sau retroproiectoare . Nu pixelii educa un om ci disciplină. Ceva demult defunct în educația românească. Toate postările zecistilor de bacalaureat care “au câștigat” în sistem sunt despre a face învățământul mai plăcut , mai putin sever , mai interactiv și intrinsec mai ușor. Ironic faptul că oamenii care sunt produsul unei munci titanice refuză să numească principala sursă a succesului lor:Disciplină. Parca ar vrea sa o tina ascunsa… Severitatea trebuie să reapară în școlile care au renunțat la ea și să se menține în școlile care încă o pastreaza. Trendul liberalizării învățământului eșuează intrinsec în materie de motivație si rezultate și trebuie să înceteze. Am învățat în cel mai bun liceu al județului meu și chiar și acolo am observat anumite efecte ale acestui trend. 1. Devalorizarea Profesorilor în Ochii Elevilor Nu o să uit niciodată cum la ședinta cu parintii s-a încercat schimbarea profesorului de Istorie pentru că acesta recurgea la notarea cu 3 pentru o lecție neinvatata. Brutalist vorbind , elevii categorisesc profesorii in “profesori periculoși” si “profesori de treaba”. “Profesori periculoși” sunt cei pe care ii injuri in pauza dar carora de voie, de nevoie, le respecti ora si te temi sa stai pe telefon in timpul ei sau sa te prezinti cu lectia neînvatata. “Profesorii de treabă” sunt cei adorati de elevi in mirajul unei relatii de tipul “lasă-mă sa te las”. Chiar daca acestia isi dau sufletul in timpul orelor de cele mai multe ori ajung sa isi piarda vocea printre zgomote de fundal si râsete. In schimb, un lucru nu ajung sa faca. Sa corecteze o tema, pentru ca in general la ora lor nimeni nu o face. Ni se spune ca “profesorii de treaba” sunt cei de la care înveti din placere. Asta nu e neaparat contrafactual , totusi merita mentionat ca la orele lor inveti doar daca esti atras de materie, in rest majoritatea clasei se complace intr-un lung siruri de chiuluri , rasete si drumuri pana la baie. Unii dintre profesorii pe care i-am intalnit in acesti 12 ani erau “de treaba” pentru ca nu aveau disponibilitatea sa fie subiect de discutii la sedinta cu parintii sau sa fie sunati obsesiv de catre un parinte suparat pe ei pentru ca au folosit tot spectrul de notare in procesul de evaluare. Profesorul a ajuns sa aiba doua alegeri : fie da note mici si apar presiuni , fie se complace in cei 3 copii care ii respecta ora. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem in care profesorii nu mai sunt persecutati , jigniti si amenintati pentru ca isi fac meseria si intrinsec un sistem in care prezenta unui profesor inspira elevilor disciplina si strictete maxima. 2. Notarea “prietenos emotionala” ucide ierarhii A fi zecist nu inseamna nimic. Zecistii nu ar trebui sa existe, in primul rand. Cu cat mai multi zecisti intr-un liceu cu atat mai putin realist sistemul de notare practicat acolo. Din proprie experienta , media generala “10” se obtine atunci cand un elev a luat “10” la alea 3 materii importante , iar la restul “10” vine subinteles. Exista un cod nescris al invatamantului romanesc care stipuleaza ca cei ce nu predau “materii importante” , orice ar insemna asta , trebuie sa noteze folosind sistemul binar 9/10. Am avut 10 la desen dar rup foaia cand fac conturul. Am avut 10 la muzica dar nu stiu sa citesc o partitura. Am avut 10 la logica dar nu mai stiu care era treaba cu Boethius. Am avut 10 la Latina fara sa stiu sa conjug un verb. Si lista poate continua. Acest tipar se repeta si astfel se ajunge ca cea mai mica medie generala dintr-o clasa sa fie 9.00 Foaia matricola in sine reprezinta cea mai sumbra minciuna a invatamantului nostru. Daca este sa folosesc notele ca un sistem de evaluare al competentelor mele pot spune ca m-as descurca la fel de bine la Conservator sau Arte Plastice cum m-as descurca la Politehnica sau Litere. Astfel mediile generale au ajuns un pretext de masturbare intelectuala si totodata un impediment in auto-evaluare si orientarea profesionala. In tara in care cei cu media generala pe liceu 9.00 pica bacul , casierii cu doua facultati sunt ceva comun. Mi ar placea ca in viitor sa vad un sistem in care competentele elevilor sunt realist , riguros si clar expuse de situatia scoalara si in care notele din carnet sa reprezinte un ajutor real in orientare profesionala. Acest lucru se poate intampla doar daca disciplina si respectul fata de competenta de evaluatori a profesorilor reapare in sistem. 3. Iluzia Intelectualui de Duzina Unul dintre motivele pentru care invatamantul profesional din Romania este pe moarte iar piata muncii duce o lipsa acuta de forta de munca pe care, dupa model european , o umple cu lucratori din lumea a 3 a este lipsa ierarhizarii clare. In tara in care ultimul din clasa are 9.00 este sub demnitatea tuturor sa nu urmeze o facultate. Fie ea una neacreditata si cu cursuri exclusiv online. Cand s-a mai pomenit sudor cu medie generala 9? Acum 50 de ani cu astfel de rezultate erai prdendent la un post de profesor universitar. Lipsa de ierarhizare face actuala generatie sa isi supraevalueze grav capcitatile. Cand un 6.00 in bac te duce la facultate obtinem o reteta sigura pentru supra-saturarea pieței de munca. Ca fapt divers , indemnizatia de somaj cu diploma de management e mai mica decat cei 7000 de lei lunar castigati de un sudor. Si totusi e rusine sa ai o meserie. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem in care exista o reala triere a persoanelor dezirabile sa promoveze la o alta etapa a educatiei. 4. Admiterea la facultăți. Cu sau fara gripa in aer , cu sau fara masca pe nas trebuie sa aiba loc prin examen. In majoritatea cazurilor competentele evaluate prin Bacalaureat nu au nici cea mai mica legatura cu materiile studiate in facultate. Generatia care a crescut cu diplome de participare intra la facultati de inginerie cu nota de la Psihologie si nimeni nu vede o problema in asta. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem in care exista un veritabil concurs pentru ocuparea locurilor universitare si in care doar cei cu adevarati dezirabili statutului de student sa razbeasca. 5. GDPR Am iubit intotdeauna ierarhiile si competitia. Simpla posibilitate de a ma autodepasi si a raporta rezultatele mele la rezultatele celorlalti a reprezentat un factor enorm de motivatie. Si brusc totul a disparut. Cand legea GDPR-ului a intrat in vigoare la examenele nationale am fost dezamagit. Mereu am considerat aceasta masura drept un pretext pentru frauda. Orice schimbare intr-un tabel alfa-numeric trece neobservata. Mai greu daca schimbarii i se asociaza un nume. Mai mult decat atat justificarile legate de “protectia emotionala” a elevilor slabi mi se par de a dreptul vomitive. Prezenta la un examen implica asumarea unui rezultat. De ce avem un sistem care prefera sa ascunda realitatea pentru a feri un elev de un duș rece care il poate motiva si trezi la realitate? Cand vom iesi de pe bancile scolilor vom fi din nou niste nume, nume a caror incompetenta nu va mai fi ascunsa de un cod, asa ca cel mai bine ne obisnuim din timp cu acest aspect al vietii. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem care promoveaza asumarea si concurenta. 6.Himerele Vestice Sistemul de Invatamant Romanesc nu trebuie demonizat. A nu fi demonizat nu inseamna totusi a nu fi criticat. Daca discrepantele dintre el si sistemele de invatamant populare ar fi fost atat de mari nu am mai fi avut absolventi de scoala romaneasca lucrand in pozitii dezirabile in vest. Inginerii/Informaticieni/Economisti etc romani care ocupa locurile de munca ale nativilor din vest pe salarii de 5 cifre pe luna sunt dovada vie ca discrepantele de rezultat nu sunt mari. Daca nu poti gasi un defect in sistemul de invatamant din vest dar poti sa vorbesti ore in sir despre cum educatia romaneasca este deplorabila cel mai probabil te afli in pozitia in care propaganda ti-a anulat gandirea critica iar acum trompetezi public delirul tau anti-national. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem care nu este constant demonizat si in care profesorii primesc creditul corespondent efortului lor. Chiar daca unora vi se pare mai “cool” pe afara. Ce vreau sa ramana din aceasta postare este faptul ca retroproiectorul , tabla inteligenta si cine mai stie ce materii de studiu pompate prin suport poltic nu trebuie sa inlocuiasca disciplina. Educatia este un proces de transformare , iar cea mai importanta partea a unui proces de transformare nu este cat de placut este ci unde te duce. Make our Schools Great Again. Totodata multumesc pe aceasta cale : Familiei mele pentru sustinere , Colegiului National Mihai Viteazul pentru sansa de a beneficia de personalul sau didactic minunat , comunitatii de dezbaterii academice din România pentru faptul ca m-a format in asa fel incat sa apreciez si sa inteleg diversitatea opiniilor din jurul meu si nu in ultimul rand ,tuturor persoanelor care au fost mereu langa mine in acesti ani" Andrei Oprisescu, grup Omul de la catedra, facebook.com, 15 iulie 2021
]]>
”Abudența de postări despre sistemul de educație din România m-a făcut să simt nevoia să aștern aceste rânduri. Rânduri care cel mai probabil vor aduce incredibil de multe controverse. Rânduri care diferă complet de mărturiile de duzină ale unui absolvent de cicul liceal, viitor student. Probabil nu toată lumea mă cunoaște atât de bine așa că intenționez să fac niște precizări în legătură cu tiparul de elev în care m-am încadrat. Am fost un elev complet, cel puțin așa îmi place să cred. Am fost băiatul care a sărit pe geamul de la parter că să chiulească de la matematică dar am fost și singurul olimpic național al clasei. Am fost băiatul care s-a mai dus să fumeze pe terenul de sport în pauză dar am fost și băiatul care a căștigat 14 competiții de dezbateri academice. Am terminat liceul cu 9.80 dar mereu am trăit cu teamă celei de a 10-a absente nemotivate. Mi-am cheltuit bursă de performanță la bere cu colegii , iar serile mi le petreceam scriind pentru The Regents Tribune , o publicație online din Emiratele Arabe din care cu mandrie spun ca mi am mai scos si eu bani pentru ceva tricou ridicol de scump sau pentru cine stie ce alta aberatie mai avem in cap la momentul respectiv. Nu sunt ipocrit. Nu am fost nici pe departe elevul perfect. Nu am fost un monument al disciplinei dar nici nu am făcut mari abuzuri. Cu toate astea mi-aș fi dorit un sistem care să mă impulsioneze cu adevărat să fiu mai bun. Cred că sistemul educațional românesc se află pe o pantă descendentă. Iar motivul principial nu este lipsa de table inteligente sau retroproiectoare . Nu pixelii educa un om ci disciplină. Ceva demult defunct în educația românească. Toate postările zecistilor de bacalaureat care “au câștigat” în sistem sunt despre a face învățământul mai plăcut , mai putin sever , mai interactiv și intrinsec mai ușor. Ironic faptul că oamenii care sunt produsul unei munci titanice refuză să numească principala sursă a succesului lor:Disciplină. Parca ar vrea sa o tina ascunsa… Severitatea trebuie să reapară în școlile care au renunțat la ea și să se menține în școlile care încă o pastreaza. Trendul liberalizării învățământului eșuează intrinsec în materie de motivație si rezultate și trebuie să înceteze. Am învățat în cel mai bun liceu al județului meu și chiar și acolo am observat anumite efecte ale acestui trend. 1. Devalorizarea Profesorilor în Ochii Elevilor Nu o să uit niciodată cum la ședinta cu parintii s-a încercat schimbarea profesorului de Istorie pentru că acesta recurgea la notarea cu 3 pentru o lecție neinvatata. Brutalist vorbind , elevii categorisesc profesorii in “profesori periculoși” si “profesori de treaba”. “Profesori periculoși” sunt cei pe care ii injuri in pauza dar carora de voie, de nevoie, le respecti ora si te temi sa stai pe telefon in timpul ei sau sa te prezinti cu lectia neînvatata. “Profesorii de treabă” sunt cei adorati de elevi in mirajul unei relatii de tipul “lasă-mă sa te las”. Chiar daca acestia isi dau sufletul in timpul orelor de cele mai multe ori ajung sa isi piarda vocea printre zgomote de fundal si râsete. In schimb, un lucru nu ajung sa faca. Sa corecteze o tema, pentru ca in general la ora lor nimeni nu o face. Ni se spune ca “profesorii de treaba” sunt cei de la care înveti din placere. Asta nu e neaparat contrafactual , totusi merita mentionat ca la orele lor inveti doar daca esti atras de materie, in rest majoritatea clasei se complace intr-un lung siruri de chiuluri , rasete si drumuri pana la baie. Unii dintre profesorii pe care i-am intalnit in acesti 12 ani erau “de treaba” pentru ca nu aveau disponibilitatea sa fie subiect de discutii la sedinta cu parintii sau sa fie sunati obsesiv de catre un parinte suparat pe ei pentru ca au folosit tot spectrul de notare in procesul de evaluare. Profesorul a ajuns sa aiba doua alegeri : fie da note mici si apar presiuni , fie se complace in cei 3 copii care ii respecta ora. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem in care profesorii nu mai sunt persecutati , jigniti si amenintati pentru ca isi fac meseria si intrinsec un sistem in care prezenta unui profesor inspira elevilor disciplina si strictete maxima. 2. Notarea “prietenos emotionala” ucide ierarhii A fi zecist nu inseamna nimic. Zecistii nu ar trebui sa existe, in primul rand. Cu cat mai multi zecisti intr-un liceu cu atat mai putin realist sistemul de notare practicat acolo. Din proprie experienta , media generala “10” se obtine atunci cand un elev a luat “10” la alea 3 materii importante , iar la restul “10” vine subinteles. Exista un cod nescris al invatamantului romanesc care stipuleaza ca cei ce nu predau “materii importante” , orice ar insemna asta , trebuie sa noteze folosind sistemul binar 9/10. Am avut 10 la desen dar rup foaia cand fac conturul. Am avut 10 la muzica dar nu stiu sa citesc o partitura. Am avut 10 la logica dar nu mai stiu care era treaba cu Boethius. Am avut 10 la Latina fara sa stiu sa conjug un verb. Si lista poate continua. Acest tipar se repeta si astfel se ajunge ca cea mai mica medie generala dintr-o clasa sa fie 9.00 Foaia matricola in sine reprezinta cea mai sumbra minciuna a invatamantului nostru. Daca este sa folosesc notele ca un sistem de evaluare al competentelor mele pot spune ca m-as descurca la fel de bine la Conservator sau Arte Plastice cum m-as descurca la Politehnica sau Litere. Astfel mediile generale au ajuns un pretext de masturbare intelectuala si totodata un impediment in auto-evaluare si orientarea profesionala. In tara in care cei cu media generala pe liceu 9.00 pica bacul , casierii cu doua facultati sunt ceva comun. Mi ar placea ca in viitor sa vad un sistem in care competentele elevilor sunt realist , riguros si clar expuse de situatia scoalara si in care notele din carnet sa reprezinte un ajutor real in orientare profesionala. Acest lucru se poate intampla doar daca disciplina si respectul fata de competenta de evaluatori a profesorilor reapare in sistem. 3. Iluzia Intelectualui de Duzina Unul dintre motivele pentru care invatamantul profesional din Romania este pe moarte iar piata muncii duce o lipsa acuta de forta de munca pe care, dupa model european , o umple cu lucratori din lumea a 3 a este lipsa ierarhizarii clare. In tara in care ultimul din clasa are 9.00 este sub demnitatea tuturor sa nu urmeze o facultate. Fie ea una neacreditata si cu cursuri exclusiv online. Cand s-a mai pomenit sudor cu medie generala 9? Acum 50 de ani cu astfel de rezultate erai prdendent la un post de profesor universitar. Lipsa de ierarhizare face actuala generatie sa isi supraevalueze grav capcitatile. Cand un 6.00 in bac te duce la facultate obtinem o reteta sigura pentru supra-saturarea pieței de munca. Ca fapt divers , indemnizatia de somaj cu diploma de management e mai mica decat cei 7000 de lei lunar castigati de un sudor. Si totusi e rusine sa ai o meserie. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem in care exista o reala triere a persoanelor dezirabile sa promoveze la o alta etapa a educatiei. 4. Admiterea la facultăți. Cu sau fara gripa in aer , cu sau fara masca pe nas trebuie sa aiba loc prin examen. In majoritatea cazurilor competentele evaluate prin Bacalaureat nu au nici cea mai mica legatura cu materiile studiate in facultate. Generatia care a crescut cu diplome de participare intra la facultati de inginerie cu nota de la Psihologie si nimeni nu vede o problema in asta. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem in care exista un veritabil concurs pentru ocuparea locurilor universitare si in care doar cei cu adevarati dezirabili statutului de student sa razbeasca. 5. GDPR Am iubit intotdeauna ierarhiile si competitia. Simpla posibilitate de a ma autodepasi si a raporta rezultatele mele la rezultatele celorlalti a reprezentat un factor enorm de motivatie. Si brusc totul a disparut. Cand legea GDPR-ului a intrat in vigoare la examenele nationale am fost dezamagit. Mereu am considerat aceasta masura drept un pretext pentru frauda. Orice schimbare intr-un tabel alfa-numeric trece neobservata. Mai greu daca schimbarii i se asociaza un nume. Mai mult decat atat justificarile legate de “protectia emotionala” a elevilor slabi mi se par de a dreptul vomitive. Prezenta la un examen implica asumarea unui rezultat. De ce avem un sistem care prefera sa ascunda realitatea pentru a feri un elev de un duș rece care il poate motiva si trezi la realitate? Cand vom iesi de pe bancile scolilor vom fi din nou niste nume, nume a caror incompetenta nu va mai fi ascunsa de un cod, asa ca cel mai bine ne obisnuim din timp cu acest aspect al vietii. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem care promoveaza asumarea si concurenta. 6.Himerele Vestice Sistemul de Invatamant Romanesc nu trebuie demonizat. A nu fi demonizat nu inseamna totusi a nu fi criticat. Daca discrepantele dintre el si sistemele de invatamant populare ar fi fost atat de mari nu am mai fi avut absolventi de scoala romaneasca lucrand in pozitii dezirabile in vest. Inginerii/Informaticieni/Economisti etc romani care ocupa locurile de munca ale nativilor din vest pe salarii de 5 cifre pe luna sunt dovada vie ca discrepantele de rezultat nu sunt mari. Daca nu poti gasi un defect in sistemul de invatamant din vest dar poti sa vorbesti ore in sir despre cum educatia romaneasca este deplorabila cel mai probabil te afli in pozitia in care propaganda ti-a anulat gandirea critica iar acum trompetezi public delirul tau anti-national. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem care nu este constant demonizat si in care profesorii primesc creditul corespondent efortului lor. Chiar daca unora vi se pare mai “cool” pe afara. Ce vreau sa ramana din aceasta postare este faptul ca retroproiectorul , tabla inteligenta si cine mai stie ce materii de studiu pompate prin suport poltic nu trebuie sa inlocuiasca disciplina. Educatia este un proces de transformare , iar cea mai importanta partea a unui proces de transformare nu este cat de placut este ci unde te duce. Make our Schools Great Again. Totodata multumesc pe aceasta cale : Familiei mele pentru sustinere , Colegiului National Mihai Viteazul pentru sansa de a beneficia de personalul sau didactic minunat , comunitatii de dezbaterii academice din România pentru faptul ca m-a format in asa fel incat sa apreciez si sa inteleg diversitatea opiniilor din jurul meu si nu in ultimul rand ,tuturor persoanelor care au fost mereu langa mine in acesti ani" Andrei Oprisescu, grup Omul de la catedra, facebook.com, 15 iulie 2021]]>
Publicat în 29. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: proiectul scoala pentru comunitate
”Abudența de postări despre sistemul de educație din România m-a făcut să simt nevoia să aștern aceste rânduri. Rânduri care cel mai probabil vor aduce incredibil de multe controverse. Rânduri care diferă complet de mărturiile de duzină ale unui absolvent de cicul liceal, viitor student. Probabil nu toată lumea mă cunoaște atât de bine așa că intenționez să fac niște precizări în legătură cu tiparul de elev în care m-am încadrat. Am fost un elev complet, cel puțin așa îmi place să cred. Am fost băiatul care a sărit pe geamul de la parter că să chiulească de la matematică dar am fost și singurul olimpic național al clasei. Am fost băiatul care s-a mai dus să fumeze pe terenul de sport în pauză dar am fost și băiatul care a căștigat 14 competiții de dezbateri academice. Am terminat liceul cu 9.80 dar mereu am trăit cu teamă celei de a 10-a absente nemotivate. Mi-am cheltuit bursă de performanță la bere cu colegii , iar serile mi le petreceam scriind pentru The Regents Tribune , o publicație online din Emiratele Arabe din care cu mandrie spun ca mi am mai scos si eu bani pentru ceva tricou ridicol de scump sau pentru cine stie ce alta aberatie mai avem in cap la momentul respectiv. Nu sunt ipocrit. Nu am fost nici pe departe elevul perfect. Nu am fost un monument al disciplinei dar nici nu am făcut mari abuzuri. Cu toate astea mi-aș fi dorit un sistem care să mă impulsioneze cu adevărat să fiu mai bun. Cred că sistemul educațional românesc se află pe o pantă descendentă. Iar motivul principial nu este lipsa de table inteligente sau retroproiectoare . Nu pixelii educa un om ci disciplină. Ceva demult defunct în educația românească. Toate postările zecistilor de bacalaureat care “au câștigat” în sistem sunt despre a face învățământul mai plăcut , mai putin sever , mai interactiv și intrinsec mai ușor. Ironic faptul că oamenii care sunt produsul unei munci titanice refuză să numească principala sursă a succesului lor:Disciplină. Parca ar vrea sa o tina ascunsa… Severitatea trebuie să reapară în școlile care au renunțat la ea și să se menține în școlile care încă o pastreaza. Trendul liberalizării învățământului eșuează intrinsec în materie de motivație si rezultate și trebuie să înceteze. Am învățat în cel mai bun liceu al județului meu și chiar și acolo am observat anumite efecte ale acestui trend. 1. Devalorizarea Profesorilor în Ochii Elevilor Nu o să uit niciodată cum la ședinta cu parintii s-a încercat schimbarea profesorului de Istorie pentru că acesta recurgea la notarea cu 3 pentru o lecție neinvatata. Brutalist vorbind , elevii categorisesc profesorii in “profesori periculoși” si “profesori de treaba”. “Profesori periculoși” sunt cei pe care ii injuri in pauza dar carora de voie, de nevoie, le respecti ora si te temi sa stai pe telefon in timpul ei sau sa te prezinti cu lectia neînvatata. “Profesorii de treabă” sunt cei adorati de elevi in mirajul unei relatii de tipul “lasă-mă sa te las”. Chiar daca acestia isi dau sufletul in timpul orelor de cele mai multe ori ajung sa isi piarda vocea printre zgomote de fundal si râsete. In schimb, un lucru nu ajung sa faca. Sa corecteze o tema, pentru ca in general la ora lor nimeni nu o face. Ni se spune ca “profesorii de treaba” sunt cei de la care înveti din placere. Asta nu e neaparat contrafactual , totusi merita mentionat ca la orele lor inveti doar daca esti atras de materie, in rest majoritatea clasei se complace intr-un lung siruri de chiuluri , rasete si drumuri pana la baie. Unii dintre profesorii pe care i-am intalnit in acesti 12 ani erau “de treaba” pentru ca nu aveau disponibilitatea sa fie subiect de discutii la sedinta cu parintii sau sa fie sunati obsesiv de catre un parinte suparat pe ei pentru ca au folosit tot spectrul de notare in procesul de evaluare. Profesorul a ajuns sa aiba doua alegeri : fie da note mici si apar presiuni , fie se complace in cei 3 copii care ii respecta ora. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem in care profesorii nu mai sunt persecutati , jigniti si amenintati pentru ca isi fac meseria si intrinsec un sistem in care prezenta unui profesor inspira elevilor disciplina si strictete maxima. 2. Notarea “prietenos emotionala” ucide ierarhii A fi zecist nu inseamna nimic. Zecistii nu ar trebui sa existe, in primul rand. Cu cat mai multi zecisti intr-un liceu cu atat mai putin realist sistemul de notare practicat acolo. Din proprie experienta , media generala “10” se obtine atunci cand un elev a luat “10” la alea 3 materii importante , iar la restul “10” vine subinteles. Exista un cod nescris al invatamantului romanesc care stipuleaza ca cei ce nu predau “materii importante” , orice ar insemna asta , trebuie sa noteze folosind sistemul binar 9/10. Am avut 10 la desen dar rup foaia cand fac conturul. Am avut 10 la muzica dar nu stiu sa citesc o partitura. Am avut 10 la logica dar nu mai stiu care era treaba cu Boethius. Am avut 10 la Latina fara sa stiu sa conjug un verb. Si lista poate continua. Acest tipar se repeta si astfel se ajunge ca cea mai mica medie generala dintr-o clasa sa fie 9.00 Foaia matricola in sine reprezinta cea mai sumbra minciuna a invatamantului nostru. Daca este sa folosesc notele ca un sistem de evaluare al competentelor mele pot spune ca m-as descurca la fel de bine la Conservator sau Arte Plastice cum m-as descurca la Politehnica sau Litere. Astfel mediile generale au ajuns un pretext de masturbare intelectuala si totodata un impediment in auto-evaluare si orientarea profesionala. In tara in care cei cu media generala pe liceu 9.00 pica bacul , casierii cu doua facultati sunt ceva comun. Mi ar placea ca in viitor sa vad un sistem in care competentele elevilor sunt realist , riguros si clar expuse de situatia scoalara si in care notele din carnet sa reprezinte un ajutor real in orientare profesionala. Acest lucru se poate intampla doar daca disciplina si respectul fata de competenta de evaluatori a profesorilor reapare in sistem. 3. Iluzia Intelectualui de Duzina Unul dintre motivele pentru care invatamantul profesional din Romania este pe moarte iar piata muncii duce o lipsa acuta de forta de munca pe care, dupa model european , o umple cu lucratori din lumea a 3 a este lipsa ierarhizarii clare. In tara in care ultimul din clasa are 9.00 este sub demnitatea tuturor sa nu urmeze o facultate. Fie ea una neacreditata si cu cursuri exclusiv online. Cand s-a mai pomenit sudor cu medie generala 9? Acum 50 de ani cu astfel de rezultate erai prdendent la un post de profesor universitar. Lipsa de ierarhizare face actuala generatie sa isi supraevalueze grav capcitatile. Cand un 6.00 in bac te duce la facultate obtinem o reteta sigura pentru supra-saturarea pieței de munca. Ca fapt divers , indemnizatia de somaj cu diploma de management e mai mica decat cei 7000 de lei lunar castigati de un sudor. Si totusi e rusine sa ai o meserie. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem in care exista o reala triere a persoanelor dezirabile sa promoveze la o alta etapa a educatiei. 4. Admiterea la facultăți. Cu sau fara gripa in aer , cu sau fara masca pe nas trebuie sa aiba loc prin examen. In majoritatea cazurilor competentele evaluate prin Bacalaureat nu au nici cea mai mica legatura cu materiile studiate in facultate. Generatia care a crescut cu diplome de participare intra la facultati de inginerie cu nota de la Psihologie si nimeni nu vede o problema in asta. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem in care exista un veritabil concurs pentru ocuparea locurilor universitare si in care doar cei cu adevarati dezirabili statutului de student sa razbeasca. 5. GDPR Am iubit intotdeauna ierarhiile si competitia. Simpla posibilitate de a ma autodepasi si a raporta rezultatele mele la rezultatele celorlalti a reprezentat un factor enorm de motivatie. Si brusc totul a disparut. Cand legea GDPR-ului a intrat in vigoare la examenele nationale am fost dezamagit. Mereu am considerat aceasta masura drept un pretext pentru frauda. Orice schimbare intr-un tabel alfa-numeric trece neobservata. Mai greu daca schimbarii i se asociaza un nume. Mai mult decat atat justificarile legate de “protectia emotionala” a elevilor slabi mi se par de a dreptul vomitive. Prezenta la un examen implica asumarea unui rezultat. De ce avem un sistem care prefera sa ascunda realitatea pentru a feri un elev de un duș rece care il poate motiva si trezi la realitate? Cand vom iesi de pe bancile scolilor vom fi din nou niste nume, nume a caror incompetenta nu va mai fi ascunsa de un cod, asa ca cel mai bine ne obisnuim din timp cu acest aspect al vietii. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem care promoveaza asumarea si concurenta. 6.Himerele Vestice Sistemul de Invatamant Romanesc nu trebuie demonizat. A nu fi demonizat nu inseamna totusi a nu fi criticat. Daca discrepantele dintre el si sistemele de invatamant populare ar fi fost atat de mari nu am mai fi avut absolventi de scoala romaneasca lucrand in pozitii dezirabile in vest. Inginerii/Informaticieni/Economisti etc romani care ocupa locurile de munca ale nativilor din vest pe salarii de 5 cifre pe luna sunt dovada vie ca discrepantele de rezultat nu sunt mari. Daca nu poti gasi un defect in sistemul de invatamant din vest dar poti sa vorbesti ore in sir despre cum educatia romaneasca este deplorabila cel mai probabil te afli in pozitia in care propaganda ti-a anulat gandirea critica iar acum trompetezi public delirul tau anti-national. Mi ar plăcea ca in viitor sa vad un sistem care nu este constant demonizat si in care profesorii primesc creditul corespondent efortului lor. Chiar daca unora vi se pare mai “cool” pe afara. Ce vreau sa ramana din aceasta postare este faptul ca retroproiectorul , tabla inteligenta si cine mai stie ce materii de studiu pompate prin suport poltic nu trebuie sa inlocuiasca disciplina. Educatia este un proces de transformare , iar cea mai importanta partea a unui proces de transformare nu este cat de placut este ci unde te duce. Make our Schools Great Again. Totodata multumesc pe aceasta cale : Familiei mele pentru sustinere , Colegiului National Mihai Viteazul pentru sansa de a beneficia de personalul sau didactic minunat , comunitatii de dezbaterii academice din România pentru faptul ca m-a format in asa fel incat sa apreciez si sa inteleg diversitatea opiniilor din jurul meu si nu in ultimul rand ,tuturor persoanelor care au fost mereu langa mine in acesti ani" Andrei Oprisescu, grup Omul de la catedra, facebook.com, 15 iulie 2021
]]>
Într-un articol scris aterior, pe acest blog, relatam o experiență ca profesor metodist ISJ: un profesor din învățământul special din Timiș, cu adevărate competențe profesionale, iubit de elevii săi, apreciat de părinți și conducerea unității școlare, cu o temeinică pregătire universitară la nivel de licență și masterat, a parasit catedra și a plecat pentru a lucra ca bugetar, în structurile Ministerului de Interne. Trebuia să susțină inspecția curentă pentru a promova Examenul de Gradul al II-lea, cu o dificultate similară examenului de licență. După ce statul a investit 5 ani ca doamna profesor să fie dascăl, tot el, statut, a umilit-o și, în consecință, colega noastră a decis să plece. Acum este fericită că își permite nu numai să-și plătească rata la apartament, dar și să plece în concediu în Grecia. Conștientizați nivelul veniturilor nete salariale din învatamant???
Acum, câteva ore, am citit că sunt oripilați cu toți, de la Ministrul educației la ultima spărgătoare de semințe ce opinează pe Facebook ca expert în educație, că peste 40% dintre candidații la Examenul Național de Titularizare au luat note sub 5, peste 44% dintre aceștai peste 7. În sistemul medical, la Examenul Național de Rezidențiat, nici 20% dintre medici nu obțin un punctaj mai mare de 700 de puncte din 1000- ceea ce ar corespunde, prin similaritate, notei 7 din nota maximă 10. Dar aici vorbim de dubla măsură aplicată cu cinism: dacă pacientul moare și operația a reușit, este vina pacientului, dacă elevul părăsește sistemul de învățământ și rămâne analfabet, este vina profesorului.
Asa cum am mai scris, și nu doresc să mă repet, la Concursul Național de Titularizare vin 2 categorii de candidați, pe extreme aș spune:
-cei care chiar își doresc o carieră didactică și se pregătesc temeinic, cu tenacitate, seriozitate și responsabilitate, fiind unii dintre cei mai buni specialiști, dar și
- ciurucurile, cei mai slabi albsolvenți de studii universitare sau absolvenți de studii universitare de la cele mai slabe instituții de învățământ superior din România, care. cred eu, ca o părere personală, sunt și cei mai numeroși.
Cei din prima categorie, profesorii performanți cu temeinică pregătire profesională, puțini la număr, cam 20%, obțin constant note peste 7 la Examenele Naționale de Titularizare, peste 8 la Definitivat... dar dacă nu au o relație profesională și colegială de slugărnicie cu directorul/directorul adjunct numit pe baza aparteneței (membru sau simpatizant) la partidul de guvernământ, nu au nicio șansă de a se titulariza în sistem și... fie luptă, fie pleacă... Cei care sunt slab pregătiți sunt obediență pentru că sunt conștienți de vulnerabilitatea avută, supraviețuiesc în sistem prin diverse tertipuri și vin în fața elevilor nepregătiți (atât cadrele didactice despre care vorbesc, cât și elevii lor)... Sunt cei mai numeroși...
Dar care sunt cauzele, în opinia mea, ale ”dezastrului de la titularizare”, ala cum a spus actualul ministru ce conduce sistemul educațional din România?
1. Salarizarea la limita decenței profesionale: absolvenții cei mai performanți caută standarde de performanță unde să-și desfășoare activiatea. Precum investitorii caută mediul prielnic pentru afacerea lor, și absolvenții performanți vor în sisteme performante cu medii de dezvoltare profesionale și umane favorizante: salarizare la standardele lor de așteptări, condiții de muncă la cel mai înalt nivel logistic și tehnologic. Ce să facă la o școală unde computerele sunt de acum 15 ani și internetul ”pică”, focul se face în soba de teracotă și nu există resurse didactice adecvatem la standardele europene, așa cum se cere perormanță la standarde europene.
Într-o postare anterioară am mai scris că media veniturilor salariale nete ale cadrelor didactice este sub limita inferioară a veniturilor nete ale persoanelor din mediul privat care lucrează ocupând locuri de muncă ce necesită studii superioare- și studiul nu îmi aparține. Mai mult, un alt studiu arată clar că performanțele elevilor la testele PISA sunt direct corelate cu nivelul net salarial al cadrelor didactice din fiscare stat (a relatat și edupedu.ro). Ce să mai bla, bla, la nivel empiric, un profesor gradul I, cu 12 ani vechime are un venit net salariale mai mic decât un lucrator comercial (vânzător) de la Dedeman!!!! Dramatic!!! Clar: 12-23 lei net/ ore pentru munca fiecărui dascăl din România!!! Normal că vin, în procent de peste 70% cei mai slabi alsolvenți de studii superioare din România. Cei care chiar își doresc o carieră didactică, cu o temeinică progătire, vin, se luptă cu sistemul și punțini mai rămân...
Un alt exemplu de venit de-a dreptul cinic, este cel obținut în acest an școlar de cadrele didactice care au fost membre în Comisia de Bacalaureat: venitul zilnic net acordat unui profesor membru al comisiei a fost mai mic decât venit net acordat unui zilier în agricultură, sub 100 lei / zi. Nu mai vorbesc de colegii supraveghetori, efectiv au făcut voluntariat...
2. Desconsiderarea muncii de dascăl și degradarea statutului socio-profesonal al cadrului didactic
Dacă până în 1989 retorica discursivă era aceea că ”trebuie să muncim pentru binele colectiv, nicidecum pentru salariu” (vezi Lavinia Betea, TVR, seria ”Adevăruri despre trecut”), schimbarea paradigmei și revoluția socială au făcut schimbări profunde concretizate prin aceea că societatea capitalistă, unde principala formă de valorizare a muncii este venitul net salarial, pune venitul net în centrul discrusului de recompense ale muncii! Chiar dacă pare că am scris despre acest lucru la pct.1, reiau căci din perspectiva sociologiei muncii și a psihologiei muncii este un adevărat general valabil că venitul net salariat resprezintă principala formă de valorizare socială a unui statut socio-profesional. La acest punct al expunerii inserez trei paranteze:
a) devalorizarea muncii de dascăl prin generalizarea incidentelor din sistem și minimalizarea bunelor practici. De exemplu, am vazut postările de pe youtube.com ale unui tânăr coleg, profu de româ, excepțional de fain realizate, dar total ignorate de sistem. După un timp, probabil demotivat, nu a mai postat nimic... Pacat, chiar era bun, materialele video atractive, dinamice, aproape profesionist realizate. Dar sistemului nu i-a păsat... Dacă colegul meu ar fi lovit un elev, era live pe Facebook și Andreea Esca nu mai avea aer în piet pentru a-l infiera la PRO TV. Devalorizarea muncii de dascăl se face și prin calomniile aduse dascălilor de opinia publică și persoanele publice, politice și exemple sunt, slavă Domnului...
b) schimbarea valorilor sociale, fapt real, concret și corelat cu societatea capitalistă în care trăim, unde banul este principală formă de recunoaștere socială a importanței muncii și studiilor absolvite. Acesta este purul adevăr social. Mai mult, într-o sociaetate în care infractorii câștigă venituri nete anuale net superioare cadrelor didactice, este sclară poziția superioară în scara ierarhică a infractorilor comparativ cu cel al cadrelor didactice. Da, prin venituri salariale decente profesorii ar fi putu acea acces la cultură, dezvoltare profesională (căci cursurile sunt platite din banii lor) șidezvoltare umană, experiență de viață și resurse materiale specifice unui statut socio-profesional apreciat: locuință, autoturism, concedii, vestimantație, stil de viață... Este vorba de Piramida lui Maslow...
3) promovarea profesională fără a fi respectate principiul meritocratic al pregătirii profesionale și rezultatelor muncii (sistemul nici măcar nu are descriptori clari despre ce înseamnă ”profesor performant”), ci, cu precădere, promovarea profesională pe baza aparteneței (fie membru, fie simpatizant) la partidul politic de guvernământ. Aici nici nu am multe de discutat, efortul este pus chiar și de Președintele României, prin strategia cinică de respingere a modificărilor propuse, aceea conform căreia directorul și directorul adjunct să fie impus de ISJ-ul pe teritorul juirspurdent căruia se află instituția școlară. Nu poți vorbi de ”România educată” concretizată prin activități specifice unui om fără educației în domeniul științelor educației: sociologia educației, management educațional...
4. Suprasolicitarea în muncă cu activități conexe procesului educațional. Dacă la punctul 4 estimez rezonabil că vine aparține sistemulu, la nivel macrodecizional, în ceea ce privește suprasolicitarea în muncă cu activități conexe procesului educațional, vinovați se fac cei la nivel micromanagerial: din dorința de a servi cât mai promt sau de a nu fi probleme în școala mea, mica mea feudă, cadrele didactice se trezesc cu fel și fel de atribuții ce exced statutul lor profesional și pentru care nu sunt plătiți: să supravegheze elevii în timpul pauzelor, pe mijloacele de transport școlare sau elevii navetiști, să întocmească fel și fe de documente date din dispoziția verbală a directorui, profesor de serviciu (activitate similară medicului de gardă, deci este legală în oportunitatea unui venit conex) sau altele...
]]>
Publicat în 27. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: sistem de învăţământ
Într-un articol scris aterior, pe acest blog, relatam o experiență ca profesor metodist ISJ: un profesor din învățământul special din Timiș, cu adevărate competențe profesionale, iubit de elevii săi, apreciat de părinți și conducerea unității școlare, cu o temeinică pregătire universitară la nivel de licență și masterat, a parasit catedra și a plecat pentru a lucra ca bugetar, în structurile Ministerului de Interne. Trebuia să susțină inspecția curentă pentru a promova Examenul de Gradul al II-lea, cu o dificultate similară examenului de licență. După ce statul a investit 5 ani ca doamna profesor să fie dascăl, tot el, statut, a umilit-o și, în consecință, colega noastră a decis să plece. Acum este fericită că își permite nu numai să-și plătească rata la apartament, dar și să plece în concediu în Grecia. Conștientizați nivelul veniturilor nete salariale din învatamant???
Acum, câteva ore, am citit că sunt oripilați cu toți, de la Ministrul educației la ultima spărgătoare de semințe ce opinează pe Facebook ca expert în educație, că peste 40% dintre candidații la Examenul Național de Titularizare au luat note sub 5, peste 44% dintre aceștai peste 7. În sistemul medical, la Examenul Național de Rezidențiat, nici 20% dintre medici nu obțin un punctaj mai mare de 700 de puncte din 1000- ceea ce ar corespunde, prin similaritate, notei 7 din nota maximă 10. Dar aici vorbim de dubla măsură aplicată cu cinism: dacă pacientul moare și operația a reușit, este vina pacientului, dacă elevul părăsește sistemul de învățământ și rămâne analfabet, este vina profesorului.
Asa cum am mai scris, și nu doresc să mă repet, la Concursul Național de Titularizare vin 2 categorii de candidați, pe extreme aș spune:
-cei care chiar își doresc o carieră didactică și se pregătesc temeinic, cu tenacitate, seriozitate și responsabilitate, fiind unii dintre cei mai buni specialiști, dar și
- ciurucurile, cei mai slabi albsolvenți de studii universitare sau absolvenți de studii universitare de la cele mai slabe instituții de învățământ superior din România, care. cred eu, ca o părere personală, sunt și cei mai numeroși.
Cei din prima categorie, profesorii performanți cu temeinică pregătire profesională, puțini la număr, cam 20%, obțin constant note peste 7 la Examenele Naționale de Titularizare, peste 8 la Definitivat... dar dacă nu au o relație profesională și colegială de slugărnicie cu directorul/directorul adjunct numit pe baza aparteneței (membru sau simpatizant) la partidul de guvernământ, nu au nicio șansă de a se titulariza în sistem și... fie luptă, fie pleacă... Cei care sunt slab pregătiți sunt obediență pentru că sunt conștienți de vulnerabilitatea avută, supraviețuiesc în sistem prin diverse tertipuri și vin în fața elevilor nepregătiți (atât cadrele didactice despre care vorbesc, cât și elevii lor)... Sunt cei mai numeroși...
Dar care sunt cauzele, în opinia mea, ale ”dezastrului de la titularizare”, ala cum a spus actualul ministru ce conduce sistemul educațional din România?
1. Salarizarea la limita decenței profesionale: absolvenții cei mai performanți caută standarde de performanță unde să-și desfășoare activiatea. Precum investitorii caută mediul prielnic pentru afacerea lor, și absolvenții performanți vor în sisteme performante cu medii de dezvoltare profesionale și umane favorizante: salarizare la standardele lor de așteptări, condiții de muncă la cel mai înalt nivel logistic și tehnologic. Ce să facă la o școală unde computerele sunt de acum 15 ani și internetul ”pică”, focul se face în soba de teracotă și nu există resurse didactice adecvatem la standardele europene, așa cum se cere perormanță la standarde europene.
Într-o postare anterioară am mai scris că media veniturilor salariale nete ale cadrelor didactice este sub limita inferioară a veniturilor nete ale persoanelor din mediul privat care lucrează ocupând locuri de muncă ce necesită studii superioare- și studiul nu îmi aparține. Mai mult, un alt studiu arată clar că performanțele elevilor la testele PISA sunt direct corelate cu nivelul net salarial al cadrelor didactice din fiscare stat (a relatat și edupedu.ro). Ce să mai bla, bla, la nivel empiric, un profesor gradul I, cu 12 ani vechime are un venit net salariale mai mic decât un lucrator comercial (vânzător) de la Dedeman!!!! Dramatic!!! Clar: 12-23 lei net/ ore pentru munca fiecărui dascăl din România!!! Normal că vin, în procent de peste 70% cei mai slabi alsolvenți de studii superioare din România. Cei care chiar își doresc o carieră didactică, cu o temeinică progătire, vin, se luptă cu sistemul și punțini mai rămân...
Un alt exemplu de venit de-a dreptul cinic, este cel obținut în acest an școlar de cadrele didactice care au fost membre în Comisia de Bacalaureat: venitul zilnic net acordat unui profesor membru al comisiei a fost mai mic decât venit net acordat unui zilier în agricultură, sub 100 lei / zi. Nu mai vorbesc de colegii supraveghetori, efectiv au făcut voluntariat...
2. Desconsiderarea muncii de dascăl și degradarea statutului socio-profesonal al cadrului didactic
Dacă până în 1989 retorica discursivă era aceea că ”trebuie să muncim pentru binele colectiv, nicidecum pentru salariu” (vezi Lavinia Betea, TVR, seria ”Adevăruri despre trecut”), schimbarea paradigmei și revoluția socială au făcut schimbări profunde concretizate prin aceea că societatea capitalistă, unde principala formă de valorizare a muncii este venitul net salarial, pune venitul net în centrul discrusului de recompense ale muncii! Chiar dacă pare că am scris despre acest lucru la pct.1, reiau căci din perspectiva sociologiei muncii și a psihologiei muncii este un adevărat general valabil că venitul net salariat resprezintă principala formă de valorizare socială a unui statut socio-profesional. La acest punct al expunerii inserez trei paranteze:
a) devalorizarea muncii de dascăl prin generalizarea incidentelor din sistem și minimalizarea bunelor practici. De exemplu, am vazut postările de pe youtube.com ale unui tânăr coleg, profu de româ, excepțional de fain realizate, dar total ignorate de sistem. După un timp, probabil demotivat, nu a mai postat nimic... Pacat, chiar era bun, materialele video atractive, dinamice, aproape profesionist realizate. Dar sistemului nu i-a păsat... Dacă colegul meu ar fi lovit un elev, era live pe Facebook și Andreea Esca nu mai avea aer în piet pentru a-l infiera la PRO TV. Devalorizarea muncii de dascăl se face și prin calomniile aduse dascălilor de opinia publică și persoanele publice, politice și exemple sunt, slavă Domnului...
b) schimbarea valorilor sociale, fapt real, concret și corelat cu societatea capitalistă în care trăim, unde banul este principală formă de recunoaștere socială a importanței muncii și studiilor absolvite. Acesta este purul adevăr social. Mai mult, într-o sociaetate în care infractorii câștigă venituri nete anuale net superioare cadrelor didactice, este sclară poziția superioară în scara ierarhică a infractorilor comparativ cu cel al cadrelor didactice. Da, prin venituri salariale decente profesorii ar fi putu acea acces la cultură, dezvoltare profesională (căci cursurile sunt platite din banii lor) șidezvoltare umană, experiență de viață și resurse materiale specifice unui statut socio-profesional apreciat: locuință, autoturism, concedii, vestimantație, stil de viață... Este vorba de Piramida lui Maslow...
