ProfesorLiceul Tehnologic General Ioan Culcer, Târgu Jiu
Tg.jiu, Gorj, România
Despre
Scurtă biografie
Predă limba și literatura română ca profesor titular din 2005, finalizând studiile universitare ale Facultății de Litere, Filosofie și Istorie în cadrul Universității de Vest din Timișoara în 2002. În perioada 2002-2004, a urmat studiile de masterat Limba română în sincronie și diacronie, în cadrul UVT. A participat activ și creativ la scrierea de proiecte inter-, trans- și multidisciplinare, fie de educație remedială, cum ar fi ROSE, fie Permacultura, Școala Europeană, acreditare Erasmus+, Școala de Aplicație. A înființat clubul de scriere creativă IMAGO al Liceului Tehnologic „General Ioan Culcer” Tg-Jiu, clubul de dezbatere SpeakUp, clubul de robotică UNIOM. A implementat lecții inovative legate de cetățenie activă, educație media, antreprenoriat și carieră, precum și proiecte transfrontaliere și locale legate de starea de bine în școală, Eminescu Replay. Activează din 2018 în calitate de consilier de lectură al revistei cercurilor de lectură „Consilierul de lectură” sub egida ANPRO. Participă și coordonează elevi care au fost selectați să participe la faza națională a Școlii Solomonarilor de la Cluj din cadrul Lecturiadei elevilor. Are gradul didactic I, din 2021.
Pe scurt
Poziţia profesională
titular
Ani de experienţă la catedră
23
Gradul didactic
gradul I
Ultimul nivel de învăţământ absolvit
master
Disciplină predată
Limba şi literatura română
Disciplină secundară
Limba franceză
Aria curiculară
Limbă şi comunicare
Nivelul la care predau
liceu
Limbi străine cunoscute
franceză, engleză
Nivelul de utilizare a computerului
avansat
Viziunea asupra educaţiei/ învăţământului
Educația înseamnă LIBERTATE.
Apartenenţă în asociaţii profesionale
Membru Asociația ANPRO- Asociația Națională a Profesorilor de Limba și Literatura Română Ioana Em.Petrescu
Voluntar Membru ARDOR România
Voluntar Asociația TAI, Ambasadorii Incluziunii
Voluntar/ Mentor Technovation Hackthon Adfaber România
Contribuții și certificări
- Intersecționalitatea în predarea limbii și literaturii române – experiențe didactice în cadrul proiectului Erasmus+ „Teaching Across Intersections”8 iulie 2026
- Limba și literatura română în context interdisciplinar26 martie 2025
- Instrumente pedagogice învățate în proiecte și aplicate la clasă. Exemple de bună practică la disciplina limba și literatura română15 iulie 2026
- Poezia de la începuturi până la Mihai Eminescu și poezia contemporană – explorare interdisciplinară și digitală13 iunie 2026
- Hackathonul Technovation Girls 2025 – exemplu de învățare bazată pe proiecte pentru promovarea incluziunii sociale și a competențelor digitale9 iunie 2026
- Eul virtual și lecția despre comunicare: integrarea discursului contemporan (TEDx) în predarea limbii române23 decembrie 2025
- Școala Solomonarilor și radiografia unei anchete identitare27 septembrie 2025
- Eminescu în oglinzi paralele – o experiență educațională transdisciplinară9 august 2025
- Proiectul educațional „Cu personajele la târgul de carte”6 august 2025
- Educația pentru valori în contextul cetățeniei digitale. Studiu de caz: formarea competențelor morale și civice prin activități extracurriculare9 iulie 2025
- Eu, eroul propriei povești – activitate didactică24 martie 2025
- DIGIEVENIMENTE între sens și multisens5 iunie 2024
- Jurnal de ucenic solomonar: Din Oltenia la Cluj27 noiembrie 2023
- Școala Solomonarilor – mentorat de literație4 noiembrie 2023
