Atelier de scriere creativă-provocări, interpretări

Publicat în 27. 06. 2022 de Cristina Liliana Diaconița
Categorie: experienţe pedagogice

Ne întrebăm adesea cât și cum citesc elevii din ziua de astăzi? Sau, dacă mai citesc, sau, în cazul în care citesc, ce tip de lecturi se află în lista preferințelor și De Ce ?
Răspunsurile adesea lipsesc. Per ansamblu fiecare dintre noi are o vagă impresie despre ce, cum și cât se citește la clasă. Ce am putea face? Să lansăm provocări, să deschidem seria Atelierelor de scriere creativă, în cadrul cărora să propunem lecturi dincolo de așa-zisele liste ,,obligatorii’’ și să putem să provocăm inteligența copilului, să lărgim sfera de interese și să-i formăm apetitul copilului pentru lectură.
Propuneri despre cum să inovăm actul didactic există în măsura în care schimbarea începe odată cu noi înșine și suntem interesați în a forma cititori avizați, care să surprindă specificul unui text, tema , ideile și, în ce fel modalitatea noastră de lucru poate fi un reper pentru a influența gândirea critică a elevului.
Un pas mic înspre a deveni cititori buni poate începe ca propunere cu organizarea unui atelier de scriere creativă pentru a înțelege semnificațiile, personajele, tehnicile narative din romanul ,,Enigma Otiliei’’ de George Călinescu. Cum am procedat? :

,,Bilet Șugubeț pentru Șugubeții mei’’

Bine v-am găsit!

Astăzi este ziua provocărilor. Citiți cu atenție jocul de scriere pe care vi-l propun, respectând ordinea etapelor, care au sens numai dacă țineți cont de reguli.
Știți că urma să discutăm despre romanul ,,Enigma Otiliei’’ de George Călinescu. La o mică șuetă, câțiva mi-ați mărturisit: ,,este greu’’, ,, nu mi-a plăcut’’, ,,m-am oprit după primele pagini’’, ,,sunt prea multe personaje’’.
Ce ați spune dacă i-am da o șansă romanului, invitând personajele printre noi. De la PERSONAJE pornește activitatea și jocul nostru de astăzi. Și, mai am un motiv. Am fost invitată să răspund unei anchete având ca punct de reper întrebarea: ,,Considerați că (mai) există o criză a lecturii literaturii în școală?’’ Cum aș putea să răspund la întrebare fără să țin cont de părerile voastre? Așadar, ca feedback, o să vă invit să răspundeți către finalului jocului creativ la câteva întrebări care definesc modul în care înțelegi ceea ce facem, cum facem, puncte tari și puncte slabe, propuneri și voi ține cont de toate sugestiile voastre.
Înainte de a începe cu ,,A fost odată ca niciodată…’’, vă urez succes!

P.S. Călătoria de astăzi vă solicită ca resurse materiale și umane:
1. Împărțirea în 3 grupe a câte 10 elevi.
2. Veți avea la îndemână: coli cartonate, planșe, culori, carioci, postituri, trusă cu farduri.
3. Creativitatea, originalitatea.

Jocul începe:
1. Se dau personajele:
Otilia Mărculescu, Costache Giurgiuveanu ( Moș Costache), Felix Sima, Leonida Pascalopol, Aglae Tulea, Olimpia, Stănică Rațiu, Aurica, Simion Tulea, Titi Tulea. Fiecare dintre ele se evidențiază printr-o anumită trăsătură de caracter.

Sarcina 1: Potriviți personajul cu tipologia căreia credeți că i se încadrează din coloana a 2-a, după ce citiți fragmentele de mai jos:

a) ,, Tânărul, hotărându-se în fine, trase de mânerul clopoţelului…văzu mirat un omuleţ subţire şi puţin încovoiat. Capul îi era atins de o calviţie totală, şi faţa părea aproape spână şi, din cauza aceasta, pătrată. Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinţi vizibili, ca nişte aşchii de os. Omul, a cărui vârstă desigur înaintată rămânea totuşi incertă, zâmbea cu cei doi dinţi, clipind rar şi moale, întocmai ca bufniţele supărate de o lumină bruscă, dar privind întrebător şi vădit contrariat.
— Unchiul Costache? îndrăzni să deschidă gura tânărul, pe urmă, intimidat, refăcu întrebarea: Aici şade domnul Constantin Giurgiuveanu?
Bătrânul clipi din ochi, ca şi când n-ar fi înţeles întrebarea, mişcă buzele, dar nu răspunse nimic.
— Eu sunt Felix, adăugă tânărul, uimit de această primire, nepotul dumnealui.
Omul spân păru tot aşa de plictisit de întrebare, clipi de câteva ori din ochi, bolborosi ceva, apoi cu un glas neaşteptat de răguşit, aproape şoptit, duhnind a tutun, răspunse repede:
— Nu-nu-nu ştiu... nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc... Buimăcit, tânărul stătu locului nemişcat, aşteptând o revenire asupra tăgadei. Dar bătrânul, după ce-l privi clipind, cu acea deferenţă hotărâtă cu care îndemni pe un individ să plece, zise din fundul gâtlejului: „Bună seara!“ şi porni iarăşi, în scârţâituri îngrozitoare, pe scară…’’