3) promovarea profesională fără a fi respectate principiul meritocratic al pregătirii profesionale și rezultatelor muncii (sistemul nici măcar nu are descriptori clari despre ce înseamnă ”profesor performant”), ci, cu precădere, promovarea profesională pe baza aparteneței (fie membru, fie simpatizant) la partidul politic de guvernământ. Aici nici nu am multe de discutat, efortul este pus chiar și de Președintele României, prin strategia cinică de respingere a modificărilor propuse, aceea conform căreia directorul și directorul adjunct să fie impus de ISJ-ul pe teritorul juirspurdent căruia se află instituția școlară. Nu poți vorbi de ”România educată” concretizată prin activități specifice unui om fără educației în domeniul științelor educației: sociologia educației, management educațional...
4. Suprasolicitarea în muncă cu activități conexe procesului educațional. Dacă la punctul 4 estimez rezonabil că vine aparține sistemulu, la nivel macrodecizional, în ceea ce privește suprasolicitarea în muncă cu activități conexe procesului educațional, vinovați se fac cei la nivel micromanagerial: din dorința de a servi cât mai promt sau de a nu fi probleme în școala mea, mica mea feudă, cadrele didactice se trezesc cu fel și fel de atribuții ce exced statutul lor profesional și pentru care nu sunt plătiți: să supravegheze elevii în timpul pauzelor, pe mijloacele de transport școlare sau elevii navetiști, să întocmească fel și fe de documente date din dispoziția verbală a directorui, profesor de serviciu (activitate similară medicului de gardă, deci este legală în oportunitatea unui venit conex) sau altele...
]]>
Într-un articol scris aterior, pe acest blog, relatam o experiență ca profesor metodist ISJ: un profesor din învățământul special din Timiș, cu adevărate competențe profesionale, iubit de elevii săi, apreciat de părinți și conducerea unității școlare, cu o temeinică pregătire universitară la nivel de licență și masterat, a parasit catedra și a plecat pentru a lucra ca bugetar, în structurile Ministerului de Interne. Trebuia să susțină inspecția curentă pentru a promova Examenul de Gradul al II-lea, cu o dificultate similară examenului de licență. După ce statul a investit 5 ani ca doamna profesor să fie dascăl, tot el, statut, a umilit-o și, în consecință, colega noastră a decis să plece. Acum este fericită că își permite nu numai să-și plătească rata la apartament, dar și să plece în concediu în Grecia. Conștientizați nivelul veniturilor nete salariale din învatamant???
Acum, câteva ore, am citit că sunt oripilați cu toți, de la Ministrul educației la ultima spărgătoare de semințe ce opinează pe Facebook ca expert în educație, că peste 40% dintre candidații la Examenul Național de Titularizare au luat note sub 5, peste 44% dintre aceștai peste 7. În sistemul medical, la Examenul Național de Rezidențiat, nici 20% dintre medici nu obțin un punctaj mai mare de 700 de puncte din 1000- ceea ce ar corespunde, prin similaritate, notei 7 din nota maximă 10. Dar aici vorbim de dubla măsură aplicată cu cinism: dacă pacientul moare și operația a reușit, este vina pacientului, dacă elevul părăsește sistemul de învățământ și rămâne analfabet, este vina profesorului.
Asa cum am mai scris, și nu doresc să mă repet, la Concursul Național de Titularizare vin 2 categorii de candidați, pe extreme aș spune:
-cei care chiar își doresc o carieră didactică și se pregătesc temeinic, cu tenacitate, seriozitate și responsabilitate, fiind unii dintre cei mai buni specialiști, dar și
- ciurucurile, cei mai slabi albsolvenți de studii universitare sau absolvenți de studii universitare de la cele mai slabe instituții de învățământ superior din România, care. cred eu, ca o părere personală, sunt și cei mai numeroși.
Cei din prima categorie, profesorii performanți cu temeinică pregătire profesională, puțini la număr, cam 20%, obțin constant note peste 7 la Examenele Naționale de Titularizare, peste 8 la Definitivat... dar dacă nu au o relație profesională și colegială de slugărnicie cu directorul/directorul adjunct numit pe baza aparteneței (membru sau simpatizant) la partidul de guvernământ, nu au nicio șansă de a se titulariza în sistem și... fie luptă, fie pleacă... Cei care sunt slab pregătiți sunt obediență pentru că sunt conștienți de vulnerabilitatea avută, supraviețuiesc în sistem prin diverse tertipuri și vin în fața elevilor nepregătiți (atât cadrele didactice despre care vorbesc, cât și elevii lor)... Sunt cei mai numeroși...
Dar care sunt cauzele, în opinia mea, ale ”dezastrului de la titularizare”, ala cum a spus actualul ministru ce conduce sistemul educațional din România?
1. Salarizarea la limita decenței profesionale: absolvenții cei mai performanți caută standarde de performanță unde să-și desfășoare activiatea. Precum investitorii caută mediul prielnic pentru afacerea lor, și absolvenții performanți vor în sisteme performante cu medii de dezvoltare profesionale și umane favorizante: salarizare la standardele lor de așteptări, condiții de muncă la cel mai înalt nivel logistic și tehnologic. Ce să facă la o școală unde computerele sunt de acum 15 ani și internetul ”pică”, focul se face în soba de teracotă și nu există resurse didactice adecvatem la standardele europene, așa cum se cere perormanță la standarde europene.
Într-o postare anterioară am mai scris că media veniturilor salariale nete ale cadrelor didactice este sub limita inferioară a veniturilor nete ale persoanelor din mediul privat care lucrează ocupând locuri de muncă ce necesită studii superioare- și studiul nu îmi aparține. Mai mult, un alt studiu arată clar că performanțele elevilor la testele PISA sunt direct corelate cu nivelul net salarial al cadrelor didactice din fiscare stat (a relatat și edupedu.ro). Ce să mai bla, bla, la nivel empiric, un profesor gradul I, cu 12 ani vechime are un venit net salariale mai mic decât un lucrator comercial (vânzător) de la Dedeman!!!! Dramatic!!! Clar: 12-23 lei net/ ore pentru munca fiecărui dascăl din România!!! Normal că vin, în procent de peste 70% cei mai slabi alsolvenți de studii superioare din România. Cei care chiar își doresc o carieră didactică, cu o temeinică progătire, vin, se luptă cu sistemul și punțini mai rămân...
Un alt exemplu de venit de-a dreptul cinic, este cel obținut în acest an școlar de cadrele didactice care au fost membre în Comisia de Bacalaureat: venitul zilnic net acordat unui profesor membru al comisiei a fost mai mic decât venit net acordat unui zilier în agricultură, sub 100 lei / zi. Nu mai vorbesc de colegii supraveghetori, efectiv au făcut voluntariat...
2. Desconsiderarea muncii de dascăl și degradarea statutului socio-profesonal al cadrului didactic
Dacă până în 1989 retorica discursivă era aceea că ”trebuie să muncim pentru binele colectiv, nicidecum pentru salariu” (vezi Lavinia Betea, TVR, seria ”Adevăruri despre trecut”), schimbarea paradigmei și revoluția socială au făcut schimbări profunde concretizate prin aceea că societatea capitalistă, unde principala formă de valorizare a muncii este venitul net salarial, pune venitul net în centrul discrusului de recompense ale muncii! Chiar dacă pare că am scris despre acest lucru la pct.1, reiau căci din perspectiva sociologiei muncii și a psihologiei muncii este un adevărat general valabil că venitul net salariat resprezintă principala formă de valorizare socială a unui statut socio-profesional. La acest punct al expunerii inserez trei paranteze:
a) devalorizarea muncii de dascăl prin generalizarea incidentelor din sistem și minimalizarea bunelor practici. De exemplu, am vazut postările de pe youtube.com ale unui tânăr coleg, profu de româ, excepțional de fain realizate, dar total ignorate de sistem. După un timp, probabil demotivat, nu a mai postat nimic... Pacat, chiar era bun, materialele video atractive, dinamice, aproape profesionist realizate. Dar sistemului nu i-a păsat... Dacă colegul meu ar fi lovit un elev, era live pe Facebook și Andreea Esca nu mai avea aer în piet pentru a-l infiera la PRO TV. Devalorizarea muncii de dascăl se face și prin calomniile aduse dascălilor de opinia publică și persoanele publice, politice și exemple sunt, slavă Domnului...
b) schimbarea valorilor sociale, fapt real, concret și corelat cu societatea capitalistă în care trăim, unde banul este principală formă de recunoaștere socială a importanței muncii și studiilor absolvite. Acesta este purul adevăr social. Mai mult, într-o sociaetate în care infractorii câștigă venituri nete anuale net superioare cadrelor didactice, este sclară poziția superioară în scara ierarhică a infractorilor comparativ cu cel al cadrelor didactice. Da, prin venituri salariale decente profesorii ar fi putu acea acces la cultură, dezvoltare profesională (căci cursurile sunt platite din banii lor) șidezvoltare umană, experiență de viață și resurse materiale specifice unui statut socio-profesional apreciat: locuință, autoturism, concedii, vestimantație, stil de viață... Este vorba de Piramida lui Maslow...
3) promovarea profesională fără a fi respectate principiul meritocratic al pregătirii profesionale și rezultatelor muncii (sistemul nici măcar nu are descriptori clari despre ce înseamnă ”profesor performant”), ci, cu precădere, promovarea profesională pe baza aparteneței (fie membru, fie simpatizant) la partidul politic de guvernământ. Aici nici nu am multe de discutat, efortul este pus chiar și de Președintele României, prin strategia cinică de respingere a modificărilor propuse, aceea conform căreia directorul și directorul adjunct să fie impus de ISJ-ul pe teritorul juirspurdent căruia se află instituția școlară. Nu poți vorbi de ”România educată” concretizată prin activități specifice unui om fără educației în domeniul științelor educației: sociologia educației, management educațional...
4. Suprasolicitarea în muncă cu activități conexe procesului educațional. Dacă la punctul 4 estimez rezonabil că vine aparține sistemulu, la nivel macrodecizional, în ceea ce privește suprasolicitarea în muncă cu activități conexe procesului educațional, vinovați se fac cei la nivel micromanagerial: din dorința de a servi cât mai promt sau de a nu fi probleme în școala mea, mica mea feudă, cadrele didactice se trezesc cu fel și fel de atribuții ce exced statutul lor profesional și pentru care nu sunt plătiți: să supravegheze elevii în timpul pauzelor, pe mijloacele de transport școlare sau elevii navetiști, să întocmească fel și fe de documente date din dispoziția verbală a directorui, profesor de serviciu (activitate similară medicului de gardă, deci este legală în oportunitatea unui venit conex) sau altele...
]]>
Publicat în 27. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: sistem de învăţământ
Într-un articol scris aterior, pe acest blog, relatam o experiență ca profesor metodist ISJ: un profesor din învățământul special din Timiș, cu adevărate competențe profesionale, iubit de elevii săi, apreciat de părinți și conducerea unității școlare, cu o temeinică pregătire universitară la nivel de licență și masterat, a parasit catedra și a plecat pentru a lucra ca bugetar, în structurile Ministerului de Interne. Trebuia să susțină inspecția curentă pentru a promova Examenul de Gradul al II-lea, cu o dificultate similară examenului de licență. După ce statul a investit 5 ani ca doamna profesor să fie dascăl, tot el, statut, a umilit-o și, în consecință, colega noastră a decis să plece. Acum este fericită că își permite nu numai să-și plătească rata la apartament, dar și să plece în concediu în Grecia. Conștientizați nivelul veniturilor nete salariale din învatamant???
Acum, câteva ore, am citit că sunt oripilați cu toți, de la Ministrul educației la ultima spărgătoare de semințe ce opinează pe Facebook ca expert în educație, că peste 40% dintre candidații la Examenul Național de Titularizare au luat note sub 5, peste 44% dintre aceștai peste 7. În sistemul medical, la Examenul Național de Rezidențiat, nici 20% dintre medici nu obțin un punctaj mai mare de 700 de puncte din 1000- ceea ce ar corespunde, prin similaritate, notei 7 din nota maximă 10. Dar aici vorbim de dubla măsură aplicată cu cinism: dacă pacientul moare și operația a reușit, este vina pacientului, dacă elevul părăsește sistemul de învățământ și rămâne analfabet, este vina profesorului.
Asa cum am mai scris, și nu doresc să mă repet, la Concursul Național de Titularizare vin 2 categorii de candidați, pe extreme aș spune:
-cei care chiar își doresc o carieră didactică și se pregătesc temeinic, cu tenacitate, seriozitate și responsabilitate, fiind unii dintre cei mai buni specialiști, dar și
- ciurucurile, cei mai slabi albsolvenți de studii universitare sau absolvenți de studii universitare de la cele mai slabe instituții de învățământ superior din România, care. cred eu, ca o părere personală, sunt și cei mai numeroși.
Cei din prima categorie, profesorii performanți cu temeinică pregătire profesională, puțini la număr, cam 20%, obțin constant note peste 7 la Examenele Naționale de Titularizare, peste 8 la Definitivat... dar dacă nu au o relație profesională și colegială de slugărnicie cu directorul/directorul adjunct numit pe baza aparteneței (membru sau simpatizant) la partidul de guvernământ, nu au nicio șansă de a se titulariza în sistem și... fie luptă, fie pleacă... Cei care sunt slab pregătiți sunt obediență pentru că sunt conștienți de vulnerabilitatea avută, supraviețuiesc în sistem prin diverse tertipuri și vin în fața elevilor nepregătiți (atât cadrele didactice despre care vorbesc, cât și elevii lor)... Sunt cei mai numeroși...
Dar care sunt cauzele, în opinia mea, ale ”dezastrului de la titularizare”, ala cum a spus actualul ministru ce conduce sistemul educațional din România?
1. Salarizarea la limita decenței profesionale: absolvenții cei mai performanți caută standarde de performanță unde să-și desfășoare activiatea. Precum investitorii caută mediul prielnic pentru afacerea lor, și absolvenții performanți vor în sisteme performante cu medii de dezvoltare profesionale și umane favorizante: salarizare la standardele lor de așteptări, condiții de muncă la cel mai înalt nivel logistic și tehnologic. Ce să facă la o școală unde computerele sunt de acum 15 ani și internetul ”pică”, focul se face în soba de teracotă și nu există resurse didactice adecvatem la standardele europene, așa cum se cere perormanță la standarde europene.
Într-o postare anterioară am mai scris că media veniturilor salariale nete ale cadrelor didactice este sub limita inferioară a veniturilor nete ale persoanelor din mediul privat care lucrează ocupând locuri de muncă ce necesită studii superioare- și studiul nu îmi aparține. Mai mult, un alt studiu arată clar că performanțele elevilor la testele PISA sunt direct corelate cu nivelul net salarial al cadrelor didactice din fiscare stat (a relatat și edupedu.ro). Ce să mai bla, bla, la nivel empiric, un profesor gradul I, cu 12 ani vechime are un venit net salariale mai mic decât un lucrator comercial (vânzător) de la Dedeman!!!! Dramatic!!! Clar: 12-23 lei net/ ore pentru munca fiecărui dascăl din România!!! Normal că vin, în procent de peste 70% cei mai slabi alsolvenți de studii superioare din România. Cei care chiar își doresc o carieră didactică, cu o temeinică progătire, vin, se luptă cu sistemul și punțini mai rămân...
Un alt exemplu de venit de-a dreptul cinic, este cel obținut în acest an școlar de cadrele didactice care au fost membre în Comisia de Bacalaureat: venitul zilnic net acordat unui profesor membru al comisiei a fost mai mic decât venit net acordat unui zilier în agricultură, sub 100 lei / zi. Nu mai vorbesc de colegii supraveghetori, efectiv au făcut voluntariat...
2. Desconsiderarea muncii de dascăl și degradarea statutului socio-profesonal al cadrului didactic
Dacă până în 1989 retorica discursivă era aceea că ”trebuie să muncim pentru binele colectiv, nicidecum pentru salariu” (vezi Lavinia Betea, TVR, seria ”Adevăruri despre trecut”), schimbarea paradigmei și revoluția socială au făcut schimbări profunde concretizate prin aceea că societatea capitalistă, unde principala formă de valorizare a muncii este venitul net salarial, pune venitul net în centrul discrusului de recompense ale muncii! Chiar dacă pare că am scris despre acest lucru la pct.1, reiau căci din perspectiva sociologiei muncii și a psihologiei muncii este un adevărat general valabil că venitul net salariat resprezintă principala formă de valorizare socială a unui statut socio-profesional. La acest punct al expunerii inserez trei paranteze:
a) devalorizarea muncii de dascăl prin generalizarea incidentelor din sistem și minimalizarea bunelor practici. De exemplu, am vazut postările de pe youtube.com ale unui tânăr coleg, profu de româ, excepțional de fain realizate, dar total ignorate de sistem. După un timp, probabil demotivat, nu a mai postat nimic... Pacat, chiar era bun, materialele video atractive, dinamice, aproape profesionist realizate. Dar sistemului nu i-a păsat... Dacă colegul meu ar fi lovit un elev, era live pe Facebook și Andreea Esca nu mai avea aer în piet pentru a-l infiera la PRO TV. Devalorizarea muncii de dascăl se face și prin calomniile aduse dascălilor de opinia publică și persoanele publice, politice și exemple sunt, slavă Domnului...
b) schimbarea valorilor sociale, fapt real, concret și corelat cu societatea capitalistă în care trăim, unde banul este principală formă de recunoaștere socială a importanței muncii și studiilor absolvite. Acesta este purul adevăr social. Mai mult, într-o sociaetate în care infractorii câștigă venituri nete anuale net superioare cadrelor didactice, este sclară poziția superioară în scara ierarhică a infractorilor comparativ cu cel al cadrelor didactice. Da, prin venituri salariale decente profesorii ar fi putu acea acces la cultură, dezvoltare profesională (căci cursurile sunt platite din banii lor) șidezvoltare umană, experiență de viață și resurse materiale specifice unui statut socio-profesional apreciat: locuință, autoturism, concedii, vestimantație, stil de viață... Este vorba de Piramida lui Maslow...
3) promovarea profesională fără a fi respectate principiul meritocratic al pregătirii profesionale și rezultatelor muncii (sistemul nici măcar nu are descriptori clari despre ce înseamnă ”profesor performant”), ci, cu precădere, promovarea profesională pe baza aparteneței (fie membru, fie simpatizant) la partidul politic de guvernământ. Aici nici nu am multe de discutat, efortul este pus chiar și de Președintele României, prin strategia cinică de respingere a modificărilor propuse, aceea conform căreia directorul și directorul adjunct să fie impus de ISJ-ul pe teritorul juirspurdent căruia se află instituția școlară. Nu poți vorbi de ”România educată” concretizată prin activități specifice unui om fără educației în domeniul științelor educației: sociologia educației, management educațional...
4. Suprasolicitarea în muncă cu activități conexe procesului educațional. Dacă la punctul 4 estimez rezonabil că vine aparține sistemulu, la nivel macrodecizional, în ceea ce privește suprasolicitarea în muncă cu activități conexe procesului educațional, vinovați se fac cei la nivel micromanagerial: din dorința de a servi cât mai promt sau de a nu fi probleme în școala mea, mica mea feudă, cadrele didactice se trezesc cu fel și fel de atribuții ce exced statutul lor profesional și pentru care nu sunt plătiți: să supravegheze elevii în timpul pauzelor, pe mijloacele de transport școlare sau elevii navetiști, să întocmească fel și fe de documente date din dispoziția verbală a directorui, profesor de serviciu (activitate similară medicului de gardă, deci este legală în oportunitatea unui venit conex) sau altele...
]]>
Publicat în 27. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: proiectul scoala pentru comunitate
🇷🇴 Zi istorică pentru România! Roșia Montană a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. ✊
🔔 Este victoria tuturor celor care, prin implicarea lor civică, au salvat una din cele mai de preț comori ale istoriei vechi a românilor.
⭐ Prin decizia de astăzi, comunitatea locală primește o șansă uriașă pentru dezvoltarea și – în același timp - conservarea patrimoniului. Acum va fi mult mai ușor de accesat finanțări pentru protejarea patrimoniului și investiții în activități economice, care să pună în valoare galeriile romane și peisajul minier al localității.
⭐ Conform experților, care fac recomandările pentru înscrierea monumentelor pe lista Patrimoniului Mondial, Peisajul Cultural Minier Roșia Montană reprezintă „cel mai semnificativ, extins și divers din lume, datând din perioada ocupației romane a Daciei (106-127 î.Hr.)”. În plus, conține „cel mai reprezentativ exemplu de minerit subteran aurifer din lume”.
🌎 Acum, toate aceste lucruri sunt recunoscute și protejate la nivel mondial!
]]>
Publicat în 27. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: proiectul scoala pentru comunitate
🇷🇴 Zi istorică pentru România! Roșia Montană a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. ✊
🔔 Este victoria tuturor celor care, prin implicarea lor civică, au salvat una din cele mai de preț comori ale istoriei vechi a românilor.
⭐ Prin decizia de astăzi, comunitatea locală primește o șansă uriașă pentru dezvoltarea și – în același timp - conservarea patrimoniului. Acum va fi mult mai ușor de accesat finanțări pentru protejarea patrimoniului și investiții în activități economice, care să pună în valoare galeriile romane și peisajul minier al localității.
⭐ Conform experților, care fac recomandările pentru înscrierea monumentelor pe lista Patrimoniului Mondial, Peisajul Cultural Minier Roșia Montană reprezintă „cel mai semnificativ, extins și divers din lume, datând din perioada ocupației romane a Daciei (106-127 î.Hr.)”. În plus, conține „cel mai reprezentativ exemplu de minerit subteran aurifer din lume”.
🌎 Acum, toate aceste lucruri sunt recunoscute și protejate la nivel mondial!
]]>
Publicat în 26. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: sistem de învăţământ
In cartea „Sfârșitul competenței” de Tom Nichols, autorul arată, folosind și multe exemple, cum în zilele noastre experții sunt ironizați și reduși la tăcere de către persoane cu minimă (sau inexistentă) pregătire într-un domeniu, dar care nu au stânjeneala de a se pronunța cu fermitate în chestiuni pe care nu le stăpânesc. Desigur, cea mai des întâlnită categorie contestatară este a celor care știu ceva, care au o brumă de cunoștințe. Exact cât să îi încurce mai tare, probabil: nici neștiința care poate antrena puțină modestie, nici competență autentică.
De aceea, într-un splendid articol, Andrei Vieru (filosof si pianist) afirmă că cei mai manipulabili sunt indivizii care au totuși un traseu educațional, de cele mai multe ori cu studii medii și superioare. Oamenii simpli, trăitori adesea în mediul rural, pot fi, paradoxal, mai greu de manipulat deoarece busola lor este mai puțin deviată prin sofisme și subtilități: ei își reglează setul de valori morale după tradiție (verificată de timp) și după o conștiință nepervertită de prea multă ideologie. Discuția este, neîndoielnic, greu de tranșat în câteva rânduri și ar merita nuanțată, dar articolul denunță pericolul educației actuale ca formatare (nu formare), ca dresaj al individului.