- Demers didactic: Poșetuța cu idei – poșetuța cu valori12 martie 2023
- Poezia-încurajare, poezia-emoție, poezia-alter ego13 ianuarie 2022
- Școala Solomonarilor – un concurs numit „dorință”23 octombrie 2021
- Creativitate în demersul didactic24 mai 2021
- Comunicarea teatrală (Studiu)3 august 2020
- Poezia este în om. Farmacia de poezie: rețete pentru suflet, între Nichita Stănescu și inteligența artificială18 iunie 2026
- Abordări inovative în predarea-învățarea-evaluarea online25 mai 2021
Pagina autorului · iTeach: Experiențe didactice Pagina autorului · Edict: Revista educației Pagina autorului · Revista Profesorului
- Nuvela. Caracterizarea personajului Ghiță, din nuvela Moara cu noroc, prin colaborare online2 august 2026
- O analiză a poeziei Floare albastră, de Mihai Eminescu (Material suport)15 iulie 2026
- Mihai Eminescu între oglinzi paralele – abordări interdisciplinare (Material suport)18 iunie 2026
- De la poezia antică la limba spargă – evoluția limbajului poetic (Material suport)14 iunie 2026
- Poezia de la începuturi până la Mihai Eminescu și poezia contemporană – explorare interdisciplinară și digitală (Material suport)13 iunie 2026
- Explorăm nuvela „Moara cu noroc” cu ajutorul AI (Material suport)25 august 2025
- Fântâna dintre plopi, de Mihail Sadoveanu (Test de lectură)4 august 2022
- Evaluare: Plumb, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (Test)23 octombrie 2021
- Realismul – trăsături (Exercițiu)23 octombrie 2021
- Forme verbale nonpersonale/ nonfinite: gerunziu, supin (Joc didactic)23 octombrie 2021
- Dacia Literară (Joc didactic)24 mai 2021
- Alexandru Lăpușneanul, de Costache Negruzzi (Test de lectură)24 mai 2021
- Ion, de Liviu Rebreanu (Test de lectură)24 mai 2021
- Perioada modernă: Dacia Literară, Junimea (Test sumativ)24 mai 2021
2 Articole pe blog
2 Certificări
- Genially si eTwinning: Experiente interactive de invatare colaborativa11 iunie 2021
- Proiectarea si desfasurarea activitatilor de invatare cu suport digital24 august 2020
Certificările nu au pagină publică.
Activitate profesională
Proiecte educaţionale derulate împreună cu elevii
an 2025-2026:
1. program național și internațional Technovation Hackhathon, Adfaber România
2. program național JOB SHADOW, Re-Power Your Future, JA România
3. program național ALL GROW
4. proiect național Credite inteligente, JA România
5. proiect național Construim meserii, JA România
6. proiect internațional LIfe Changer, JA România, Antreprenoriat și carieră
7. proiect național Skills for tech jobs, JA România
8. program internațional Antreprenor Junior, JA România
9. proiect internațional JA Arrive, JA România
10.proiect național TAI, Ambasadorii Incluziunii, program ERASMUS +
11. proiect educațional local Educația are cuvântul
12. proiect educational județean, Ediția I ,,Cu personajele la târgul de carte’’
13. proiect educațional local Lectura în era digitală
14. proiect educațional local Eminescu 360. Poezie, AI și branding cultural pentru generația Z
15. proiect-concurs național ,,Învață să programezi cu Alice'', Adfaber România
16. proiect Empower Youth, joc ECOVILLE, CRPE, program ERASMUS +
17. proiect național - implementare joc „BanoQuest – Aventură în lumea deciziilor financiare”, TAI România
18. program național Edushift, Adfaber România
19. program național ,,Împreună prindem curaj''
20. proiect național „Dezvoltarea abilităților parentale pentru a asigura drepturile și sănătatea mintală a copiilor”, UNICEF, România.