b)
— Ce bine-mi pare, ce bine-mi pare, zise ea volubil, că ai venit. Eu sunt Otilia.
Apoi, părându-i-se că tânărul nu reacţionează destul de călduros, întrebă, întorcând adânc faţa spre el:
— Oare nu-ţi pare bine?
— Ba da! răspunse sfios Felix, contrariat că nu vine nimeni să-i ia valiza din mână.
Condus de Otilia şi urmat de bătrân, Felix intră într-o odaie foarte înaltă, încărcată de un fum des şi înţepător de tutun ca o covertă de vapor pe Marea Nordului. În mijlocul ei, la o masă rotundă prevăzută cu o mare lampă de petrol cu glob de sticlă mată, se aflau, în faţa unui joc de table, trei persoane care la deschiderea uşii ridicară capul în felurite grade de curiozitate. Erau două femei şi un bărbat. Bătrânul merse şi ocupă scaunul rămas gol lângă ceilalţi, în vreme ce Otilia conduse pe Felix de- a dreptul la masă, prezentându-l.
— E Felix, zise ea oprindu-se în faţa bărbatului care tocmai aruncase zarurile.
Acesta ridică numaidecât capul şi întinse repede mâna. Era un om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum voluminos, totuşi evitând impresia de exces, cărnos la faţă şi rumen ca un negustor, însă elegant prin fineţea pielii şi tăietura englezească a mustăţii cărunte. Părul rar, dar bine ales într-o cărare care mergea din mijlocul frunţii până la ceafă, lanţul greu de aur cu breloc la vestă, hainele de stofă fină, parfumul discret în care intra şi o nuanţă de tabac, toate acestea reparau cu desăvârşire, în apropiere, neajunsurile vârstei şi ale corpolenţei.
— Pascalopol, se recomandă el cu o ceremonie care trăda creşterea lui aleasă, reţinând ceva mai mult mâna tânărului într-a sa, spre a-l examina. Îl privi fără excesivă cordialitate, chiar cu oarecare umbră de ironie îndepărtată, însă cu o politeţe grabnică, respectuoasă:
— Va să zică dumneata eşti Felix de care ne-a vorbit atâta domnişoara Otilia!
— Este băiatul doctorului Sima de la Iaşi, completă în şoaptă bătrânul, frecându-şi mâinile, cu un râs prostesc…

c) ,, Otilia opri pe Felix în faţa femeii mai mature. Era o doamnă cam de aceeaşi vârstă cu Pascalopol, însă cu părul negru pieptănat bine într-o coafură japoneză. Faţa îi era gălbicioasă, gura cu buzele subţiri, acre, nasul încovoiat şi acut, obrajii brăzdaţi de câteva cute mari, acuzând o slăbire bruscă. Ochii îi erau bulbucaţi, ca şi aceia ai bătrânului, cu care semăna puţin, şi avea de altfel aceeaşi mişcare moale a pleoapelor. Era îmbrăcată cu bluză de mătase neagră cu numeroase cerculeţe, strânsă la gât cu o mare agrafă de os şi sugrumată la mijloc cu un cordon de piele, în care se vedea, prinsă de un lănţişor, urechea unui cesuleţ de aur. Doamna care juca table cu Pascalopol, în vreme ce ceilalţi priveau, ridică o faţă scrutătoare şi examină din cap până în picioare pe Felix, ridicându-şi în acelaşi timp cu multă demnitate mâna spre a-i fi sărutată.