Revenind la cartea lui Nichols, ar merita să aflăm cum un profesor universitar american ajunge să își pună întrebări despre cât de oportune sunt tendințele pedagogice consacrate în țara sa. De pildă, aceea de a inculca unui individ, încă de la grădiniță, ideea că este minunat, grozav, incredibil, iar asta fără filtre și criterii de obiectivitate. Redăm un pasaj: „În 2016, de exemplu, un grup de studenți de la Yale a cerut ca departamentul de engleză să elimine cursul de mari poeți englezi pentru că era ticsit de bărbați europeni albi. După cum mi-a spus cândva un profesor de la o școală de elită, în unele zile mă simt mai puțin ca un profesor și mai mult ca un vânzător într-un butic scump. Și de ce nu s-ar simți așa? Vorbim despre copii cărora li s-a spus să li se adreseze adulților pe numele mici încă de când învățau să meargă. Li s-au dat note menite mai degrabă să le sporească stima de sine decât să le stimuleze realizările. Și au fost înmatriculați după ce li s-a permis să viziteze colegii, ca și cum ar fi vizionat o proprietate imobiliară situată lângă un teren de golf. Această succesiune de concesii mici, dar semnificative ale adulților în fața copiilor și a stimei de sine a acestora le erodează capacitatea de a învăța și le inculcă un fals sentiment al realizării și o încredere exagerată în propriile cunoștințe, care se mențin și la vârsta adultă.”
Că această tendință a laudei exagerate și neselective nu este tocmai benefică, aflăm și dintr-o altă surprinzătoare carte, „Cei mai deștepți copii din lume (și metodele de învățământ care i-au format)”. Amanda Ripley, jurnalist de investigații și ample anchete, își fundamentează toate afirmațiile pe o muncă asiduă de teren: discuții cu elevi, directori, părinți, ca și trei solide studii de caz – urmărirea a trei elevi americani, timp de un an, plecați să studieze în alte colțuri al lumii. Concluziile sunt prea multe de sintetizat aici, dar merită să spunem că ele sunt în răspăr cu marotele de azi (școala digitalizată, școala prin joc și joacă, învățarea prin descoperire și centrată pe elev). Și cei care o afirmă, nu sunt în principal adulți, ci elevii înșiși. Și mai straniu este că România pare avidă să împrumute niște metode pedagogice puternic contestate chiar în țările din care acestea provin. Ba mai mult, metode adesea dovedite ca greșite." (Sursa: https://r3media.ro/cum-s-a-facut-selectia-specialistilor-care-vor-schimba-programele-liceale/)
]]>
Publicat în 26. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: sistem de învăţământ
In cartea „Sfârșitul competenței” de Tom Nichols, autorul arată, folosind și multe exemple, cum în zilele noastre experții sunt ironizați și reduși la tăcere de către persoane cu minimă (sau inexistentă) pregătire într-un domeniu, dar care nu au stânjeneala de a se pronunța cu fermitate în chestiuni pe care nu le stăpânesc. Desigur, cea mai des întâlnită categorie contestatară este a celor care știu ceva, care au o brumă de cunoștințe. Exact cât să îi încurce mai tare, probabil: nici neștiința care poate antrena puțină modestie, nici competență autentică.
De aceea, într-un splendid articol, Andrei Vieru (filosof si pianist) afirmă că cei mai manipulabili sunt indivizii care au totuși un traseu educațional, de cele mai multe ori cu studii medii și superioare. Oamenii simpli, trăitori adesea în mediul rural, pot fi, paradoxal, mai greu de manipulat deoarece busola lor este mai puțin deviată prin sofisme și subtilități: ei își reglează setul de valori morale după tradiție (verificată de timp) și după o conștiință nepervertită de prea multă ideologie. Discuția este, neîndoielnic, greu de tranșat în câteva rânduri și ar merita nuanțată, dar articolul denunță pericolul educației actuale ca formatare (nu formare), ca dresaj al individului.
Revenind la cartea lui Nichols, ar merita să aflăm cum un profesor universitar american ajunge să își pună întrebări despre cât de oportune sunt tendințele pedagogice consacrate în țara sa. De pildă, aceea de a inculca unui individ, încă de la grădiniță, ideea că este minunat, grozav, incredibil, iar asta fără filtre și criterii de obiectivitate. Redăm un pasaj: „În 2016, de exemplu, un grup de studenți de la Yale a cerut ca departamentul de engleză să elimine cursul de mari poeți englezi pentru că era ticsit de bărbați europeni albi. După cum mi-a spus cândva un profesor de la o școală de elită, în unele zile mă simt mai puțin ca un profesor și mai mult ca un vânzător într-un butic scump. Și de ce nu s-ar simți așa? Vorbim despre copii cărora li s-a spus să li se adreseze adulților pe numele mici încă de când învățau să meargă. Li s-au dat note menite mai degrabă să le sporească stima de sine decât să le stimuleze realizările. Și au fost înmatriculați după ce li s-a permis să viziteze colegii, ca și cum ar fi vizionat o proprietate imobiliară situată lângă un teren de golf. Această succesiune de concesii mici, dar semnificative ale adulților în fața copiilor și a stimei de sine a acestora le erodează capacitatea de a învăța și le inculcă un fals sentiment al realizării și o încredere exagerată în propriile cunoștințe, care se mențin și la vârsta adultă.”
Că această tendință a laudei exagerate și neselective nu este tocmai benefică, aflăm și dintr-o altă surprinzătoare carte, „Cei mai deștepți copii din lume (și metodele de învățământ care i-au format)”. Amanda Ripley, jurnalist de investigații și ample anchete, își fundamentează toate afirmațiile pe o muncă asiduă de teren: discuții cu elevi, directori, părinți, ca și trei solide studii de caz – urmărirea a trei elevi americani, timp de un an, plecați să studieze în alte colțuri al lumii. Concluziile sunt prea multe de sintetizat aici, dar merită să spunem că ele sunt în răspăr cu marotele de azi (școala digitalizată, școala prin joc și joacă, învățarea prin descoperire și centrată pe elev). Și cei care o afirmă, nu sunt în principal adulți, ci elevii înșiși. Și mai straniu este că România pare avidă să împrumute niște metode pedagogice puternic contestate chiar în țările din care acestea provin. Ba mai mult, metode adesea dovedite ca greșite." (Sursa: https://r3media.ro/cum-s-a-facut-selectia-specialistilor-care-vor-schimba-programele-liceale/)
]]>
Este emoționant să rememorezi lumea plină de frământori a pubertății și preadolescenței trăită atunci, în anii 1994-1998, când eram un simplu elev la Școala cu cls. I-VIII Petre Sergescu/ Școala Generală Nr. 4 Drobeta Turnu Severin. Era o școală simplă de cartier periferic, muncitoresc unde elevii învățau în trei schimburi. Uneori veneam dimineața de la 6:50, iar în alți ani terminam orele la 20:40... Condițiile de învățat erau precum vremurile de atunci: bancile erau bănci, așa cum trebuie proiectate ergonomic niște bănci pentru elevi, tabla înca mai era de sticlă, neagră/verde închis, pe care se scria cu creta albă sau colorată (galbenă, crem, bleu...), deasupra tablei, central, încă se mai vedea pe perete urma tabloului lui Nicolae Ceaușeșcu, căci fusese dat jos în anii când am fost elev de clase primare, caloriferele din fontă erau atât de calde cât să nu uităm că am ajuns în sala de clasă iar giurgiuvele de la geam erau din lemn de brad măcinat de arsița soarelui, de vânt și ploi și pe alocuri, de mucegai.
Dascălii erau dascăli și elevii erau elevi: nu aveam impertinența de a reproșa unui profesor nota acordată căci știam că responsabilitatea, respectul și recunoștința vin și de la elev către profesor dar și de la profesor către elev. Stăruitoare îmi este amintirea că în clasa a VI-a, trimestrul al III-lea, doamna profesor de Limba și literatura română, prof. Rodica Radu, a uităt plasa cu caietele noastre de teză în stația de autobuz. Cu respect și-a cerut scuze de incident și ne-a rugat să o înțelegem și să acceptăm să redăm teza, cu precizarea că subiectele vor fi similare ca dificultate, dar nu aceleași. Normal că am acceptat- chiar dacă domnia sa nu a invocat, noi știam că este măcinată de o cumplită boală ce fără milă o chinuia. De fapt, nu a uitat caietele în stația de autobuz ci la secția de radiologie de la spitalul județean, acolo le-a găsit o doamna infirmieră și le-a adus la secretariatul școlii. Noi știam, dar doamna profesor nicioadată nu ne-a împărtășit durerea ei...
Dar de doamna prof. Rodica Radu nu ne leagă numai povestea cu tezele ci și amintirea revistei școlare ”Extemporal 10”- o frumoasă biografie a școlii din Cartierul Cet Nord, scrisă de elevii de gimnaziu. Era o revistă ce apărea trimestrial (atunci anul școlar avea trimestre) prin stăruința dascălului dar și omului de cultură Rodica Radu. Doamna profesor de limba română era un om de cultură în cel mai profund sens al cuvântului: fiecare frază rostitută de domnia sa aducea imaginarul elevilor în fascinantul amfiteatru al lecturii, in magnifica lume a cărții... Știa a cuvânta, știa a avea vorbă frumos aleasă și meșteșugit așezată în mintea, sufletul și inima elevului. De o discreție aleasă, cu multă cărdură ne aduna în cabinetul de filologie de sub scara profesorilor unde încerca să ne aducă în lumea revistelor școlare.
Primele numere ale revistei școlare ”Extemporal 10” au fost scrise califrafic, olograf. Lipsa tehnologiei și a resurselor materiale făcea ca revistă sa fie multiplicată prin utilizarea foilor de indigo. A avea un exemplar din revistă, atunci, era... wau. Munca era stăruitoare căci prin indigo se realizau 5-7 exemploare și revista trebuie multiplicată, adesea, în 50-70 exemplare, pentru a fi dăruită elevilor care au publicat, cadrelor didactice care au îndrumat...
Coperta revistei era o muncă de creație la care își aduceau contribuția colegii care aveau talent la desen: Trebuia să reproducă fiecare copertă în original și de aceea, nu de puține ori, unele coperți erau mai reușite, altele nu, deși erau replici ale coperții aceluiași număr. Teoretic era aceeași copertă, practic, fiecare copertă era un original în sine, o reproducere mai mult sau mai puțin exactă...
Colegii care avea scris caligrafic scriau interiorul paginilor. De cele mai multe ori interiorul era scris cu ajutorul pixurilor care avea pastă neagră, utilizându-se acele foi de indigo. Munca era redundantă și stăruitoare dar pentru fiecare exemplar reușit... Era o satisfacție...
După ceva timp, doamna profesor a avut acces la mașina de scris a școlii. Atunci, paginile de interior au fost scrise la mașina de scris, coperțile au fost realizate, din nou, individual, de elevi.
Apariția fiecărui număr era un adevărat eveniment școlar extrașcolar. Distribuirea exemplarelor nu se făcea oricum, ci era organizată ca o adevărată sărbătoare unde primeam și un pahar de suc sau o napolitană... Paginile de interior, scrise la mașină, erau lipite cu un capsator și apoi, pentru a nu se vedea urăt, peste capse era lipită o bandă izoleră colorată, aceasta având și un rol decorativ. Tehnoredactarea se făcea cu ajutorul unei mașini de scris defecte, pe care doamna profesor o obținuse după casarea de la secretariat. Pentru că mașina de scris nu avea diacritice, acestaea erau puse de noi, cu pixul. Era o muncă de echipă, căci fiecare elev membru al redacției revistei era responsabil pentru o pagină.
Timpul a trecut și am ajuns într-un nou an școlar. Tehnica de redactare s-a îmbunătățit și, motivați de obținerea unei mențiuni la Concursul Național de Reviste Școlare, am primit din partea școlii un computer cu imprimantă și un xerox. Uzura acestor echipamente era considerabilă căci ne fuseseră date ca o sponsorizare din partea Fabricii de mobilă de la Drobeta Turnu Severin. Competențele noastre de tehnoredactare erau minime, de operare pe computer cu atât mai puțin dezvoltate. Vorbim de anii 1997-1998, când erau la modă IMB și comunicarea se făcea pe MIRC... Ehee, ce vremuri... Multiplicarea nu a mai necesitat un efort așa de mare. Tușul negru din xerox îl puneam, cu atenție, cu ajutorul unui pahar de plastic decupat pentru a se nu prelinge nimic pe lângă orificiul de încărcare. Practic s-au realizat câteva coperți ale numărului de revistă care, mai apoi, au fost multiplicate. Paginile revistei, tehnoredatate computerizat, s-a listat în câte un exemplar și mai apoi au fost xeroxate, capsate și lipite cu bandă izoleră. Era ca într-un stup de albine unde eram entuziasmați să lucrăm...
Poate că acest articol de blog nu este cea mai reușită istorie a unei activități școlare extracurriculare... Nici nu ne-am propus asta... Dincolo de rememorarea unei frânturi de biografie a Școlii cu cls. I-VIII Petre Sergescu Drobeta Turnu Severin, acest articol se dorește a fi și un simplu gest de multumire pentru doamna profesor Rodica Radu.
]]>
Publicat în 21. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
| Etichetat cu: revista scolara, scoala petre sergescu drobeta turnu severin, extemporal 10, rodica radu, profesor de limba romana
Categorie: inovaţii didactice
Este emoționant să rememorezi lumea plină de frământori a pubertății și preadolescenței trăită atunci, în anii 1994-1998, când eram un simplu elev la Școala cu cls. I-VIII Petre Sergescu/ Școala Generală Nr. 4 Drobeta Turnu Severin. Era o școală simplă de cartier periferic, muncitoresc unde elevii învățau în trei schimburi. Uneori veneam dimineața de la 6:50, iar în alți ani terminam orele la 20:40... Condițiile de învățat erau precum vremurile de atunci: bancile erau bănci, așa cum trebuie proiectate ergonomic niște bănci pentru elevi, tabla înca mai era de sticlă, neagră/verde închis, pe care se scria cu creta albă sau colorată (galbenă, crem, bleu...), deasupra tablei, central, încă se mai vedea pe perete urma tabloului lui Nicolae Ceaușeșcu, căci fusese dat jos în anii când am fost elev de clase primare, caloriferele din fontă erau atât de calde cât să nu uităm că am ajuns în sala de clasă iar giurgiuvele de la geam erau din lemn de brad măcinat de arsița soarelui, de vânt și ploi și pe alocuri, de mucegai.
Dascălii erau dascăli și elevii erau elevi: nu aveam impertinența de a reproșa unui profesor nota acordată căci știam că responsabilitatea, respectul și recunoștința vin și de la elev către profesor dar și de la profesor către elev. Stăruitoare îmi este amintirea că în clasa a VI-a, trimestrul al III-lea, doamna profesor de Limba și literatura română, prof. Rodica Radu, a uităt plasa cu caietele noastre de teză în stația de autobuz. Cu respect și-a cerut scuze de incident și ne-a rugat să o înțelegem și să acceptăm să redăm teza, cu precizarea că subiectele vor fi similare ca dificultate, dar nu aceleași. Normal că am acceptat- chiar dacă domnia sa nu a invocat, noi știam că este măcinată de o cumplită boală ce fără milă o chinuia. De fapt, nu a uitat caietele în stația de autobuz ci la secția de radiologie de la spitalul județean, acolo le-a găsit o doamna infirmieră și le-a adus la secretariatul școlii. Noi știam, dar doamna profesor nicioadată nu ne-a împărtășit durerea ei...
Dar de doamna prof. Rodica Radu nu ne leagă numai povestea cu tezele ci și amintirea revistei școlare ”Extemporal 10”- o frumoasă biografie a școlii din Cartierul Cet Nord, scrisă de elevii de gimnaziu. Era o revistă ce apărea trimestrial (atunci anul școlar avea trimestre) prin stăruința dascălului dar și omului de cultură Rodica Radu. Doamna profesor de limba română era un om de cultură în cel mai profund sens al cuvântului: fiecare frază rostitută de domnia sa aducea imaginarul elevilor în fascinantul amfiteatru al lecturii, in magnifica lume a cărții... Știa a cuvânta, știa a avea vorbă frumos aleasă și meșteșugit așezată în mintea, sufletul și inima elevului. De o discreție aleasă, cu multă cărdură ne aduna în cabinetul de filologie de sub scara profesorilor unde încerca să ne aducă în lumea revistelor școlare.
Primele numere ale revistei școlare ”Extemporal 10” au fost scrise califrafic, olograf. Lipsa tehnologiei și a resurselor materiale făcea ca revistă sa fie multiplicată prin utilizarea foilor de indigo. A avea un exemplar din revistă, atunci, era... wau. Munca era stăruitoare căci prin indigo se realizau 5-7 exemploare și revista trebuie multiplicată, adesea, în 50-70 exemplare, pentru a fi dăruită elevilor care au publicat, cadrelor didactice care au îndrumat...
Coperta revistei era o muncă de creație la care își aduceau contribuția colegii care aveau talent la desen: Trebuia să reproducă fiecare copertă în original și de aceea, nu de puține ori, unele coperți erau mai reușite, altele nu, deși erau replici ale coperții aceluiași număr. Teoretic era aceeași copertă, practic, fiecare copertă era un original în sine, o reproducere mai mult sau mai puțin exactă...
Colegii care avea scris caligrafic scriau interiorul paginilor. De cele mai multe ori interiorul era scris cu ajutorul pixurilor care avea pastă neagră, utilizându-se acele foi de indigo. Munca era redundantă și stăruitoare dar pentru fiecare exemplar reușit... Era o satisfacție...
După ceva timp, doamna profesor a avut acces la mașina de scris a școlii. Atunci, paginile de interior au fost scrise la mașina de scris, coperțile au fost realizate, din nou, individual, de elevi.
Apariția fiecărui număr era un adevărat eveniment școlar extrașcolar. Distribuirea exemplarelor nu se făcea oricum, ci era organizată ca o adevărată sărbătoare unde primeam și un pahar de suc sau o napolitană... Paginile de interior, scrise la mașină, erau lipite cu un capsator și apoi, pentru a nu se vedea urăt, peste capse era lipită o bandă izoleră colorată, aceasta având și un rol decorativ. Tehnoredactarea se făcea cu ajutorul unei mașini de scris defecte, pe care doamna profesor o obținuse după casarea de la secretariat. Pentru că mașina de scris nu avea diacritice, acestaea erau puse de noi, cu pixul. Era o muncă de echipă, căci fiecare elev membru al redacției revistei era responsabil pentru o pagină.
Timpul a trecut și am ajuns într-un nou an școlar. Tehnica de redactare s-a îmbunătățit și, motivați de obținerea unei mențiuni la Concursul Național de Reviste Școlare, am primit din partea școlii un computer cu imprimantă și un xerox. Uzura acestor echipamente era considerabilă căci ne fuseseră date ca o sponsorizare din partea Fabricii de mobilă de la Drobeta Turnu Severin. Competențele noastre de tehnoredactare erau minime, de operare pe computer cu atât mai puțin dezvoltate. Vorbim de anii 1997-1998, când erau la modă IMB și comunicarea se făcea pe MIRC... Ehee, ce vremuri... Multiplicarea nu a mai necesitat un efort așa de mare. Tușul negru din xerox îl puneam, cu atenție, cu ajutorul unui pahar de plastic decupat pentru a se nu prelinge nimic pe lângă orificiul de încărcare. Practic s-au realizat câteva coperți ale numărului de revistă care, mai apoi, au fost multiplicate. Paginile revistei, tehnoredatate computerizat, s-a listat în câte un exemplar și mai apoi au fost xeroxate, capsate și lipite cu bandă izoleră. Era ca într-un stup de albine unde eram entuziasmați să lucrăm...
Poate că acest articol de blog nu este cea mai reușită istorie a unei activități școlare extracurriculare... Nici nu ne-am propus asta... Dincolo de rememorarea unei frânturi de biografie a Școlii cu cls. I-VIII Petre Sergescu Drobeta Turnu Severin, acest articol se dorește a fi și un simplu gest de multumire pentru doamna profesor Rodica Radu.
]]>
Este emoționant să rememorezi lumea plină de frământori a pubertății și preadolescenței trăită atunci, în anii 1994-1998, când eram un simplu elev la Școala cu cls. I-VIII Petre Sergescu/ Școala Generală Nr. 4 Drobeta Turnu Severin. Era o școală simplă de cartier periferic, muncitoresc unde elevii învățau în trei schimburi. Uneori veneam dimineața de la 6:50, iar în alți ani terminam orele la 20:40... Condițiile de învățat erau precum vremurile de atunci: bancile erau bănci, așa cum trebuie proiectate ergonomic niște bănci pentru elevi, tabla înca mai era de sticlă, neagră/verde închis, pe care se scria cu creta albă sau colorată (galbenă, crem, bleu...), deasupra tablei, central, încă se mai vedea pe perete urma tabloului lui Nicolae Ceaușeșcu, căci fusese dat jos în anii când am fost elev de clase primare, caloriferele din fontă erau atât de calde cât să nu uităm că am ajuns în sala de clasă iar giurgiuvele de la geam erau din lemn de brad măcinat de arsița soarelui, de vânt și ploi și pe alocuri, de mucegai.
Dascălii erau dascăli și elevii erau elevi: nu aveam impertinența de a reproșa unui profesor nota acordată căci știam că responsabilitatea, respectul și recunoștința vin și de la elev către profesor dar și de la profesor către elev. Stăruitoare îmi este amintirea că în clasa a VI-a, trimestrul al III-lea, doamna profesor de Limba și literatura română, prof. Rodica Radu, a uităt plasa cu caietele noastre de teză în stația de autobuz. Cu respect și-a cerut scuze de incident și ne-a rugat să o înțelegem și să acceptăm să redăm teza, cu precizarea că subiectele vor fi similare ca dificultate, dar nu aceleași. Normal că am acceptat- chiar dacă domnia sa nu a invocat, noi știam că este măcinată de o cumplită boală ce fără milă o chinuia. De fapt, nu a uitat caietele în stația de autobuz ci la secția de radiologie de la spitalul județean, acolo le-a găsit o doamna infirmieră și le-a adus la secretariatul școlii. Noi știam, dar doamna profesor nicioadată nu ne-a împărtășit durerea ei...
Dar de doamna prof. Rodica Radu nu ne leagă numai povestea cu tezele ci și amintirea revistei școlare ”Extemporal 10”- o frumoasă biografie a școlii din Cartierul Cet Nord, scrisă de elevii de gimnaziu. Era o revistă ce apărea trimestrial (atunci anul școlar avea trimestre) prin stăruința dascălului dar și omului de cultură Rodica Radu. Doamna profesor de limba română era un om de cultură în cel mai profund sens al cuvântului: fiecare frază rostitută de domnia sa aducea imaginarul elevilor în fascinantul amfiteatru al lecturii, in magnifica lume a cărții... Știa a cuvânta, știa a avea vorbă frumos aleasă și meșteșugit așezată în mintea, sufletul și inima elevului. De o discreție aleasă, cu multă cărdură ne aduna în cabinetul de filologie de sub scara profesorilor unde încerca să ne aducă în lumea revistelor școlare.
Primele numere ale revistei școlare ”Extemporal 10” au fost scrise califrafic, olograf. Lipsa tehnologiei și a resurselor materiale făcea ca revistă sa fie multiplicată prin utilizarea foilor de indigo. A avea un exemplar din revistă, atunci, era... wau. Munca era stăruitoare căci prin indigo se realizau 5-7 exemploare și revista trebuie multiplicată, adesea, în 50-70 exemplare, pentru a fi dăruită elevilor care au publicat, cadrelor didactice care au îndrumat...
Coperta revistei era o muncă de creație la care își aduceau contribuția colegii care aveau talent la desen: Trebuia să reproducă fiecare copertă în original și de aceea, nu de puține ori, unele coperți erau mai reușite, altele nu, deși erau replici ale coperții aceluiași număr. Teoretic era aceeași copertă, practic, fiecare copertă era un original în sine, o reproducere mai mult sau mai puțin exactă...
Colegii care avea scris caligrafic scriau interiorul paginilor. De cele mai multe ori interiorul era scris cu ajutorul pixurilor care avea pastă neagră, utilizându-se acele foi de indigo. Munca era redundantă și stăruitoare dar pentru fiecare exemplar reușit... Era o satisfacție...