21. proiect internațional World’s Largest Lesson 2025 – Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, UNICEF
22. Ziua Națională a Lecturii
23. proiect național interdisciplina rLecturiada elevilor, Ediția 17, Nevoia de Omenesc și de Omenie
an 2024-2025:
1. proiect educational local ,,Cu personajele la târgul de carte’’
2.program internațional JA România, Succesul profesional
3.program internațional JA România, Cheia succesului, Stil de viață
4.program internațional JA România, Antreprenoriat
5. program internațional EUTEAM, CRPE
6. program național ,,Împreună prindem curaj''
7. lecție națională proiect ,,Dezvoltarea abilităților parentale…’’ Asociația HolTis și UNICEF
8.proiect local ,,EMINESCU REPLAY.Ecouri poetice în mileniul III’’;
9.proiect local ,,STAREA DE BINE-calea spre succes’’, proiect de voluntariat;
10. proiect educational local ,,Poezia pe portativ’’
11.Club de dezbatere SpeakUP, inițiat în cadrul proiectului de colaborare ERASMUS+, ALDA, ARDOR, CITIZENSACT CYPRUS, TIA HUNGARY, ADS;
12.Club IMAGO activități în parteneriat cu ANPRO și Lecturiada Elevilor 2024, activități derulate la nivel NAȚIONAL, precum: CITEȘTE CU MINE-ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII, MĂRȚIȘOARE CĂLĂTOARE ÎN OPERE LITERARE, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A POEZIEI, CONCURS ȘCOALA SOLOMONARILOR
an 2023-2024:
1.Proiect Școala Solomonarilor a lui Solomon Marcus cu tema ,,JOCUL DE-A ȘCOALA’’, ETAPA NAȚIONALĂ în perioada 9-10 decembrie 2022, 20 de ore de (inter)formare în cadrul programului Cercuri de lectură desfășurat sub egida ANPRO-Asociația Națională a Profesorilor de limba și literatura română ,,Ioana Em. Petrescu’’,
2.lecție inovativă desfășurată la clasă în perioada 27-29 aprilie 2023, ELECTIONVILLE (joc de educație civică și participare inclusivă la democrație), parte a proiectului european EUlectionplay, 27-29 aprilie 2023, 2 ore, CRPE(Centrul Român de Politici Europene) și Aspire Teachers;
3. ,, Cea mai mare lecție din România:cum deosebim faptele de opinii în mass-media’’, activitate – implementare lecție inovativă desfășurată la clasă în perioada 14-27 noiembrie 2022, Centrul de Jurnalism Independent,
4.Proiectul Transnațional ,,Educație Online fără Hotare’’, cu implicarea instituțiilor educaționale din Republica Moldova și România, Proiect în parteneriat ,,CITITOR ÎN ȘCOALA VIITORULUI’’
5.Proiectul Transnațional ,,Educație Online fără Hotare’’, cu implicarea instituțiilor educaționale din Republica Moldova și România, Proiect în parteneriat ,,PICTOCARTEA ÎNTRE LEGENDAR ȘI DIGITAL’’
Rezultate profesionale deosebite
- CONSILIER DE LECTURĂ revistă de specialitate ,,Consilierul de lectură'' sub egida ANPRO.(2018 până în prezent-2026)
- participare la activitățile Lecturiadei coordonate de ANPRO- distincții Concurs National Școala Solomonarilor- Secțiunea Digiscriere și Secțiunea DIGIPROIECT- 2019-2025
- Diplomă de Ambasador al proiectului PADMA, Proiect de Alfabetizare și Documentarea Media în ARDOR, februarie-august 2024.
- Mentor Technovation Hackathon 2025-2026
- Profesor coordonator și fondator al Clubului de dezbatere SpeakUP, inițiat în cadrul proiectului de colaborare ERASMUS+, ALDA, ARDOR, CITIZENSACT CYPRUS, TIA HUNGARY, ADS - 2024-2026
- Prof. COORDONATOR proiect local ,,EMINESCU REPLAY.Ecouri poetice în mileniul III’’;2023-2024
- Prof.COORDONATOR proiect local ,,STAREA DE BINE-calea spre succes’’, proiect de voluntariat, 2023-2024
- prof.coordonator în cadrul etapei de pilotare a Evaluării de impact a Programului de Educație Media derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent București-2023-2025
- OMOLOGARE din partea Ministerului Educației pentru resursele didactice educaționale deschise realizate, după cum urmează:
1. Formele verbale.Modurile nepersonale/nonfinite:gerunziu, supin, clasa a VII-a – omologat cu nr.71.010/1/20.06.2022, nivelul gimnazial
2. Realismul –trăsături –omologat cu nr. nr.71.010/2/20.06.2022 –nivelul liceal
3.Test – Dacia literară, clasa a XI-a - omologat cu nr. nr.71.010/3/20.06.2022 – nivelul liceal
4. Test sumativ. Perioada modern. Dacia literară, Junimea, clasa a XI-a - omologat cu nr. nr.71.010/4/20.06.2022 – nivelul liceal
5. Test de evaluare, Plumb, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, clasa a XII-a - omologat cu nr. nr.71.010/5/20.06.2022 – nivelul liceal
- PROFESOR COORDONATOR în Proiectul Transnațional ,,Educație Online fără Hotare’’, cu implicarea instituțiilor educaționale din Republica Moldova și România, Proiect în parteneriat ,,CITITOR ÎN ȘCOALA VIITORULUI’’, implementat în perioada 01.10.2022-31.01.2023
- PROFESOR COORDONATOR în Proiectul Transnațional ,,Educație Online fără Hotare’’, cu implicarea instituțiilor educaționale din Republica Moldova și România, Proiect în parteneriat ,,PICTOCARTEA ÎNTRE LEGENDAR ȘI DIGITAL’’, implementat în perioada 01.10.2022-31.05.2023
- profesor fondator, coordonator, organizator Clubul de Robotică UNIOM al Liceului Tehnologic Nr.2 Tg-Jiu
-
PROFESOR COORDONATOR PROIECT în Concursul ,,NOARK SUSȚINE ȘCOLILE PENTRU A-ȘI TRANSFORMA VISELE ÎN REALITATE’’, Ediția 2022-2023.