— Hm! spuse ea arţăgos şi cu un glas răguşit, însă forte. Dar eşti flăcău în lege!
— Intră la Universitate, Aglae, lămuri bătrânul, cu acelaşi supărător glas stins, însoţit de râsul fără rost.
— Da?! se miră sumbru doamna şi-şi continuă jocul cu Pascalopol.
— E tanti Aglae, sora lui papa, explică Otilia lui Felix, văzându-l cam nedumerit.
— De unde să mă cunoască? întrebă Aglae. Când a murit mă-sa, era numai atât. De atunci nu l- am mai văzut. Tu ţi-l aminteşti, Aurico?
Ruşinat de bruscheţea expresiunii „mă-sa“ şi de familiaritatea cu care oameni aproape străini vorbeau de familia lui, Felix privi sfios la aceea pe care o chemau Aurica. Era o fată cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenţi ca şi ai Aglaei, cu faţa prelungă, sfârşind într-o bărbie ca un ac, cu tâmple mari încercuite de două şiruri de cozi împletite. Şedea cu coatele pe masă şi cu capul între palme, privind jocul celor doi. La apropierea lui Felix, ridică ochii fixând cu avidă curiozitate pe tânăr şi întinzându-i la buze o mână arcuită.
— De unde să mă cunoască? întrebă Aglae. Când a murit mă-sa, era numai atât. De atunci nu l- am mai văzut. Tu ţi-l aminteşti, Aurico?
Ruşinat de bruscheţea expresiunii „mă-sa“ şi de familiaritatea cu care oameni aproape străini vorbeau de familia lui, Felix privi sfios la aceea pe care o chemau Aurica. Era o fată cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenţi ca şi ai Aglaei, cu faţa prelungă, sfârşind într-o bărbie ca un ac, cu tâmple mari încercuite de două şiruri de cozi împletite. Şedea cu coatele pe masă şi cu capul între palme, privind jocul celor doi. La apropierea lui Felix, ridică ochii fixând cu avidă curiozitate pe tânăr şi întinzându-i la buze o mână arcuită…’’

d) ,,O tuse apropiată îl făcu să tresară speriat. Abia atunci observă că în apropierea sa, la o măsuţă, se mai afla un om. Un bărbat în vârstă, cu papuci verzi în picioare şi cu o broboadă pe umeri mişca mâinile asupra mesei, ţintind atent. Avea mustăţi pleoştite şi un mic smoc de barbă. Individul ridică asupra lui Felix nişte ochi grozav de spălăciţi şi-i lăsă apoi asupra măsuţei, fără să scoată o vorbă. Abia după ce se mai adaptă obscurităţii, Felix constată cu surprindere că domnul cu broboadă broda cu lână de felurite colori o bucată de etamină întinsă pe un mic gherghef.
— Proaste zaruri! bombăni Aglae. Apoi, după o pauză: Dar, Costache, la cine o să stea „băiatul“?
— La noi! explică Otilia.
Şedea acum cu o coapsă pe marginea fotoliului bătrânului, jucându-şi ca o pendulă piciorul, în vreme ce cu mâna stângă îmbrăţişase capul vădit mulţumit al aceluia.
— Aşa?! se miră Aglae. N-am ştiut: faci azil de orfani.’’

1. Otilia Mărculescu -fata bătrână
2. Felix Sima - avarul iubitor de copii
3.Leonida Pascalopol - dementul senil
4.Costache Giurgiuveanu - arivistul
5.Aglae Tulea - cocheta
6.Aurica - copia fidelă a mamei
7.Olimpia - baba absolută fără cusur în rău
8.Stănică Rațiu - aristocratul rafinat
9. Simion Tulea - ambițiosul
10.Titi Tulea - debil mintal, apatic,infantil

Sarcina 2:
MISIUNE: Aveți sarcina de a imagina 2 secvențe (o pagină) care corespund prozei realiste, în care să includeți tehnica detaliului semnificativ.

Tema pe care vă axați include ideea moștenirii. Imaginați-vă că vă uitați pe fereastră și auziți dialogul personajelor din fragmentele de mai sus.
P.S.: Nu uitați: personajul-cheie este fermecătoarea Otilia Mărculescu, care este nelipsită din gândurile și intențiile celorlalți. Oare de ce?

Sarcina 3: Crează un text publicitar, un text multimodal (imagine, sunet) pentru a o promova pe Otilia Mărculescu în ipostaza celei mai fermecătoare ființe, un model de feminitate.

Sarcina 4: RECREĂM POVESTEA
Prin joc de rol, scurtă dramatizare, grupa voastră trebuie să pună în scenă propria poveste.
ANCHETĂ:
Creionați răspunsuri pentru întrebările:
Considerați că (mai) există o criză a lecturii literaturii în școală? Răspundeți prin a reliefa punctele forte, punctele slabe, precum și sugestii. Nu uitați de ipostaza voastră, cea a adolescentului de secol XXI.
ATENȚIE!!!
GRUPA care va realiza cel mai bine sarcinile de lucru, desenele, povestea, jocurile de rol, va fi recompensată în funcție de punctele forte ale proiectului său.
Nu uitați de scenariul jocului de astăzi: ȘTIU/VREAU SĂ ȘTIU/AM ÎNVĂȚAT

Răspunsuri ale copiilor la ancheta preluată de pe pagina ANPRO ,,Credeți că mai există o criză a lecturii literaturii în școală? ,,:

,,programe învechite,,,ar trebui să se pună accent și pe autorii contemporani ", manualele să propună tematici interdisciplinare, studii de caz care să apropie temele între ele, să avem posibilitatea să alegem noi la literatură un subiect care ne interesează dincolo de ce se spune în programe, să nu se mai pună accent pe eseuri, ci pe interpretare de text, creativitate, să gândim noi înșine.''