După ceva timp, doamna profesor a avut acces la mașina de scris a școlii. Atunci, paginile de interior au fost scrise la mașina de scris, coperțile au fost realizate, din nou, individual, de elevi.
Apariția fiecărui număr era un adevărat eveniment școlar extrașcolar. Distribuirea exemplarelor nu se făcea oricum, ci era organizată ca o adevărată sărbătoare unde primeam și un pahar de suc sau o napolitană... Paginile de interior, scrise la mașină, erau lipite cu un capsator și apoi, pentru a nu se vedea urăt, peste capse era lipită o bandă izoleră colorată, aceasta având și un rol decorativ. Tehnoredactarea se făcea cu ajutorul unei mașini de scris defecte, pe care doamna profesor o obținuse după casarea de la secretariat. Pentru că mașina de scris nu avea diacritice, acestaea erau puse de noi, cu pixul. Era o muncă de echipă, căci fiecare elev membru al redacției revistei era responsabil pentru o pagină.
Timpul a trecut și am ajuns într-un nou an școlar. Tehnica de redactare s-a îmbunătățit și, motivați de obținerea unei mențiuni la Concursul Național de Reviste Școlare, am primit din partea școlii un computer cu imprimantă și un xerox. Uzura acestor echipamente era considerabilă căci ne fuseseră date ca o sponsorizare din partea Fabricii de mobilă de la Drobeta Turnu Severin. Competențele noastre de tehnoredactare erau minime, de operare pe computer cu atât mai puțin dezvoltate. Vorbim de anii 1997-1998, când erau la modă IMB și comunicarea se făcea pe MIRC... Ehee, ce vremuri... Multiplicarea nu a mai necesitat un efort așa de mare. Tușul negru din xerox îl puneam, cu atenție, cu ajutorul unui pahar de plastic decupat pentru a se nu prelinge nimic pe lângă orificiul de încărcare. Practic s-au realizat câteva coperți ale numărului de revistă care, mai apoi, au fost multiplicate. Paginile revistei, tehnoredatate computerizat, s-a listat în câte un exemplar și mai apoi au fost xeroxate, capsate și lipite cu bandă izoleră. Era ca într-un stup de albine unde eram entuziasmați să lucrăm...
Poate că acest articol de blog nu este cea mai reușită istorie a unei activități școlare extracurriculare... Nici nu ne-am propus asta... Dincolo de rememorarea unei frânturi de biografie a Școlii cu cls. I-VIII Petre Sergescu Drobeta Turnu Severin, acest articol se dorește a fi și un simplu gest de multumire pentru doamna profesor Rodica Radu.
]]>
Publicat în 21. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
| Etichetat cu: revista scolara, scoala petre sergescu drobeta turnu severin, extemporal 10, rodica radu, profesor de limba romana
Categorie: inovaţii didactice
Este emoționant să rememorezi lumea plină de frământori a pubertății și preadolescenței trăită atunci, în anii 1994-1998, când eram un simplu elev la Școala cu cls. I-VIII Petre Sergescu/ Școala Generală Nr. 4 Drobeta Turnu Severin. Era o școală simplă de cartier periferic, muncitoresc unde elevii învățau în trei schimburi. Uneori veneam dimineața de la 6:50, iar în alți ani terminam orele la 20:40... Condițiile de învățat erau precum vremurile de atunci: bancile erau bănci, așa cum trebuie proiectate ergonomic niște bănci pentru elevi, tabla înca mai era de sticlă, neagră/verde închis, pe care se scria cu creta albă sau colorată (galbenă, crem, bleu...), deasupra tablei, central, încă se mai vedea pe perete urma tabloului lui Nicolae Ceaușeșcu, căci fusese dat jos în anii când am fost elev de clase primare, caloriferele din fontă erau atât de calde cât să nu uităm că am ajuns în sala de clasă iar giurgiuvele de la geam erau din lemn de brad măcinat de arsița soarelui, de vânt și ploi și pe alocuri, de mucegai.
Dascălii erau dascăli și elevii erau elevi: nu aveam impertinența de a reproșa unui profesor nota acordată căci știam că responsabilitatea, respectul și recunoștința vin și de la elev către profesor dar și de la profesor către elev. Stăruitoare îmi este amintirea că în clasa a VI-a, trimestrul al III-lea, doamna profesor de Limba și literatura română, prof. Rodica Radu, a uităt plasa cu caietele noastre de teză în stația de autobuz. Cu respect și-a cerut scuze de incident și ne-a rugat să o înțelegem și să acceptăm să redăm teza, cu precizarea că subiectele vor fi similare ca dificultate, dar nu aceleași. Normal că am acceptat- chiar dacă domnia sa nu a invocat, noi știam că este măcinată de o cumplită boală ce fără milă o chinuia. De fapt, nu a uitat caietele în stația de autobuz ci la secția de radiologie de la spitalul județean, acolo le-a găsit o doamna infirmieră și le-a adus la secretariatul școlii. Noi știam, dar doamna profesor nicioadată nu ne-a împărtășit durerea ei...
Dar de doamna prof. Rodica Radu nu ne leagă numai povestea cu tezele ci și amintirea revistei școlare ”Extemporal 10”- o frumoasă biografie a școlii din Cartierul Cet Nord, scrisă de elevii de gimnaziu. Era o revistă ce apărea trimestrial (atunci anul școlar avea trimestre) prin stăruința dascălului dar și omului de cultură Rodica Radu. Doamna profesor de limba română era un om de cultură în cel mai profund sens al cuvântului: fiecare frază rostitută de domnia sa aducea imaginarul elevilor în fascinantul amfiteatru al lecturii, in magnifica lume a cărții... Știa a cuvânta, știa a avea vorbă frumos aleasă și meșteșugit așezată în mintea, sufletul și inima elevului. De o discreție aleasă, cu multă cărdură ne aduna în cabinetul de filologie de sub scara profesorilor unde încerca să ne aducă în lumea revistelor școlare.
Primele numere ale revistei școlare ”Extemporal 10” au fost scrise califrafic, olograf. Lipsa tehnologiei și a resurselor materiale făcea ca revistă sa fie multiplicată prin utilizarea foilor de indigo. A avea un exemplar din revistă, atunci, era... wau. Munca era stăruitoare căci prin indigo se realizau 5-7 exemploare și revista trebuie multiplicată, adesea, în 50-70 exemplare, pentru a fi dăruită elevilor care au publicat, cadrelor didactice care au îndrumat...
Coperta revistei era o muncă de creație la care își aduceau contribuția colegii care aveau talent la desen: Trebuia să reproducă fiecare copertă în original și de aceea, nu de puține ori, unele coperți erau mai reușite, altele nu, deși erau replici ale coperții aceluiași număr. Teoretic era aceeași copertă, practic, fiecare copertă era un original în sine, o reproducere mai mult sau mai puțin exactă...
Colegii care avea scris caligrafic scriau interiorul paginilor. De cele mai multe ori interiorul era scris cu ajutorul pixurilor care avea pastă neagră, utilizându-se acele foi de indigo. Munca era redundantă și stăruitoare dar pentru fiecare exemplar reușit... Era o satisfacție...
După ceva timp, doamna profesor a avut acces la mașina de scris a școlii. Atunci, paginile de interior au fost scrise la mașina de scris, coperțile au fost realizate, din nou, individual, de elevi.
Apariția fiecărui număr era un adevărat eveniment școlar extrașcolar. Distribuirea exemplarelor nu se făcea oricum, ci era organizată ca o adevărată sărbătoare unde primeam și un pahar de suc sau o napolitană... Paginile de interior, scrise la mașină, erau lipite cu un capsator și apoi, pentru a nu se vedea urăt, peste capse era lipită o bandă izoleră colorată, aceasta având și un rol decorativ. Tehnoredactarea se făcea cu ajutorul unei mașini de scris defecte, pe care doamna profesor o obținuse după casarea de la secretariat. Pentru că mașina de scris nu avea diacritice, acestaea erau puse de noi, cu pixul. Era o muncă de echipă, căci fiecare elev membru al redacției revistei era responsabil pentru o pagină.
Timpul a trecut și am ajuns într-un nou an școlar. Tehnica de redactare s-a îmbunătățit și, motivați de obținerea unei mențiuni la Concursul Național de Reviste Școlare, am primit din partea școlii un computer cu imprimantă și un xerox. Uzura acestor echipamente era considerabilă căci ne fuseseră date ca o sponsorizare din partea Fabricii de mobilă de la Drobeta Turnu Severin. Competențele noastre de tehnoredactare erau minime, de operare pe computer cu atât mai puțin dezvoltate. Vorbim de anii 1997-1998, când erau la modă IMB și comunicarea se făcea pe MIRC... Ehee, ce vremuri... Multiplicarea nu a mai necesitat un efort așa de mare. Tușul negru din xerox îl puneam, cu atenție, cu ajutorul unui pahar de plastic decupat pentru a se nu prelinge nimic pe lângă orificiul de încărcare. Practic s-au realizat câteva coperți ale numărului de revistă care, mai apoi, au fost multiplicate. Paginile revistei, tehnoredatate computerizat, s-a listat în câte un exemplar și mai apoi au fost xeroxate, capsate și lipite cu bandă izoleră. Era ca într-un stup de albine unde eram entuziasmați să lucrăm...
Poate că acest articol de blog nu este cea mai reușită istorie a unei activități școlare extracurriculare... Nici nu ne-am propus asta... Dincolo de rememorarea unei frânturi de biografie a Școlii cu cls. I-VIII Petre Sergescu Drobeta Turnu Severin, acest articol se dorește a fi și un simplu gest de multumire pentru doamna profesor Rodica Radu.
]]>
Este dureros să citești pe diferite platforme de socializare digitale că ”profesorilor dacă nu le place, să plece din sistem”. Această afirmație îmi aduce aminte de muncitorii din fabrici care tipau, la grevele generale din anii 1990 că personalul TESA primește salarii fără să muncească. Personalul TESA a fost concediat și după câteva luni combinatele și uzinele României au dat faliment, muncitorii greviști au rămas șomeri și se luptau să se pensioneze anticipat sau invetând fel și fel de boli/ motivând cauze medicale, utilajele vândute la fier vechi, și pământurile valorificate imobiliar. Prea târziu au aflat că acei funcționari/ salariați TESA ofereau impunerea relațiilor juridice legale, îngreunau procesul corupției că erau prea mulți care semnau și prea puțini dispuși să semneze ilegalități. După concediarea multora dintre aceștia, cei rămași nu s-au mai opus și conducerile uzinelor și combinatelor au facut un management bazat pe oportunitatea imediată ducând la adevărate catastrofe sociale.
Câtiva ani mai târziu medicii care intrau în sistem se plângeau de salarizarea mizeră și condițiile deplorabile de muncă, accentuate și de politica medicilor consacrați de a promova sclavagismul în ograda lor. Nu a durat decât 10-15 ani și sistemul medicat s-a trezut cu o cronică penurie de cadre medicale, o hemoragie de personal medical ce cu greu a fost oprită de creșterile nete salariale masive. Chiar dacă calitatea actului medical nu a crescu, salariile magistrale au continuat și continuă să fie acordate pentru a compensa grandomania cu care au fost tratați medicii ce au plecat, corupția din sistem și condițiile dpelorabile de muncă.
in SISTEMUL DE EDUCAȚIA penuria de cadre didactice performante este de neimaginat. Cei mai buni absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior cu vin să se angajeze în sistemul educațional ca urmare a veniturilor salariale la limita decenței umane. Atragerea forței de muncă cu foarte bune competențe profesionale este un eșec răsunător, chiar dacă solicităm performanțe ale elevilor la testele internaționale la nivel european. Găsisem o statistică a Ministerului Educație Naționale care arăta că peste 10 000 de porturi din învățământ sunt ocupate de personal necalificat. Alte peste 40 000 de catedre didactice/ norme sunt ocupate în sistem de plata cu ora de către profesorii pensionari. Mai mult, citeam că un adevărat dezastru se va petrece în următorii 10 ani când profesorii aflați în pragul pensionării vor părăsi sistemul. Situația dezastruoasă se va marca la disciplinele informatică, matematică, profesori consilieri. Nomal, profesioniștii din aceste domenii au vaste oportunități în carieră și prestigiul social al statutului de cadru ddiactic nu este în consens cu expectanțele lor. Mai grav, am citit în Opinia Timișoarei că Inspectoratul Școlar Județean Timiș nu mai are nicio soluție de a atrage personal calificat sau necalificat și apelează la Universitatea de Vest din Timișoara să trimită strudenți pentru a suplini lipsa cronică de personal didactic. Dacă în fața clasei de elevi este o persoană căreia elevii i se adresează cu apelativul ”Doamna profesor/ Domnule profesor...” acest fapt nu presupune în mod necesar că acea persoană este în adevăratul sens al cuvântului dascăl!
DAR PLEACĂ DACĂLI DE PERFORMANȚĂ... Este dureros!!! PLeacă ca urmare anivelul salariale... Pleacă pentru că munca lor este pur și simplu desconsiderată de către părinți (care îi confunsă cu bonele personale ale copiilor- serviciu oferit gratuit), personal de îndrumare și control numit pe criterii politice și fără baze meritocratice (la data la care scriu prezentul material), și e către elevi. Personalități ale educației românești ce actuvează ca profesori în învățământul de stat, public, cu calități profesionale de excepție dovedite, părăsesc sistemul de educației pentru... un minim de normalitate. ESTE DRAMATIC ȘI EFECTELE SUNT CATASTROFALE: nu numai că elevii nu mai beneficiază de procesul didactic susținut de astfel de somnități ale învățământul preuniversitar, dar nici tinerii care vor să acceadă la statutul de cadru didactic (cu capacități cognitive și profesionale medii sau slabe, conform opiniilor exprimate de opinia publică) nu mai au mentori la dispoziție care să îi îndrume, să le ofere un sfalt, nu mai au metodiști la dispoziție. Îmi aduc aminte, cu plăcere, ce profesori metodiști mi-au venit în inspecție la Titularizare, Definitivat, Gradul al II-lea sau Gradul I- înseși directorul Departamentului pentru formarea personalului didactic de la Universitatea de Vest, distinsa doamnă prof.univ.dr. Poessis... Acum, vin în fața bieților tineri metodiști care nu au nici măcar 20 de ani vechime... Simpli profesori selectați din cei... ce se prezintă la examen. De ce? Pentru că somnitățile, dascălii de renume... Nu mai sunt!
Sursa de inspiratie: https://relatii.net/2021/07/12/astazi-cei-mai-buni-profesori-pleaca-din-scoli-de-ce-se-intampla-asta-opinia-mea/
]]>
Publicat în 16. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: experienţe pedagogice
Este dureros să citești pe diferite platforme de socializare digitale că ”profesorilor dacă nu le place, să plece din sistem”. Această afirmație îmi aduce aminte de muncitorii din fabrici care tipau, la grevele generale din anii 1990 că personalul TESA primește salarii fără să muncească. Personalul TESA a fost concediat și după câteva luni combinatele și uzinele României au dat faliment, muncitorii greviști au rămas șomeri și se luptau să se pensioneze anticipat sau invetând fel și fel de boli/ motivând cauze medicale, utilajele vândute la fier vechi, și pământurile valorificate imobiliar. Prea târziu au aflat că acei funcționari/ salariați TESA ofereau impunerea relațiilor juridice legale, îngreunau procesul corupției că erau prea mulți care semnau și prea puțini dispuși să semneze ilegalități. După concediarea multora dintre aceștia, cei rămași nu s-au mai opus și conducerile uzinelor și combinatelor au facut un management bazat pe oportunitatea imediată ducând la adevărate catastrofe sociale.
Câtiva ani mai târziu medicii care intrau în sistem se plângeau de salarizarea mizeră și condițiile deplorabile de muncă, accentuate și de politica medicilor consacrați de a promova sclavagismul în ograda lor. Nu a durat decât 10-15 ani și sistemul medicat s-a trezut cu o cronică penurie de cadre medicale, o hemoragie de personal medical ce cu greu a fost oprită de creșterile nete salariale masive. Chiar dacă calitatea actului medical nu a crescu, salariile magistrale au continuat și continuă să fie acordate pentru a compensa grandomania cu care au fost tratați medicii ce au plecat, corupția din sistem și condițiile dpelorabile de muncă.
in SISTEMUL DE EDUCAȚIA penuria de cadre didactice performante este de neimaginat. Cei mai buni absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior cu vin să se angajeze în sistemul educațional ca urmare a veniturilor salariale la limita decenței umane. Atragerea forței de muncă cu foarte bune competențe profesionale este un eșec răsunător, chiar dacă solicităm performanțe ale elevilor la testele internaționale la nivel european. Găsisem o statistică a Ministerului Educație Naționale care arăta că peste 10 000 de porturi din învățământ sunt ocupate de personal necalificat. Alte peste 40 000 de catedre didactice/ norme sunt ocupate în sistem de plata cu ora de către profesorii pensionari. Mai mult, citeam că un adevărat dezastru se va petrece în următorii 10 ani când profesorii aflați în pragul pensionării vor părăsi sistemul. Situația dezastruoasă se va marca la disciplinele informatică, matematică, profesori consilieri. Nomal, profesioniștii din aceste domenii au vaste oportunități în carieră și prestigiul social al statutului de cadru ddiactic nu este în consens cu expectanțele lor. Mai grav, am citit în Opinia Timișoarei că Inspectoratul Școlar Județean Timiș nu mai are nicio soluție de a atrage personal calificat sau necalificat și apelează la Universitatea de Vest din Timișoara să trimită strudenți pentru a suplini lipsa cronică de personal didactic. Dacă în fața clasei de elevi este o persoană căreia elevii i se adresează cu apelativul ”Doamna profesor/ Domnule profesor...” acest fapt nu presupune în mod necesar că acea persoană este în adevăratul sens al cuvântului dascăl!
DAR PLEACĂ DACĂLI DE PERFORMANȚĂ... Este dureros!!! PLeacă ca urmare anivelul salariale... Pleacă pentru că munca lor este pur și simplu desconsiderată de către părinți (care îi confunsă cu bonele personale ale copiilor- serviciu oferit gratuit), personal de îndrumare și control numit pe criterii politice și fără baze meritocratice (la data la care scriu prezentul material), și e către elevi. Personalități ale educației românești ce actuvează ca profesori în învățământul de stat, public, cu calități profesionale de excepție dovedite, părăsesc sistemul de educației pentru... un minim de normalitate. ESTE DRAMATIC ȘI EFECTELE SUNT CATASTROFALE: nu numai că elevii nu mai beneficiază de procesul didactic susținut de astfel de somnități ale învățământul preuniversitar, dar nici tinerii care vor să acceadă la statutul de cadru didactic (cu capacități cognitive și profesionale medii sau slabe, conform opiniilor exprimate de opinia publică) nu mai au mentori la dispoziție care să îi îndrume, să le ofere un sfalt, nu mai au metodiști la dispoziție. Îmi aduc aminte, cu plăcere, ce profesori metodiști mi-au venit în inspecție la Titularizare, Definitivat, Gradul al II-lea sau Gradul I- înseși directorul Departamentului pentru formarea personalului didactic de la Universitatea de Vest, distinsa doamnă prof.univ.dr. Poessis... Acum, vin în fața bieților tineri metodiști care nu au nici măcar 20 de ani vechime... Simpli profesori selectați din cei... ce se prezintă la examen. De ce? Pentru că somnitățile, dascălii de renume... Nu mai sunt!
Sursa de inspiratie: https://relatii.net/2021/07/12/astazi-cei-mai-buni-profesori-pleaca-din-scoli-de-ce-se-intampla-asta-opinia-mea/
]]>
Este dureros să citești pe diferite platforme de socializare digitale că ”profesorilor dacă nu le place, să plece din sistem”. Această afirmație îmi aduce aminte de muncitorii din fabrici care tipau, la grevele generale din anii 1990 că personalul TESA primește salarii fără să muncească. Personalul TESA a fost concediat și după câteva luni combinatele și uzinele României au dat faliment, muncitorii greviști au rămas șomeri și se luptau să se pensioneze anticipat sau invetând fel și fel de boli/ motivând cauze medicale, utilajele vândute la fier vechi, și pământurile valorificate imobiliar. Prea târziu au aflat că acei funcționari/ salariați TESA ofereau impunerea relațiilor juridice legale, îngreunau procesul corupției că erau prea mulți care semnau și prea puțini dispuși să semneze ilegalități. După concediarea multora dintre aceștia, cei rămași nu s-au mai opus și conducerile uzinelor și combinatelor au facut un management bazat pe oportunitatea imediată ducând la adevărate catastrofe sociale.
Câtiva ani mai târziu medicii care intrau în sistem se plângeau de salarizarea mizeră și condițiile deplorabile de muncă, accentuate și de politica medicilor consacrați de a promova sclavagismul în ograda lor. Nu a durat decât 10-15 ani și sistemul medicat s-a trezut cu o cronică penurie de cadre medicale, o hemoragie de personal medical ce cu greu a fost oprită de creșterile nete salariale masive. Chiar dacă calitatea actului medical nu a crescu, salariile magistrale au continuat și continuă să fie acordate pentru a compensa grandomania cu care au fost tratați medicii ce au plecat, corupția din sistem și condițiile dpelorabile de muncă.
in SISTEMUL DE EDUCAȚIA penuria de cadre didactice performante este de neimaginat. Cei mai buni absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior cu vin să se angajeze în sistemul educațional ca urmare a veniturilor salariale la limita decenței umane. Atragerea forței de muncă cu foarte bune competențe profesionale este un eșec răsunător, chiar dacă solicităm performanțe ale elevilor la testele internaționale la nivel european. Găsisem o statistică a Ministerului Educație Naționale care arăta că peste 10 000 de porturi din învățământ sunt ocupate de personal necalificat. Alte peste 40 000 de catedre didactice/ norme sunt ocupate în sistem de plata cu ora de către profesorii pensionari. Mai mult, citeam că un adevărat dezastru se va petrece în următorii 10 ani când profesorii aflați în pragul pensionării vor părăsi sistemul. Situația dezastruoasă se va marca la disciplinele informatică, matematică, profesori consilieri. Nomal, profesioniștii din aceste domenii au vaste oportunități în carieră și prestigiul social al statutului de cadru ddiactic nu este în consens cu expectanțele lor. Mai grav, am citit în Opinia Timișoarei că Inspectoratul Școlar Județean Timiș nu mai are nicio soluție de a atrage personal calificat sau necalificat și apelează la Universitatea de Vest din Timișoara să trimită strudenți pentru a suplini lipsa cronică de personal didactic. Dacă în fața clasei de elevi este o persoană căreia elevii i se adresează cu apelativul ”Doamna profesor/ Domnule profesor...” acest fapt nu presupune în mod necesar că acea persoană este în adevăratul sens al cuvântului dascăl!