Rezultatele elevilor dvs.
- an 2024-2025:
1. PREMIUL I Necșoiu Andrada concurs județean Bucate ...de poveste
2. Listă premii concurs județean Bucate ...de poveste
3. PREMUL I Cornescu Andreea concurs județean Magia Cărții
4. PREMUL I Necșoiu Andrada concurs județean Magia Cărții
5. PREMIUL I Spătaru Alexandra Festival județean de teatru Picături de suflet
6. PREMIUL II Oproiu Andrei Festival județean de teatru Picături de suflet
7. PREMIUL I Bratu Petruța Festival județean de teatru Picături de suflet
8. MENȚIUNE Prună Alexia Festival județean de teatru Picături de suflet
9.MENȚIUNE Bercan Raimonda concurs de literatură pentru liceele tehnologice Gorj
10.MENȚIUNE Oancea Sara concurs de literatură pentru liceele tehnologice
11. MENȚIUNE Spătaru Alexandra concurs de literatură pentru liceele tehnologice
12.PREMIUL II Spătaru Alexandra concurs REGIONAL Independența la feminin
13.PREMIUL III Spătaru Alexandra concurs regional Educația pentru valori
14.PREMIUL II Spătaru Alexandra concurs regional Arcade
15. MENȚIUNE Necșoiu Andrada concurs REGIONAL Olimpiada Poveștilor
16. PREMIUL II Spătaru Alexandra concurs regional Dar de lectură
17. PREMIUL I Oproiu Andrei concurs regional Dimineața unui miracol
18.MENȚIUNE elev Necșoiu Andrada concurs județean de teatru ,,Picături de suflet’’
19.MENȚIUNE elev Oproiu Andrei concurs regional ,,Influențe’’
20.PREMIUL I elev Oproiu Andrei concurs regional ,,Implică-te’’
21. MENȚIUNE elev Oproiu Andrei concurs ,,Școala, imaginea societății’’
22. MENȚIUNE elev Ganea Robert concurs județean Festival de teatru ,,Picături de suflet’’
23. MENȚIUNE elev Ciora Adrian concurs județean Festival de teatru ,,Picături de suflet’’
24. PREMIUL III elev Făsui Iulian concurs regional Dimineața unui miracol
25. MENȚIUNE elev Făsui Iulian concurs regional DAR DE LECTURĂ
26. PREMIUL III elev Făsui Iulian concurs regional Homo Scientificus
27. MENȚIUNE elev Bleban Gregory concurs județean Festival de teatru ,,Picături de suflet’’
28. PREMIUL III Necșoiu AndradaMesagerii Educației CJRAE
- an 2023-2024:
1.PREMIUL I, eleva RADU ADRIANA, clasa a XI-a B, ,,Concurs de literatură română pentru liceele tehnologice’’, Ediția I, UCB Tg-Jiu;
2. PREMIUL al III-lea, Concurs Județean ,,Conectează-te cu o carte’’, booktrailler;
3. PREMIUL al III-lea eleva PANĂ IULIANA-GABRIELA, clasa a X-a A, Concurs Național ,,Literatură și gastronomie’’, secțiunea creație literară;
4. MENȚIUNE eleva NECȘOIU ANDRADA, clasa a IX-a B, Concurs Național ,,Literatură și gastronomie’’, secțiunea creație literară;
5. DIPLOMĂ de AMBASADOR, elevă NECȘOIU ANDRADA, Proiect de Alfabetizare și Documentare Media ARDOR;
6. MENȚIUNE, elevii Oproiu Valentin și Spătaru Alexandra, clasa a IX-a B, Convurs Național ,,Economia privită prin ochii mei’’, UCB, Tg-Jiu;