DAR PLEACĂ DACĂLI DE PERFORMANȚĂ... Este dureros!!! PLeacă ca urmare anivelul salariale... Pleacă pentru că munca lor este pur și simplu desconsiderată de către părinți (care îi confunsă cu bonele personale ale copiilor- serviciu oferit gratuit), personal de îndrumare și control numit pe criterii politice și fără baze meritocratice (la data la care scriu prezentul material), și e către elevi. Personalități ale educației românești ce actuvează ca profesori în învățământul de stat, public, cu calități profesionale de excepție dovedite, părăsesc sistemul de educației pentru... un minim de normalitate. ESTE DRAMATIC ȘI EFECTELE SUNT CATASTROFALE: nu numai că elevii nu mai beneficiază de procesul didactic susținut de astfel de somnități ale învățământul preuniversitar, dar nici tinerii care vor să acceadă la statutul de cadru didactic (cu capacități cognitive și profesionale medii sau slabe, conform opiniilor exprimate de opinia publică) nu mai au mentori la dispoziție care să îi îndrume, să le ofere un sfalt, nu mai au metodiști la dispoziție. Îmi aduc aminte, cu plăcere, ce profesori metodiști mi-au venit în inspecție la Titularizare, Definitivat, Gradul al II-lea sau Gradul I- înseși directorul Departamentului pentru formarea personalului didactic de la Universitatea de Vest, distinsa doamnă prof.univ.dr. Poessis... Acum, vin în fața bieților tineri metodiști care nu au nici măcar 20 de ani vechime... Simpli profesori selectați din cei... ce se prezintă la examen. De ce? Pentru că somnitățile, dascălii de renume... Nu mai sunt!
Sursa de inspiratie: https://relatii.net/2021/07/12/astazi-cei-mai-buni-profesori-pleaca-din-scoli-de-ce-se-intampla-asta-opinia-mea/
]]>
Publicat în 16. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: experienţe pedagogice
Este dureros să citești pe diferite platforme de socializare digitale că ”profesorilor dacă nu le place, să plece din sistem”. Această afirmație îmi aduce aminte de muncitorii din fabrici care tipau, la grevele generale din anii 1990 că personalul TESA primește salarii fără să muncească. Personalul TESA a fost concediat și după câteva luni combinatele și uzinele României au dat faliment, muncitorii greviști au rămas șomeri și se luptau să se pensioneze anticipat sau invetând fel și fel de boli/ motivând cauze medicale, utilajele vândute la fier vechi, și pământurile valorificate imobiliar. Prea târziu au aflat că acei funcționari/ salariați TESA ofereau impunerea relațiilor juridice legale, îngreunau procesul corupției că erau prea mulți care semnau și prea puțini dispuși să semneze ilegalități. După concediarea multora dintre aceștia, cei rămași nu s-au mai opus și conducerile uzinelor și combinatelor au facut un management bazat pe oportunitatea imediată ducând la adevărate catastrofe sociale.
Câtiva ani mai târziu medicii care intrau în sistem se plângeau de salarizarea mizeră și condițiile deplorabile de muncă, accentuate și de politica medicilor consacrați de a promova sclavagismul în ograda lor. Nu a durat decât 10-15 ani și sistemul medicat s-a trezut cu o cronică penurie de cadre medicale, o hemoragie de personal medical ce cu greu a fost oprită de creșterile nete salariale masive. Chiar dacă calitatea actului medical nu a crescu, salariile magistrale au continuat și continuă să fie acordate pentru a compensa grandomania cu care au fost tratați medicii ce au plecat, corupția din sistem și condițiile dpelorabile de muncă.
in SISTEMUL DE EDUCAȚIA penuria de cadre didactice performante este de neimaginat. Cei mai buni absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior cu vin să se angajeze în sistemul educațional ca urmare a veniturilor salariale la limita decenței umane. Atragerea forței de muncă cu foarte bune competențe profesionale este un eșec răsunător, chiar dacă solicităm performanțe ale elevilor la testele internaționale la nivel european. Găsisem o statistică a Ministerului Educație Naționale care arăta că peste 10 000 de porturi din învățământ sunt ocupate de personal necalificat. Alte peste 40 000 de catedre didactice/ norme sunt ocupate în sistem de plata cu ora de către profesorii pensionari. Mai mult, citeam că un adevărat dezastru se va petrece în următorii 10 ani când profesorii aflați în pragul pensionării vor părăsi sistemul. Situația dezastruoasă se va marca la disciplinele informatică, matematică, profesori consilieri. Nomal, profesioniștii din aceste domenii au vaste oportunități în carieră și prestigiul social al statutului de cadru ddiactic nu este în consens cu expectanțele lor. Mai grav, am citit în Opinia Timișoarei că Inspectoratul Școlar Județean Timiș nu mai are nicio soluție de a atrage personal calificat sau necalificat și apelează la Universitatea de Vest din Timișoara să trimită strudenți pentru a suplini lipsa cronică de personal didactic. Dacă în fața clasei de elevi este o persoană căreia elevii i se adresează cu apelativul ”Doamna profesor/ Domnule profesor...” acest fapt nu presupune în mod necesar că acea persoană este în adevăratul sens al cuvântului dascăl!
DAR PLEACĂ DACĂLI DE PERFORMANȚĂ... Este dureros!!! PLeacă ca urmare anivelul salariale... Pleacă pentru că munca lor este pur și simplu desconsiderată de către părinți (care îi confunsă cu bonele personale ale copiilor- serviciu oferit gratuit), personal de îndrumare și control numit pe criterii politice și fără baze meritocratice (la data la care scriu prezentul material), și e către elevi. Personalități ale educației românești ce actuvează ca profesori în învățământul de stat, public, cu calități profesionale de excepție dovedite, părăsesc sistemul de educației pentru... un minim de normalitate. ESTE DRAMATIC ȘI EFECTELE SUNT CATASTROFALE: nu numai că elevii nu mai beneficiază de procesul didactic susținut de astfel de somnități ale învățământul preuniversitar, dar nici tinerii care vor să acceadă la statutul de cadru didactic (cu capacități cognitive și profesionale medii sau slabe, conform opiniilor exprimate de opinia publică) nu mai au mentori la dispoziție care să îi îndrume, să le ofere un sfalt, nu mai au metodiști la dispoziție. Îmi aduc aminte, cu plăcere, ce profesori metodiști mi-au venit în inspecție la Titularizare, Definitivat, Gradul al II-lea sau Gradul I- înseși directorul Departamentului pentru formarea personalului didactic de la Universitatea de Vest, distinsa doamnă prof.univ.dr. Poessis... Acum, vin în fața bieților tineri metodiști care nu au nici măcar 20 de ani vechime... Simpli profesori selectați din cei... ce se prezintă la examen. De ce? Pentru că somnitățile, dascălii de renume... Nu mai sunt!
Sursa de inspiratie: https://relatii.net/2021/07/12/astazi-cei-mai-buni-profesori-pleaca-din-scoli-de-ce-se-intampla-asta-opinia-mea/
]]>
"Nu există oameni răi ci doar copii care au suferit prea mult." - Esența răului uman.
Atunci când nevoile esențiale, bazale ale unui copil nu sunt satisfacute și în locul lor copilul primește chiar abuz, durere și suferință, întotdeauna se va dezvolta in interiorul său răutatea. Aceasta va fi îndreptată asupra tuturor: asupra propriei persoane (pentru ca nu a fost și nu este suficient de bună), asupra celorlalți (deoarece ceilalți sunt vinovați pentru suferința sa) si asupra vieții (deoarece viața a fost si este nedreaptă cu ea).
Răutatea oamenilor care au suferit prea mult nu este constantă și nu este gratuită. Ea vine doar sub forma răzbunării. Cei care i-au făcut sau îi fac rău, trebuie să plătească. Dacă până aici persoana suferinda este extrem de saritoare și altruista, chiar foarte darnică (arătând că nu pune prea mult preț pe propria persoană iar celălalt contează mai mult), din momentul în care consideră că "din nou cineva i-a făcut ceva rău iar viața a fost din nou nedreaptă", răul și răutatea vor începe să iasă la suprafață sub forma răzbunării. Astfel, din cele mai bune si darnică persoane, acestea se transformă în persoane extrem de dure și razbunatoare.
Măsura răzbunării lor poate fi extrem de dură și exagerată. Celălalt trebuie sa sufere și să plătească pentru durerea și nedreptatea pe care i le-a provocat. Astfel, răutatea vine dintr-o viață percepută ca fiind dură, nedreaptă și încărcată de suferință. Persoana în cauză a rămas blocată emoțional la momentul producerii traumelor și din acel moment nu mai poate vedea, lumea, viața și pe ceilalți decât sub lupa pericolului si suferinței. Aceste persoane nu reușesc să depășească traumele și să admită o cauzalitate internă vieții: EU pot face ca viața mea să fie frumoasă. Ele acceptă întotdeauna o cauzalite externă a lucrurilor: Eu vreau și pot să imi fac viața frumoasă DAR CEILALȚI nu mă lasă sunt răi și mă fac mereu să sufăr. Din cauza asta, ei trebuie să plătească.
Din păcate, aceste persoane devin foarte dificile si oriunde ar merge, devin foarte repede nemulțumite de oameni și situații. Mereu sunt supărate pe cineva sau ceva. Aproape mereu sunt in situații conflictuale și "cineva le vrea răul" sau le nedreptățește. Nu acceptă greșeala si pot fi foarte perfecționiste, atât cu sine cât și cu ceilalți. Devin justițiari și chiar procesomani de carieră. Multe dintre astfel de persoane se îndreaptă către domeniul juridic sau judiciar pentru a putea "îndrepta" simbolic, răul care le-a fost făcut.
Soluția în astfel de situații constă în: depășirea traumelor, acceptarea lor și învățarea faptului că nimeni nu dorește răul explicit al celuilalt. Dobândirea încrederii în viață, în ceilalți și în propria persoană. Acceptarea cu serenitate a vieții și a nedreptății ei. Conștientizarea faptului că nimeni nu are nimic personal cu ceilalți ci doar încearcă să își facă sieși un bine.
P.S.: Acest conținut excede persoanel cu tulburări psihiatrice sau de personalitate care se află sub incidența altor paradigme din domeniul psihologiei clinice și intervenției psihoterapeutice.
]]>
Publicat în 12. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: dezvoltare profesională
"Nu există oameni răi ci doar copii care au suferit prea mult." - Esența răului uman.
Atunci când nevoile esențiale, bazale ale unui copil nu sunt satisfacute și în locul lor copilul primește chiar abuz, durere și suferință, întotdeauna se va dezvolta in interiorul său răutatea. Aceasta va fi îndreptată asupra tuturor: asupra propriei persoane (pentru ca nu a fost și nu este suficient de bună), asupra celorlalți (deoarece ceilalți sunt vinovați pentru suferința sa) si asupra vieții (deoarece viața a fost si este nedreaptă cu ea).
Răutatea oamenilor care au suferit prea mult nu este constantă și nu este gratuită. Ea vine doar sub forma răzbunării. Cei care i-au făcut sau îi fac rău, trebuie să plătească. Dacă până aici persoana suferinda este extrem de saritoare și altruista, chiar foarte darnică (arătând că nu pune prea mult preț pe propria persoană iar celălalt contează mai mult), din momentul în care consideră că "din nou cineva i-a făcut ceva rău iar viața a fost din nou nedreaptă", răul și răutatea vor începe să iasă la suprafață sub forma răzbunării. Astfel, din cele mai bune si darnică persoane, acestea se transformă în persoane extrem de dure și razbunatoare.
Măsura răzbunării lor poate fi extrem de dură și exagerată. Celălalt trebuie sa sufere și să plătească pentru durerea și nedreptatea pe care i le-a provocat. Astfel, răutatea vine dintr-o viață percepută ca fiind dură, nedreaptă și încărcată de suferință. Persoana în cauză a rămas blocată emoțional la momentul producerii traumelor și din acel moment nu mai poate vedea, lumea, viața și pe ceilalți decât sub lupa pericolului si suferinței. Aceste persoane nu reușesc să depășească traumele și să admită o cauzalitate internă vieții: EU pot face ca viața mea să fie frumoasă. Ele acceptă întotdeauna o cauzalite externă a lucrurilor: Eu vreau și pot să imi fac viața frumoasă DAR CEILALȚI nu mă lasă sunt răi și mă fac mereu să sufăr. Din cauza asta, ei trebuie să plătească.
Din păcate, aceste persoane devin foarte dificile si oriunde ar merge, devin foarte repede nemulțumite de oameni și situații. Mereu sunt supărate pe cineva sau ceva. Aproape mereu sunt in situații conflictuale și "cineva le vrea răul" sau le nedreptățește. Nu acceptă greșeala si pot fi foarte perfecționiste, atât cu sine cât și cu ceilalți. Devin justițiari și chiar procesomani de carieră. Multe dintre astfel de persoane se îndreaptă către domeniul juridic sau judiciar pentru a putea "îndrepta" simbolic, răul care le-a fost făcut.
Soluția în astfel de situații constă în: depășirea traumelor, acceptarea lor și învățarea faptului că nimeni nu dorește răul explicit al celuilalt. Dobândirea încrederii în viață, în ceilalți și în propria persoană. Acceptarea cu serenitate a vieții și a nedreptății ei. Conștientizarea faptului că nimeni nu are nimic personal cu ceilalți ci doar încearcă să își facă sieși un bine.
P.S.: Acest conținut excede persoanel cu tulburări psihiatrice sau de personalitate care se află sub incidența altor paradigme din domeniul psihologiei clinice și intervenției psihoterapeutice.
]]>
"Nu există oameni răi ci doar copii care au suferit prea mult." - Esența răului uman.
Atunci când nevoile esențiale, bazale ale unui copil nu sunt satisfacute și în locul lor copilul primește chiar abuz, durere și suferință, întotdeauna se va dezvolta in interiorul său răutatea. Aceasta va fi îndreptată asupra tuturor: asupra propriei persoane (pentru ca nu a fost și nu este suficient de bună), asupra celorlalți (deoarece ceilalți sunt vinovați pentru suferința sa) si asupra vieții (deoarece viața a fost si este nedreaptă cu ea).
Răutatea oamenilor care au suferit prea mult nu este constantă și nu este gratuită. Ea vine doar sub forma răzbunării. Cei care i-au făcut sau îi fac rău, trebuie să plătească. Dacă până aici persoana suferinda este extrem de saritoare și altruista, chiar foarte darnică (arătând că nu pune prea mult preț pe propria persoană iar celălalt contează mai mult), din momentul în care consideră că "din nou cineva i-a făcut ceva rău iar viața a fost din nou nedreaptă", răul și răutatea vor începe să iasă la suprafață sub forma răzbunării. Astfel, din cele mai bune si darnică persoane, acestea se transformă în persoane extrem de dure și razbunatoare.
Măsura răzbunării lor poate fi extrem de dură și exagerată. Celălalt trebuie sa sufere și să plătească pentru durerea și nedreptatea pe care i le-a provocat. Astfel, răutatea vine dintr-o viață percepută ca fiind dură, nedreaptă și încărcată de suferință. Persoana în cauză a rămas blocată emoțional la momentul producerii traumelor și din acel moment nu mai poate vedea, lumea, viața și pe ceilalți decât sub lupa pericolului si suferinței. Aceste persoane nu reușesc să depășească traumele și să admită o cauzalitate internă vieții: EU pot face ca viața mea să fie frumoasă. Ele acceptă întotdeauna o cauzalite externă a lucrurilor: Eu vreau și pot să imi fac viața frumoasă DAR CEILALȚI nu mă lasă sunt răi și mă fac mereu să sufăr. Din cauza asta, ei trebuie să plătească.
Din păcate, aceste persoane devin foarte dificile si oriunde ar merge, devin foarte repede nemulțumite de oameni și situații. Mereu sunt supărate pe cineva sau ceva. Aproape mereu sunt in situații conflictuale și "cineva le vrea răul" sau le nedreptățește. Nu acceptă greșeala si pot fi foarte perfecționiste, atât cu sine cât și cu ceilalți. Devin justițiari și chiar procesomani de carieră. Multe dintre astfel de persoane se îndreaptă către domeniul juridic sau judiciar pentru a putea "îndrepta" simbolic, răul care le-a fost făcut.
Soluția în astfel de situații constă în: depășirea traumelor, acceptarea lor și învățarea faptului că nimeni nu dorește răul explicit al celuilalt. Dobândirea încrederii în viață, în ceilalți și în propria persoană. Acceptarea cu serenitate a vieții și a nedreptății ei. Conștientizarea faptului că nimeni nu are nimic personal cu ceilalți ci doar încearcă să își facă sieși un bine.
P.S.: Acest conținut excede persoanel cu tulburări psihiatrice sau de personalitate care se află sub incidența altor paradigme din domeniul psihologiei clinice și intervenției psihoterapeutice.
]]>
Publicat în 12. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: dezvoltare profesională
"Nu există oameni răi ci doar copii care au suferit prea mult." - Esența răului uman.
Atunci când nevoile esențiale, bazale ale unui copil nu sunt satisfacute și în locul lor copilul primește chiar abuz, durere și suferință, întotdeauna se va dezvolta in interiorul său răutatea. Aceasta va fi îndreptată asupra tuturor: asupra propriei persoane (pentru ca nu a fost și nu este suficient de bună), asupra celorlalți (deoarece ceilalți sunt vinovați pentru suferința sa) si asupra vieții (deoarece viața a fost si este nedreaptă cu ea).
Răutatea oamenilor care au suferit prea mult nu este constantă și nu este gratuită. Ea vine doar sub forma răzbunării. Cei care i-au făcut sau îi fac rău, trebuie să plătească. Dacă până aici persoana suferinda este extrem de saritoare și altruista, chiar foarte darnică (arătând că nu pune prea mult preț pe propria persoană iar celălalt contează mai mult), din momentul în care consideră că "din nou cineva i-a făcut ceva rău iar viața a fost din nou nedreaptă", răul și răutatea vor începe să iasă la suprafață sub forma răzbunării. Astfel, din cele mai bune si darnică persoane, acestea se transformă în persoane extrem de dure și razbunatoare.
Măsura răzbunării lor poate fi extrem de dură și exagerată. Celălalt trebuie sa sufere și să plătească pentru durerea și nedreptatea pe care i le-a provocat. Astfel, răutatea vine dintr-o viață percepută ca fiind dură, nedreaptă și încărcată de suferință. Persoana în cauză a rămas blocată emoțional la momentul producerii traumelor și din acel moment nu mai poate vedea, lumea, viața și pe ceilalți decât sub lupa pericolului si suferinței. Aceste persoane nu reușesc să depășească traumele și să admită o cauzalitate internă vieții: EU pot face ca viața mea să fie frumoasă. Ele acceptă întotdeauna o cauzalite externă a lucrurilor: Eu vreau și pot să imi fac viața frumoasă DAR CEILALȚI nu mă lasă sunt răi și mă fac mereu să sufăr. Din cauza asta, ei trebuie să plătească.
Din păcate, aceste persoane devin foarte dificile si oriunde ar merge, devin foarte repede nemulțumite de oameni și situații. Mereu sunt supărate pe cineva sau ceva. Aproape mereu sunt in situații conflictuale și "cineva le vrea răul" sau le nedreptățește. Nu acceptă greșeala si pot fi foarte perfecționiste, atât cu sine cât și cu ceilalți. Devin justițiari și chiar procesomani de carieră. Multe dintre astfel de persoane se îndreaptă către domeniul juridic sau judiciar pentru a putea "îndrepta" simbolic, răul care le-a fost făcut.
Soluția în astfel de situații constă în: depășirea traumelor, acceptarea lor și învățarea faptului că nimeni nu dorește răul explicit al celuilalt. Dobândirea încrederii în viață, în ceilalți și în propria persoană. Acceptarea cu serenitate a vieții și a nedreptății ei. Conștientizarea faptului că nimeni nu are nimic personal cu ceilalți ci doar încearcă să își facă sieși un bine.
P.S.: Acest conținut excede persoanel cu tulburări psihiatrice sau de personalitate care se află sub incidența altor paradigme din domeniul psihologiei clinice și intervenției psihoterapeutice.
]]>
Ca psiholog cu atestare în domeniu psiholigiei clinice și psihologia educației, consilierii școlare și vocaționale în adevăratul sens al cuvântului (calificat și recunoscut profesional), am încercat, cu resursele mele proprii de raționament, utlizând cunoștințele la care am avut acces, poate mai limitate sau nu, care este adevăratul motiv pentru care elevii nu vor să citescă. Mai mult, lucrând cu elevii cu cerințe educaționale speciale, miza găsirii unei explicații este cu atât mai provocatoare. În acest sens am găsit fel de fel de explicații, unele aparent valid argumentate din partea unor teroreticieni, altele construite la nivel empiric de niște doamne ce dețin diplomă universitară ce menționează că sunt licențiate în psihologie dar... Va rog să îmi permiteți să nu le jignesc dar pot preciza că urmare a comportamentului lor profesional sunt momente, și nu puține, în care pot spune că îmi este rușine că sunt psiholog și mă recomand ca profesor de sprijin.
Într-un amalgam de explicații, una mi-a surescitat interesul și am încercat, la nivel empiric- praxiologig, a observa dacă interesul meu pentru acea explicație este sau nu este sustenabil: cititul nu oferă satisfacția instanță și adrenalină, oferint serotonină. Astfel, dpre deosebire de jocurile de noroc care oferă adrenalină instantă, spre deosebire de like-urile de pe facebook sau instagram care oferă satisfacție imediată, cititul implică efort cognitiv și nu aduce satisfacția imediată. în această cheie cred că ar trebui să înțelegem atitudinea față de lectură, nicidecum explicații de genul că elevul/adultul dovedesc deinteres pentru cultură sau comportament ostentativ- opozant! Un această cheie cred că ar trebui să înțelegem atitudinea negativă față de activitatea de lectură, plecând de la două legități universal valabile ale psihicului uman total defavolabile activității de lectură: orice psihic uman alege plăcerea și instinctul de conservare- implicit conservarea energiei prin evitarea efortului. Din cele două contexte concluzionăm empiric argumentat și praxiologic observațional că cititul este o activitate ca implică efort (consum de timp, efort intelectual) și nu aduce plăcerea instantă. Exact ceea ce psihicul uman dezaprobă.
Ce putem face, ca adulți, pentru a ne face semenii să înțeleagă, să accepte și să practice și să promoveze cititul că efort intelectual și lipsa plăcerii imediate? Deconstrucția este dificilă și nu poate fi realizată prin impunere și măsuri coergitive (sancționare negativă a celor dezinteresați de lectură)? Soluțiile par banale dar sunt eficiente în cele mai multe cazuri, peste 40-60% din situații:
a) fii tu ceeea ce aștepți de la alții să fie- dacă vrei copilul tău să citească, citește tu; dacă dorești ca partenerul tău să citească, citește tu- oferă-i ca recomandare lecturi din sfera lui de interes, pentru nivelul lui de înțelegere și disponiblitatea lui de a dedica timp cititului: nu poti recomanda unui copil de clasa a VI-a lecturi beletristică dar oferta de nivele, schițe, poezii, scurtă proză îl poate atrage
b) recompensează pozitiv activitățile de lectură- după ce citim câteva pagini ne răcorim cu o înghetață, ne recompensăm cu un suc, ne bucurăm de o prăjitură, ne răsfățăm cu un film
c) argumentează că lipsa de lectură duce la lipsa de informare implicit, dacă nu citești, nu își cunoști drepturile și ești în imposibilitatea de a te apăra; lipsa de lectură duce la incapacitatea de a argumenta, a scrie- ni poți scrie dacă nu ai citit pentru că ai un vocabular sărac și coerența ideilor este precară, firul argumentativ nu este convingător
d) alte situații
Totuși, trebuie să enunțăm că, din perspectiva psihologiei clinică, intervenția psihologică avizată pentru contruirea unui comportament favorabil lecturii se poate face doar de către un psiholog clinician specialist sau primar, care are competențe prfesionale în domeniul terapiei cognitiv comportamentale și REBT. O altă perspectivă, cea psihoterapeutică, trebuie să menționam că terapia prin lectură este benefică pentru numeroase tulburări psihice și de personalitate.
Așa că... LECTURĂ PLĂCUTĂ!
PS: Nu uitați nicio secundă că... dacă nu citiți, înțelegeți prea târziu... sau paote niciodată căci prin lectură ai acces la experiența profesională, de viață și cognitivă și a altor persoane!
]]>
Publicat în 11. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: cultură – societate – educaţie
Ca psiholog cu atestare în domeniu psiholigiei clinice și psihologia educației, consilierii școlare și vocaționale în adevăratul sens al cuvântului (calificat și recunoscut profesional), am încercat, cu resursele mele proprii de raționament, utlizând cunoștințele la care am avut acces, poate mai limitate sau nu, care este adevăratul motiv pentru care elevii nu vor să citescă. Mai mult, lucrând cu elevii cu cerințe educaționale speciale, miza găsirii unei explicații este cu atât mai provocatoare. În acest sens am găsit fel de fel de explicații, unele aparent valid argumentate din partea unor teroreticieni, altele construite la nivel empiric de niște doamne ce dețin diplomă universitară ce menționează că sunt licențiate în psihologie dar... Va rog să îmi permiteți să nu le jignesc dar pot preciza că urmare a comportamentului lor profesional sunt momente, și nu puține, în care pot spune că îmi este rușine că sunt psiholog și mă recomand ca profesor de sprijin.
Într-un amalgam de explicații, una mi-a surescitat interesul și am încercat, la nivel empiric- praxiologig, a observa dacă interesul meu pentru acea explicație este sau nu este sustenabil: cititul nu oferă satisfacția instanță și adrenalină, oferint serotonină. Astfel, dpre deosebire de jocurile de noroc care oferă adrenalină instantă, spre deosebire de like-urile de pe facebook sau instagram care oferă satisfacție imediată, cititul implică efort cognitiv și nu aduce satisfacția imediată. în această cheie cred că ar trebui să înțelegem atitudinea față de lectură, nicidecum explicații de genul că elevul/adultul dovedesc deinteres pentru cultură sau comportament ostentativ- opozant! Un această cheie cred că ar trebui să înțelegem atitudinea negativă față de activitatea de lectură, plecând de la două legități universal valabile ale psihicului uman total defavolabile activității de lectură: orice psihic uman alege plăcerea și instinctul de conservare- implicit conservarea energiei prin evitarea efortului. Din cele două contexte concluzionăm empiric argumentat și praxiologic observațional că cititul este o activitate ca implică efort (consum de timp, efort intelectual) și nu aduce plăcerea instantă. Exact ceea ce psihicul uman dezaprobă.
Ce putem face, ca adulți, pentru a ne face semenii să înțeleagă, să accepte și să practice și să promoveze cititul că efort intelectual și lipsa plăcerii imediate? Deconstrucția este dificilă și nu poate fi realizată prin impunere și măsuri coergitive (sancționare negativă a celor dezinteresați de lectură)? Soluțiile par banale dar sunt eficiente în cele mai multe cazuri, peste 40-60% din situații:
a) fii tu ceeea ce aștepți de la alții să fie- dacă vrei copilul tău să citească, citește tu; dacă dorești ca partenerul tău să citească, citește tu- oferă-i ca recomandare lecturi din sfera lui de interes, pentru nivelul lui de înțelegere și disponiblitatea lui de a dedica timp cititului: nu poti recomanda unui copil de clasa a VI-a lecturi beletristică dar oferta de nivele, schițe, poezii, scurtă proză îl poate atrage
b) recompensează pozitiv activitățile de lectură- după ce citim câteva pagini ne răcorim cu o înghetață, ne recompensăm cu un suc, ne bucurăm de o prăjitură, ne răsfățăm cu un film
c) argumentează că lipsa de lectură duce la lipsa de informare implicit, dacă nu citești, nu își cunoști drepturile și ești în imposibilitatea de a te apăra; lipsa de lectură duce la incapacitatea de a argumenta, a scrie- ni poți scrie dacă nu ai citit pentru că ai un vocabular sărac și coerența ideilor este precară, firul argumentativ nu este convingător
d) alte situații
Totuși, trebuie să enunțăm că, din perspectiva psihologiei clinică, intervenția psihologică avizată pentru contruirea unui comportament favorabil lecturii se poate face doar de către un psiholog clinician specialist sau primar, care are competențe prfesionale în domeniul terapiei cognitiv comportamentale și REBT. O altă perspectivă, cea psihoterapeutică, trebuie să menționam că terapia prin lectură este benefică pentru numeroase tulburări psihice și de personalitate.
Așa că... LECTURĂ PLĂCUTĂ!
PS: Nu uitați nicio secundă că... dacă nu citiți, înțelegeți prea târziu... sau paote niciodată căci prin lectură ai acces la experiența profesională, de viață și cognitivă și a altor persoane!
]]>
Ca psiholog cu atestare în domeniu psiholigiei clinice și psihologia educației, consilierii școlare și vocaționale în adevăratul sens al cuvântului (calificat și recunoscut profesional), am încercat, cu resursele mele proprii de raționament, utlizând cunoștințele la care am avut acces, poate mai limitate sau nu, care este adevăratul motiv pentru care elevii nu vor să citescă. Mai mult, lucrând cu elevii cu cerințe educaționale speciale, miza găsirii unei explicații este cu atât mai provocatoare. În acest sens am găsit fel de fel de explicații, unele aparent valid argumentate din partea unor teroreticieni, altele construite la nivel empiric de niște doamne ce dețin diplomă universitară ce menționează că sunt licențiate în psihologie dar... Va rog să îmi permiteți să nu le jignesc dar pot preciza că urmare a comportamentului lor profesional sunt momente, și nu puține, în care pot spune că îmi este rușine că sunt psiholog și mă recomand ca profesor de sprijin.
Într-un amalgam de explicații, una mi-a surescitat interesul și am încercat, la nivel empiric- praxiologig, a observa dacă interesul meu pentru acea explicație este sau nu este sustenabil: cititul nu oferă satisfacția instanță și adrenalină, oferint serotonină. Astfel, dpre deosebire de jocurile de noroc care oferă adrenalină instantă, spre deosebire de like-urile de pe facebook sau instagram care oferă satisfacție imediată, cititul implică efort cognitiv și nu aduce satisfacția imediată. în această cheie cred că ar trebui să înțelegem atitudinea față de lectură, nicidecum explicații de genul că elevul/adultul dovedesc deinteres pentru cultură sau comportament ostentativ- opozant! Un această cheie cred că ar trebui să înțelegem atitudinea negativă față de activitatea de lectură, plecând de la două legități universal valabile ale psihicului uman total defavolabile activității de lectură: orice psihic uman alege plăcerea și instinctul de conservare- implicit conservarea energiei prin evitarea efortului. Din cele două contexte concluzionăm empiric argumentat și praxiologic observațional că cititul este o activitate ca implică efort (consum de timp, efort intelectual) și nu aduce plăcerea instantă. Exact ceea ce psihicul uman dezaprobă.
Ce putem face, ca adulți, pentru a ne face semenii să înțeleagă, să accepte și să practice și să promoveze cititul că efort intelectual și lipsa plăcerii imediate? Deconstrucția este dificilă și nu poate fi realizată prin impunere și măsuri coergitive (sancționare negativă a celor dezinteresați de lectură)? Soluțiile par banale dar sunt eficiente în cele mai multe cazuri, peste 40-60% din situații:
a) fii tu ceeea ce aștepți de la alții să fie- dacă vrei copilul tău să citească, citește tu; dacă dorești ca partenerul tău să citească, citește tu- oferă-i ca recomandare lecturi din sfera lui de interes, pentru nivelul lui de înțelegere și disponiblitatea lui de a dedica timp cititului: nu poti recomanda unui copil de clasa a VI-a lecturi beletristică dar oferta de nivele, schițe, poezii, scurtă proză îl poate atrage
b) recompensează pozitiv activitățile de lectură- după ce citim câteva pagini ne răcorim cu o înghetață, ne recompensăm cu un suc, ne bucurăm de o prăjitură, ne răsfățăm cu un film
c) argumentează că lipsa de lectură duce la lipsa de informare implicit, dacă nu citești, nu își cunoști drepturile și ești în imposibilitatea de a te apăra; lipsa de lectură duce la incapacitatea de a argumenta, a scrie- ni poți scrie dacă nu ai citit pentru că ai un vocabular sărac și coerența ideilor este precară, firul argumentativ nu este convingător
d) alte situații
Totuși, trebuie să enunțăm că, din perspectiva psihologiei clinică, intervenția psihologică avizată pentru contruirea unui comportament favorabil lecturii se poate face doar de către un psiholog clinician specialist sau primar, care are competențe prfesionale în domeniul terapiei cognitiv comportamentale și REBT. O altă perspectivă, cea psihoterapeutică, trebuie să menționam că terapia prin lectură este benefică pentru numeroase tulburări psihice și de personalitate.
Așa că... LECTURĂ PLĂCUTĂ!
PS: Nu uitați nicio secundă că... dacă nu citiți, înțelegeți prea târziu... sau paote niciodată căci prin lectură ai acces la experiența profesională, de viață și cognitivă și a altor persoane!
]]>
Publicat în 11. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: cultură – societate – educaţie
Ca psiholog cu atestare în domeniu psiholigiei clinice și psihologia educației, consilierii școlare și vocaționale în adevăratul sens al cuvântului (calificat și recunoscut profesional), am încercat, cu resursele mele proprii de raționament, utlizând cunoștințele la care am avut acces, poate mai limitate sau nu, care este adevăratul motiv pentru care elevii nu vor să citescă. Mai mult, lucrând cu elevii cu cerințe educaționale speciale, miza găsirii unei explicații este cu atât mai provocatoare. În acest sens am găsit fel de fel de explicații, unele aparent valid argumentate din partea unor teroreticieni, altele construite la nivel empiric de niște doamne ce dețin diplomă universitară ce menționează că sunt licențiate în psihologie dar... Va rog să îmi permiteți să nu le jignesc dar pot preciza că urmare a comportamentului lor profesional sunt momente, și nu puține, în care pot spune că îmi este rușine că sunt psiholog și mă recomand ca profesor de sprijin.
Într-un amalgam de explicații, una mi-a surescitat interesul și am încercat, la nivel empiric- praxiologig, a observa dacă interesul meu pentru acea explicație este sau nu este sustenabil: cititul nu oferă satisfacția instanță și adrenalină, oferint serotonină. Astfel, dpre deosebire de jocurile de noroc care oferă adrenalină instantă, spre deosebire de like-urile de pe facebook sau instagram care oferă satisfacție imediată, cititul implică efort cognitiv și nu aduce satisfacția imediată. în această cheie cred că ar trebui să înțelegem atitudinea față de lectură, nicidecum explicații de genul că elevul/adultul dovedesc deinteres pentru cultură sau comportament ostentativ- opozant! Un această cheie cred că ar trebui să înțelegem atitudinea negativă față de activitatea de lectură, plecând de la două legități universal valabile ale psihicului uman total defavolabile activității de lectură: orice psihic uman alege plăcerea și instinctul de conservare- implicit conservarea energiei prin evitarea efortului. Din cele două contexte concluzionăm empiric argumentat și praxiologic observațional că cititul este o activitate ca implică efort (consum de timp, efort intelectual) și nu aduce plăcerea instantă. Exact ceea ce psihicul uman dezaprobă.
Ce putem face, ca adulți, pentru a ne face semenii să înțeleagă, să accepte și să practice și să promoveze cititul că efort intelectual și lipsa plăcerii imediate? Deconstrucția este dificilă și nu poate fi realizată prin impunere și măsuri coergitive (sancționare negativă a celor dezinteresați de lectură)? Soluțiile par banale dar sunt eficiente în cele mai multe cazuri, peste 40-60% din situații:
a) fii tu ceeea ce aștepți de la alții să fie- dacă vrei copilul tău să citească, citește tu; dacă dorești ca partenerul tău să citească, citește tu- oferă-i ca recomandare lecturi din sfera lui de interes, pentru nivelul lui de înțelegere și disponiblitatea lui de a dedica timp cititului: nu poti recomanda unui copil de clasa a VI-a lecturi beletristică dar oferta de nivele, schițe, poezii, scurtă proză îl poate atrage
b) recompensează pozitiv activitățile de lectură- după ce citim câteva pagini ne răcorim cu o înghetață, ne recompensăm cu un suc, ne bucurăm de o prăjitură, ne răsfățăm cu un film
c) argumentează că lipsa de lectură duce la lipsa de informare implicit, dacă nu citești, nu își cunoști drepturile și ești în imposibilitatea de a te apăra; lipsa de lectură duce la incapacitatea de a argumenta, a scrie- ni poți scrie dacă nu ai citit pentru că ai un vocabular sărac și coerența ideilor este precară, firul argumentativ nu este convingător
d) alte situații
Totuși, trebuie să enunțăm că, din perspectiva psihologiei clinică, intervenția psihologică avizată pentru contruirea unui comportament favorabil lecturii se poate face doar de către un psiholog clinician specialist sau primar, care are competențe prfesionale în domeniul terapiei cognitiv comportamentale și REBT. O altă perspectivă, cea psihoterapeutică, trebuie să menționam că terapia prin lectură este benefică pentru numeroase tulburări psihice și de personalitate.
Așa că... LECTURĂ PLĂCUTĂ!
PS: Nu uitați nicio secundă că... dacă nu citiți, înțelegeți prea târziu... sau paote niciodată căci prin lectură ai acces la experiența profesională, de viață și cognitivă și a altor persoane!
]]>
Reținem că principiul social general valabil în societatea capitalistă este acela conform căruia salariul unui angajat arată prestigiul social de care se bucură, concretizat prin nivelul de studii cerut (pregătire profesională, examene de acces în profesie și pregotire continuă) și importanța socială a muncii sale.
Da, principalul motor activator extrinsec pentru activitatea unui dascăl este venitul său net!!! Restul sunt povești de adormit... Ce face însă un profesor care nu are veniturile conform cu așteptările sale? Soluții:
A) caută surse de venit externe sistemului, lucrând part-time în alte domenii
B) caută surse de venit conexe activității de cadru didactic- realizare de meditații, activități de sprijin educațional contra cost, etc
C) pleacă din sistem, pur și simplu.
Cea mai paguboasă variantă pentru societate și comunitate este alegerea varinatei C) de către dască: pleacă din sistem, pur și simplu. Ca profesor metodist al Inspectoratului Școlar Județean Timiș am văzut un astfel de eveniment: un cadru didactic din învățământul special care a sisținut primele patru inspecții la un centrul școlar de educație incluzivă, pentru a promova Examenul Național de Definitivat a dovedit devotament, implicare, înaltă ținută morală și standarde profesionale de excepție. În semestrul al II-lea trebuia să susțină alte patru ore de inspecție însă a anunțat că placă din sistem. O pierdere imensă pentru instituția școlară care a trebuit să suplinească lipsa acestui dascăl desăvârșit, deosebit, de excepție, cu un dascăl care... a stat cu elevii până la sfârșitul anului școlar. Doamna profesor ce a părăsit sistemul era absolvetă de liceu pedagogic, absolvise psihopedagogie specială la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca și urma un program masteral în domeniul psihologiei educaționale, consilierii școlare și vocaționale. Am întrebat-o care sunt motivele plecării sale. A adus două argumente valide, de bun simț: nu poți să umilești un profesor cu 14 lei/oră care îți muncește cu 5 elevi cu tulburări pervazive de dezvoltare și 6 elevii cu retard mintal și handicap asociat, ținându-l din examene în examene, într-un colectiv care doar îți vânează greșelele. Din discuție se concretizează două motive certe:
a) prosta salarizare
b) lipsa sentimentului de aparteneță a profesorului deminisonal la colectiv de cadre didactice cauzată de lipsa de lidership
Cine a pierdut cel mai mult: sistemul național de învățământ- în colega noastră s-au investit 5 ani de studii superioare de către stautul român dar când acesta urma să nebeficieze de investitța făcută, ca urmare a salarizării la limita sclavagismului modern (conform deinirii Organizației Mondiale a Muncii) și lipsei de viziune managerială, a plecat căci nu putea fi îndeplinite nivelurile trebuințelor primare din Pirmaida lui Maslow.
Varinata A), momentul în care cadrul didactic ”caută surse de venit externe sistemului, lucrând part-time în alte domenii” este extrem de păguboasă. Resursele de timp și implicare din afara celor patru opt ore se canalizează activităților conexe ce grevează grav și profund performanța profesională. SImple exemple: profesorii pentru educație muzicală, imediat după ore nu se documentează pentru imbogățirea culturală și a strategiei didactice ci merg la nunți, botezuri, cununii, priveghiuri și înmormâmtări pentru a-și rotunji veniturile, mulți profesor care își desfășoară activități ce necesită calificare de psiholog, după cele opt ore fug la diferite cabinete psihologice, etc. Dramatic, trist și umitor este contextul în care colegii noștrii fac activități de îngrijire bătrâni, muncitori de întreținere, femei de serviciu sau curieri... Pur și simplu sunt nevoiți să realizeze munci mult sub calificarea lor profesională pentru subzistență. Tentația de a părăsii sistemul educațional este extrem de mare și, de cele mai multe ori, acești oameni pleacă...
Varianta B), cea în care cadrul didactic ”caută surse de venit conexe activității de cadru didactic- realizare de meditații, activități de sprijin educațional contra cost, etc” este păguboasă pentru actul de predare- consolidare- învățare căci profesorul este motivat ca cele mai bune resurse ce le deține din punct de vedere al pregătirii sale profesionale să le pună la dispoziția elevilor care vin la meditații, nicidecum pentru cei care vin la școală. Totuși, pare cinic dar acesta este adevărul, este o varinată bună că pregătirea profesională și interesul pentru concepre și realizare de resurse educaționale este foarte mare, interesul pentru prestigiul profesional este important și calitatea actului didactic implică o țintă impecabilă în scop de marketing.ACeasta ar trebuie să fie o varinată de lucru importantă pentru personalul de îndrumare și control astfel încât acest context defavorabil școlii, elevului și părinților să devină prietenos cu aceștia, prin diferite contexte organizatoric- juridico- financiare. Soluții optime propuse în spațiul public sunt, însă trebuie pusă în ractică în mod inteligent dar... cum munți incompetenți sunt puși în contextul de personal de îndrumare și control având doar calitatea de membru de partid, eșecul răsunător dovedește lipsa de inteligență managerială!
Reiterez că sunt studii realizate de instituții de cercetare și organizații la nivel internaținal care arată că:
a) salariul unui cadru didactic din Românai este prin cele mai mici din Uniunea Europeană, direct corelat cu nivelul de performanță al elevilor care susțin testele PISA; în statele U.E. unde salariile sunt la nivel ridicat, rezultatele PISA sunt peste nivelul mediu=> salarizarea se corelează cu performanța la testele PISA
b) salariile cadrelor didactice din România sunt sub media salariilor persoanelor care ocupă posturi ce necesită studii superioare din sistemul privat.
c) media veniturilor nete/ oră a cadrelor didactice din România, la ora redactării prezentului material, este de 12-23 lei net/oră: principalul diferențiator fiind vechimea în învățământ și nu progresul școlar al elevilor sau performanța profesională a cadrului didactic.
]]>
Publicat în 10. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: sistem de învăţământ
Reținem că principiul social general valabil în societatea capitalistă este acela conform căruia salariul unui angajat arată prestigiul social de care se bucură, concretizat prin nivelul de studii cerut (pregătire profesională, examene de acces în profesie și pregotire continuă) și importanța socială a muncii sale.
Da, principalul motor activator extrinsec pentru activitatea unui dascăl este venitul său net!!! Restul sunt povești de adormit... Ce face însă un profesor care nu are veniturile conform cu așteptările sale? Soluții:
A) caută surse de venit externe sistemului, lucrând part-time în alte domenii
B) caută surse de venit conexe activității de cadru didactic- realizare de meditații, activități de sprijin educațional contra cost, etc
C) pleacă din sistem, pur și simplu.
Cea mai paguboasă variantă pentru societate și comunitate este alegerea varinatei C) de către dască: pleacă din sistem, pur și simplu. Ca profesor metodist al Inspectoratului Școlar Județean Timiș am văzut un astfel de eveniment: un cadru didactic din învățământul special care a sisținut primele patru inspecții la un centrul școlar de educație incluzivă, pentru a promova Examenul Național de Definitivat a dovedit devotament, implicare, înaltă ținută morală și standarde profesionale de excepție. În semestrul al II-lea trebuia să susțină alte patru ore de inspecție însă a anunțat că placă din sistem. O pierdere imensă pentru instituția școlară care a trebuit să suplinească lipsa acestui dascăl desăvârșit, deosebit, de excepție, cu un dascăl care... a stat cu elevii până la sfârșitul anului școlar. Doamna profesor ce a părăsit sistemul era absolvetă de liceu pedagogic, absolvise psihopedagogie specială la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca și urma un program masteral în domeniul psihologiei educaționale, consilierii școlare și vocaționale. Am întrebat-o care sunt motivele plecării sale. A adus două argumente valide, de bun simț: nu poți să umilești un profesor cu 14 lei/oră care îți muncește cu 5 elevi cu tulburări pervazive de dezvoltare și 6 elevii cu retard mintal și handicap asociat, ținându-l din examene în examene, într-un colectiv care doar îți vânează greșelele. Din discuție se concretizează două motive certe:
a) prosta salarizare
b) lipsa sentimentului de aparteneță a profesorului deminisonal la colectiv de cadre didactice cauzată de lipsa de lidership
Cine a pierdut cel mai mult: sistemul național de învățământ- în colega noastră s-au investit 5 ani de studii superioare de către stautul român dar când acesta urma să nebeficieze de investitța făcută, ca urmare a salarizării la limita sclavagismului modern (conform deinirii Organizației Mondiale a Muncii) și lipsei de viziune managerială, a plecat căci nu putea fi îndeplinite nivelurile trebuințelor primare din Pirmaida lui Maslow.
Varinata A), momentul în care cadrul didactic ”caută surse de venit externe sistemului, lucrând part-time în alte domenii” este extrem de păguboasă. Resursele de timp și implicare din afara celor patru opt ore se canalizează activităților conexe ce grevează grav și profund performanța profesională. SImple exemple: profesorii pentru educație muzicală, imediat după ore nu se documentează pentru imbogățirea culturală și a strategiei didactice ci merg la nunți, botezuri, cununii, priveghiuri și înmormâmtări pentru a-și rotunji veniturile, mulți profesor care își desfășoară activități ce necesită calificare de psiholog, după cele opt ore fug la diferite cabinete psihologice, etc. Dramatic, trist și umitor este contextul în care colegii noștrii fac activități de îngrijire bătrâni, muncitori de întreținere, femei de serviciu sau curieri... Pur și simplu sunt nevoiți să realizeze munci mult sub calificarea lor profesională pentru subzistență. Tentația de a părăsii sistemul educațional este extrem de mare și, de cele mai multe ori, acești oameni pleacă...
Varianta B), cea în care cadrul didactic ”caută surse de venit conexe activității de cadru didactic- realizare de meditații, activități de sprijin educațional contra cost, etc” este păguboasă pentru actul de predare- consolidare- învățare căci profesorul este motivat ca cele mai bune resurse ce le deține din punct de vedere al pregătirii sale profesionale să le pună la dispoziția elevilor care vin la meditații, nicidecum pentru cei care vin la școală. Totuși, pare cinic dar acesta este adevărul, este o varinată bună că pregătirea profesională și interesul pentru concepre și realizare de resurse educaționale este foarte mare, interesul pentru prestigiul profesional este important și calitatea actului didactic implică o țintă impecabilă în scop de marketing.ACeasta ar trebuie să fie o varinată de lucru importantă pentru personalul de îndrumare și control astfel încât acest context defavorabil școlii, elevului și părinților să devină prietenos cu aceștia, prin diferite contexte organizatoric- juridico- financiare. Soluții optime propuse în spațiul public sunt, însă trebuie pusă în ractică în mod inteligent dar... cum munți incompetenți sunt puși în contextul de personal de îndrumare și control având doar calitatea de membru de partid, eșecul răsunător dovedește lipsa de inteligență managerială!