- an 2022-2023:
1. PREMIUL I, eleva Sgâia Florentina, Concursul de creație literară ,,BUCATE…DE POVESTE’’, ediția a IV-a, parte a proiectului ,,Ierburi de leac, ierburi uitate’’, înscris în CAEJ Bacău, poziția 9, p.2, diplomă nr.1500/1 din 14.06.2023;
2. PREMIUL I, eleva Rotaru Daniela, Concursul Regional ,,ARTĂ ȘI PROIECȚIE’’, secțiunea 1 - Creație literară, în cadrul Proiectului Educațional Regional Permanențe Brîncușiene, cuprins în CAERI 2023, poziția 810, jud. Gorj, diplomă nr. 2630/02.05.2023;
3. MENȚIUNE, elev Pagano Robert, Concurs Educațional Regional de Creație Literară ,,SCRIITOR PENTRU O ZI’’, ediția a XIV-a, înscris în CAER, poziția 1079, Maramureș;
4. MENȚIUNE, elevă Pană Iuliana-Gabriela, Concurs Educațional Regional de Creație Literară ,,SCRIITOR PENTRU O ZI’’, ediția a XIV-a, înscris în CAER, poziția 1079, Maramureș;
5. MENȚIUNE eleva Sgâia Florentina, secțiunea creație literară 1-nivel 3, Concurs Regional cu participare Internațională ,,OLIMPIADA POVEȘTILOR’’ inclus în Calendarul Activităților Extrașcolare Regionale, poziția 862 din județul Galați, septembrie 2022-iunie 2023, Decizie nr. 172/ 28.02.2023, mențiune cu nr.4203/29.03.2023;
6.PREMUL al III-lea – Concurs Național Noark, elevi ai clasei a XI-a B, Costescu Raul, Lupulescu Andrei, Rață Marius, Udriștoiu Ionuț
- diplome Concurs National Scoala Solomonarilor- Digiscriere și Digiproiecte- 2020-2021;
- premii Concurs Județean Les Couleurs de la Francophonie- premiul II, III, Mentiunea- secțiunea în lb.romana 2019- 2020;
- Mențiune Festivalul Județean de Teatru, Picături de suflet, Gorj- 2018-2019
Publicaţii
- auxiliar didactic,,Perspective didactice "-2019- 2020;
- ghid metodic de activități ROSE 2020-2021;
- ghid metodic ,,Periplu metodic- aplicații, fișe de lucru, teste- 2020-2021;
- ,,Competente de comunicare și argumentare"- 2020-2021;
- recenzii jurnalul ,,Îngerul adancului" de Eugen Dorcescu în revista Confluente literare (I- II)- ,,Un periplu hermeneutic în jurnalul Îngerul Adancului"-2020- 2021;
- portret literar,,Un om de lumină" dedicat lui Eugen Dorcescu- revista Confluente literare;
- debut literar ,,Eu...scrisul...celălalt eu..." - revista,,Confluente literare "- 2020-2021
- ATELIERE DE ACRIERE CREATIVĂ-1O JOCURI-10 POVEȘTI-2022
- Atelier de scriere creativă. Ghid metodic de activități didactice-2022
Formare continuă
Cursuri de formare continuă absolvite în ultimii 5 ani
5- Intel Teach
- TIC
- ECDL/ ICDL
- Management şi comunicare
- Proces didactic
Recunoașteri
Funcţie/ Rol în programe/ Titluri şi distincţii
3- gradaţie de merit
- profesor mentor
- formator CCD
Participare în programe
3- Comenius/ Erasmus
- Junior Achievement
- eTwinning
Ministerul Educaţiei