Reiterez că sunt studii realizate de instituții de cercetare și organizații la nivel internaținal care arată că:
a) salariul unui cadru didactic din Românai este prin cele mai mici din Uniunea Europeană, direct corelat cu nivelul de performanță al elevilor care susțin testele PISA; în statele U.E. unde salariile sunt la nivel ridicat, rezultatele PISA sunt peste nivelul mediu=> salarizarea se corelează cu performanța la testele PISA
b) salariile cadrelor didactice din România sunt sub media salariilor persoanelor care ocupă posturi ce necesită studii superioare din sistemul privat.
c) media veniturilor nete/ oră a cadrelor didactice din România, la ora redactării prezentului material, este de 12-23 lei net/oră: principalul diferențiator fiind vechimea în învățământ și nu progresul școlar al elevilor sau performanța profesională a cadrului didactic.
]]>
Reținem că principiul social general valabil în societatea capitalistă este acela conform căruia salariul unui angajat arată prestigiul social de care se bucură, concretizat prin nivelul de studii cerut (pregătire profesională, examene de acces în profesie și pregotire continuă) și importanța socială a muncii sale.
Da, principalul motor activator extrinsec pentru activitatea unui dascăl este venitul său net!!! Restul sunt povești de adormit... Ce face însă un profesor care nu are veniturile conform cu așteptările sale? Soluții:
A) caută surse de venit externe sistemului, lucrând part-time în alte domenii
B) caută surse de venit conexe activității de cadru didactic- realizare de meditații, activități de sprijin educațional contra cost, etc
C) pleacă din sistem, pur și simplu.
Cea mai paguboasă variantă pentru societate și comunitate este alegerea varinatei C) de către dască: pleacă din sistem, pur și simplu. Ca profesor metodist al Inspectoratului Școlar Județean Timiș am văzut un astfel de eveniment: un cadru didactic din învățământul special care a sisținut primele patru inspecții la un centrul școlar de educație incluzivă, pentru a promova Examenul Național de Definitivat a dovedit devotament, implicare, înaltă ținută morală și standarde profesionale de excepție. În semestrul al II-lea trebuia să susțină alte patru ore de inspecție însă a anunțat că placă din sistem. O pierdere imensă pentru instituția școlară care a trebuit să suplinească lipsa acestui dascăl desăvârșit, deosebit, de excepție, cu un dascăl care... a stat cu elevii până la sfârșitul anului școlar. Doamna profesor ce a părăsit sistemul era absolvetă de liceu pedagogic, absolvise psihopedagogie specială la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca și urma un program masteral în domeniul psihologiei educaționale, consilierii școlare și vocaționale. Am întrebat-o care sunt motivele plecării sale. A adus două argumente valide, de bun simț: nu poți să umilești un profesor cu 14 lei/oră care îți muncește cu 5 elevi cu tulburări pervazive de dezvoltare și 6 elevii cu retard mintal și handicap asociat, ținându-l din examene în examene, într-un colectiv care doar îți vânează greșelele. Din discuție se concretizează două motive certe:
a) prosta salarizare
b) lipsa sentimentului de aparteneță a profesorului deminisonal la colectiv de cadre didactice cauzată de lipsa de lidership
Cine a pierdut cel mai mult: sistemul național de învățământ- în colega noastră s-au investit 5 ani de studii superioare de către stautul român dar când acesta urma să nebeficieze de investitța făcută, ca urmare a salarizării la limita sclavagismului modern (conform deinirii Organizației Mondiale a Muncii) și lipsei de viziune managerială, a plecat căci nu putea fi îndeplinite nivelurile trebuințelor primare din Pirmaida lui Maslow.
Varinata A), momentul în care cadrul didactic ”caută surse de venit externe sistemului, lucrând part-time în alte domenii” este extrem de păguboasă. Resursele de timp și implicare din afara celor patru opt ore se canalizează activităților conexe ce grevează grav și profund performanța profesională. SImple exemple: profesorii pentru educație muzicală, imediat după ore nu se documentează pentru imbogățirea culturală și a strategiei didactice ci merg la nunți, botezuri, cununii, priveghiuri și înmormâmtări pentru a-și rotunji veniturile, mulți profesor care își desfășoară activități ce necesită calificare de psiholog, după cele opt ore fug la diferite cabinete psihologice, etc. Dramatic, trist și umitor este contextul în care colegii noștrii fac activități de îngrijire bătrâni, muncitori de întreținere, femei de serviciu sau curieri... Pur și simplu sunt nevoiți să realizeze munci mult sub calificarea lor profesională pentru subzistență. Tentația de a părăsii sistemul educațional este extrem de mare și, de cele mai multe ori, acești oameni pleacă...
Varianta B), cea în care cadrul didactic ”caută surse de venit conexe activității de cadru didactic- realizare de meditații, activități de sprijin educațional contra cost, etc” este păguboasă pentru actul de predare- consolidare- învățare căci profesorul este motivat ca cele mai bune resurse ce le deține din punct de vedere al pregătirii sale profesionale să le pună la dispoziția elevilor care vin la meditații, nicidecum pentru cei care vin la școală. Totuși, pare cinic dar acesta este adevărul, este o varinată bună că pregătirea profesională și interesul pentru concepre și realizare de resurse educaționale este foarte mare, interesul pentru prestigiul profesional este important și calitatea actului didactic implică o țintă impecabilă în scop de marketing.ACeasta ar trebuie să fie o varinată de lucru importantă pentru personalul de îndrumare și control astfel încât acest context defavorabil școlii, elevului și părinților să devină prietenos cu aceștia, prin diferite contexte organizatoric- juridico- financiare. Soluții optime propuse în spațiul public sunt, însă trebuie pusă în ractică în mod inteligent dar... cum munți incompetenți sunt puși în contextul de personal de îndrumare și control având doar calitatea de membru de partid, eșecul răsunător dovedește lipsa de inteligență managerială!
Reiterez că sunt studii realizate de instituții de cercetare și organizații la nivel internaținal care arată că:
a) salariul unui cadru didactic din Românai este prin cele mai mici din Uniunea Europeană, direct corelat cu nivelul de performanță al elevilor care susțin testele PISA; în statele U.E. unde salariile sunt la nivel ridicat, rezultatele PISA sunt peste nivelul mediu=> salarizarea se corelează cu performanța la testele PISA
b) salariile cadrelor didactice din România sunt sub media salariilor persoanelor care ocupă posturi ce necesită studii superioare din sistemul privat.
c) media veniturilor nete/ oră a cadrelor didactice din România, la ora redactării prezentului material, este de 12-23 lei net/oră: principalul diferențiator fiind vechimea în învățământ și nu progresul școlar al elevilor sau performanța profesională a cadrului didactic.
]]>
Publicat în 10. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: sistem de învăţământ
Reținem că principiul social general valabil în societatea capitalistă este acela conform căruia salariul unui angajat arată prestigiul social de care se bucură, concretizat prin nivelul de studii cerut (pregătire profesională, examene de acces în profesie și pregotire continuă) și importanța socială a muncii sale.
Da, principalul motor activator extrinsec pentru activitatea unui dascăl este venitul său net!!! Restul sunt povești de adormit... Ce face însă un profesor care nu are veniturile conform cu așteptările sale? Soluții:
A) caută surse de venit externe sistemului, lucrând part-time în alte domenii
B) caută surse de venit conexe activității de cadru didactic- realizare de meditații, activități de sprijin educațional contra cost, etc
C) pleacă din sistem, pur și simplu.
Cea mai paguboasă variantă pentru societate și comunitate este alegerea varinatei C) de către dască: pleacă din sistem, pur și simplu. Ca profesor metodist al Inspectoratului Școlar Județean Timiș am văzut un astfel de eveniment: un cadru didactic din învățământul special care a sisținut primele patru inspecții la un centrul școlar de educație incluzivă, pentru a promova Examenul Național de Definitivat a dovedit devotament, implicare, înaltă ținută morală și standarde profesionale de excepție. În semestrul al II-lea trebuia să susțină alte patru ore de inspecție însă a anunțat că placă din sistem. O pierdere imensă pentru instituția școlară care a trebuit să suplinească lipsa acestui dascăl desăvârșit, deosebit, de excepție, cu un dascăl care... a stat cu elevii până la sfârșitul anului școlar. Doamna profesor ce a părăsit sistemul era absolvetă de liceu pedagogic, absolvise psihopedagogie specială la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca și urma un program masteral în domeniul psihologiei educaționale, consilierii școlare și vocaționale. Am întrebat-o care sunt motivele plecării sale. A adus două argumente valide, de bun simț: nu poți să umilești un profesor cu 14 lei/oră care îți muncește cu 5 elevi cu tulburări pervazive de dezvoltare și 6 elevii cu retard mintal și handicap asociat, ținându-l din examene în examene, într-un colectiv care doar îți vânează greșelele. Din discuție se concretizează două motive certe:
a) prosta salarizare
b) lipsa sentimentului de aparteneță a profesorului deminisonal la colectiv de cadre didactice cauzată de lipsa de lidership
Cine a pierdut cel mai mult: sistemul național de învățământ- în colega noastră s-au investit 5 ani de studii superioare de către stautul român dar când acesta urma să nebeficieze de investitța făcută, ca urmare a salarizării la limita sclavagismului modern (conform deinirii Organizației Mondiale a Muncii) și lipsei de viziune managerială, a plecat căci nu putea fi îndeplinite nivelurile trebuințelor primare din Pirmaida lui Maslow.
Varinata A), momentul în care cadrul didactic ”caută surse de venit externe sistemului, lucrând part-time în alte domenii” este extrem de păguboasă. Resursele de timp și implicare din afara celor patru opt ore se canalizează activităților conexe ce grevează grav și profund performanța profesională. SImple exemple: profesorii pentru educație muzicală, imediat după ore nu se documentează pentru imbogățirea culturală și a strategiei didactice ci merg la nunți, botezuri, cununii, priveghiuri și înmormâmtări pentru a-și rotunji veniturile, mulți profesor care își desfășoară activități ce necesită calificare de psiholog, după cele opt ore fug la diferite cabinete psihologice, etc. Dramatic, trist și umitor este contextul în care colegii noștrii fac activități de îngrijire bătrâni, muncitori de întreținere, femei de serviciu sau curieri... Pur și simplu sunt nevoiți să realizeze munci mult sub calificarea lor profesională pentru subzistență. Tentația de a părăsii sistemul educațional este extrem de mare și, de cele mai multe ori, acești oameni pleacă...
Varianta B), cea în care cadrul didactic ”caută surse de venit conexe activității de cadru didactic- realizare de meditații, activități de sprijin educațional contra cost, etc” este păguboasă pentru actul de predare- consolidare- învățare căci profesorul este motivat ca cele mai bune resurse ce le deține din punct de vedere al pregătirii sale profesionale să le pună la dispoziția elevilor care vin la meditații, nicidecum pentru cei care vin la școală. Totuși, pare cinic dar acesta este adevărul, este o varinată bună că pregătirea profesională și interesul pentru concepre și realizare de resurse educaționale este foarte mare, interesul pentru prestigiul profesional este important și calitatea actului didactic implică o țintă impecabilă în scop de marketing.ACeasta ar trebuie să fie o varinată de lucru importantă pentru personalul de îndrumare și control astfel încât acest context defavorabil școlii, elevului și părinților să devină prietenos cu aceștia, prin diferite contexte organizatoric- juridico- financiare. Soluții optime propuse în spațiul public sunt, însă trebuie pusă în ractică în mod inteligent dar... cum munți incompetenți sunt puși în contextul de personal de îndrumare și control având doar calitatea de membru de partid, eșecul răsunător dovedește lipsa de inteligență managerială!
Reiterez că sunt studii realizate de instituții de cercetare și organizații la nivel internaținal care arată că:
a) salariul unui cadru didactic din Românai este prin cele mai mici din Uniunea Europeană, direct corelat cu nivelul de performanță al elevilor care susțin testele PISA; în statele U.E. unde salariile sunt la nivel ridicat, rezultatele PISA sunt peste nivelul mediu=> salarizarea se corelează cu performanța la testele PISA
b) salariile cadrelor didactice din România sunt sub media salariilor persoanelor care ocupă posturi ce necesită studii superioare din sistemul privat.
c) media veniturilor nete/ oră a cadrelor didactice din România, la ora redactării prezentului material, este de 12-23 lei net/oră: principalul diferențiator fiind vechimea în învățământ și nu progresul școlar al elevilor sau performanța profesională a cadrului didactic.
]]>
Atașez linkul de mai jos pentru a avea acces la intreg contextul cercetării. Personal, consider oportun a sublinia că anumite aspecte ale acestui studiu sunt refevante nu din contextul câstigului salarial individual, al cadrului didactic, ci în interesul social cu implicații asupra Produsului Intern Brut al României și ordinii sociale:
https://www.edupedu.ro/cimpeanu-ne-gandim-si-la-salarizarea-sistemului-de-invatamant-sigur-asta-este-direct-legata-de-alocatia-pentru-sistemul-de-educatie-suntem-acum-la-355-din-pib-un-prim-obiectiv-atingerea-a-47-d/
DIncolo de demagogia de doi lei și populismul deșanțat prin care se susține sus și tare că dascălul vine la serviciu pentru copiii ce îi sunt elevi, subliniem că, acum, subfinanțarea cronică a sistemului educațional și salarizarea la limita decenței umane este suplinită prin implicațiile financiare ale părinților, reprezentanților legali, astfel încât veniturile nete totale ale unui cadru didactic să atingă un nivel optim în raport cu așteptările sale. Pare dramatic și lipsit de deontologie ceea ce scriu dar să nu uităm nicio secundă că scoala este precum societatea: într-o societate capitalistă școala este capitalistă, implicit personalul școlii gândește, similar grupurilor de aparteneță și normelor sociale din comunitatea căreia aparține, capitalist.
Studiul OECD la care fac referire demonstrează în mod clar, valid statistic și argumentat metodologic, corelația directă dintre progresul elevilor și performanța profesională a cadrului didactic pe de o parte și nivelul de salarizare. Astfel, arată studiul, un nivel salarial la limita decenței umane, printre cel mai scăzut la nivel de Uniunea Europeană, generează performanțe slabe ale elevilor români la teste PISA, la cel mai scăzut nivel. Corelația direct proporțională este elocventă și alte comentarii nu își mai au sensul la nivel științific și managerial, decât sub anatema populismului deșanțat și demogogiei.
În mod clar, într-o socetate capitalistă precum a noastră, similar școala fiind o instituție ce integrează în cultura sa managerială realizatea socială, salarizarea la standarde ridicate, peste media salariilor din România, motivează concurența, genereză implicare și activitate cu efort susținut pentru a face față presiunii venite din partea celor care doresc să intre în sistem. Mai mult, interesul resursei umane performante de a intra în sistemul educațional este din ce în ce mai crescut. Ca și în cazul medicilor, salarizarea din educație peste media salariilor din sistemul public de salarizare ar reduce hemoragia cronică de personal înalt calificat, cu bune abilitați și competențe ridicate. Acum această hemoragie este suplinită de personal slab motivat, dezinteresat de performanță căci în ”România lucrului bine făcut” merge și așa.
]]>
Publicat în 09. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: sistem de învăţământ
Atașez linkul de mai jos pentru a avea acces la intreg contextul cercetării. Personal, consider oportun a sublinia că anumite aspecte ale acestui studiu sunt refevante nu din contextul câstigului salarial individual, al cadrului didactic, ci în interesul social cu implicații asupra Produsului Intern Brut al României și ordinii sociale:
https://www.edupedu.ro/cimpeanu-ne-gandim-si-la-salarizarea-sistemului-de-invatamant-sigur-asta-este-direct-legata-de-alocatia-pentru-sistemul-de-educatie-suntem-acum-la-355-din-pib-un-prim-obiectiv-atingerea-a-47-d/
DIncolo de demagogia de doi lei și populismul deșanțat prin care se susține sus și tare că dascălul vine la serviciu pentru copiii ce îi sunt elevi, subliniem că, acum, subfinanțarea cronică a sistemului educațional și salarizarea la limita decenței umane este suplinită prin implicațiile financiare ale părinților, reprezentanților legali, astfel încât veniturile nete totale ale unui cadru didactic să atingă un nivel optim în raport cu așteptările sale. Pare dramatic și lipsit de deontologie ceea ce scriu dar să nu uităm nicio secundă că scoala este precum societatea: într-o societate capitalistă școala este capitalistă, implicit personalul școlii gândește, similar grupurilor de aparteneță și normelor sociale din comunitatea căreia aparține, capitalist.
Studiul OECD la care fac referire demonstrează în mod clar, valid statistic și argumentat metodologic, corelația directă dintre progresul elevilor și performanța profesională a cadrului didactic pe de o parte și nivelul de salarizare. Astfel, arată studiul, un nivel salarial la limita decenței umane, printre cel mai scăzut la nivel de Uniunea Europeană, generează performanțe slabe ale elevilor români la teste PISA, la cel mai scăzut nivel. Corelația direct proporțională este elocventă și alte comentarii nu își mai au sensul la nivel științific și managerial, decât sub anatema populismului deșanțat și demogogiei.
În mod clar, într-o socetate capitalistă precum a noastră, similar școala fiind o instituție ce integrează în cultura sa managerială realizatea socială, salarizarea la standarde ridicate, peste media salariilor din România, motivează concurența, genereză implicare și activitate cu efort susținut pentru a face față presiunii venite din partea celor care doresc să intre în sistem. Mai mult, interesul resursei umane performante de a intra în sistemul educațional este din ce în ce mai crescut. Ca și în cazul medicilor, salarizarea din educație peste media salariilor din sistemul public de salarizare ar reduce hemoragia cronică de personal înalt calificat, cu bune abilitați și competențe ridicate. Acum această hemoragie este suplinită de personal slab motivat, dezinteresat de performanță căci în ”România lucrului bine făcut” merge și așa.
]]>
Atașez linkul de mai jos pentru a avea acces la intreg contextul cercetării. Personal, consider oportun a sublinia că anumite aspecte ale acestui studiu sunt refevante nu din contextul câstigului salarial individual, al cadrului didactic, ci în interesul social cu implicații asupra Produsului Intern Brut al României și ordinii sociale:
https://www.edupedu.ro/cimpeanu-ne-gandim-si-la-salarizarea-sistemului-de-invatamant-sigur-asta-este-direct-legata-de-alocatia-pentru-sistemul-de-educatie-suntem-acum-la-355-din-pib-un-prim-obiectiv-atingerea-a-47-d/
DIncolo de demagogia de doi lei și populismul deșanțat prin care se susține sus și tare că dascălul vine la serviciu pentru copiii ce îi sunt elevi, subliniem că, acum, subfinanțarea cronică a sistemului educațional și salarizarea la limita decenței umane este suplinită prin implicațiile financiare ale părinților, reprezentanților legali, astfel încât veniturile nete totale ale unui cadru didactic să atingă un nivel optim în raport cu așteptările sale. Pare dramatic și lipsit de deontologie ceea ce scriu dar să nu uităm nicio secundă că scoala este precum societatea: într-o societate capitalistă școala este capitalistă, implicit personalul școlii gândește, similar grupurilor de aparteneță și normelor sociale din comunitatea căreia aparține, capitalist.
Studiul OECD la care fac referire demonstrează în mod clar, valid statistic și argumentat metodologic, corelația directă dintre progresul elevilor și performanța profesională a cadrului didactic pe de o parte și nivelul de salarizare. Astfel, arată studiul, un nivel salarial la limita decenței umane, printre cel mai scăzut la nivel de Uniunea Europeană, generează performanțe slabe ale elevilor români la teste PISA, la cel mai scăzut nivel. Corelația direct proporțională este elocventă și alte comentarii nu își mai au sensul la nivel științific și managerial, decât sub anatema populismului deșanțat și demogogiei.
În mod clar, într-o socetate capitalistă precum a noastră, similar școala fiind o instituție ce integrează în cultura sa managerială realizatea socială, salarizarea la standarde ridicate, peste media salariilor din România, motivează concurența, genereză implicare și activitate cu efort susținut pentru a face față presiunii venite din partea celor care doresc să intre în sistem. Mai mult, interesul resursei umane performante de a intra în sistemul educațional este din ce în ce mai crescut. Ca și în cazul medicilor, salarizarea din educație peste media salariilor din sistemul public de salarizare ar reduce hemoragia cronică de personal înalt calificat, cu bune abilitați și competențe ridicate. Acum această hemoragie este suplinită de personal slab motivat, dezinteresat de performanță căci în ”România lucrului bine făcut” merge și așa.
]]>
Publicat în 09. 07. 2021 de Corneliu Dragomir
Categorie: sistem de învăţământ
Atașez linkul de mai jos pentru a avea acces la intreg contextul cercetării. Personal, consider oportun a sublinia că anumite aspecte ale acestui studiu sunt refevante nu din contextul câstigului salarial individual, al cadrului didactic, ci în interesul social cu implicații asupra Produsului Intern Brut al României și ordinii sociale:
https://www.edupedu.ro/cimpeanu-ne-gandim-si-la-salarizarea-sistemului-de-invatamant-sigur-asta-este-direct-legata-de-alocatia-pentru-sistemul-de-educatie-suntem-acum-la-355-din-pib-un-prim-obiectiv-atingerea-a-47-d/
DIncolo de demagogia de doi lei și populismul deșanțat prin care se susține sus și tare că dascălul vine la serviciu pentru copiii ce îi sunt elevi, subliniem că, acum, subfinanțarea cronică a sistemului educațional și salarizarea la limita decenței umane este suplinită prin implicațiile financiare ale părinților, reprezentanților legali, astfel încât veniturile nete totale ale unui cadru didactic să atingă un nivel optim în raport cu așteptările sale. Pare dramatic și lipsit de deontologie ceea ce scriu dar să nu uităm nicio secundă că scoala este precum societatea: într-o societate capitalistă școala este capitalistă, implicit personalul școlii gândește, similar grupurilor de aparteneță și normelor sociale din comunitatea căreia aparține, capitalist.
Studiul OECD la care fac referire demonstrează în mod clar, valid statistic și argumentat metodologic, corelația directă dintre progresul elevilor și performanța profesională a cadrului didactic pe de o parte și nivelul de salarizare. Astfel, arată studiul, un nivel salarial la limita decenței umane, printre cel mai scăzut la nivel de Uniunea Europeană, generează performanțe slabe ale elevilor români la teste PISA, la cel mai scăzut nivel. Corelația direct proporțională este elocventă și alte comentarii nu își mai au sensul la nivel științific și managerial, decât sub anatema populismului deșanțat și demogogiei.
În mod clar, într-o socetate capitalistă precum a noastră, similar școala fiind o instituție ce integrează în cultura sa managerială realizatea socială, salarizarea la standarde ridicate, peste media salariilor din România, motivează concurența, genereză implicare și activitate cu efort susținut pentru a face față presiunii venite din partea celor care doresc să intre în sistem. Mai mult, interesul resursei umane performante de a intra în sistemul educațional este din ce în ce mai crescut. Ca și în cazul medicilor, salarizarea din educație peste media salariilor din sistemul public de salarizare ar reduce hemoragia cronică de personal înalt calificat, cu bune abilitați și competențe ridicate. Acum această hemoragie este suplinită de personal slab motivat, dezinteresat de performanță căci în ”România lucrului bine făcut” merge și așa.
]]>
